Femeia, 1994 (Anul 47, nr. 1-3)

1994-01-01 / nr. 1

DE bft O LUNĂ bft ftbTft PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE­­ Falsa imagine a femeii Se poate vorbi şi scrie astăzi despre totul şi orice, chiar şi despre acele subiecte considerate cândva tabu, care privesc viaţa femeii, a cuplului, a familiei. Ceea ce nu este rău. Dar, din neferi­cire, această posibilitate, la care am visat decenii întregi, a devenit o adevărată armă fatală, ce atentează la sănătatea noastră morală, fiind folo­sită, mai ales, spre a scormoni în straturile cele mai tulburi ale vieţii şi a aduce la suprafaţă as­pectele scabroase, scandaloase şi fetide, în goana după senzaţional, s-au pierdut, se pare, câteva atribute ale omului civilizat: pudoarea, bu­nul simţ şi, mai grav — sau, mai degrabă, tot atât de grav —, respectul faţă de valorile umane fun­damentale, faţă de codul moral al oricărei socie­tăţi. Rezultatul este pentru noi, femeile, dureros, întrucât s-a ajuns la promovarea unor false mo­dele, atât în ceea ce priveşte femeia, cât şi, impli­cit, viaţa şi relaţiile cuplului. în multe ziare şi re­viste, imaginea femeii este tot mai pângărită şi degradată, fiind redusă la frumuseţea obscena şi găunoasă, lipsită de orice virtuţi spirituale şi mo­rale, prin exacerbarea doar a calităţilor carnale, a sexului. Au dispărut decenţa, candoarea, gingă­şia, acea fermecătoare puritate a zâmbetului şi VALERIA FIUMON (Continuare în pag 5) V*.____________________________________ | | -------­----------■ ^ Exerciţii de fericire FRUMUSEŢEA ASCUNSĂ Vocaţia fericirii, despre care trebuie să amintim încă o dată că se cere permanent cultivată, printr o gimnastică susţinută a stiletului şi a minţii, presupune efortul de a descoperi frumuseţea ascunsă a existen­ţei­­ ascunsă, de obicei, de mâhnirea, nerăbdarea, lă­comia, plictisul, spaima, lenea sau ignoranţa care ne umbresc orizontul faptelor imediate. Dar aceşti „duş­mani" ai fericirii nu sunt, în fond, decât defectele sau păcatele prigonite cu îndârjire de acei moralişti care s-au dovedit a fi Apostolii şi Părinţii Bisericii, susţină­tori consecvenţi, de altfel, ai unui ideal de viaţă des­părţit de tristeţe. Intre marii exploratori care descoperă neîncetat re­sursele de frumuseţe ale lumii, comorile pe lângă care trecem adeseori „cu ochii închişi“, îmi place să le re­cunosc un loc important acelor „aleşi“ care sunt poe­ţii, în special, şi persoanele cu structură poetică, în general. Astfel, sensibilitatea de mare altitudine a poe­tului îl determină pe Tudor Arghezi să caute continuu „miracolul" travestit în datele obişnuitului, să dezvă­luie senzaţionalul imanent existenţei într-un demers creator similar cu acela enunţat de un poet-filozof ca Lucian Blaga, care îşi făcea profesiunea de credinţă: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (...), eu cu lumina mea sporesc a lumii taină“. „Corola de minuni a lumii“ din universul arghezian conduce până în proximitatea miraculosului cu certi­tudine desenat: în relatarea întâmplărilor existenţei, ochii scriitorului disting aproape întotdeauna o daimo­­nie (v. grec. „daimon“, divinitate), indiferent că el o numeşte îngerie sau diavolie. Un personaj din roma­nul lui Tudor Arghezi „Ochii Maicii Domnului“, savan­tul doctor Gauthier, exprimă convingerea posibilităţi­lor nelimitate în desfăşurarea spectacolului lumii, idee complementară de altfel cu conceperea, de sorginte poetică, a esenţei misterioase a lumii: „Daţi un exern- MARIANA IONESCU (Continuare în pag. 5) _________________________________________________________________/ 2 CUTIA PANDOREI PĂCĂTOSUL BILL! în statele cu democraţie reală, oricât de sus ai ajunge pe scara demnităţilor publice, păca­tele tot nu te iartă şi te ajung din urmă. Con­troversata familie Clinton se află, iată, din nou în centrul atenţiei, de data aceasta datorită imensului scandal iscat de dezvăluirile a patru poliţişti din Arkansas despre numeroasele re­laţii extraconjugale ale năbădăiosului Bill. Pi­canteriile, punctate şi cu câteva amănunte şo­cante, privind procedeele intime perverse ale actualului preşedinte au depăşit faza bârfelor, fiind publicate în „The American Spectator", iar doi dintre foştii body-guards au avut cura­jul să apară în faţa camerelor canalelor de te­leviziune CNN, NBC şi ABC. Ba, mai mult, ei intenţionează să scrie şi o carte despre cei cinci ani când au fost în garda fostului guver­nator de Arkansas. Preşedintele Clinton, pro­fund afectat, a respins acuzaţiile de abuz se­xual şi infidelitate conjugală, iar Hillary a sărit imediat în apărarea soţului, încercând să-i apere onoarea şifonată, punând acest scandal pe seama mafiei politice, care se străduieşte să distrugă, în opinia publică, popularitatea lui Bill Clinton. Gurile rele spun că nici ea n-ar fi fost uşă de biserică, având, se pare, o legătură extraconjugală cu un anume Vincent Foster, avocat, adus consilier la Casa Albă şi care s-a sinucis în mod misterios. După cum vedeţi, cu cât ajungi mai sus, cu atât păcatele atârnă mai greu. Nu peste tot, în lume, se înţelege! O BOALA molipsitoare Simpaticul Bill nu se află chiar singur în foarfecă morală a societăţii americane, îi ţine tovărăşie bună şi senatorul Bob Packwood, republican — adversar deci — din statul Ore­gon. Crosul demnitarilor după cât mai multe iubite a început să fie o boală care se ia, deci, Bob, fără să se bucure de amploarea scanda­lului ce-l are în vârf de suliţă pe Bill, face, to­tuşi, destule valuri, astfel că onoraţii săi colegi au găsit de cuviinţă să-l discute în plen, fiind acuzat de abuzuri sexuale faţă de 20 de femei. Cum cineva ştia de existenţa unui jurnal intim, cu peste 8 000 de pagini picante, ale împrici­natului, senatorii i-au cerut să li-l prezinte, dar au fost refuzaţi ferm. Curioşi, aceştia nu s-au lăsat, cerând Comitetului de Etică să voteze dacă jurnalul să fie sau nu dat publicităţii. O­­halima de tot hazul, foarte instructivă şi pen­tru meleagurile noastre! ŞARPELE DE LA SÂN A făcut deosebită vâlvă fuga în Statele Unite ale Americii a Alinei, fata cea dulce a dragului ei tătuc, pe nume Fidel Castro. Zvăpăiată, ne­mulţumita de viaţa grea pe care o ducea în chip de prinţesă comunistă, nefericită în dra­goste — a fost căsătorită de 4 ori —, scandali­zată de morala cubaneză îngustă, care n-o lasa să-şi etaleze, după poftă, farmecele ei de fotomodel nurliu — a ales lumea liberă, unde a cerut, cu lacrimi în ochi, azil politic. Care i s-a şi acordat, ca dar de Crăciun — alţii, pen­tru o simplă viză aşteaptă câte o jumătate de an! —, fiind o fetiţă necăjită, nu înainte, lsă, de a critica, într-o alocuţiune televizată, în­treaga politică a tatălui său, pe care l-a numit, cu deosebita dragoste, terorist. Dacă ştia Fidel pe cine încălzeşte la sân!... Sau poate că, Doamne fereşte, chiar el a trimis-o acolo! FEMEILE ŞI BANII Acum, dacă tot ne aflăm pe tărâmurile astea de vis, spre care navigăm şi noi, dar cu opin­teli, fiindcă ni se tot găuresc pânzele, să ve­dem cum o duc cu banii femeile-şefi? Ce vă miraţi, aţi auzit bine, pe acolo femeile nu sunt marginalizate şi, când se dovedesc capabile, sunt puse să conducă. Dacă fac treaba bine primesc un salariu... aoleo! — nu vreau să afle nici un preşedinte de firmă de pe la noi... pe măsura profitului obţinut. De exemplu, Turi Josefson, vicepreşedinta executivă a firmei „U. Surgical Corp", este, pentru al doilea an consecutiv, femeia cea mai bine plătită din S.U.A., primind un salariu anual — să nu ame­ţiţi! — de 26,7 milioane de dolari. Pe locul se­cund vine tare din urmă Rena Rowan, preşe­dinta firmei „Jones Apparel Group“, care a câştigat 6,27 milioane. Ale noastre s-ar mul­ţumi şi cu câteva sute de verzişori, dar, cum nu-i au, trag ca de nişte elastice de leişori —între o chenzină şi alta — de te şi miri cum de nu se rup. Fiindcă altă calitate nu mai au! BEllADONA CARICATURA LUNII La cumpăna anilor Ianuarie — prima­ poartă a anului, cu flori de gheaţa în ferestre şi ţurţuri de cristal împodo­bind pridvorul copilăriei noastre. Ninge viscolit şi în ropote, ninge rostogolit peste şesuri us­cate de ger. Vântul şopteşte o poveste, spusă nimănui. Sevele zac închise în rădăcini, vege­talul a intrat într-un somn fără vise, crengile dezbrăcate de frunze trosnesc uscat, fără să mai poarte vreun freamăt. Singurătăţi viscolite şi-nchideri în sine. Dunga plumburie a zării as­cunde plecări şi părăsiri. Dorul de zboruri şi de păsări se-astâmpără admirând dansul fără prihană al fulgilor de nea. Nopţi lungi, ca aşteptarea unui tren întârziat, pe un peron de gară. Şi, totuşi, chiar şi aşteptarea — care uneori se lasă atât de greu consumată — înseamnă tot trecere şi numărătoare inversă. Am tras cortina peste încă un an — au rămas în urmă vre­melnicii fără hotar, speranţe pierdute şi speranţe împlinite, renunţări şi bucurii, deznădejdi şi vindecări. Cu un crâmpei — tot mai sărac — de viitor, răscumpărăm trecutul, devenit amin­tire. Suntem bogaţi sufleteşte, pe cât de intense în trăiri ne sunt amintirile. Poezia iernii? Ne­­prihana ninsorii, vindecătoare de regrete şi gânduri pizmaşe, care se-aşterne purificatoare peste această lume, cu conştiinţa tot mai încărcată de păcatele anului trecut. Vom regăsi, în noi, forţa de a ne reîncrede unii în ceilalţi şi de a ne izbăvi prin iubire în anul care abia şi-a deschis porţile? Am trecut pragul unui nou an. Abandonăm — ne place să credem — o dată cu hainele anului recent încheiat şi relele care s-au adunat împrejurul nostru, în vremea din urmă Ninge spumos şi speranţe firave, proaspete, încolţesc în zorii anului nou care se­ arată. Am uitat o clipă de relele ce ne împrejmuiesc şi, cu sufletele luminate de neprihană, am întâmpi­nat colindătorii, încă o dată năzuind că vorba bună, în chip de urare, poate pune oprelişti oricăror necazuri şi nenorociri. (G. I.)

Next