Farmacia, 1968 (Anul 16, nr. 1-12)

1968-01-01 / nr. 1

UNIUNEA SOCIETĂŢILOR DE ŞTIINŢE MEDICALE DIN REPUBLICA SOCIALISTA ROMÂNIA F­ARMACIA REVISTA A SOCIETĂŢII DE FARMACIE Redacţia : Bucureşti, str. Progresului nr. 8 — Telefon 13.89.73 VOLUMUL XVI Nr. IANUARIE 1969 Sinteza unor noi alcooli terţiari cu o eventuală acţiune hipocolesterolemiantă M. VANGHELOVICI, C. BILEGAN Catedra de biochimie, Institutul de medicină, Timişoara Se ştie că ateroscleroza se situează între bolile cu cea mai mare morbiditate, care explică efortul continuu de a găsi medicamente adec­vate pentru combaterea ei. Un sindrom care aproape totdeauna însoţeşte ateroscleroza este şi creşterea colesterolului în singe, care, cu timpul, duce la formarea plăcilor ateromatoase pe artere cu anevrisme şi alte manifestări morbide foarte periculoase pentru sănătatea omului. In consecinţă, se lucrează, astăzi, foarte mult la găsirea unor medi­camente cît mai eficace, care să facă să scadă colesterolul din sînge în această boală , adică medicamente cu acţiune hipocolesterolemiantă, în cadrul cercetărilor întreprinse de colectivul Catedrei de biochimie al Institutului de medicină din Timişoara figurează şi această problemă a ateromatozei experimentale şi găsirea unor eventuale medicamente sintetice cît mai eficace, cu acţiune hipocolesterolemiantă. Un medicament cu o puternică activitate hipocolesterolemiantă este Triparanolul (I) sau Mer 29, cum se mai numeşte . Acest medicament, deşi are, desigur, o acţiune puternică hipocoleste­rolemiantă, intervenind în biosinteza colesterolului în penultima etapă (trecerea de la desmosterol la colesterol), prezintă un serios inconvenient : el face să se acumuleze în organism şi să se depună, chiar în artere, cantităţi considerabile de desmosterol, ceea ce duce la leziuni de tip aterosclerotic. Aceasta ne-a îndemnat să căutăm să obţinem alte eventuale com­binaţii cu o structură asemănătoare, dar care să posede o acţiune hipo-(I) 1

Next