Femeia, 1994 (Anul 47, nr. 1-3)
1994-01-01 / nr. 1
DE bft O LUNĂ bft ftbTft PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE Falsa imagine a femeii Se poate vorbi şi scrie astăzi despre totul şi orice, chiar şi despre acele subiecte considerate cândva tabu, care privesc viaţa femeii, a cuplului, a familiei. Ceea ce nu este rău. Dar, din nefericire, această posibilitate, la care am visat decenii întregi, a devenit o adevărată armă fatală, ce atentează la sănătatea noastră morală, fiind folosită, mai ales, spre a scormoni în straturile cele mai tulburi ale vieţii şi a aduce la suprafaţă aspectele scabroase, scandaloase şi fetide, în goana după senzaţional, s-au pierdut, se pare, câteva atribute ale omului civilizat: pudoarea, bunul simţ şi, mai grav — sau, mai degrabă, tot atât de grav —, respectul faţă de valorile umane fundamentale, faţă de codul moral al oricărei societăţi. Rezultatul este pentru noi, femeile, dureros, întrucât s-a ajuns la promovarea unor false modele, atât în ceea ce priveşte femeia, cât şi, implicit, viaţa şi relaţiile cuplului. în multe ziare şi reviste, imaginea femeii este tot mai pângărită şi degradată, fiind redusă la frumuseţea obscena şi găunoasă, lipsită de orice virtuţi spirituale şi morale, prin exacerbarea doar a calităţilor carnale, a sexului. Au dispărut decenţa, candoarea, gingăşia, acea fermecătoare puritate a zâmbetului şi VALERIA FIUMON (Continuare în pag 5) V*.____________________________________ | | -----------------■ ^ Exerciţii de fericire FRUMUSEŢEA ASCUNSĂ Vocaţia fericirii, despre care trebuie să amintim încă o dată că se cere permanent cultivată, printr o gimnastică susţinută a stiletului şi a minţii, presupune efortul de a descoperi frumuseţea ascunsă a existenţei ascunsă, de obicei, de mâhnirea, nerăbdarea, lăcomia, plictisul, spaima, lenea sau ignoranţa care ne umbresc orizontul faptelor imediate. Dar aceşti „duşmani" ai fericirii nu sunt, în fond, decât defectele sau păcatele prigonite cu îndârjire de acei moralişti care s-au dovedit a fi Apostolii şi Părinţii Bisericii, susţinători consecvenţi, de altfel, ai unui ideal de viaţă despărţit de tristeţe. Intre marii exploratori care descoperă neîncetat resursele de frumuseţe ale lumii, comorile pe lângă care trecem adeseori „cu ochii închişi“, îmi place să le recunosc un loc important acelor „aleşi“ care sunt poeţii, în special, şi persoanele cu structură poetică, în general. Astfel, sensibilitatea de mare altitudine a poetului îl determină pe Tudor Arghezi să caute continuu „miracolul" travestit în datele obişnuitului, să dezvăluie senzaţionalul imanent existenţei într-un demers creator similar cu acela enunţat de un poet-filozof ca Lucian Blaga, care îşi făcea profesiunea de credinţă: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (...), eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“. „Corola de minuni a lumii“ din universul arghezian conduce până în proximitatea miraculosului cu certitudine desenat: în relatarea întâmplărilor existenţei, ochii scriitorului disting aproape întotdeauna o daimonie (v. grec. „daimon“, divinitate), indiferent că el o numeşte îngerie sau diavolie. Un personaj din romanul lui Tudor Arghezi „Ochii Maicii Domnului“, savantul doctor Gauthier, exprimă convingerea posibilităţilor nelimitate în desfăşurarea spectacolului lumii, idee complementară de altfel cu conceperea, de sorginte poetică, a esenţei misterioase a lumii: „Daţi un exern- MARIANA IONESCU (Continuare în pag. 5) _________________________________________________________________/ 2 CUTIA PANDOREI PĂCĂTOSUL BILL! în statele cu democraţie reală, oricât de sus ai ajunge pe scara demnităţilor publice, păcatele tot nu te iartă şi te ajung din urmă. Controversata familie Clinton se află, iată, din nou în centrul atenţiei, de data aceasta datorită imensului scandal iscat de dezvăluirile a patru poliţişti din Arkansas despre numeroasele relaţii extraconjugale ale năbădăiosului Bill. Picanteriile, punctate şi cu câteva amănunte şocante, privind procedeele intime perverse ale actualului preşedinte au depăşit faza bârfelor, fiind publicate în „The American Spectator", iar doi dintre foştii body-guards au avut curajul să apară în faţa camerelor canalelor de televiziune CNN, NBC şi ABC. Ba, mai mult, ei intenţionează să scrie şi o carte despre cei cinci ani când au fost în garda fostului guvernator de Arkansas. Preşedintele Clinton, profund afectat, a respins acuzaţiile de abuz sexual şi infidelitate conjugală, iar Hillary a sărit imediat în apărarea soţului, încercând să-i apere onoarea şifonată, punând acest scandal pe seama mafiei politice, care se străduieşte să distrugă, în opinia publică, popularitatea lui Bill Clinton. Gurile rele spun că nici ea n-ar fi fost uşă de biserică, având, se pare, o legătură extraconjugală cu un anume Vincent Foster, avocat, adus consilier la Casa Albă şi care s-a sinucis în mod misterios. După cum vedeţi, cu cât ajungi mai sus, cu atât păcatele atârnă mai greu. Nu peste tot, în lume, se înţelege! O BOALA molipsitoare Simpaticul Bill nu se află chiar singur în foarfecă morală a societăţii americane, îi ţine tovărăşie bună şi senatorul Bob Packwood, republican — adversar deci — din statul Oregon. Crosul demnitarilor după cât mai multe iubite a început să fie o boală care se ia, deci, Bob, fără să se bucure de amploarea scandalului ce-l are în vârf de suliţă pe Bill, face, totuşi, destule valuri, astfel că onoraţii săi colegi au găsit de cuviinţă să-l discute în plen, fiind acuzat de abuzuri sexuale faţă de 20 de femei. Cum cineva ştia de existenţa unui jurnal intim, cu peste 8 000 de pagini picante, ale împricinatului, senatorii i-au cerut să li-l prezinte, dar au fost refuzaţi ferm. Curioşi, aceştia nu s-au lăsat, cerând Comitetului de Etică să voteze dacă jurnalul să fie sau nu dat publicităţii. Ohalima de tot hazul, foarte instructivă şi pentru meleagurile noastre! ŞARPELE DE LA SÂN A făcut deosebită vâlvă fuga în Statele Unite ale Americii a Alinei, fata cea dulce a dragului ei tătuc, pe nume Fidel Castro. Zvăpăiată, nemulţumita de viaţa grea pe care o ducea în chip de prinţesă comunistă, nefericită în dragoste — a fost căsătorită de 4 ori —, scandalizată de morala cubaneză îngustă, care n-o lasa să-şi etaleze, după poftă, farmecele ei de fotomodel nurliu — a ales lumea liberă, unde a cerut, cu lacrimi în ochi, azil politic. Care i s-a şi acordat, ca dar de Crăciun — alţii, pentru o simplă viză aşteaptă câte o jumătate de an! —, fiind o fetiţă necăjită, nu înainte, lsă, de a critica, într-o alocuţiune televizată, întreaga politică a tatălui său, pe care l-a numit, cu deosebita dragoste, terorist. Dacă ştia Fidel pe cine încălzeşte la sân!... Sau poate că, Doamne fereşte, chiar el a trimis-o acolo! FEMEILE ŞI BANII Acum, dacă tot ne aflăm pe tărâmurile astea de vis, spre care navigăm şi noi, dar cu opinteli, fiindcă ni se tot găuresc pânzele, să vedem cum o duc cu banii femeile-şefi? Ce vă miraţi, aţi auzit bine, pe acolo femeile nu sunt marginalizate şi, când se dovedesc capabile, sunt puse să conducă. Dacă fac treaba bine primesc un salariu... aoleo! — nu vreau să afle nici un preşedinte de firmă de pe la noi... pe măsura profitului obţinut. De exemplu, Turi Josefson, vicepreşedinta executivă a firmei „U. Surgical Corp", este, pentru al doilea an consecutiv, femeia cea mai bine plătită din S.U.A., primind un salariu anual — să nu ameţiţi! — de 26,7 milioane de dolari. Pe locul secund vine tare din urmă Rena Rowan, preşedinta firmei „Jones Apparel Group“, care a câştigat 6,27 milioane. Ale noastre s-ar mulţumi şi cu câteva sute de verzişori, dar, cum nu-i au, trag ca de nişte elastice de leişori —între o chenzină şi alta — de te şi miri cum de nu se rup. Fiindcă altă calitate nu mai au! BEllADONA CARICATURA LUNII La cumpăna anilor Ianuarie — prima poartă a anului, cu flori de gheaţa în ferestre şi ţurţuri de cristal împodobind pridvorul copilăriei noastre. Ninge viscolit şi în ropote, ninge rostogolit peste şesuri uscate de ger. Vântul şopteşte o poveste, spusă nimănui. Sevele zac închise în rădăcini, vegetalul a intrat într-un somn fără vise, crengile dezbrăcate de frunze trosnesc uscat, fără să mai poarte vreun freamăt. Singurătăţi viscolite şi-nchideri în sine. Dunga plumburie a zării ascunde plecări şi părăsiri. Dorul de zboruri şi de păsări se-astâmpără admirând dansul fără prihană al fulgilor de nea. Nopţi lungi, ca aşteptarea unui tren întârziat, pe un peron de gară. Şi, totuşi, chiar şi aşteptarea — care uneori se lasă atât de greu consumată — înseamnă tot trecere şi numărătoare inversă. Am tras cortina peste încă un an — au rămas în urmă vremelnicii fără hotar, speranţe pierdute şi speranţe împlinite, renunţări şi bucurii, deznădejdi şi vindecări. Cu un crâmpei — tot mai sărac — de viitor, răscumpărăm trecutul, devenit amintire. Suntem bogaţi sufleteşte, pe cât de intense în trăiri ne sunt amintirile. Poezia iernii? Neprihana ninsorii, vindecătoare de regrete şi gânduri pizmaşe, care se-aşterne purificatoare peste această lume, cu conştiinţa tot mai încărcată de păcatele anului trecut. Vom regăsi, în noi, forţa de a ne reîncrede unii în ceilalţi şi de a ne izbăvi prin iubire în anul care abia şi-a deschis porţile? Am trecut pragul unui nou an. Abandonăm — ne place să credem — o dată cu hainele anului recent încheiat şi relele care s-au adunat împrejurul nostru, în vremea din urmă Ninge spumos şi speranţe firave, proaspete, încolţesc în zorii anului nou care se arată. Am uitat o clipă de relele ce ne împrejmuiesc şi, cu sufletele luminate de neprihană, am întâmpinat colindătorii, încă o dată năzuind că vorba bună, în chip de urare, poate pune oprelişti oricăror necazuri şi nenorociri. (G. I.)