Flacăra Iaşului, aprilie 1973 (Anul 29, nr. 8251-8275)
1973-04-01 / nr. 8251
ANUL XXIX Nr. 8251 DUMINICĂ 1 APRILIE 1973 4 pagini 30 bani Organ al Comitetului judeţean Iaşi al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean Stimaţi tovarăşi, Sărbătorim astăzi Împlinirea a 80 de ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România — care a constituit un moment de cea mai mare Însemnătate pentru dezvoltarea mişcării revoluţionare din ţara noastră, pentru evoluţia naţiunii noastre, pentru afirmarea independentă a României. Aniversarea acestui eveniment memorabil este un prilej de evocare a bogatei istorii a mişcării noastre muncitoreşti, a tradiţiilor revoluţionare, democratice ale poporului român, ale forţelor progresiste, patriotice, ale comuniştilor , de care sunt legate indisolubil toate marile transformări petrecute în societatea românească modernă, toate victoriile obţinute pe calea revoluţiei proletare şi a edificării cu succes a noii orinduiri so-Drag! tovarăşi, Istoria mişcării muncitoreşti din România este strîns legată de dezvoltarea generală economico-socială a societăţii noastre, de progresul forţelor de producţie şi de schimbările petrecute în relaţiile de producţie ale ţării. Se cunoaşte că, în comparaţie cu alte ţări din centrul şi apusul Europei, dezvoltarea economică a ţărilor române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menţinut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedicînd lărgirea pieţei interne, apariţia relaţiilor de producţie capitaliste. Totodată, o influenţă profund negativă asupra evoluţiei economico-sociale a ţării a avut-o dominaţia străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român şi care a secătuit avuţia naţională, a produs grele suferinţe maselor largi muncitoare, a împiedicat dezvoltarea forţelor de producţie, mersul înainte pe calea progresului social şi economic. Abia către sfîrşitul secolului al xvill-lea şi începutul secolului al XIX-lea încep să apară, o dată cu dezvoltarea activităţii manufacturiere şi a industriei, relaţii de producţie de tip capitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, determined şi, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mişcări sociale, cum au fost revoluţia din 1821, revoluţia burghezodemocratică de la 1848—1849, unirea Principatelor Române în 1859, proclamarea independenţei de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, industria metalurgică şi industria prelucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvoltării economiei Ţărilor Româneşti în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei naţionale. Penetraţia capitalului străin — îndeosebi german, francez, belgian, englez — este facilitată de împrumuturile înrobitoare pe care le contractează România în străinătate, de creşterea datoriei statului faţă de marile bănci din Apus, de concesionarea resurselor naturale ale ţării trusturilor imperialiste. La sfîrşitul ultimului deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care îşi desfăşurau activitatea în Muntenia şi Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de capitaliştii străini. O situaţie asemănătoare exista şi în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcţiilor de maşini, chimică, textilă, de celuloză şi hîrtie, capitalul autohton investit în societăţile industriale pe acţiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. ’ Urmările penetraţiei capitalului străin, ale exploatării bogăţiilor ţării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că în acea perioadă, pină la cucerirea independenţei de stat în 1877, Ţările Româneşti plăteau încă bire în bani şi în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forţelor de producţie, în relaţiile de producţie — şi care demonstrează că la sfîrşitul secolului al XIX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capitaliste — se produc modificări importante în structura de clasă,' în raportul de forţe sociale şi politice ale societăţii româneşti. Moşierimea, care continua să aibă o poziţie economică şi politică puternică, era clasa cea mai reacţionară care se împotrivea oricăror reforme cu caracter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societăţii era ţărănimea, crîncen explorată de moşieri şi arendaşi, profund interesată în lichidarea proprietăţii feudale, în, realizarea reformei agrare şi a altor schimbări cu caracter democratic, care reprezenta o puternică forţă progresistă a ţării. Paralel cu dezvoltarea clatei orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite). Ingăduiţi-mi să adresez, cu acest prilej, clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, întregului popor, precum şi vechilor militanţi comunişti, socialişti, revoluţionari şi democraţi, cele mai calde felicitări, precum şi urarea de a ţine mereu sus steagul socialismului şi comunismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). Aniversînd în mod sărbătoresc înfiinţarea partidului politic de luptă al clasei muncitoare din România, aducem un fierbinte omagiu tuturor acelora care, neprecupeţind nimic, nici chiar viaţa, s-au ridicat împotriva exploatării şi asupririi, pentru libertate şi dreptate socială, pentru progresul naţiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socialiste, independente şi înfloritoare. industriei creştea tot mai mult rolul social şi politic al burgheziei, care acţiona pentru desfăşurarea largă a activităţilor economice, comerciale şi, implicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerinţelor obiective ale dezvoltării societăţii noastre. Specificul desfăşurării revoluţiei burghezo-democratice făcea totodată ca burghezia — ale cărei interese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor — să pactizeze în bună măsură pe plan politic cu moşierimea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici meseriaşi şi negustori , precum şi pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea democratică a ţării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evoluţia societăţii româneşti în această perioadă este dezvoltarea şi intrarea fermă în arena vieţii politice a tinerei clase a proletariatului industrial — forţa cea mai înaintată a ţării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai revoluţionare ale maselor populare, exponentul aspiraţiilor vitale ale întregului popor muncitor spre dezvoltarea patriei pe calea progresului, spre făurirea unităţii naţionale, cucerirea independenţei de stat, spre o viaţă liberă şi demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a muncitorilor de către capitaliştii autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acţionau pentru transformarea României într-o sursă de materii prime, de forţă de muncă ieftină şi de piaţă de desfacere a produselor lor, accentuează contradicţiile de clasă din sinul societăţii româneşti de atunci, impulsionează mişcarea muncitorească. In contextul dezvoltării generale economico-sociale a ţării, al schimbărilor care au loc în raportul de forţe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa şi a maselor muncitoare de exploatareşi asuprire, căpătînd, totodată, şi un caracter naţional, patriotic, prin aceea că ţintea la apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, la salvgardarea dreptului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sunt cunoscute puternicele acţiuni revoluţionare organizate de proletariat în ultimele două decenii ale secolului trecut : greve şi demonstraţii care aveau drept scop cucerirea unor drepturi economice, satisfacerea revendicării zilei de muncă de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii politice au fost iniţiate de clasa muncitoare, de militanţii socialişti pentru obţinerea dreptului de vot universal şi a altor libertăţi democratice indispensabile desfăşurării luptei de clasă împotriva burgheziei şi moşierimii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic în ţărănime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păstrarea fiinţei noastre naţionale, pentru neatîrnarea ţării — şi care, în noile condiţii, se afirmă viguros, alături de muncitorime, ca o importantă forţă revoluţionară. Sînt ilustrative în acest sens marile răscoale ţărăneşti de la 1888, care au provocat panică în rîndurile stăpînitorilor vremii, şi intervenţia sîngeroasă a forţelor represive. Aceste răscoale au constituit, totodată, o pildă vie de colaborare strînsă şi fraternitate între ţărănime şi mişcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaţilor, a victimelor opresiunii burghezo-moşiereşti. In această perioadă, în Ţările Româneşti se afirma o puternică pleiadă de intelectuali progresişti animaţi de ideile înaintate ale timpului şi care îşi consacră cu abnegaţie energia slujirii intereselor poporului, dezvoltării culturii militante, înfăptuirii idealurilor de progres social, libertate şi neatîrnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi şi libertăţi democratice pentru masele muncitoare. O caracteristică esenţială a mişcării muncitoreşti din ţara noastră o constituie faptul că, încă din stadiul de început al existenţei lui, proletariatul şi-a pus problema organizării ca clasă, înţelegînd că aceasta este o condiţie hotărîtoare pentru desfăşurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea ţelurilor sale revoluţionare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului trecut au apărut şi s-au dezvoltat forme de organizare muncitorească, cum sunt asociaţiile profesionale de întrajutorare , organizaţii ce-şi propuneau la început revendicări cu caracter economic şi care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste organizaţii se consolidează şi se înmulţesc, jucînd un rol tot mai important în lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important în dezvoltarea procesului de organizare a proletariatului este înfiinţarea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociaţiei generale a tuturor lucrătorilor din România care-şi propunea, pentru prima dată în Istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga ţară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară naţională a proletariatului român. O dată cu dezvoltarea şi intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut şi au început să se propage tot mai larg în ţara noastră ideile socialiste. De altfel, încă socialismul utopic pătrunsese în Ţările Române, cîştigînd adepţi în rîr.cîn.1 unor intelectuali preocupaţi de găsirea unor căi noi de dezvoltare a societăţii şi care s-a concretizat în forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din iniţiativa lui Teodor . Diamant. Revoluţia burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite au mişcarea revoluţionară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoaşterea programului Internaţionalei întemeiate de Marx şi Engles care a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării luptei revoluţionare din România. In 1869, la Timişoara, ia fiinţă o secţie a Internaţionalei muncitoreşti, care înscrie între preocupările sale de bază răspîndirea ideilor marxiste. Cercurile socialiste constituite apoi la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfăşurat o largă activitate propagandistică, editînd o seamă de publicaţi ca : „Socialismul“, „Contemporanul“, „Dacia viitoare“, „Emanciparea“, „Revista socială“, „Drepturile omului“ şi altele, prin intermediul cărora socialismul ştiinţific este larg răspîndit în rîndul proletariatului, ai maselor muncitoare, precum şi al unor cercuri de intelectuali progresişti. Ideile de bază ale întemeietorilor socialismului ştiinţific, Marx şi Engels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca „Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă“, „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului“, „Manifestul Comunist“, „Capitalul“ şi altele, la puţin timp după apariţia lor. In felul acesta, militanţii socialişti, partea înaintată a proletariatului român, au putut veni în contact direct cu gîndirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialismului ştiinţific. In cadrul procesului de unire a mişcării muncitoreşti cu socialismul ştiinţific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare. încă din anii 1885—1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc", a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un moment deosebit de important în evoluţia politică spre realizarea acestui ţel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu-Gherea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor socialiştii români ?“ in care era susţinută şi argumentată temeinic necesitatea or ganizării partidului politic al proletariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lupta revoluţionară pentru cucerirea puterii în stat şi instaurarea dictaturii proletariatului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu—Gherea — ajungînd la putere, după revoluţia socială proletară, va întrebuinţa dictatura de clasă ca mijloc pentru a-şi întări domnia, pentru a organiza formele de viaţă ale societăţii socialiste“. După cum se vede, socialiştii români şi-au pus încă de la început, în mod just, drept cerinţă obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii socialiste, problema instaurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii proletariatului ca formă de dominaţie împotriva claselor exploatatoare, a tuturor forţelor ostile societăţii eliberate de exploatare, ca o condiţie a făuririi socialismului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepţie privitoare la modul de realizare a transformării revoluţionare a societăţii şi-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte revoluţionare a proletariatului din România şi a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvînt primul program al mişcării revoluţionara marxista din ţara noastră. Luînd cunoştinţă de conţinutul său, Friedrich Engels scria socialiştilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiştii din România primesc în programul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna intr-un mănunchi de luptători mai pe toţi socialiştii din Europa şi America—e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel după cum se cunoaşte, Marx şi Engels au acordat o atenţia deosebită studierii istoriei României, dezvoltării ei economico-sociale, evoluţiei mişcării muncitoreşti revoluţionare din ţara noastră, întemeindu-şi unele concluzii şi teze teoretice şi pe cunoaşterea realităţii societăţii româneşti din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit întotdeauna cu simpatie lupta eroică desăşurată de poporul român pentru eliberarea naţională şi socială, pentru unirea într-un singur stat naţional, pentru scuturarea jugului asupririi şi dominaţiei străine. Ca pe întreg teritoriul ţării, la amploare şi mişcarea muncitorească din Transilvania. O expresie elocventă a spiritului politic revoluţionar al proletariatului din această provincie este făurirea, în 1890, a organizaţiilor Partidului Social-Democrat din Transilvania. In această epocă se intensifică legăturile dintre socialiştii români de pe ambele versante ale Carpaţilor, se creează legături tot mai strînse între proletariatul din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Mişcarea muncitorească ce se dezvolta concomitent în toate provinciile româneşti îşi propune ca unul din ţelurile importante ale programului ei revoluţionar realizarea unităţii naţionale a poporului nostru. Socialiştii scriau în revista — cu un nume deosebit de semnificativ — „Dacia viitoare“ : „Nu vom avea o zi, un ceas de odihnă pe cît timp un frate de-al nostru va geme în lanţurile sclaviei şi vom lupta necurmat, aşteptînd cu nerăbdare şi credinţă în viitor fericita zi cînd, mînă-n mină, vom putea striga liberi şi împreună: „Trăiască România". (Aplauze puternice). Primii paşi importanţi in direcţia organizării politice a proletariatului au fost înfiinţarea în 1887, la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe din ţară, a cercurilor muncitoreşti, transformate apoi în, cluburi muncitoreişti, cu un număr însemnat de membri. Acestea şi-au propus ca principal obiectiv pregătirea congresului socialist ce avea să statueze înfiinţarea partidului politic muncitoresc. Evoluţia economică, social-politică şi ideologică a societăţii româneşti oferea condiţiile creării acestui partid. Aşa cum arăta socialistul Constantin Miile într-un articol intitulat ,,Congresul nostru“, „mişcarea socialistă din România devenise, după diferite dibuiri, pur marxistă, atît din punctul de vedere al teoriei, cît şi din punctul de vedere al practicii“. Lucrările congresului, care au avut loc la Bucureşti, în zilele de 31 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm şi urmărite cu profund interes de muncitorimea din întreaga ţară, au statuat înfiinţarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. (Aplauze puternice). Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepţională însemnătate pentru destinele luptei revoluţionare a proletariatului şi a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară naţională (Vii şi puternice aplauze). Partidul clasei muncitoare din România, înfiinţat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului ştiinţific, a teoriei de clasă a lui Marx şi Engels, şi-a asumat din prima clipă misiunea istorică de a conduce lupta revoluţionară pentru cucerirea puterii politice de către proletariat şi celelalte mase muncitoare de la oraşe şi sate, pentru transformarea socialistă a societăţii româneşti. Anul 1893 este anul naşterii detaşamentului revoluţionar, de avangardă, al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune, cu deplin temei, că adevăratele începuturi ale Partidului Comunist Român — care continuă cele mai înalte tradiţii de luptă ale poporului şi îşi are rădăcinile împlîiitate adînc în mişcarea muncitorească, socialistă din a doua jumătate a secolului trecut — co- incid cu începutul activităţii partidului muncitoresc călăuzit de teoria revoluţionară marxistă, creat cu 8 decenii în urmă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfăşurarea procesului revoluţionar din ţara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat major marxist al proletariatului, el s-a situat în fruntea maselor populare în bătăliile împotriva exploatării şi asupririi, pentru o viaţă mai bună, pentru libertate socială şi naţională. Naşterea partidului revoluţionar al clasei muncitoare, ca şi întreaga sa dezvoltare ulterioară au fost rezultatul evoluţiei economico-sociale şi politice a ţării noastre, expresia cerinţelor mersului înainte al societăţii româneşti pe calea progresului social. Partidul s-a format din rîndurile proletariatului şi s-a ridicat la luptă pentru elibe r continuare în pag. a 2-a) 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România Cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la Adunarea festivă începuturile organizării clasei muncitoare, ale răsplndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluţionar al proletariatului cu opt decenii in urmă în pagina a 4-a j ■ Reuniunea 1 de la Helsinki | ■ Declaraţia | guvernului R. D. Vietnam | \ în problema aplicării \ | Acordului de la Paris \ In fieure coll al til ii roinii-In la faie piit a Ilin Ilin! O dată cu IncAlzirea timpului au fost începute din plin lucrfirii« agricola de sezon. Oamenii muncii de la sate Îşi concentrează eforturile In cîmp, la arat şi semănat, la grădinile de legume şi In vii, dar o dată cu aceste preocupări trebuie luate in obiectiv toate livezile din unităţile agricole, toţi pomii fructiferi din gospodăriile personale. In ultimii ani, au fost obţinute producţii de fructe sub posibilităţi, pentru că, în unele cooperative agricole, n-au fost respectate măsurile stabilite pentru buna Îngrijire a livezilor. După cum au pornit pomii în vegetaţie, se prevede o recoltă de fructe bună. Fiecare unitate agricolă, fiecare gospodar să acorde toată atenţia executării la timp şi de calitate a lucrărilor de întreţinere şi fertilizare a solului din livezi, tăierilor, combaterii bolilor şi dăunătorilor pentru a se realiza producţii sporite. Este necesar să se respecte întocmai tehnologia indicată de specialişti pentru îngrijirea livezilor, luîndu-se totodată măsurile cuvenite pentru înfiinţarea noilor livezi în unităţile agricole şi plantarea pomilor în gospodăriile populaţiei. Redăm cîteva aspecte din activitatea ce se desfăşoară în cadrul unor ferme pomicole din judeţul nostru pentru obţinerea unor recolte bogate de fructe şi dezvoltarea patrimoniului pomicol al judeţului. „Facem totul pentru ca în acest an recolta să fie şi mai bogată“ In livezile fermei noastre, mugurii stau să plesnească. Rodul, se anunţă a fi bogat şi în acest an. De aceea, încă de pe acum luăm măsurile cuvenite pentru a apăra viitoarea recoltă. In aceste zile, lucrătorii noştri execută cel de al doilea tratament în uscat, în vederea combaterii bolilor şi dăunătorilor. Lucrarea se face cu 6 agregate, conduse de Aurel Hondru, Constantin Moraru, Gheorghe Mustaţă, Petru Zaharia, Mihai Marian şi Dumitru Constantin. Toată livada, care se întinde pe 214 hectare, este arată din toamnă şi fertilizată cu 2.000 de tone de gunoi de grajd şi 100 de tone de îngrăşăminte chimice. Anul trecut am obţinut o producţie bună de fructe. Prevederile planului au fost depăşite cu 200 de tone. Ne dăm silinţa ca şiîn acest an să realizăm depăşiri de plan substanţiale. Ing. N. CIOCOIU şeful fermei pomicole „Ciric" de la I.A.S. Copou Cu toate acţiunile de sezon „la zi“ • La C.A.P. Trifeşti Cu pămint curat şi afinat printre rîndurile de pomi, livada de la C.A.P. Trifeşti se bucură de toată atenţia celor peste 20 de membri cooperatori care, dimpreună cu şeful lor de echipă, P. Allenei, fac plantaţiei îngrijirile necesare, încheind tăierile şi fertilizarea, echipa de pomicultori execută acum stropirile cu ajutorul pompelor manuale. La C.A.P. Bălţaţi Echipa pomicolă de aici, sub conducerea tehnicienei Epiftemia Creţu, este şi ea la curent cu lucrările de îngrijire a pomilor. In plantaţia de 9 hectare s-a încheiat tăiatul și primul stropit de primăvară al pomilor. Capătă contur viitoarea plantaţie de piersici De la livada de 183 de hectare a C.A.P. Ţibăneşti, în care predomină speciile de măr, prun şi piersic, unitatea încasează anual venituri importante. Colectivul de pomicultori, în frunte cu maistrul horticol Zamfir Lupuşoară, care răspunde de livadă, şi-a propus ca anul acesta să scoată de la fiecare pom fructe mai multe şi de mai bună calitate. Conştienţi că nu cu vorbe, ci cu fapte se poate realiza acest obiectiv, lucrătorii din acest sector sunt prezenţi tot timpul în livadă. Campania de tăieri a fost încheiată şi, concomitent, fiecare pom a primit şi îngrăşăminte chimice. Au început şi stropirile de primăvară. Deocamdată, lucrarea se face cu pompele de o echipă compusă din 41 de membri cooperatori. Imediat după zvîntarea terenului, vor acţiona la stropit şi mijloacele mecanizate ale S.M.A.-ului. In paralel cu toate aceste lucrări, cooperatorii de la Tungujei au început şi înfiinţarea unei noi plantaţii de piersic. Materialul de plantare este asigurat, gropile sunt făcute, oamenii au început lucrul. Se va planta piersic pe alte 10 hectare, suprafaţa acestei specii ridicîndu-se în final la 30 de hectare. La I.A.S. Strunga a0fya|y| ggZOn sunt angajaţi din plin şi pomicultori. In aceste zile, ritmul ■ în care se lucrează la ferma pomicolă a I.A.S.-ului Strunga creşte mereu. Potrivit planului tehnic întocmit de inginerul Viorel Lefter, şeful de fermă, în plantaţia de 465 de hectare trebuie făcute lucrări de care depind în cea mai mare măsură calitatea şi cantitatea producţiei viitoare de fructe. Actualmente, sunt în plină desfăşurare tăierile de formare şi rodire, precum şi al doilea stropit. Prima lucrare a fost executată pe 100 de hectare din plantaţia tînără de măr, vizînd în continuare alte 40 de hectare plantate cu vişini. Mecanizatorii Vasile şi M. Starnicel au început discuitul terenului printre rîndurile de pomi. Simultan, echipe speciale execută plantări de pomi în goluri. Numărul pomilor în curs de plantare este in jur de 2.500. Alături de fermier, la îndrumarea şi controlul acţiunilor tehnice participă permanent maiştrii pomicoli I. Rugină şi I. Buhăianu. La tratamentul de primăvară al pomilor, pe una din plantațiile fermei Ciric a I.A.S.-ului Copou.