Flacăra Iaşului, mai 1971 (Anul 27, nr. 7656-7681)

1971-05-08 / nr. 7662

In sala Palatului din Capitală Cea de-a 50-a aniversare a înte­meierii Partidului Comunist Român, eveniment de importanţă epocală în istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră, In viaţa poporului ro­mân, a fost sărbătorită, vineri di­mineaţa, In Capitală, In cadrul li­nei adunări solemne organizate In sala Palatului Republicii Socialiste România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, dominat de faldurile drapelelor partidului şi statului, se văd stema Partidului Comunist Român, cifra jubiliară ,50“ şi datele jubiliare­ ,1921—1971*. La ora 10 dimineaţa, o furtună de aplauze şi urale salută sosirea în sală a conducătorilor partidului şi statului. In prezidiu iau loc to­varăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu- Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Ră­­dulescu, Virgil Trofin, Iiie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănă­­lache, Constantin Dragan, Emil Drăgănascu, János Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Po­­pescu, Leontin. R­utu, Gheorghe Stoica, Vâslie Vilcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Pe­tre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Carol Király, Vasile Patili­­neţ, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter, precum şi participanţi la crearea partidului şi alţi veterani ai mişcării munci­toreşti din ţara noastră — Gheorghe Cristescu, primul secretar general al Partidului Comunist din Româ­nia, Constantin Pîrvulescu, Chivu Stoica, Mihail Cruceanu, Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Va­­silichi, Petre Constantinescu-Iaşi, Vanda Nicolschi, Constantin Ţiules­­cu, Constanţa Crăciun, Vasile Bîgu, Victor Brătfăleanu, Ion Popescu- Puţuri, Sanda, Rangheţ, Anton Breitenhofer, Ladislau Banyai, Lajos Csogor, Ljozsef Meliusz, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Rusu, Mihai Ro­­şianu şi Vida Géza — fruntaşi în muncă din industrie şi agricultură — eroi ai muncii socialiste — con­ducători ai organizaţiilor obşteşti, generali, oameni de ştiinţă, artă şi cultură. Se aflau in sală membrii C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, ai Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, ac­tivişti de partid şi de stat, nu­meroşi membri de partid din ile­galitate veniţi din toate judeţele ţării, primii secretari ai comitete­lor judeţene ale P.C.R., conducători ai instituţiilor centrale şi organi­zaţiilor obşteşti, muncitori şi ţă­rani fruntaşi în producţie, militari ai Forţelor noastre Armate, sa­vanţi, creatori pe tărîmul artelor. Miile de oameni prezenţi la a­­dunarea solemnă ofereau imaginea simbolică a însăşi istoriei partidu­lui. Alături de participanţi la pri­mul congres de constituire a P.C.R., de vechi militanţi care în anii negri ai ilegalităţii au luptat în rîndurile partidului în marile bă­tălii de clasă organizate şi condu­se de comunişti pentru libertatea şi independenţa patriei, pentru fe­ricirea poporului alături de cei ca­re şi-au adus contribuţia la victo­ria insurecţiei de la 23 August, instaurarea regimului democrat, la înfăptuirea revoluţiei populare, se aflau reprezentanţii tuturor catego­riilor de oameni ai muncii, romioni, maghiari, germani şi de alte na­ţionalităţi, de toate vîrstele şi pro­fesiile. Sînt cei care cu braţele şi cu mintea participă cu pasiune şi înaltă responsabilitate patriotică la elaborarea şi traducerea In viaţă a politicii Partidului Comunist Ro­mân, înălţînd pe pămîntul patriei noastre edificiul societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Erau de faţă şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi In Republica Socialistă România. Adunarea a fost deschisă de to­varăşul Ion Gheorghe Maurer, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., preşedintele Consiliului de Miniştri. In­ovaţiile asistenţei, la aduna­rea solemnă a luat cuvîntul tova­răşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Ro­mân, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Ro­mânia. (continuare în pag. a 5-a) Organ al Comitetului judeţean Iaşi al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean Anul XXVII, nr. 7662 Simbătă, 8 mai 1971 6­rasini, 30 bani Adunarea solemnă consacrată gloriosului semicentenar al Partidului Comunist Român n­................... in I ■ -■■■ ■ .........................................................................­.............................. Expunerea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Stimaţi tovarăşi şi prieteni, Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate istori­că epocală in viaţa poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteţi-mi să vă a­­dresez dumneavoastră, tuturor comunişti­lor, întregului nostru popor, cele mai cal­de felicitări şi un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Comu­nist Român, a Consiliului de Stat şi a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, prelungite). Această aniversare prilejuieşte o retros­pectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate şi libertate socială şi na­ţională, pentru răsturnarea regimului Stimaţi tovarăşi, Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale şi naţionale ale clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, ale tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naţionalitate, este istoria naşterii şi dezvoltării mişcării muncitoreşti şi revo­luţionare din România. Noi, comuniştii, suntem­ continuatorii tradiţiilor progresis­te ale poporului. Cinstim pe toţi acei care au stat în fruntea luptei împotriva asu­pririi străine, pentru neatîrnarea poporu­lui, pentru formarea statului naţional ro­mân. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi populare ; le adresăm recu­noştinţa noastră fierbinte şi ne plecăm cu smerenie în faţa jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracterizat prin mari mişcări pentru eliberarea naţională şi socială. Răscoala din 1821, revoluţia din 1848, Unirea Principatelor în 1859, răz­boiul pentru independenţă din 1877 sunt momente cruciale în istoria ţării noastre. Aceste evenimente au marcat, totodată, intrarea ţării pe calea dezvoltării capita­liste, precum şi apariţia pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoare. In a doua jumătate a secolului trecut, în­deosebi după formarea statului naţional român, în 1859, România a cunoscut o puternică dezvoltare capitalistă. Situaţia specifică, determinată de dependenţa faţă de imperiul otoman şi de pătrunderea în economia ţării, încă din acea perioadă, a capitalului străin, a creat oamenilor mun­cii condiţii deosebit de grele. In acest cadru, încă în perioada 1860—1870, începe crearea organizaţiilor muncitoreşti. Trebuie să menţionez că formarea pri­melor cercuri muncitoreşti, începutul răs­­pindirii ideilor socialiste în România au fost stimulate de legăturile militanţilor români cu făuritorii socialismului ştiin­ţific — Marx şi Engels. Intr-o scrisoare trimisă militantului socialist Ion Nădejde, în 1888, Engels arăta că încearcă o mare satisfacţie văzînd că socialiştii din Româ­nia au adoptat în programul lor princi­piile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mişcării muncitoreşti şi răs­­pîndirea ideilor socialismului ştiinţific au dus la formarea în 1893 a Partidului So­cial-Democrat al Muncitorilor din Româ­nia. Deşi a activat numai 6 ani, datorită trecerii unor fruntaşi de partea burghe­ziei, Partidul Social-Democrat al Munci­torilor din România a marcat un moment deosebit în lupta politică a proletariatu­lui. Organizarea pe plan naţional a miş­cării sindicale în 1906 şi refacerea Parti­dului Socialist în 1910 reflectau maturi­zarea politică a clasei muncitoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea in viaţa ţării. Continuînd să întreţină legături cu mişcarea revoluţio­nară din alte ţări, mişcarea muncitoreas­că din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii tipărite de emigra­ţia rusă din Apus — inclusiv a „Iskrei" le­niniste — a manifestat o activă solidari­tate cu lupta proletariatului rus împotriva ţarismului în 1905, printre altele acordînd ajutor echipajului revoluţionar de pe cru­cişătorul­­Potemkin, care, după cum se ştie, a primit azil politic în România. Militanţii socialişti români au avut legă­turi nemijlocite cu V. I. Lenin. In anii premergători, precum şi în timpul pri­mului război mondial imperialist, mişca­rea muncitorească şi socialistă a acţionat cu hotărîre împotriva războiului, partici­­pînd la conferinţele internaţionale anti­războinice şi organizînd mari manifestări de masă în ţară. După terminarea războiului şi realiza­rea statului naţional unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare ; totodată, mişcarea muncitorească şi socia­listă a căpătat dimensiuni noi. La sfîr­­şitul deceniului al doilea al secolului nos­tru, în ţară se acumulaseră multe contra­dicţii sociale şi naţionale, care creau ne­cesitatea unor profunde transformări în viaţa societăţii. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea unei industrii naţionale avansate, lichidarea dependenţei faţă de capitalul străin, de­burghezo-moşieresc, pentru cucerirea pu­terii politice şi făurirea cu succes a so­cialismului în România. Drumul străbă­tut nu a fost neted : au trebuit învinse multe greutăţi, trecute mari obstacole , dar nici teroarea sălbatică, nici închiso­rile şi nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comunişti din calea lor. Comu­niştii au ţinut totdeauna sus steagul lup­tei sociale şi naţionale, acţionînd ca or­ganizatori şi conducători încercaţi ai cla­sei muncitoare, ai întregului popor mun­citor. (Aplauze puternice, prelun­gite). Ceea ce i-a însufleţit permanent pe comunişti în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învăţătura atotbiruitoare marxist-leninistă, devotamentul nemărgi­nit faţă de năzuinţele de libertate naţio­nală şi dreptate socială ale poporului (în­ aplauze),­mocratizarea vieţii politice şi de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al ţării din punct de ve­dere economic şi social. " In viaţa internaţională" se adinceau, de asemenea, continuu contradicţiile de cla­să : avea loc un puternic avînt revoluţio­nar al clasei muncitoare, se prăbuşeau imperii, creştea lupta de eliberare naţio­nală şi socială. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului şi co­munismului. In aceste împrejurări interne şi inter­naţionale, clasa muncitoare şi alte forţe sociale din România s-au ridicat cu ho­­tărîre la luptă împotriva asupririi socia­le şi naţionale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920 adeveresc creş­terea avîntului revoluţionar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forţă socială a socie­tăţii româneşti. Situaţia internă şi internaţională, lupte­le de clasă din acei ani au grăbit crista­lizarea necesităţii creării unui partid re­voluţionar de tip nou, în stare să con­ducă clasa muncitoare şi celelalte forţe sociale şi progresiste in lupta pentru apă­rarea drepturilor şi libertăţilor lor demo­cratice pentru înfăptuirea unor­adinei transformări sociale. In rîndurile Parti­dului Socialist se manifestau tot mai pu­ternic forţele care se pronunţau pentru un partid revoluţionar, bazat pe ideolo­gia marxist-leninistă. La 8 mai 1921, Con­gresul Partidului Socialist a hotărit, cu o mare majoritate de voturi, transformarea sa în Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteţi de acord să salutăm pre­zenţa la adunarea noastră solemnă a ce­ea această adunare participă veterani care au luat parte la formarea partidu­lui, mulţi activişti din anii ilegalităţii care şi au îndeplinit cu înalt devotament neţărmurit sarcinile încredinţate de partid, aducîndu-şi contribuţia la toate marile succese obţinute de partidul şi poporul nostru. Partidul îi preţuieşte în cel mai înalt grad pe activiştii din anii ilegalită­ţii. In numele Comitetului Central, le a­­dresez tuturor calde felicitări şi mulţu­miri comuniste! (Aplauze îndelungate). Mulţi din cei care au luat parte la în­fiinţarea partidului în 1921 şi care au activat în rîndurile sale nu mai sînt prin­tre noi. In semn de adine omagiu, pro­pun să păstrăm un moment de reculegere. (Asistenţa se ridică pentru cîteva clipe in picioare, cinstind memoria celor dispă­ruţi). lui care a fost primul secretar general al Partidului Comunist din România, to­varăşul Gheorghe Cristescu. (Aplauze pu­ternice»­. Crearea partidului comunist a nmjvâi hitimi ii torţelor ti •. ..4ut!.«msrc şi a marxism-leninismului în mişca­rea muncitorească din ţara noas­tră, din acest moment, mişca­rea revoluţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale. încă din timpul primului congres al partidului, cercurile reacţionare au dez­lănţuit o prigoană sălbatică împotriva co­muniştilor. După trei ani de activitate le­gală, guvernul burghezo-moşieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două de­cenii, comuniştii au fost obligaţi să acti­veze în condiţiile grele ale ilegalităţii, în­fruntând represiunile regimului burghezo­­moşieresc. In toată această perioadă, partidul a fost organizatorul şi conducătorul tuturor luptelor revoluţionare ale oamenilor mun­cii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menţiona greva mi­nerilor de la Lupeni din 1929, grevele petroliştilor şi ceferiştilor din 1933 — ca­re au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre mun­citoare, afirmarea rolului partidului co­munist, a capacităţii sale de a organiza şi conduce lupta oamenilor muncii. (A­­plauze puternice). O activitate multilaterală a desfăşurat partidul nostru pentru unitatea clasei muncitoare, pentru unirea tuturor forţe­lor democratice în lupta împotriva poli­ticii de fascizare a ţării şi a pregătirii de război. Merită menţionate în acest sens acţiunile unite ale forţelor democrate, soldate cu succes în alegerile parţiale din 1936, precum şi marea demonstraţie anti­fascistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939. In toată această perioadă, partidul a militat neobosit pentru o politică de prietenie şi colaborare cu Uniunea So­vietică, pentru stabilirea de relaţii diplo­matice între cele două ţări. (Vii aplauze). In faţa politicii antinaţionale a cercuri­lor reacţionare, partidul comunist a fost forţa cea mai consecventă a apărării in­tereselor naţionale ale ţării. Lipsa de unitate a forţelor democratice a permis insă reacţiunii să instaureze dictatura mi­­litaro-fascistă, să subordoneze ţara Ger­maniei hitleriste. După cum se ştie, în 1939—1940 situaţia internaţională s-a agra­vat. Germania nazistă a trecut la agre­siune directă împotriva a numeroase sta­te din Europa, dezlănţuind cel de-al doi­lea război mondial. România se găsea intr-o situaţie de izolare internaţională, care a uşurat lui Hitler impunerea Dic­tatului de la Viena, dezmembrarea teri­torială a ţării noastre. In aceste împre­jurări, Partidul Comunist din România, împreună cu Frontul Plugarilor, Madosz-ul şi alte forţe politice au chemat poporul la luptă pentru apărarea integrităţii te­ritoriale a patriei. (Aplauze puternice). Se crease o situaţie favorabilă rezistenţei na­ţionale, dar trădarea cercurilor conducă­toare guvernante şi a conducerii partide­lor burgheze a împiedicat lupta maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dictatura militaro-fascistă, alături de Germania nazistă, în războiul antisovietic, împotriva voinţei poporului şi a intereselor sale naţionale. Intrarea trupelor hitleriste in ţară în 1940 a însemnat în fapt ocuparea Româ­niei şi subordonarea ei maşinii de răz­boi naziste, a dus la jefuirea bogăţiilor ţării, provocînd grele suferinţe poporului român. Totodată, dictatura militaro-fascis­tă şi ocupanţii hitlerişti au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva comuniştilor şi a altor forţe patriotice antifasciste. Sute şi mii de comunişti şi luptători an­tifascişti au fost aruncaţi în închisori şi Lagăre; zeci dintre ei au fost ucişi de plu­­toanele de execuţie. Prin aceste repre­siuni sîngeroase se urmărea decapitarea mişcării de rezistenţă antifascistă şi anti­războinică. Dar, după cum se ştie, planu­rile reacţiunii fasciste române şi ale na­ziştilor germani au suferit un eşec total; ei nu au putut învinge voinţa forţelor antifasciste care, în ciuda terorii, şi-au unit rîndurile şi au desfăşurat cu succes lupta contra fascismului şi războiului. (Aplauze puternice, prelungite). Este meritul Partidului Comunist Ro­mân că a militat, încă de la înfiinţarea sa, împotriva intervenţiei imperialiste contra puterii sovietice. După cum ştiţi, la primul congres a fost votată şi o mo­ţiune de solidaritate cu statul făurit de Lenin. (Vii aplauze). Atunci cînd a iz­­bucnit agresiunea Germaniei fasciste, partidul s-a ridicat cu toată forţa împo­triva participării României la a­­cest război nedrept. El a chemat toate forţele naţionale la lupta pentru ieşirea din războiul antisovietic, pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste şi alăturarea ţării noastre coali­ţiei antihitleriste. Prin politica sa Parti­dul Comunist Român a apărat onoarea poporului şi interesele naţionale ale ţării, politica de prietenie tradiţională cu marea noastră vecină — Uniunea Sovietică. (Aplauze puternice). Activitatea intensă desfăşurată de partid a dus la unirea forţelor antifasciste patriotice, la for­marea în mai 1944 a Frontului Unic Muncitoresc, între Partidul Comunist şi Partidul Social-Democrat şi apoi a Blocu­lui Naţional Democratic. In acelaşi timp, partidul a organizat gărzile patriotice, a condus numeroase acţiuni de sabotare a războiului. Anul 1944 se caracterizează prin schim­barea radicală a situaţiei militare în fa­voarea coaliţiei antihitleriste. Sub lovitu­rile zdrobitoare ale Armatei Roşii, care a dus greul celui de-al doilea război mon­dial, trupele fasciste se retrăgeau cu pier­deri mari ; pe alte fronturi forţele aliate dădeau, de asemenea, lovituri puternice armatei hitleriste. Lupta armată a for­ţelor patriotice din diferite ţări creştea în amploare, izbind nimicitor maşina de război fascistă. Folosind condiţiile inter­ne şi externe favorabile, forţele naţionale patriotice din România, în rîndul cărora partidul comunist constituia principalul nucleu, iniţiatorul şi organizatorul acţiu­nilor antifasciste şi antirăzboinice, au tre­cut la declanşarea şi înfăptuirea cu suc­ces a insurecţiei naţionale antifasciste ar­mate. (Vni aplauze). Aceasta a dus la arestarea guvernului Antones­­cu, la ieşirea imediată a Româ­niei din războiul antisovietic şi la intrarea ei în luptă împotriva Germaniei naziste, alături de Uniunea Sovietică şi celelalte ţări ale coaliţiei antihitleriste. (Aplauze puternice). Din primul moment al înfăptuirii ac­tului istoric de la 23 August, partidul nostru a fost organizatorul, sufletul tu­turor acţiunilor poporului şi ale arma­ţii. Forţele patriotice şi armata au eli­berat rapid Capitala şi alte centre ale ţării, capturînd importante grupări mi­litare hitleriste. Pentru a înţelege starea de spirit din acel timp, merită să menţionăm că în­treaga armată a răspuns cu promptitu­dine chemării de a se alătura armatei so­vietice, coaliţiei antihitleriste. (Aplauze puternice). Angajindu-se cu toate resursele de care dispunea în războiul antifascist, ar­mata română a purtat, alături de Armata Roșie, grele lupte pentru eliberarea defi­nitivă a patriei, a participat la elibe­rarea Ungariei și Cehoslovaciei pînă la înfrîngerea completă a Germaniei hitle­riste, înscriind astfel o luminoasă pagină de eroism şi glorie în istoria României. (Aplauze puternice). Acum, la a 50-a aniversare a parti­dului nostru, în preajma Zilei Victo­riei, aducem un fierbinte omagiu şi prinosul recunoştinţei întregului nostru popor fiilor patriei care au săvîrşit fapte de vitejie, au dat dovadă de înalt de­votament şi nu şi-au precupeţit nici viaţa pentru eliberarea ţării şi înfrîngerea fas­cismului. (Aplauze puternice, prelun­gite). Totodată, exprimăm sentimen­tele noastre de recunoştinţă faţă de glo­rioasele armate ale Uniunii Sovietice, care, cu preţul unor jertfe uriaşe, au sfărîmat maşina de război nazistă, au adus o con­tribuţie hotărîtoare la eliberarea României şi a altor ţări de sub jugul fascist, la înfrîngerea Germaniei hitleriste. (Aplau­ze puternice). In acelaşi timp, poporul nostru cinsteş­te memoria ostaşilor tuturor celorlalte ţări din coaliţia antihitleristă care au participat la marea bătălie militară pen­tru înfrîngerea Germaniei fasciste. (A­­plau­ze puternice). Ne îndreptăm gîndul cu veneraţie spre milioanele de luptători din rezistenţă, spre patrioţii din ţările cotropite, care şi-au vărsat sîngele, şi-au dat viaţa în dramatica încleştare cu fascismul, con­tribuind prin lupta lor eroică la salva­rea civilizaţiei umane de robia hitleristă. (Vii aplauze). Răsturnarea dictaturii militaro-fasciste a marcat o cotitură istorică în dezvol­tarea României, lupta antifascistă, de­mocratică transformîndu-se rapid într-o mişcare socială de o amploare cum nu a mai cunoscut istoria ţării şi care a des­chis calea celor mai profunde schimbări revoluţionare, înfăptuirii idealurilor de li­bertate şi dreptate socială şi naţională ale poporului român. Desfăşurînd o multilate­rală activitate politică şi organizatorică, Partidul Comunist Român a reunit în a­­ceastă mişcare principalele forţe ale na­ţiunii—clasa muncitoare, ţărănimea, inte­lectualitatea, păturile mijlocii de la oraşe şi chiar anumite cercuri ale burgheziei. Rod al luptei celor mai largi mase populare, instaurarea la 6 martie 1945 a primului guvern cu adevărat democratic din isto­ria ţării d­in frunte cu înflăcăratul pa­triot, eminent om de stat şi militant pro­gresist dr. Petru Groza — a însemnat o mare victorie a forţelor revoluţionare, de­mocratice, a marcat instaurarea puterii revoluţionar-democratice a muncitorilor şi ţăranilor, a deschis calea unor transfor­mări social-politice profunde în socie­tatea românească. (Aplauze îndelungate). Doresc să exprim cu acest prilej mul­ţumirile şi recunoştinţa partidului nostru tuturor partidelor şi organizaţiilor de­mocratice, patriotice, care au colaborat în acei ani cu comuniştii în lupta pen­tru transformarea revoluţionară a ţării. (Vii aplauze). Este ştiut că România ieşise din răz­boi ruinată şi secătuită, că în ţară dom­neau haosul economic şi sărăcia, că masele muncitoare se zbăteau într-o neagră mi­zerie. Sarcina imperioasă care se punea în faţa ţării era ieşirea din această situa­ţie catastrofală, trasarea unui program al evoluţiei economice şi sociale imediate şi de perspectivă. Elaborarea acestui pro­gram a făcut obiectul Conferinţei Na­ţionale din 1945 a Partidului Comunist Român, al raportului prezentat de Gheor­ghe Gheorghiu-Dej , fiu devotat al cla­sei muncitoare, al poporului român, mi­litant de seamă al mişcării comuniste, care timp de 20 de ani s-a aflat în fruntea partidului nostru, aducînd împreună cu întregul activ de partid şi de stat o con­tribuţie de seamă la realizarea marilor transformări revoluţionare din acea pe­rioadă. (Aplauze puternice). Subli­niind însemnătatea esenţială a in­dustrializării pentru asigurarea pro­gresului general al ţării şi consolidarea independenţei noastre naţionale, Confe­rinţa Naţională a indicat ca primă etapă trecerea la reconstrucţia ţării, la reface­rea rapidă a economiei distruse şi dez­organizate de război. Partidul nostru a desfăşurat o intensă activitate pentru mobilizarea maselor largi populare la înfăptuirea acestui obiectiv principal. Munca constructivă, amplă şi grea, s-a împletit cu lupta fermă îm­potriva forţelor reacţionare, a claselor exploatatoare şi a partidelor lor politice, care, contînd pe sprijinul cercurilor im­perialiste din exterior, se opuneau cu în­verşunare transformărilor sociale, demo­cratizării ţării, înfăptuirii măsurilor de redresare şi dezvoltare economică. Ampli­ficarea continuă a procesului revoluţionar a dus la modificarea radicală a raportu­lui forţelor sociale în favoarea maselor celor ce muncesc, la înfrîngerea claselor (continuare în pag. a 2-a) Măreţe tradiţii revoluţionare de luptă pentru eliberarea socială şi naţională a poporului, pentru socialism

Next