Flacăra Iaşului, mai 1972 (Anul 28, nr. 7968-7992)

1972-05-14 / nr. 7978

La Stupea suceveană, acum localitatea Giprian Porumbescu, casa natală a marelui fiu al acestui pămînt impresionează prin atmosfera de autenticitate şi frumuseţea peisajului. Foto: M. D. PAGINAF­ORA FESTIVA LA PORŢILE DE FIER La Gura Văii şi Sip, străvechi localităţi ale căror nume au intrat, in ultimii şapte ani, în vocabularul cotidian al poporului nostru, s-au materializat în a­­ceste zile ultimele de­talii din proiectele Sis­temului hidroenergetic şi de navigaţie de pe Dunăre, rod al colabo­rării fructuoase româno­­iugoslave. 1 SEPTEMBRIE 1904. Un excavator îşi înfi­ge cupa un pămint ; o sovestă implantează în roca dură a Dunării o paliplanşă din oţel me­nită să etanşeze ha­­tardoul în spatele că­ruia urmează să fie fixate fundaţiile princi­palelor obiective ale sistemului hidroenerge­tic şi de navigaţie. Au­tocamioanele transportă fără înţh­etare materia­lul excavat. Sunt pri­mele stemne ale mate­rializării Acordului semnat la 30 noiembrie 1963 la Belgrad, între guver­nele Republicii Socialiste România şi Republicii Socialiste f­ederative Iugoslavia şi ratificat la 16 iulie 1864 la Bucureşti. Pe malurile fluviului încep­ut, prindă viaţă cele dante prevederi din­ proiectele elaborate îm­preună de către specia­liştii români şi iugo­slavi. 20 APRILIE 1968. Pitera victorie a con­­stratatorilor — Închide­rea digului din amonte de viitorul ax al bara­jului, creîndu-se astfel condiţii ca la 7 mai să fie­ zăgilzuită complet incinta 1 „A“. 16 IUNIE 1966. Con­structorii români ra­portează tovarăşului Nicola® Ceauşescu, con­ducătorilor de partid şi de stat care vizitează şantierul că, de la de­mararea lucrărilor, au cîştigat un avans de zece săptămîni. In a­­clamaţiile generale ale mulţimii, secretarul ge­neral al partidului de­clanşează de la un au­tomat de comandă ex­plozia care marchează începerea excavaţiilor pentru construirea clă­dirii centralei hidro­electrice şi a ecluzei. O lună mai tîrziu, o altă veste străbate ţa­ra : constructorii ter­mină, cu 150 de zile mai devreme, închide­rea unei alte porţiuni din Dunăre — incinta 1 „B", în cuprinsul că­reia avea să fie con­struit avanportul din­spre Tr. Severin. 13 IULIE 1968. Con­structorii car®, de patru ani se află într-o im­presionantă bătălie cu fluviul, cu munţii, cu natura, pentru a smul­ge lumină şi putere din vîrtejul apei, pre­dau beneficiarului, cu 180 zile mai devreme faţă de prevederile în­scrise în planul de stat, primul obiectiv înscris în proiectele sistemu­lui : noua cale ferovia­ră dintre Tr. Severin şi Topleţ. 3 AUGUST 1960. Se încheie un nou capitol din istoria Sistemului : s-a dat cale liberă pri­melor nave fluviale prin ecluza de pe ma­lul românesc. Şase zile mai tîrziu, constructorii români preiau de la construc­torii iugoslavi ştafeta lucrărilor de închidere a Dunării în zona ba­Primul act al cinci­nalului este pentru co­lectivul marelui şan­tier al energiei şi lu­minii, al prieteniei şi colaborării, anul unor eforturi sporite. La sfîr­­şitul lui martie, con­structorii ridică barajul cu cotele finale — 72,3 m faţă de Marea Adria­­tică — şi pun sub sarci­nă barajul deversor — uriaşă stavilă de profil triunghiular, cu o lungi­me totală de 441 metri, în care au fost încorpo­raţi aproape 350 000 mc de betoane şi 4 000 000 kg armături metalice. O lună mai tîrziu se pro­duc cele dinţii cantităţi Clipele de mare sa­tisfacţie pe care le trăiesc astăzi autorii a­­cestor obiective ne în­deamnă la o retro­spectivă a principale­lor momente înregistra­te pe parcursul a a­­proape 2 000 de zile e­­fective de muncă, des­făşurată în scopul cap­tării şi folosirii forţei bătrînului Danubiu, rajului deversor. In a­­ceeaşi zi începe inun­darea incintei 1 „A* din amonte de centra­la hidroelectrică, la adăpostul căreia se e­­xecută o parte dintre lucrări. După 56 de o­­re, această operaţie de o mare inăestrie tehni­că ia sfîrşit, fiind rea­lizată intr-un timp cu 2.12 ore mai scurt de­cit cel preconizat de proiectanţi, începe bătălia finală cu fluviul. De pe un pod fix, special con­struit, se basculează P® ultima breşă a Dunării, lată de 100 m, blocuri din beton, din piatră şi stabilopozi uriaşi în greutate de 25 tone f­iecare 7 SEPTEMBRIE 1969. Constructorii români şi cei iugoslavi, prezenţi la Gura Văii pentru a sărbători 5 ani de la deschiderea lucrărilor, iau parte la festivita­tea inaugurării noului traseu al drumului na­ţional Gura Văii — Orşova — Coramnic, a cărui panglică asfaltică este situată la 40—60 m înălţime faţă de ve­chile căi de circulaţie. 20 SEPTEMBRIE 1969. Tovarăşul Nicolae Ceau­­şescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, se întîlneşte la Porţile de Fier cu tovarăşul Iosip Broz Tito, preşedintele R.S.F. Iugoslavia, preşedintele Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia. Sunt vi­zitate obiective ale sistemului hidroenerge­tic şi de navigaţie de pe ambele maluri ale Dunării. 14 August 1970. La ora 8 şi 7 minute, după mai bine de 24 de ore de eforturi neîntrerup­te, se înfăptuieşte, cu 45 de zile înainte de termen, cel dinţii pa­ralel la sistemul na­ţional al primului a­­gregat din centrala ro­mânească. Tensiunea de 15 000 volţi, pe ca­re o furnizează gene­ratorul, este ridicată, prin intermediul trans­formatorului de forţă, la 220 000 volţi, şi, cu ajutorul ei, curentul e­­­lectric porneşte spre consumatori. Evenimen­te asemănătoare se­ succed la 21 octombrie şi la 21 decembrie, cînd hidrogeneratoarele nr. 2 şi nr. 3 sunt puse în funcţiune, cu 5 şi respectiv 3 luni in a­­vans. La începutul ul­timului pătrat al anu­lui, circulaţia navală se strămută în ecluza iugoslavă, în timp ce pe culoarul similar de pe malul românesc al fluviului se reiau lu­crările de amenajare pentru exploatarea sa în două etape. Sfîrşi­­tul anului 1970 coinci­de astfel cu încheierea unei importante etape din construcţia sistemu­lui­ de electricitate în pri­mul agregat de con­strucţie românească — cel de-al patrulea grup al centralei, t­urnul, se încheie construcţia căii rutiere transdanubiene ce uneşte malurile flu­viului între Gura Văii şi Sip, străbătînd eclu­zele, centralele electri­ce şi barajul deversor. Penultimul hidroagregat este conectat, iar ecluza intră in exploatare de­finitivă. In sfîrşit, se înfăptuieşte, cu 62 de zile mai devreme, pri­mul paralel al celui de-al şaselea şi ultimul hidroagregat al centra­lei. Constructorii şi montorii cîştigă astfel în total, de-a lungul ce­lor 7 ani de muncă, peste 400 de zile. Mai mult de 10 000 de constructori şi montori din toate judeţele ţării au înscris în carnete­le de muncă însemne­le Sistemului hidroe­nergetic şi de navigaţie „Porţile de Fier“. Prin eforturi demne de apre­ciat ei au finalizat, mai devreme faţă de terme­ne, toate obiectivele, muţind din loc un a­­devărat munte cu un volum total de pămînt şi piatră egal cu cel necesar pentru constru­irea a patru baraje de mărimea colosului de la Vidra , au pus în o­­peră o cantitate de be­toane aproape egală cu întreaga producţie de ciment a României anu­lui 1960 şi au montat 50 000 tone diferite a­­gregate şi utilaje. Ei au schimbat vechea configuraţie a locurilor, creînd un peisaj deose­bit de atrăgător. Cen­trala dispune în pre­zent de 6 hidrogenera­toare care însumează o putere totală de 1 050 MW — trei dintre ele purtînd emblemele de fabricaţie ale Uzinei constructoare de ma­şini din Reşiţa, Uzinei de maşini grele Bucu­reşti, Uzinei „Electro­­putere" — Craiova şi ale altor întreprinderi. Acum însă „Porţile de Fier“ îşi arată recunoş­tinţa. Din vecinătatea centralei se îndreaptă spre Reşiţa, spre Tr. Se­verin, Rovinari, Craio­va, Slatina şi Bucu­reşti, precum şi pest® Dunăre — în localita­tea Sip un adevărat păienjeniş de conduc­tori argintii prin care porneşte, amplificată la 110, 220 şi 400 KW, o cantitate de energie de peste 5 miliarde KVVh, egală cu cea pe care hidrocentrala de pe ce­lălalt mal o furnizea­ză economiei iugoslave. Partea de energie ce ne revine de la Porţi­le de Fier este de 3 ori mai mare decit cea furnizată cu 5 ani în urmă de toate hidro­centralele ţării. Prin ecluză, circula­ţia se desfăşoară ne­­stingherit, Porţile de Fier nem­aiconstituind, ca îna­inte, un zăvor în ca­lea trecerii libere a a­­pelor şi a vaselor. Timpul de parcurgere de către nave a sectorului Porţile de Fier, ce se întinde pe 117 km între Tr- Severin şi Moldova Veche, a fost redus de patru ori. S-au creat, totodată, condiţii pen­tru sporirea de peste trei ori a capacităţii de transport şi pentru mo­dernizarea flotei com­paniilor dunărene. Un imens turn de comandă a navigaţiei a luat lo­cul balonului de altă­dată care servea la bu­na desfăşurare a circu­laţiei vaselor pe Dună­re. Transporturile fero­viar şi cel rutier s-au îmbunătăţit. Apele la­cului de acumulare care ajunge pină la Belgrad au acope­rit complet fosta in­sulă Ada-Kaleh, Vircio­­rova şi Orşova, precum şi alte aşezări de pe cli­­sura fluviului. In locul vechilor aşezări au apă­rut tinărul oraş Orşova, cartiere noi în Tr. Se­verin, şi-au schimbat ve­trele localităţile Jiuluie, Tufări şi Coramnic, O­­gradena, Tisoviţa, Svini­­ţa şi Plavişeviţa. Pe fosta insulă Simian se a­­flă în curs de amena­jare un muzeu. Este un decor splendid, decor ce se întîlneşte şi pe ma­lul iugoslav al fluviu­lui, unde lucrările se a­­flă, de asemenea, în stadiu final. Toţi cei ce­ au înfăp­tuit grandioasa epopee de la Porţile de Fier — Sip aşteaptă acum, min­ări, ora festivă, ora cînd vor raporta conducăto­rilor de partid şi de stat ai României şi Iu­goslaviei împlinirea înaltelor lor misiuni. MARIN COANDA corespondent Agerpres Secvenţe din cartea de aur 1971—anul numărătorii inverse LACĂRA IAŞULUI Din istoria sportului ieşean Medici şi artişti-amatori de popice Prin anul 1936, primitoarele săli ale „Societăţii sport şi muzică“ deveniseră gazda întîlnirilor unor tineri de vîrste şi profesii diferite, atraşi de o pasiune co­mună : sportul. Printre aceşti tineri profesori, medici, jurişti şi actori se aflau Gh. Chipail şi C. Sava. Cine nu-l cunoaşte, oare, pe profesorul dr. Gh. Chipail, medicul căruia cel puţin cîteva mii de ieşeni îi datorează recu­noştinţă ? La fel de cunoscut ca şi prof. dr. Chi­pail este maestrul C. Sava, interpretul lui ,­Barbu Lăutarul“ sau a lui „Grigore Bîr­­zoi“ din renumita „Chiriţa în provincie“ a lui V. Alecsandri, actorul cu inima mereu tînără, care slujeşte de multe de­cenii, cu talent şi pasiune, scena româ­nească. Cine ar bănui, însă, astăzi în omul din clinică şi de la catedră, ori sub veşmin­tele de epocă ale lui Barbu Lăutarul, pe cei doi sportivi de odinioară ? In legătură cu pasiunea sa pentru sport, renumitul chirurg ne-a spus : „Mi-a plăcut sportul pentru că sport în­seamnă mişcare, iar mişcarea sănătate. Am practicat echitaţia, drumeţiile şi mai ales jocul de popice, unde ajunsesem, spun colegii, la oarecare indemînare. In copilărie imi plăceau caii. Sunt animale credincioase, de o mare inteligenţă şi u­­neori pot fi foarte buni tovarăşi. Cu mulţi ani in urmă , continuă prof. dr. Gh. Chipail, sportul popicelor era foar­te răspîndit la Iaşi. Existau foarte multe popicarii pe atunci şi chiar la „Trei sar­male" fusese amenajată o pistă. Cea mai bună rămînea, insă, cea de la „Sport şi muzică", care era betonată şi avea bile excepţionale, lucrate in lemn de măslin. Alături de I. Niculescu, M. Munteanu, Buţureanu şi cîţiva studenţi am alcătuit o echipă, care a ajuns in scurt timp prin­tre cele mai puternice din oraş. Exista o mare rivalitate între echipele primăriei, actorilor, juriştilor, dar totdeauna domnea cel mai desăvirşit „fair-play“. Sporturile pe care le-am practicat mi-au creat totdeauna o stare de voie bună, de relaxare. Meciurile, care se desfăşurau­ săptăminal, aveau darul să mă facă să uit de greutăţi. Mai de fiecare dată me­ciurile se terminau cu dans şi cu plăcute rătăciri prin împrejurimile Iaşului“. „Cu treizeci şi şase de ani în urmă — continuă maestrul C. Sava — sportul popicelor era intr-adevăr foarte popular la Iaşi. Pe lingă popicăria de la „Sport şi muzică“ amintită de prof. dr. Chipail, mai erau altele, la gară, noi ii ziceam „La Iancu“, una pe Copou, altele la­­Tea­trul Naţional şi Atelierele Nicolina. Deveniseră tradiţionale meciurile cu a­­viatorii şi medicii. O dată ne-au prins zorile jucind popice la „Iancu“. Cum nu aveam lumină elec­trică, am aprins luminări de-a lungul cu­loarelor. Era ceva fantastic. Parcă eram pe scenă îndeplinind un ritual dintr-o tragedie antică. Nu vă puteţi închipui jo­cul acela de popice la lumina a 30—40 de luminări“. Imaginaţi-vă totuşi, pentru scurt , timp, impunătoarea statură a lui C. Sava, care devenise, parcă între stîlpii popicăriei un uriaş prins într-o joacă de copii şi veţi avea o parte din desfăşurarea acelui meci. „Echipa actorilor se compunea pe a­­tunci din N. Melcu, C. Ramadan, A. Ghi­­ţescu, N. Şubă, A. Munteanu" şi, adău­găm noi, din specialistul loviturilor la „izolare“ — C. Sava. Că sportul popicelor era foarte popular în Iaşi ne-o dovedesc şi documentele vre­mii. încă din 1927 mai mulţi cetăţeni particulari solicită Primăriei Iaşi apro­barea de a înfiinţa popicarii în curtea caselor, iar în cadrul „Societăţii sport şi muzică“ se juca popice încă din 1904. Prof. dr. Gh. Chipail ne-a rugat să transmitem dorinţa celor care odinioară alcătuiau una din cele mai puternice e­­chipe de popice din Iaşi de a relua tra­diţionalele meciuri.......cu oarecare antre­nament", a adăugat zîmbind domnia sa. Pe cînd oare un meci de popice la Iaşi, între medici şi actori ? Virgil LIVOVSCHT Filmele săptăminii viitoare Premiere „Victoria“­­ Astă seară dansăm In fa­milie Noul film românesc, programat sâp­­tămina viitoare la cinematograful „Vic­toria“, este o comedie de moravuri şi de situaţii ce satirizează tipul logodnicului de profesie care urmăreşte să obţi­nă cît mai multe avantaje materiale de pe urma credulităţii unor tinere în goană după un mariaj strălucit. Scenariul este semnat de Ion Băieşu şi Geo Saizescu, imaginea de George Cornea, iar muzica este compusă de Temistocle Popa. Filmul beneficiază de o distribu­ţie valoroasă : Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Vasilica Tastaman, Ioana Bul­­că, Stela Popescu, Draga Olteanu, Ma­rieica Petrescu, Violeta Andrei, Nineta Gusti, Emilia Dobrin, Margareta Krauss- Silvestrini, Tamara Creţulescu, Maria Vo­luntarii, Geo Saizescu, „Republica"­­ Intrare liberă la oficiul stării civile. Filmul, realizat în studiourile De la- Berlin, are ca problematică viaţa şi preo­cupările actuale ale tineretului din Repu­blica Democrată Germană. Distribuţia : Mathis Schrader, Madeleine Lierek, Elsa Grubedister, Helmut Müler-Lancov, Eri­ka Müler-Fürstenau, Karl Thiele. „Arta“ : Cercurile dragostei 15—17 mai Producţie a studiourilor bulgare, filmul lui Kiril Ilincev este format dintr-o sui­tă de scheciuri în care evoluează pe rînd trei fraţi. Acest triptic cinematografic crează o imagine complexă a luptătorului comunist în anii rezistenţei antifasciste. „Arta“ | Olesia 18—21 mai Producţie a studiourilor sovietice, fil­mul este o ecranizare după nuvela „O­lesia“ de Alexandr Kuprin. „Olesia“ se aseamănă cu coproducţia franco-suedeză „Vrăjitoarea", cu Marina Vlady şi Mau­rice Ronet, in regia lui André Michel. In filmul lui Boris Ivcenco, acţiunea se desfăşoară însă într-un sat rusesc aşe­zat la marginea pădurii, la sfârşitul seco­lului trecut. Rolurile principale sunt in­terpretate de Liudmila Ciursina şi Ghen­­nadi Voropaev. Reluări „Copou“ I Mirii anului doi , „Tătaraşi" i Străinul (16—18­ mai) şi O floare şi doi grădinari (19—21 mai); „Nicolina“ i Pă­puşa (16—18 mai) şi Moara cu noroc (19— 21 mai). jocuri PĂSĂRI ORIZONTAL : 1. Zburătoare (dim.) ; 2. Sistem de echilibru pentru zbor — Ar­cum ; 3. Pasăre palinipedă, cu aripi scurte, din regiunile polare (pi.) ; 4. Git de lebădă ! ; 5. Două la guguștiuci ! — Vocale — Cap de becată ! ; 6. Pasăre marină, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare ca acesta ; 7. Pasăre cu penele de la coadă recurbate — Pasăre solitară ; 8. Iute ! — Țară sud-americană. VERTICAL : 1. Păsări vorbitoare ; 2. In aripi ! — Pasăre răpitoare ; 3. Stă pe traverse — Berete ! ; 4. Pene de papa­gali ! — Tria ! ; 5. Teren pentru păsările de apă (dim.) ; 6. Cămașă rustică —" Fie­ce 1 : 7. Aici își face cuibul pitpalacul — înrudit cu zimbrul ; 8. Autorul poeziei .Somnoroase păsărele". Mihai BIGLIGIU Sentinţa a fost dată, dar cînd vor simţi toţi vinovaţii că sunt răspunzători ? Pe marginea unor afaceri dubioase descoperite la O. C. L. Mixt Paşcani şi în alte unităţi După mai bine de un de cercetări la Paşcani şi după multe termene de judecată la Tribunalul judeţean sentinţa a venit im­placabil, aşa cum se cuvenea. — Faptele aduse spre judecată, ne spune tovarăşul judecător Spiridon Puişor (pre­şedintele completului) de la Tribunalul ju­deţean, au fost surprinzătoare. Multe în­treprinderi şi instituţii au fost păgubite, dar unele nici măcar n-au ridicat pretenţii. S-a furat fără să se observe vreo lipsă în gestiunile materiale, de unde trag conclu­zia că controlul a fost superficial sau a lip­sit cu totul. Organele de miliţie au fost acelea care au descoperit furturile. Nici la O.C.L. nu s-a acordat atenţia necesară controlului ba, mai mult, unul dintre ges­tionari (Vrînceanu) era menţinut in func­ţie, deşi avea antecedente penale. Profitând de normele largi de consum la unele materiale (de regulă materiale pentru instalaţii electrice) sau pur şi simplu ne­­executind unele lucrări, diferiţi salariaţi de la Cooperativa­­„Munca colectivă“, Depoul C.F.R., Autobaza I.T.A., Centrul de reţele e­­lectrice, şantierele de construcţii etc. şi-au creat „plusuri“ cu care s-au prezentat la unii gestionari de la O.C.L. Tariful : „jumătate mie, jumătate ţie“. Şi astfel, în decurs de vreo trei ani gestionarul Gh. Vrînceanu a manevrat mărfuri furate în valoare de peste 650.000 de lei ; Iosif Ber­eş — 185.000 de Iei ( Mihai Alupoaiei — 113.000 lei etc. Acum fap­tele sunt consumate. Soţii şi-au primit pe­deapsa : Gh. Vrînceanu­­- 12 ani închisoare; Iosif Bereş — 4 ani şi 6 luni ; Mihai Alupoaiei — 3 ani ; Ilie Sună, fost şef de secţie la Cooperativa ,,Munca colectivă“ — 4 ani ; D. Mărculeţ, fost electrician la Casa de cultură — 1 an şi 6 luni etc. Dar între­bările care plutesc mereu în aer sunt acestea : — Puteau fi observate la timp asemenea afaceri ? — S-au tras toate concluziile pentru preve­nirea acestor afaceri in viitor ? Cum a fost anihilată o lecţie educativă M X*dem fium -stau lucruri]* venirea ? Da, era posibilă dacă se aplica şi „controlul documentar“, nu numai valoric. Dar aplicarea lui cere un mare volum de muncă şi este recomandat numai atunci cînd se semnalează mărfuri străine în gestiunea unui magazin. (Un asemenea control s-a e­­fectuat abia la cererea miliţiei). Revizorii şi salariaţii de la serviciul comercial, care asis­tau la revizii, n-au fost capabili să semnaleze niciodată mărfuri străine. Ei nu ştiau decît să numere. Dar nici gestionarii cu pricina nu stăteau prost cu aritmetica, aşa că nu li s-au găsit nici minusuri, nici plusuri. Dacă pentru revizori există o scuză (nu cunosc spe­cificul mărfurilor), asistenţii lor, merceologii de la serviciul comercial, cei care se ocupă de aprovizionare, trebuiau să observe „măr­furile străine“. După o analiză atentă a si­tuaţiei create, conducerea C.C.E. şi organiza­ţia de partid ajung la concluzia că şeful ser­viciului comercial, Aurel Gîndu, nu şi-a în­deplinit sarcinile în mod conştiincios şi com­petent şi i se desface contractul de muncă, să fie de învăţătură şi altora. Dar parcă nici nu aştepta altceva Aurel Gîndu. Aleargă re­pede la Iaşi, aici găseşte prieteni grijulii şi iată-l urgent merceolog la Centrul de le­­gume-fructe. „ A fost dorinţa mea dintotdeauna să a­­jung la Iaşi, ne spune el. Şi nu putea să ajungă atîta vreme cît avea o muncă de răspundere la Paşcani , dar iată că s-a ivit prilejul aşteptat. îşi ia o cameră cu chirie (ceea ce înseamnă că cineva i-a primit un spaţiu) şi i se oferă urgent buletin de Iaşi. Cum banii erau pregătiţi, încheie re­pede un contract cu O.C.E.P.P. şi la 3 martie a.c. devine proprietarul unui apartament cu trei camere în str. Stejar. Să-l mai scoată cineva din Iaşi dacă mai poate ? Vestea că lui Aurel Gîndu i-au mers bine „pilele" a răscolit pe cei din Paşcani. Membrii biroului Comitetului orăşenesc de partid sunt revol­taţi. Ei au vrut să dea o lecţie educativă unor cadre cu munci de răspundere care îşi pri­vesc cu uşurinţă sarcinile profesionale, iar instituţii din municipiul Iaşi le-au anihilat-o. M mai căiSA MB dS£SSSiS».4ft lâSk­fcS*­buia adus din Paşcani, Incălcîndu-se dispo­ziţiile cu privire la intrarea în oraşul Iaşi ? Iată o întrebare la care cei în drept trebuie să ne dea un răspuns clar: Ce-a mai rămas din celelalte învăţături ? Metoda „controlului documentar"­­nu s-a apli­cat niciodată, după prinderea hoţilor, din a­­celeaşi motive i „r nu ne-a semnalat nimeni mărfuri străine". Se aşteaptă probabil un semnal tot din partea miliţiei. Cînd controlul n-are timp sâ fie serios Trecem la cîteva din unităţile de la care s-au sustras lucrurile vîndute clandestin. Pes­te tot, scriptele arată că nu s-a înregistrat nici o pierdere. Noroc de mărturiile hoţilor. — Făceau multă paradă de cinste, de con­ştiinţă înaintată, era greu să-i prindem, ne spune tovarăşul Mihai Grosu, preşedintele Cooperativei „Munca colectivă“. Vinovaţi sunt şi beneficiarii care n-au recepţionat lucrările cu toată atenţia. Controlul nostru ? Păi, dacă noi perfecţionăm controlul, credeţi că hoţii rămîn pe loc? Găsesc ei alte mijloace ca să ne înşele. Cu alte cuvinte, de ce să ne mai batem capul ? Mai bine să lăsăm totul aşa cum este. Nu, nu este o impresie superficială. Ne-o în­tăreşte declaraţia unui muncitor (Gh. Huţanu) care a lucrat împreună cu unul din pungaşi — Ilie Sună. — De ce este închis Ilie Sună ? — Am auzit că ar fi schimbat nişte mate­riale, nişte lustre. Atît, a făcut un schimb de materiale, ceea ce, fireşte, nu înseamnă furt, cel mult o abatere de la regulile de serviciu. Şi pen­tru asta să stea omul închis ? E nedrept... Gh. Huţanu nu se Încumetă să spună chiar aşa, dar ne convinge că nu ştie mai mult. Şi atunci ce să credem despre munca de prevenire a Infracţiunilor în cooperativă ? Srítást»iă­­ ia acordj nici »­tema* Mii o atenţie foarte mică, mai mult formală. Pe şantierul de construcţii al Trustului Iaşi nici nu se ştie bine cine sunt infractorii. Pe tovarăşii care lucrează la fundaţii şi zi­dărie nici nu-i interesează problema pusă în discuţie, întrucît „cazurile“ nu sunt de la ei, ci­ de la instalatori. Înţelegem de ce nu s-a făcut prea multă vîlvă în jurul aces­tor acte hoţeşti. Unul din autori e însuşi maistrul (Vasile Barbu) care răspunde de lucrările de instalaţii. Bineînţeles că el Îşi prezintă situaţia în lumina care îi convine ! — A venit într-o zi la mine electricianul Mărculeţ de la Casa ele cultură, cu o adre­să cu ştampilă şi mi-a cerut cu împrumut 200 de m de conductor. Spunea că reface instalaţia la Casa de cultură şi nu găseşte conductor în comerţ. Nu era permis să-i dau, dar i-am dat, am vrut să fac un bine Casei de cultură. După cîteva zile, Mă­,­leţ mi-a spus că i s-a furat cablul şi nu mi-l mai poate înapoia. In schimb mi-a dat o sută de lei. Dar cablul costa mai mult. Am aflat pe urmă că de fapt l-a vîndut şi a fost prins de miliţie. Că Mărculeţ declară altceva, cum că Bar­bu a venit la el cu 200 de m de cablu şi l-a rugat să­­-l vîndă, asta face parte din travaliul anchetei penale. Noi l-am întrebat pe Vasile Barbu cum s-a descurcat CU lipsa de 200 de m de cablu față de organele de control ale Trustului. — In decembrie mi-au găsit lipsă, dar cred că n-au măsurat ei bine, pentru că în ianuarie, cînd mi-au făcut din nou inven­tarul nu mai aveam nici o lipsă. Cum am recuperat ? De la lucrări. Să vezi şi să nu crezi. Pe şantierele noas­tre de instalaţii cine vrea să fure n-are mo­tive să creadă că va plăti decît dacă va fi prins asupra faptului. Verificarea lucrărilor de către comisiile de recepţie nu spune ni­mic, pentru că, aşa cum ne declara un In­giner, ar fi o treabă prea complexă şi de lungă durată, iar verificarea trebuie făcută operativ (adică superficial, traducem noi). Iată de ce ne declarăm de acord cu obser­vaţia tovarăşului Eugen Nechifor, prim-se­­cretar al Comitetului orăşenesc de partid ! — Cei care se fac vinovaţi de lipsă de control sau de control superficial ar trebui să suporte unele consecinţe alături de hoţii adevăraţi. Legile noastre prevăd asemenea răspunderi şi bine au procedat judecătorii obligînd u­­nităţile în cauză să suporte în solidar cu salariaţii lor, condamnaţi prin sentinţa la care ne referim, prejudiciile materiale sta­bilite. Rămîne însă ca unităţile respective să nominalizeze pe salariaţii vinovaţi de lipsă de control, de neglijenţă. Este un act de dreptate ce trebuie urmărit ,cu exigenţă de către organizaţiile de partid pentru ca nici un leu să nu fie suportat din fondu­rile Întreprinderilor, ci de către cei care poartă răspunderea pentru pagubele aduse. .. GHEORGHIu

Next