Familia, 1893 (Anul 29, nr. 1-52)
1893-10-24 / nr. 43
ORADEA-MARE (N.-VARAD) Ese in fiecare duminecă Nr. 43. 24 octombre st. v. Redacţiunea: 1893. 5 novembre st. n. Strada principală 375 a. ANUL XXIX. Preţul pe un an 10 fl. Pe 74 de an 5 fl. Pe 74 de an 2 fl. 70 cr. Pentru România pe an 25 lei. Furtuna. (Fine.) ffffjtdalivai... ai... ai... striga bătrânul când luntreaapucată repede de valuri a inceput a sbura in sus tumisi in jos. Mulţime de stele săltau de pe val, când ascundăndu-se, când din nou eşind din adânc, erau luntrile Caterlezenilor. Eră greu, forte greu, vântul cu putere grozavă aruncă luntrile inapoi spre mal. Dar o stea mergea înaintea tuturor, sburând pe valuri şi tot zărindu-se din când in când, eră felinarul lui Vavila. Dupăacestă lumină se ţineau celelalte luntri. — Tată, nu vedi nimică ? întrebă Dumitru pe tată-su, care cu amândoue mânile ţinea mănunchiul cârmei şi se lăsa pe dănsa cu tot trupul, și d’abiă putea să ţie linia neschimbată. Cei doi băetani lucrau cu lopețile de le curgeau sudorile. Erau numai in cămăşi şi udi, scăldaţi. La întrebarea băetului, bătrânul n’a respuns nimică, îi era poate rușine să mărturisăscă că nu vedea decât noaptea năgră. — Tată, văd o lumină pe valuri... trebue să fie vr’o luntre... De bună sămă Dumitru vedea un focușor, ceialalți vise nu vedea nimic... din toți marinarii din impregiurime eră slăvit pentru ochi, vedea la o depărtare de necredut. Peste câtva timp se vedea lămurit o lumină care tot saltă. — Da, ai avut dreptate, luntrea dela vapor trebue să fie, vorbi bătrânul singur cu sine. — Holă... ho... se audi in curând, după ce peste capul luntrașilor a trecut un val de eră cât pe ce să le răstorne luntrea. Dumitru lăsă lopata și incepu a scoate apa cu o căldare... Luntrea se umpluse pe jumătate. — Holă... ho... s’a mai audit acuma lângă luntrea pescarului... — Holă... ho... a răspuns bătrânul. De luntre s’a apropiat un vas pe care eră vr’o doisprezece oameni. — Mai sânt oameni pe vapor ? întrebă bătrânul grecesce. — Dece, răspunseră de pe luntre. — Drumul ! întrebă iar. — Stambul. — Marfa? — Coloniale. Pescarului îi pasă mai mult de marfă decât de oameni. — Numele ? mai întrebă Vavila. — Peloponez, căpitan Mavro. — Bine, 50 de lire, strigă el când luntrea eră acum departe. — Haide! se respunse de pe luntrea vaporului ca o suflare îndepărtată. — La dracul, nu-mi place mie să am trăbă cu zahar și cu smochine. Totul se strică de sare, mormăi Vavila in sine. In depărtare ca de 10 pași se vedea ceva negru, trup de care valurile se isbiau cu furie și mai mare. Dumitru a slobodit lopata in apă, lemnul s’a lovit de fund. Nu era adânc decât de jumătate de stânjen, un 43 Princesa Maria a României.