Familia, 1890 (Anul 26, nr. 1-52)

1890-01-14 / nr. 2

ORADEA-MARE (NAGYVÁRAD) Ese in fiecare duminecă. Hr.­­ ANUL XXVI. 14 ianuarie st. v. Redacţiunea : 1890. 26 ianuarie st. n. Strada principala 375 a. Preţul pe un an 10 îl. Pe '/­ de an 5 fl . pe */* de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei Nemulţămitorului i se ia darul. (Anecdotă) 8 d­­omeni cunoscuţi unul cu altul călătoriă odată véra pe un drum. Unul avea in trăista sa trei pâni şi celalalt doue pani. Dela o vreme fiindu­­le férne, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase,­­ lângă o fântână cu ciutură, scote fiecare pâ­ I nile, ce avea, şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai bună poftă de mâncare. Tocmai când scoaserâ pânile din traiste, cca un al treile drumeţ necunoscut îi ajunge din urmă şi se opreşce lângă dânşii dându-le : buna crină ! apoi se rogă, să-i deie şi lui ceva de mâncare, căci e tare flămând şi n’are nimită merinde la dânsul, nici de unde cumpără. — Poftim, om bun, de-i ospătă impreună cu noi ! duseră cei doi drumeţi călătorului străin, căci, mila Domnului ! unde mănâncă doi, mai poate mânca şi al treile. Călătorul străin, flămând cum eră, ne mai aş­teptând multă poftire, se aşudă jos lângă cei doi, şi incep a mânca cu toţii la pâne golă şi a­lă apă rece din fântână, căci altă udătură nu avea. Şi mănâncă ei la un loc tustrei şi mănâncă, până ce gătesc de mân­cat toate cele cinci pâni, de par­că n’au mai fost. După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă şi-i dă din întâmplare celui ce avusese trei pâni picând: — Primiţi, ve rog, omeni buni, acăstă mică mulţămită de la mine, pentru că mi-aţi dat de mân­care la nevoe! Veţi cinsti mai incolo câte un păhar de vin său veţi face cu banii, ce veţi pofti. Nu sânt vrednic să vă mulţămesc de binele, ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram Cei doi nu pră voiă să primăscă, dar după multă stăruinţă din partea celui al treilea au primit. Călă­torul străin şi-a luat­­jiua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceialalţi mai remân o făcă sub răchită la um­bră, să odihnăscă bucatele; şi din vorbă nu vorbă cel ce avuse trei pâni dă doi lei celui cu doue pâni picând: — Ţine, frate, partea dumitale şi fă ce vrei cu dânsa. Ai avut doue pâni întregi, doi lei ţi se cuvin. Şi mie îmi opresc trei lei, fiind­c’am avut trei pâni întregi şi tot ca ale tale de mari, după cum ştii! — Cum aşa ? —­­zise celalalt cu despreţ, — pentru ce numai doi lei şi nu doi şi jumătate, partea drăptă, ce ni se cuvine fiecăruia ? Omul putea să nu ne dee nimic şi atunci cum remânea ? — Cum să remâe ! — zise cel cu trei pâni, — atunci aş fi avut eu pomană pentru partea, ce mi se cuvine dela trei pâni, er tu . . . dela doue, și pace bună. Acuma vise noi am mâncat de geaba, și banii pen­tru pâne îi avem in pungă cu prisos: eu cu trei și tu cu doi lei, fiecare după numărul pânilor, ce am avut. Mai dreapta impărțâlă, decât acesta, nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul. — Ba nu, prietene! — dise cel cu doue pâni, — eu nu me ţin, că mi-ai făcut parte dreapta. Haide să ne judecăm şi cum va­­Jice judecata, aşa să remâe ! — Haide şi la judecată! — dise celalalt, — dacă nu te mulțămesci; cred că şi judecata are să­­mi gaseascâ dreptate, de şi nu m’am târât prin jude­căţi, de când sânt. Şi aşă pornesc ei la drum cu hotărîrea, să se judece. Şi cum ajung intr’un loc, unde eră judecă­torie, se infăţoşăză judecătorului şi incep a spune impregiurarea din capăt, pe rând fiecare: cum a ve­­nit intamlarea, de au călătorit impreună, de au stat la mesa impreună; câte pâni au avut fiecare ; cum a mâncat drumeţul cel străin la mesa lor deopotrivă cu dânşii ; cum le-a dat cinci lei drept mulţămită şi cum cel cu trei pâni a găsit cu cale, să-i impartă. Judecătorul, după ce-i ascultă pe amândoi cu luare aminte,­­zise cătră cel cu două pâni: — Şi nu eşti mulţămit cu impărţâla, ce s’a fă­cut, omule ? — Nu, domnule judecător ! — ejise nemulţămi­­tul, — noi n’am avut de gând să luăm plată dela drumeţul străin pentru mâncarea, ce i-am dat; dar dăcă a venit întâmplarea de aşă, apoi trebue să im­­pârţim drept in doue ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru. Așă cred eu, c’ar fi cu cale, când e vorba de dreptate. — Déca e vorba de dreptate, — dise judecăto­rul, — apoi fă bine, de vinapoesce un leu istuialalt, care spui, că a avut trei pâni ! — De asta chiar me cuprinde mirare, domnule judecător! — dise nemulțămitul cu indraznéla, — eu am vinit înaintea judecăţii să capăt dreptate şi văd, că dumniata, care cunosci legile, mai reu me acu­fundă De-a fi să fie tot aşă şi judecata dinaintea lui Dieu, apoi vai de lume! — Aşă ţi se pare dumitate, —­­zise judecătorul liniştit, — dar ia să vedi, că nu-i aşă; ai avut dum­niata doue pâni? — Da, domnule judecător, doue am avut! — Tovarăşul dumnitale avut-au trei pâni ? — Da, domnule judecător, trei a avut! — Udătură ceva avut-aţi vre­unul ? — Nimic, domnule judecător! numai pâne golă și apă rece din fântână , fie de sufletul, cui a făcut-o acolo in calea trecătorilor!

Next