Flacăra Iaşului, august 1956 (Anul 12, nr. 3090-3115)

1956-08-01 / nr. 3090

eao 2-a Instructoarea de Discuţia despre munca instruc­toarei de filatură Eliza Şargu era în toi tocmai atunci cînd am deschis uşa biroului directoarei fabricii „Victoria“. Pentru că oa­menii discutau aprins aproape nu am fost luată în seamă. Mul­țumită acestui fapt am putut să aflu o sumedenie de lucruri des­pre femeia care prin introduce­rea noilor mînuiri în prinderea semitortului a „revoluţionat“ fi­latura „Victoria“. Voiam s-o cunosc pe Şargu Eliza, s-o aud vorbind, s-o văd cum munceşte. In drum spre lo­cul unde trebuia s-o întilnesc, îmi făceam multe gînduri. Tre­buie să mărturisesc că în minte aveam conturată imaginea unei femei înalte, solide, foarte ener­gice. Dar imaginea mi-a fost răsturnată de realitate. CUNOŞTINŢA Intr-o cameră nu prea mare, la un birou lucra o femeie. Insoţitoarea mi-o prezintă: Şargu Eliza, acum locţiitoarea preşedintei comitetului de între­prindere. __Pentru o scurtă perioadă — adaogă cea care-mi fusese pre­zentată. Cunoştinţa a fost prea brusca şi imaginea creată în mintea-mi prea puternică. Aşa că în pri­mele secunde, aproape că nu-mi venea să cred că o femeie atît de firavă, cu trăsături care ori­cum le puteai caracteriza numai energice nu, a „revoluţionat“ o filatură întreagă, a înlăturat sis­temele învechite de lucru ale muncitoarelor făcîndu le să lu­creze după mînuiri noi, care deşi mai avantajoase, totuşi nu au fost primite cu încredere la în­ceput. După cîteva minute, lu­crurile au intrat pe făgaşul lor normal şi discuţiile la fel. Şi ca răspuns la prima întrebare — de ce abia aşteaptă să se întoar­că din nou în filatură — locţii­­toarea de preşedintă mi-a răs­puns: — E frumoasă şi munca de preşedinte de sindicat, dar ca munca mea nu e alta. Să stai lingă maşini, să le îndrăgeşti, să munceşti cu oamenii, să reuşeşti să împărtăşeşti din cele adunate de tine şi să c vezi cum aceştia aplicîndu-le obţin rezultate fru­moase, ei, o asemenea bucurie este neţărmurită. Pasiunea cu care vorbea des­pre meseria de instructor de fi­latură, despre felul în care mun­ceşte acum, mă împiedică pen­tru moment să aflu un lucru deajuns de important şi anume cum a ajuns instructoare de fi­latură. Dar cu puţină răbdare am aflat-o. LA TIMIŞOARA In iarna aceea, ninsese mult Troienele de zăpadă făceau ca trenul să meargă mai încet decit ar fi vrut poate Eliza Şargu. Deşi era minunat să priveşti a­­cest peisaj de iarnă de pe plaiu­rile bănăţene, totuşi tentaţia de a fi cit mai repede în marea u­­zină timişoreană, era mai puter­nică pentru femeia nerăbdătoare din compartiment. Şi iat-o în­­sfîrşit în prima sală a filaturii uzinelor textile din Timişoara. In primele momente, cu ochii la­comi, nu ştia ce să cuprindă mai întîi: ringurile imense de fabri­caţie sovietică cu grafice de cu­răţenie pe oră, curăţenia perfec­tă în jurul fiecărui ring... Du­pă ce se acomodă, reuşi să ob­serve ceva foarte important: iu­ţeala cu care lucrau filatoarele. Aici s-a oprit mai mult. Se lu­cra altfel decit în filatura de la Iaşi. Se lucra altfel chiar decit lucra şi ea. La Timişoara, fila­toarele legau firul de jos în sus cu o singură răsucitură de pal­mă, iar în filatura lor firul se lega prin răsucire de palmă de sus în jos. Aceasta făcea ca fi­rul să se rupă repede, iar atunci cînd nu se rupea în filatură, la ţesut făcea noduri în pînză. A stat la Timişoara 15 zile la instructaj şi în primele cîteva zile credea că niciodată nu va putea lucra după noua metodă, niciodată nu va putea respecta fiecare oră a graficului de cură­ţenie. Dar singură şi-a spulbe­rat această convingere de supra­faţă, cînd după cîteva zile a prins meşteşugul. Iar cînd s-a întors acasă, lucra după noua metodă tot atît de bine ca şi după metoda folosită 19 ani de-a rîndul. Şi pe bună dreptate do­rea acum să împărtăşească ex­perienţa ei şi altor filatoare. DIN NOU ACASA — Noi nu lucrăm ca la Timi­şoara, sintem­ ieşence şi vechi filatoare. Sau : — aşa am învă­ţat aşa lucrări de ani de zile, să ne laşi în pace ! Acestea au fost răspunsurile date de o serie de muncitoare din filatura fabricii „Victoria“ cînd Eliza Şargu a început să le vorbească despre noile metode de legare a semitortului la fla­yer. Iar atunci cînd le-a spus că trebuie să introducă şi un grafic orar de curăţenie a maşinii după care în fiecare oră să se ştie ce ai de făcut, ce ai de curăţat la maşină, unele muncitoare nici n-au vrut s-audă. Ba o şi pri­veau cu ochi răi ca pe una ce vine să le strice viaţa tihnita Toate aceste greutăţi nu au înspăimîntat-o. A cerut sprijinul conducerii, al organizaţiei de partid, al muncitoarelor înainta­te şi încet-încet, a reuşit să lă­­murească la început un număr mic de muncitoare care să lu­creze după noile mînuiri. In a­­cest fel, s-au convins şi celelalte muncitoare de avantajele ce ţi le oferă folosirea acestei metode. Şi treaba a început să meargă. Eliza Şargu fusese ridicată în muncă. Era instructor de filatu­ră. Se ocupa numai de proble­ma introducerii noilor mînuiri şi avea destul de lucru. A trecut un timp relativ scurt şi instructoarea de filatură a reu­şit să introducă în întreaga sec­ţie, la toate ringurile, noile mî­nuiri. Acum, o serie de munci­toare, care susţinuseră că la­ filatură crează de 20-30 ani după vechile metode şi nu vor să le înlăture, le-au abandonat şi azi lucrează după mînuiri corecte, obţinînd frumoase succese fără eforturi prea mari. Iată, de pildă, pe tov. Leancă Paraschiva. La început era în fruntea cetei potrivnice. Acum a devenit şi ea locţiitor de instructor de filatură şi înva­ţă pe noile filatoare cum să a­­plice mînuirile învăţate de la tovarăşele din Timişoara. Dacă ar fi să facem un calcul al avantajelor noilor mînuiri, pe lingă rapiditate şi calitate, aces­tea duc la economisirea aproxi­mativă a cantităţii de 25 kg. bumbac pe schimb la 16 ringuri. Deci să înmulţim această cifră cu numărul schimburilor şi al zilelor şi vom înţelege mai bine bucuria muncii de instructor de filatură. V. BONAPARTE (A FLAGARA IAȘULUI iL4P*­H*"«#­WWW*.) * * " ■ ■"■ " Cresc viermi de mătase Cine nu ştie cită muncă de lămurire au dus delegatele de femei din raionul Iaşi în rîndul ţărancelor muncitoare pentru ca acestea să crească viermi de mătase. Dar strădaniile comisiilor de femei şi ale delegatelor acestora nu au fost zadarnice. Cînd s-a făcut centralizarea contractelor s-a văzut că pe în­tregul raion sunt 169 contracte. Număr mult ridicat faţă de anii trecuţi. Aceasta înseamnă că ţărancele muncitoare din raion s-au convins de avantajele ce le oferă creşterea viermilor de mătase. Iată, de pildă, în comuna Ciurea, tovarăşa Maria Andronic a contractat 5 gr. sămînţă. Rezultatul a fost că a predat DCA-ului 14 kg. gogoşi pentru care a primit 335 lei şi bumbac la 40 lei kg. De asemenea în comuna Rediu Tatar­­ov, Aurelia Ciurdei, membră a comisiei de femei a contractat 10 kg. sămînţă şi a pre­dat DCA 15 kg. gogoşi primind 412 lei şi bumbac la 40 lei kg. In satul Aroneanu, din acelaşi raion, delegatele de femei şi comisia de femei s-au ocupat foarte intens de această problemă.­up­ă ce au fost încheiate contractele, comisia de femei nu s-a o­­prit aici. A considerat că este de datoria ei ca să se ocupe şi pe mai departe de această problemă. Şi a făcut acest lucru. In foarte dese duminici, cînd oamenii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare se îndreptau spre cămin fie să asculte o conferinţă, fie să discute despre ce-i frămînta, comisia de femei organiza dis­cuţii pe tema creşterii viermilor de mătase. Un fapt pozitiv şi demn de toată lauda este acela că în Aro­neanu comisia de femei a reuşit să antreneze în această mun­că nu numai ţărănci muncitoare ci şi învăţătoarele de la şcoala din comună ca Ursu Alexandria şi Cristofor Eugenia. Această acţiune, care constituie un punct de laudă pentru co­misiile de femei din raionul Iași trebuie să servească drept pildă și altor comisii de femei din regiunea noastră. La coafor Nu odată femeile au avut a se plînge de fe­lul cum sînt deservite de unele unităţi ale coope­rativei. „Igiena“ de unele coafeze şi m­anichiureze din oraşul nostru. Dacă curiozitatea te îndeamnă să porneşti o discuţie pe această temă, vezi cum se desprind două păreri. Una formată în rîndul celor de la URCM, plus­­­ personalul „Igienelor“ şi alta cu 1 9 numeroşi adepţi în rîndil femei­lor care în după amiezele libere îşi­­ sacrifică ore preţioase (şi nu greşesc 2 cînd o fac) pentru aranjatul părului 2 sau întreţinerea mîinilor . Prima părere susţinută de URCM 2 arată că face totul, că ia măsuri, ne dă dispoziţii, lucrează bine ca totul să meargă pe roate. Dar să vedem cum merg treburile atunci cînd ne -o oprim în unele unităţi ale Igienei. Prima ne-a ieşit în cale unitatea nr. 13. Nu de mult s-au făcut aici mari renovări, ba chiar pereţii au fost zugrăviţi, aşa cum e ultima modă la Iaşi, în calciovechie. In sfîrşit ce să mai vorbim, ţi-e mai mare dragul să te uiţi la ea. ...Sîntem într-o sîmbătă după a­­miază. Ca şi la alte unităţi aglome­raţia este mare Scaune nu sînt de­cit în faţa oglinzilor acolo unde lu­crează tovarăşele coafeze. Celelal­te femei ce-şi aşteaptă rîndul, vreo 12 la număr, stau în picioare lipite de perete pentru ca între ele şi scaunele la care se lucrează să mai rămînă un mic spaţiu prin care cu greu se poate strecura un copil Despre o femeie, şi încă una mai plinuţă, nici nu mai vorbim. După ce ţi-ai făcut stagiul de stat în pi­cioare şi în sfîrşit iată-te pe scau­­nul fericirii ,începe plăcerea propriu zisă. — Nu mai am bigudiuri ! — ci­ne-mi dă un bîgudiu ? cine-mi dă o clamă ? Cînd cu chiu cu vai coafeza a găsit mai din împrumut, mai din ce avea, bigudiurile necesa­­re şi părul a fost aranjat, aşa cum ştiţi — urmează o altă parte, usca­rea părului. Pînă să ajungi însâ aici, ai de îndeplinit un alt canon, din nou o oră în picioare, lipită de zid, cu ochii aţintiţi la casca de us­cat şi cu urechile ciulite la lucră­toarele care se ceartă între ele ca la bilet pentru o cască liberă. Dar insfirşit, iată-te din nou pe scaun, din nou mulțumită, că eşti la cască şi că ai trecut cu succes şi ultimul canon. Nu apuci însă să-ţi termini bine gîndul cînd zgomotul caracte­ristic al căştii se întrerupe. — Of, iar s-a stricat... exclamă furioasă, lucrătoarea însoţind excla­maţia şi de cîteva cuvinte dulci, po­menind cîteva nume pe care nu le-am reţinut exact, dar despre care am aflat că au posturi de răspun­dere prin URCM. Şi după ce coafe­za îndeplineşte şi funcţia de elec­trician, zgomotul căştii se aude din nou, dar de data aceasta este un duduit puternic, un pocnet şi... casca e dusă după paravan. In sfîrşit gă­seşti un alt loc, o altă cască, părul ţi se usucă, eşti frumos pieptănată. Şi pregătindu-te de plecare, constaţi nu cu plăcere că aranjatul părului te-a costat cam scump — pe lîngă banii _e trei ore şi jumătate pierdu­te... La unitatea nr. 1 din piaţa Re­publicii spaţiul este mai mare, ba sînt şi scaune, aşa că ai toate con­diţiile să-ţi pierzi timpul, să aş­tepţi. Lucrătoarele au însă un prost obicei şi anume, favoritismul. Stînd şi aşteptînd să-ţi vină rîndul nu odată auzi­ cînd o coafeză e între­bată dacă mai are mult de lucru. — A, mai am 5 locuri reţinute înaintea dvs.... Iţi roteşti ochii în jur... Atunci zîmbind mieros, lucrătoarea te lămu­reşte. —­ Urmează să vină, le-am reţinut doar locurile. E surprinzător obiceiul coaforilor ieşeni. Reţin locul ca la teatru, doar după alte criterii şi tarife, pe care cu un cuvînt general îl poţi, numi bacşiş. In expediţia noastră ne oprim şi la unitatea nr. 17 din str. Ştefan cel Mare. Dacă aici­ sînt căşti de us­cat suficiente, bigudiuri la fel, nu există în schimb conştiinciozitate şi dorinţa de a deservi clientele cît mai bine. La căşti stau multe femei care îşi au şi rînd la manichiură, iar ma­­nichiurezele stau şi ele, dar nu la­ lucru... ci de vorbă. Le e greu să-şi deplaseze mesuţa de manichiură pînă la cască, deşi aceasta nu e bătută în cuie şi nici lipită de podea. Dar să ne oprim aici şi să dăm posibilitatea factorilor în drept de la URCM să se mai deplaseze singuri pe teren, să constate şi să ia mă­suri (nu ca pînă acum) Şi apoi vom mai continua discuţia noastră ară­­tînd şi cîteva aspecte lăudabile, în alte însemnări intitulate probabil tot­­La coafor“. LAURA PETRESCU e­a !Astăzi, tovarăşa Ma­ria a avut o zi mai grea la fabrică. O co­mandă trebuia preda­tă şi a fost obligată să muncească mai mult, aşa încît acum, în drum spre casă se sim­ţea mai obosită ca de­­obicei. Totuşi datoriile de mamă şi soţie tre­buie îndeplinite şi în această zi la fel ca şi în cele trecute. Iat-o a­­junsă acasă. In poartă o întîmpină Teodor, soţul ei şi Valeriu, fiul. Amîndoi s-au îm­brăcat în haine curate şi au pornit să ia aer în parc. In casă totul e vraişte. Costumul de lucru al soţului stă a­­runcat pe un scaun, pantofii fiecare în ci­te un colţ de casă. A­­ceastă dezordine e completată de copil care, la fel, şi-a a­­runcat îmbrăcămintea şi a împrăştiat jucăriile în fiecare colţ de ca­să. Mama zîmbeşte, de­şi nu e încîntată de ce­le văzute şi bineînţe­les găseşte repede cir­cumstanţe atenuante. Ce să-i faci, aşa-s bărba­ţii. .. Fără să mai ţi­nă cont de oboseala ei se apucă de treabă. Strînse în casă şi intră în bucătărie să pună gnîncarea la foc.­ Poarta Sg dggchise larg. Life* fetiţa ei de 13 ani se întorcea acasă de la tabăra de curte a şco­lii unde învaţă. îşi să­rută drăgăstos mama şi apoi cu ton de coman­dă ordonă : Dă-mi să­punul să mă spăl, dă-mi prosopul, pieptă­­nul. Pregăteşte-mi de mînerie... Şi aşa, ordi­nele se succed iar exe­cuţia de asemenea. Nu a trecut nici jumătate de oră de la venirea Lidiei. Dar, în casă se cunoaşte aceasta. Pe pat au fost răvăşite ne­numărate cărţi, pe jos firimituri, iar din gre­şeală sau neatenţie vaza cu flori a fost răstur­nată pe faţa de masă. Bineînţeles că mama, înţelegătoare, a schim­bat repede faţa de ma­să şi a scuzat copila zicînd : E încă mică. Dar dacă aşa se com­portă Valeriu şi Lidia în casă, dacă aşa sînt educaţi, să-i urmărim cum sînt atunci cînd vin în contact cu cei­lalţi copii. Azi Valeriu s-a dus la Casa pionie­rului căci îi place aero­­modelistaul şi este în­scris la acest cerc. La masa de lucru sînt în­că ifiu­lţi Copii. Fiecare lucrează la cîte-o parte componentă a aeromo­­delului. Toţi lucrează în linişte, îşi iau scu­lele necesare şi atunci cînd au vreo nedume­rire, chiamă instructo­rul. Dar în colţul sting al mesei un copil face mereu semn cu cotul tovarăşului său : Dă-mi foarfecă, ridică-mi şu­rubelniţa de jos, dă-mi hîrtie.:: Desigur îl re­cunoaşteţi. Este Vale­riu. Dar nici Lidia nu este altfel chiar şi a­­tunci cînd părinţii nu sînt lîngă ea. La ta­băra de curte fetiţele de vîrsta ei nu vor să-i împrumute nimic. A ce­rut să citească o carte pe care o altă colegă a citit-o şi a rămas in­­vîntată. Aceasta i-a da­t-o. Lidia a citit-o sau nu, nu a aflat nimeni, dar în schimb a adus-o înapoi cu mare întîr­­ziere, ruptă şi pătată, iar atunci cînd i s-a făcut observaţie bine­înţeles că tot ea a fost cea supărată. Asemenea copii în­­tîlnim destul de des. Ei cred că totul li se cu­vine­ că mama şi cei din jur sînt nişte mneca­nisme în slujba lor. Aceşti copii lăsaţi în voia lor, cresc oameni egoişti, fără respect fa­ţă de părinţii şi se­menii lor, cresc oa­meni puţin apreciaţi de societate. Pentru a preveni a­­ceste urîte trăsături de caracter, trebuie să o luăm cu primii ani de copilărie. Noi, părinţii şi în special taţii tre­buie să manifestăm a­titudine justă faţă de soţiile noastre, să le a­­jutăm în toată activi­tatea lor, fie profesio­nală fj£ de gospodărie. Pentru buna educare a copilului în famine să domnească un spirit de respect reciproc, un spirit de muncă co­lectivă. Copilul nostru trebuie să capete îndatoriri fa­miliare după putem vîrstei. Indulgenţa in neîndeplinirea sarcini­lor familiare, trebuie înlocuită cu severitatea Supravegherea atentă a copilului şi a felului lui de comp­arare în afara familiei trebuie făcută cu regularitate Să-i creştem cu grijă pe copiii noştri cu dragoste şi răspun­dere ţinind cont de fi­rea, temperamentul, de apucăturile lor bune şi rele.­­ milia şi copilul O problemă de educaţie .............. J «••»*•«(••••I ii Să ne pregătim d in casă compoturile Acum, cînd pe piaţă se găsesc din abundenţă diferite fructe : caise, zarzăre, pere, mere şi alte fructe, o bună gos­podină trebuie să-şi pregătească compoturile pentru iarnă­­K­entru prepararea lor vom da aici două reţete. Compot de caise Pentru 3 kg. fructe ne trebuie 1 kg. de zahăr, 4 pahare cu apă şi 3 gr. salicilat, jumătate pahar de alcool Punem la fiert 4 pahare de apă şi zahărul, se lasă pînă ce dă cîteva clocote apoi se adaugă salicilatul. Caisele pre­gătite dinainte pentru compot se pun în siropul fierbinte să dea cîteva clocote Se scot apoi fructele şi se aşează în bor­can pe care îl acoperim imediat cu un şervet gros. Punem din nou siropul pe foc şi după cîteva clocote îl luăm jos, îl amestecăm cu alcool şi-l turnăm peste fructe, avînd grijă bineînţeles să nu fie prea fierbinte, căci plesneşte borcanul Legăm apoi gura borcanului cu două rînduri de celofan. Compot din toate fructele Pentru prepararea acestuia ne trebuie 1,1/2 kg. caise, 1 kg. vişine, 1 kg. pere, 200 gr. alcool şi 3 gr. salicilat. După ce curăţăm şi spălăm fructele, le punem pe un şervet la scurs. In acest timp, punem să fiarbă 14 pahare de apă un kilogram şi jumătate zahăr. Cînd a dat primul clo­cot luăm vasul jos şi adăugăm alcoolul şi salicilatul, apoi punem din nou vasul la toc, împreună cu fructele. Lăsăm sa fiarbă aproximativ 3 minute. Cu lingura de spumă scoatem fructele, le punem în borcan, le acoperim cu un șervet ca să stea în aburul lor. Cînd siropul s-a răcit îl turnăm peste fructe. Pe măsură ce apar fructele, cum ar fi de pildă, prune, boabe de strug­ai, scoatem sirop din borcan mai ad**-y*mn l;i icenre sort cite 50 sau 100 grame zahăr dupp gust şi fier­bem noul fruct pe care apoi îl punem din nou în borcan. Aşa repet'­m r­ raţia pînă ce un”­em borcanul. Legăm apoi gu cu două rînduri de celofan şi îl ferim de loc călduros. VWiV Sz. 3090 Ce este paralizia infantilă şi cum luptăm contra ei -----------------| Paralizia infantilă (poliomelita) este o boală molipsitoare, datorită unei fiinţe foarte mici, un vi­rus, care poate fi vă­zut numai cu micro­scop special, micros­copul electronic. Boala este mai răspîndită în lunile de vară şi toamnă. Este o boală a copi­lăriei, de aici şi nu­mele de paralizie in­fantilă. Se întîmplă cazuri, dar mai rar, cînd această boală se manifestă şi în rîndurile adulţilor. Semnele poliome­­litei: guturai,­­gutu­raiul în timpul verii cînd e de obicei rar întîlnit trebuie sus­pectat de un început de poliomelită­, grea­ţă, vărsături, diaree, febră, somnolenţă, al­­ternînd cu perioade de insomnie, neli­nişte, dureri de cap, dureri de muşchi şi articulaţii, uneori foarte violente. Du­pă această perioadă se produce uneori pentru scurt timp— 1—2 zile — o ame­liorare a fenomene­lor* pentru ca apoi ele să reapară, ur­mate imediat de in­stalarea paraliziilor, semn caracteristic al bolii. Paralizia nu are un sediu precis, nu prinde aceeași parte din corp la fiecare bolnav. Vari­ază ca întindere de la caz la caz, mergînd de la prinderea doar a unei porţiuni din­­tr-o mină sau picior pînă la porţiuni în­tinse de muşchi pu­nînd adesea în peri­col viaţa bolnavului. Modul de răspîn­­dire a bolii. Bolna­vul elimină virusul prin scaune în tim­pul bolii şi o parte din perioada de co­nvalescenţă Molipsi­­rea se face prin apa de băut, alimente, lapte şi derivatele lui, infectate, legu­me, mai ales cele ce cresc la suprafaţa pămîntului pe un teren infectat de sca­unul bolnavului. Muştele nu sunt un rezervor de viruşi. Ele au însă rolul de purtători ai acestora din produsele infec­tate pe alimente, apă de băut, etc. Din acest motiv ele con­stituie un factor im­portant în mecanis­mul de răspîndire a bolii. Cum să prevenim îmbolnăvirile. In primul rînd, copiii vor bea numai apă fiartă şi răcită. Fruc­tele, legumele şi zar­zavaturile pe care le dăm vor fi opă­rite şi spălate bine. De asemenea, laptele, înainte de a-l da spre consum trebuie fiert cel puţin 10 mi­nute. Derivatele lac­tate din lapte crud, cum ar fi untul, smîntîna, etc. nu se vor folosi decit din surse cunoscute. Co­piii vor fi feriţi de jocuri care cer efor­turi mari şi nu vor fi duşi în locuri aglo­merate (spectacole, tren, tramvai, etc.), înainte de fiecare masă, (în mod obli­­­gator) copiii, cit şi cei care-i hră­nesc, îşi vor spăla bine mîinile cu apă şi săpuni Un alt mijloc de luptă împotriva pa­raliziei infantile es­te grija faţă de cu­răţenia locuinţelor şi în special a closete­lor (care vor fi în­treţinute în condiţii de curăţenie deosebit de bune, dezinfectate regulat cu creolină sau lapte de var). Distrugerea muştelor cu insecticide face parte de asemenea din mijloacele de prevenire a bolii.­­In cazul cînd apar totuşi semnele bolii amintite mai sus, mama va izola ime­diat copilul bolnav* în repaos absolut şi îl va pune la pat va anunţa deîndată medicul. Cînd boala a fost confirmată, copilul trebuie internat de urgenţă în spitalul de boli contagioase,­­iar toţi cei ce au ve­nit în contact cu el* vor fi izolaţi şi su­pravegheaţi timp de 14 zile. Cu cît bolnavul este internat mai a­­proape de perioada p­e început a bolii, cu atît tratamentul aplicat dă rezultate mai bune, paraliziile sînt mai reduse şi dispar mai repede. Cei mai mulţi copii bolnavi, internaţi şi trataţi la timp, se restabilesc complet Dr. H. BRATU In această vară se poartă foarte mult rochiile din materia­le uni, cu garnituri de broderie. Termi­naţiile cu feston şi broderie spartă sunt foarte mult apre­ciate de femei. Dintr un şantung de bum­bac sau din oricare alt ma­terial uni, ca olandină şi pa­nama, ne putem confecţiona o rochie simplă și drag­i­că. Mîneca chimono, fusta cu două cule îngropate, sau cv­ grupuri da pliuri. La fustă avem format de buzunare cu garnitura de broderie. Aceea­și garnitură la mînecă* In magazinele noas­tre se găsesc foarte frumoase materiale din creton imprimat, bemberg imprimat. Pentru asemenea materiale vă pu­­stităm un model de rochie. Se poate croi fie cu mine­că obişnuită, fie cu mi­necă chimono. Ca garnitură putem pune, în funcţie de cul nirea mate­rialului, gogrenă. De pildă, dacă în imprimati­i o v­a ma mai mult roşu, vom i ■ risi cu gogrenă roşie, dacă vom avea verde cu verde. Fusta cu linie dreaptă în faţă, cu o tăbliei !

Next