Flacăra Iaşului, aprilie 1973 (Anul 29, nr. 8251-8275)

1973-04-01 / nr. 8251

­ ANUL XXIX Nr. 8251 DUMINICĂ 1 APRILIE 1973 4 pagini 30 bani Organ al Comitetului judeţean Iaşi al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean Stimaţi tovarăşi, Sărbătorim astăzi Împlinirea a 80 de ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Soci­al-Democrat al Muncitorilor din Româ­nia — care a constituit un moment de cea mai mare Însemnătate pentru dez­voltarea mişcării revoluţionare din ţara noastră, pentru evoluţia naţiunii noas­tre, pentru afirmarea independentă a României. Aniversarea acestui eveniment memorabil este un prilej de evocare a bogatei istorii a mişcării noastre munci­toreşti, a tradiţiilor revoluţionare, demo­cratice ale poporului român, ale forţelor progresiste, patriotice, ale comuniştilor ,­ de care sunt legate indisolubil toate marile transformări petrecute în societa­tea românească modernă, toate victoriile obţinute pe calea revoluţiei proletare şi a edificării cu succes a noii orinduiri so-Drag! tovarăşi, Istoria mişcării muncitoreşti din Ro­mânia este strîns legată de dezvoltarea generală economico-socială a societăţii noastre, de progresul forţelor de produc­ţie şi de schimbările petrecute în relaţi­ile de producţie ale ţării. Se cunoaşte că, în comparaţie cu alte ţări din centrul şi apusul Europei, dezvol­tarea economică a ţărilor române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menţi­nut o perioadă mai îndelungată la noi, împiedicînd lărgirea pieţei interne, a­­pariţia relaţiilor de producţie capitaliste. Totodată, o influenţă profund negativă asupra evoluţiei economico-sociale a ţă­rii a avut-o dominaţia străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român şi care a secătuit avuţia naţională, a produs grele suferinţe ma­selor largi muncitoare, a împiedicat dez­voltarea forţelor de producţie, mersul înainte pe calea progresului social şi e­­conomic. Abia către sfîrşitul secolului al xvill-lea şi începutul secolului al XIX-lea încep să apară, o dată cu dez­voltarea activităţii manufacturiere şi a industriei, relaţii de producţie de tip ca­pitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, determined şi, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul u­­nor mari mişcări sociale, cum au fost revoluţia din 1821, revoluţia burghezo­­democratică de la 1848—1849, unirea Principatelor Române în 1859, proclama­rea independenţei de stat a României în 1877. Iau avînt în această perioadă în­deosebi industria extractivă, industria metalurgică şi industria prelucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvoltă­rii economiei Ţărilor Româneşti în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei naţionale. Penetraţia capitalu­lui străin — îndeosebi german, francez, belgian, englez — este facilitată de îm­prumuturile înrobitoare pe care le con­tractează România în străinătate, de creş­terea datoriei statului faţă de marile bănci din Apus, de concesionarea resur­selor naturale ale ţării trusturilor impe­rialiste. La sfîrşitul ultimului deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care îşi desfăşurau activitatea în Muntenia şi Moldova, mai mult de jumătate erau ex­ploatate de capitaliştii străini. O situaţie asemănătoare exista şi în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcţiilor de maşini, chimică, textilă, de celuloză şi hîrtie, capitalul autohton investit în societăţile industriale pe acţiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. ’ Urmările penetraţiei capitalului străin, ale exploatării bogăţiilor ţării de către trusturile occidentale au fost am­plificate de faptul că în acea perioadă, pină la cucerirea independenţei de stat în 1877, Ţările Româneşti plăteau încă bir­e în bani şi în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forţelor de producţie, în relaţiile de producţie — şi care de­monstrează că la sfîrşitul secolului al XIX-lea România se afla în prima fază a dezvoltării capitaliste — se produc mo­dificări importante în structura de cla­să,' în raportul de forţe sociale şi politi­ce­ ale societăţii româneşti. Moşierimea, care continua să aibă o poziţie economică şi politică puternică, era clasa cea mai reacţionară care se îm­potrivea oricăror reforme cu caracter pro­gresist, democratic. Clasa cea mai numeroa­să a societăţii era ţărănimea, crîncen ex­­plorată de­ moşieri şi arendaşi, profund interesată în lichidarea proprietăţii feu­dale, în, realizarea reformei agrare şi a altor schimbări cu caracter democratic, care reprezenta o puternică forţă pro­gresistă a ţării. Paralel cu dezvoltarea clate­i orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite). Ingăduiţi-mi să adresez, cu acest pri­lej, clasei muncitoare, ţărănimii, intelec­tualităţii, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, întregului po­por, precum şi vechilor militanţi comu­nişti, socialişti, revoluţionari şi demo­craţi, cele mai calde felicitări, precum şi urarea de a ţine mereu sus steagul socia­lismului şi comunismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). Aniversînd în mod sărbătoresc înfiin­ţarea partidului politic de luptă al cla­sei muncitoare din România, aducem un fierbinte omagiu tuturor acelora care, neprecupeţind nimic, nici chiar viaţa, s-au ridicat împotriva exploatării şi asu­pririi, pentru libertate şi dreptate socia­lă, pentru progresul naţiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a pa­triei socialiste, independente şi înflori­toare. industriei creştea tot mai mult rolul so­cial şi politic al burgheziei, care acţiona pentru desfăşurarea largă a activităţilor economice, comerciale şi, implicit, pentru unele reforme democratice ce corespun­deau cerinţelor obiective ale dezvoltării societăţii noastre. Specificul desfăşurării revoluţiei burghezo-democratice făcea totodată ca burghezia — ale cărei interese de clasă o determinau să intensifice ex­ploatarea maselor — să pactizeze în bu­nă măsură pe plan politic cu moşieri­mea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici me­seriaşi şi negustori , precum şi pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea de­mocratică a ţării. Unul din procesele sociale cele mai im­portante care marchează evoluţia societă­ţii româneşti în această perioadă este dezvoltarea şi intrarea fermă în arena vieţii politice a tinerei clase a proletari­atului industrial — forţa cea mai înain­tată a ţării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai re­voluţionare ale maselor populare, expo­nentul aspiraţiilor vitale ale întregului popor muncitor spre dezvoltarea patriei pe calea progresului, spre făurirea uni­tăţii naţionale, cucerirea independenţei de stat, spre o viaţă liberă şi demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a muncitorilor de către capitaliştii autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acţionau pentru transformarea României într-o sursă de materii prime, de forţă de mun­că ieftină şi de piaţă de desfacere a pro­duselor lor, accentuează contradicţiile de clasă din sinul societăţii româneşti de atunci, impulsionează mişcarea munci­torească. In contextul dezvoltării genera­le economico-sociale a ţării, al schimbă­rilor care au loc în raportul de forţe po­litice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa şi a maselor mun­citoare de exploatare­­şi asuprire, căpă­­tînd, totodată, şi un caracter naţional, patriotic, prin aceea­ că ţintea la apăra­rea independenţei şi suveranităţii ţării, la salvgardarea dreptului sacru al po­porului român de a se dezvolta de sine stătător. Sunt cunoscute puternicele acţi­uni revoluţionare organizate de proleta­riat în ultimele două decenii ale secolului trecut : greve şi demonstraţii care aveau drept scop cucerirea unor drepturi eco­nomice, satisfacerea revendicării zilei de muncă de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii politice au fost iniţiate de clasa muncitoare, de militanţii socialişti pentru obţinerea drep­tului de vot universal şi a altor libertăţi democratice indispensabile desfăşurării luptei de clasă împotriva burgheziei şi moşierimii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic în ţărănime — clasa care a dus secole de-a rîndul lupta pentru păstrarea fiinţei noastre naţionale, pentru neatîrnarea ţării — şi care, în noile con­diţii, se afirmă viguros, alături de mun­citorime, ca o importantă forţă revolu­ţionară. Sînt ilustrative în acest sens marile răscoale ţărăneşti de la 1888, care au provocat panică în rîndurile stăpîni­­torilor vremii, şi intervenţia sîngeroasă a forţelor represive. Aceste răscoale au constituit, totodată, o pildă vie de colaborare strînsă şi fra­ternitate între ţărănime şi mişcarea mun­citorească ce s-a ridicat în apărarea răs­culaţilor, a victimelor opresiunii burghe­­zo-moşiereşti. In această perioadă, în Ţările Româneşti se afirma o puternică pleiadă de intelec­tuali progresişti animaţi de ideile înain­tate ale timpului şi care îşi consacră cu abnegaţie energia slujirii intereselor po­porului, dezvoltării culturii militante, în­făptuirii idealurilor de progres social, li­bertate şi neatîrnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi şi libertăţi democra­tice pentru masele muncitoare. O caracteristică esenţială a mişcării muncitoreşti din ţara noastră o constituie faptul că, încă din stadiul de început al existenţei lui, proletariatul şi-a pus pro­blema organizării ca clasă, înţelegînd că aceasta este o condiţie hotărîtoare pentru desfăşurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea ţelurilor sale revoluţionare, pen­tru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar în prima jumătate a veacului trecut au apărut şi s-au dezvol­tat forme de organizare muncitorească, cum sunt asociaţiile profesionale de întra­jutorare , organizaţii ce-şi propuneau la început revendicări cu caracter econo­mic şi care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste or­ganizaţii se consolidează şi se înmulţesc, jucînd un rol tot mai important în lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important în dezvoltarea procesului de organizare a proletariatului este înfiinţa­rea, în 1872, deci cu mai bine de 100 de ani în urmă, a Asociaţiei generale a tu­turor lucrătorilor din România care-şi propunea, pentru prima dată în Istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga ţară. Acest eveniment marchează începu­tul organizării de clasă pe scară naţio­nală a proletariatului român. O dată cu dezvoltarea şi intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut şi au început să se propage tot mai larg în ţara noastră ideile socialiste. De alt­fel, încă socialismul utopic pătrunsese în Ţările Române, cîştigînd adepţi în rîr.cîn.1 unor intelectuali preocupaţi de găsirea u­­nor căi noi de dezvoltare a societăţii şi care s-a concretizat în forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scă­­ieni — Prahova, creat în 1835 din iniţia­tiva lui Teodor . Diamant. Revoluţia burghezo-democratică de la 1848, contactele stabilite au mişcarea re­voluţionară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoaşterea programului Inter­naţionalei întemeiate de Marx şi Engles care a avut o puternică influenţă asupra dezvoltării luptei revoluţionare din Ro­mânia. In 1869, la Timişoara, ia fiinţă o secţie a Internaţionalei muncitoreşti, care înscrie între preocupările sale de bază răspîndirea ideilor marxiste. Cercu­rile socialiste constituite apoi la Bucu­reşti, Iaşi şi în alte oraşe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfăşurat o largă activitate pro­pagandistică, editînd o seamă de publi­caţi ca : „Socialismul“, „Contemporanul“, „Dacia viitoare“, „Emanciparea“, „Revista socială“, „Drepturile omului“ şi altele, prin intermediul cărora socialismul şti­inţific este larg răspîndit în rîndul pro­letariatului, ai maselor muncitoare, pre­cum şi al unor cercuri de intelectuali progresişti. Ideile de bază ale întemeietorilor so­cialismului ştiinţific, Marx şi Engels, au pătruns în România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca „Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă“, „Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului“, „Mani­festul Comunist“, „Capitalul“ şi altele, la puţin timp după apariţia lor. In felul a­­cesta, militanţii socialişti, partea înain­tată a proletariatului român, au putut veni în contact direct cu gîndirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialis­mului ştiinţific. In cadrul procesului de unire a mişcă­rii muncitoreşti cu socialismul ştiinţific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului po­litic al clasei muncitoare. încă din anii 1885—1886, în presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid mun­citoresc", a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un moment deosebit de important în evoluţia politică spre realizarea acestui ţel al cla­sei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu-Ghe­­rea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor so­cialiştii români ?“ in care era susţinută şi argumentată temeinic necesitatea or­­ ganizării partidului politic al proletaria­tului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lup­ta revoluţionară pentru cucerirea puterii în stat şi instaurarea dictaturii proleta­riatului. „Poporul, proletariatul — scria Con­stantin Dobrogeanu—Gherea — ajungînd la putere, după revoluţia socială prole­tară, va întrebuinţa dictatura de clasă ca mijloc pentru a-şi întări domnia, pen­tru a organiza formele de viaţă ale so­cietăţii socialiste“. După cum se vede, socialiştii români şi-au pus încă de la în­ceput, în mod just, drept cerinţă obiec­tivă a trecerii la făurirea orînduirii socia­liste, problema instaurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii prole­tariatului ca formă de dominaţie împo­triva claselor exploatatoare, a tuturor forţelor ostile societăţii eliberate de ex­ploatare, ca o condiţie a făuririi socialis­mului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepţie privitoare la modul de realizare a transformării revoluţionare a societăţii şi-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte revoluţionare a proletariatului din Româ­nia şi a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvînt primul program al miş­cării revoluţionara marxista din ţara noastră. Luînd cunoştinţă de conţinutul său, Friedrich Engels scria socialiştilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiştii din România primesc în pro­gramul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna intr-un mă­nunchi de luptători mai pe toţi socialiştii din Europa şi America—e vorba de teo­ria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel după cum se cunoaşte, Marx şi Engels au acordat o atenţia de­osebită studierii istoriei României, dez­voltării ei economico-sociale, evoluţiei miş­cării muncitoreşti revoluţionare din ţara noastră, întemeindu-şi unele concluzii şi te­ze teoretice şi pe cunoaşterea realităţii so­cietăţii româneşti din perioada respecti­vă. Clasicii marxismului au privit întot­deauna cu simpatie lupta eroică desă­­şurată de poporul român pentru elibe­rarea naţională şi socială, pentru unirea într-un singur stat naţional, pentru scu­turarea jugului asupririi şi dominaţiei străine. Ca pe întreg teritoriul ţării, la amploare şi mişcarea muncitorească din Transilva­nia. O expresie elocventă a spiritului po­litic revoluţionar al proletariatului din această provincie este făurirea, în 1890, a organizaţiilor Partidului Social-Demo­crat din Transilvania. In această epocă se intensifică legăturile dintre socialiştii români de pe ambele versante ale Car­­paţilor, se creează legături tot mai strînse între proletariatul din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Mişcarea muncitorească ce se dezvolta concomitent în toate pro­vinciile româneşti îşi propune ca unul din ţelurile importante ale programului ei revoluţionar realizarea unităţii naţionale a poporului nostru. Socialiştii scriau în revista — cu un nume deosebit de sem­nificativ — „Dacia viitoare“ : „Nu vom avea o zi, un ceas de odihnă pe cît timp un frate de-al nostru va geme în lanţu­rile sclaviei şi vom lupta necurmat, aş­­teptînd cu nerăbdare şi credinţă în viitor fericita zi cînd, mînă-n mină, vom putea striga liberi şi împreună: „Trăiască România". (Aplauze puternice). Primii paşi importanţi in direcţia or­ganizării politice a proletariatului au fost înfiinţarea în 1887, la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe din ţară, a cercurilor mun­citoreşti, transformate apoi în, cluburi muncitoreişti, cu un număr însemnat de membri. Acestea şi-au propus ca princi­pal obiectiv pregătirea congresului socia­list ce avea să statueze înfiinţarea parti­dului politic muncitoresc. Evoluţia eco­nomică, social-politică şi ideologică a so­cietăţii româneşti oferea condiţiile creării acestui partid. Aşa cum arăta socialistul Constantin Miile într-un articol intitulat ,,Congresul nostru“, „mişcarea socialistă din România devenise, după diferite di­buiri, pur marxistă, atît din punctul de vedere al teoriei, cît şi din punctul de vedere al practicii“. Lucrările congresului, care au avut loc la Bucureşti, în zilele de 31 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm şi urmărite cu profund interes de muncito­rimea din întreaga ţară, au statuat înfiin­ţarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. (Aplauze puternice). Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepţională însemnătate pentru destinele luptei revo­luţionare a proletariatului şi a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară naţională (Vii şi pu­ternice aplauze). Partidul clasei munci­toare din România, înfiinţat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului ştiinţi­fic, a teoriei de clasă a lui Marx şi En­gels, şi-a asumat din prima clipă mi­siunea istorică de a conduce lupta revo­luţionară pentru cucerirea puterii poli­tice de către proletariat şi celelalte mase muncitoare de la oraşe şi sate, pentru transformarea socialistă a societăţii româ­neşti. Anul 1893 este anul naşterii deta­şamentului revoluţionar, de avangardă, al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune, cu deplin temei, că ade­văratele începuturi ale Partidului Comu­nist Român — care continuă cele mai înalte tradiţii de luptă ale poporului şi îşi are rădăcinile împlîiitate adînc în mişcarea muncitorească, socialistă din a doua jumătate a secolului trecut — co-­ incid cu începutul activităţii partidului muncitoresc călăuzit de teoria revoluţio­nară marxistă, creat cu 8 decenii în ur­mă. (Aplauze puternice, prelungite). Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfăşurarea procesului revoluţionar din ţara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat ma­jor marxist al proletariatului, el s-a si­tuat în fruntea maselor populare în bătă­liile împotriva exploatării şi asupririi, pentru o viaţă mai bună, pentru liber­tate socială şi naţională. Naşterea partidu­lui revoluţionar al clasei muncitoare, ca şi întreaga sa dezvoltare ulterioară au fost rezultatul evoluţiei economico-soci­ale şi politice a ţării noastre, expresia ce­rinţelor mersului înainte al societăţii ro­mâneşti pe calea progresului social. Par­tidul s-a format din rîndurile proletaria­tului şi s-a ridicat la luptă pentru elibe­­ r continuare în pag. a 2-a) 80 de ani de la crearea partidului politic al clasei muncitoare din România C­uvîntarea tovarăşului N­ICOLAE CEAUŞESCU la Adunarea festivă începuturile organizării clasei muncitoare, ale răsplndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluţionar al proletariatului cu opt decenii in urmă în pagina a 4-a j ■ Reuniunea 1 de la Helsinki | ■ Declaraţia | guvernului­­ R. D. Vietnam | \ în problema aplicării \ | Acordului de la Paris \ In fieure coll al til ii roinii-In la faie pi­­it a Ilin Ilin! O dată cu IncAlzirea timpului au fost începute din plin lucrfirii« agricola de sezon. Oamenii muncii de la sate Îşi concentrează eforturile In cîmp, la arat şi semănat, la grădinile de legume şi In vii, dar o dată cu aceste preocu­pări trebuie luate in obiectiv toate livezile din unităţile agricole, toţi pomii fructiferi din gospodăriile personale. In ultimii ani, au fost obţinute producţii de fructe sub posibilităţi, pentru că, în unele cooperative agricole, n-au fost respectate măsurile stabilite pentru buna Îngrijire a livezilor. După cum au pornit pomii în vegetaţie, se prevede o recoltă de fructe bună. Fiecare unitate agricolă, fiecare gospodar să acorde toată atenţia execu­tării la timp şi de calitate a lucrărilor de întreţinere şi fertilizare a solului din livezi, tăierilor, combaterii bolilor şi dăunătorilor pentru a se realiza pro­ducţii sporite. Este necesar să se respecte întocmai tehnologia indicată de spe­cialişti pentru îngrijirea livezilor, luîndu-se totodată măsurile cuvenite pentru înfiinţarea noilor livezi în unităţile agricole şi plantarea pomilor în gospodă­riile populaţiei. Redăm cîteva aspecte din activitatea ce se desfăşoară în cadrul unor ferme pomicole din judeţul nostru pentru obţinerea unor recolte bogate de fructe şi dezvoltarea patrimoniului pomicol al judeţului. „Facem totul pentru ca în acest an recolta să fie şi mai bogată“ In livezile fermei noastre, mugurii stau să plesnească. Rodul, se anunţă a fi bo­gat şi în acest an. De aceea, încă de pe acum luăm măsurile cuvenite pentru a apăra viitoarea recoltă. In aceste zile, lu­crătorii noştri execută cel de al doilea tratament în uscat, în vederea combate­rii bolilor şi dăunătorilor. Lucrarea se face cu 6 agregate, conduse de Aurel Hondru, Constantin Moraru, Gheorghe Mustaţă, Petru Zaharia, Mihai Marian şi Dumitru Constantin. Toată livada, care se întinde pe 214 hectare, este arată din toamnă şi fertili­zată cu 2.000 de tone de gunoi de grajd şi 100 de tone de îngrăşăminte chimice. Anul trecut am obţinut o producţie bună de fructe. Prevederile planului au fost depăşite cu 200 de tone. Ne dăm silinţa ca şi­­în acest an să realizăm depăşiri de plan substanţiale. Ing. N. CIOCOIU şeful fermei pomicole „Ciric" de la I.A.S. Copou Cu toate acţiunile de sezon „la zi“­ ­• La C.A.P. Trifeşti Cu pămint curat şi afinat printre rîn­­durile de pomi, livada de la C.A.P. Tri­­feşti se bucură de toată atenţia celor pes­te 20 de membri cooperatori care, dim­preună cu şeful lor de echipă, P. Allenei, fac plantaţiei îngrijirile necesare, înche­ind tăierile şi fertilizarea, echipa de po­micultori execută acum stropirile cu a­­jutorul pompelor manuale. La C.A.P. Bălţaţi Echipa pomicolă de aici, sub conduce­rea tehnicienei Epiftemia Creţu, este şi ea la curent cu lucrările de îngrijire a pomilor. In plantaţia de 9 hectare s-a încheiat tăiatul și primul stropit de pri­măvară al pomilor. Capătă contur viitoarea plantaţie de piersici De la livada de 183 de hectar­e a C.A.P. Ţibăneşti, în care predomină speciile de măr, pr­un şi piersic, unitatea încasează anual venituri importante. Colectivul de pomicultori, în frunte cu maistrul horti­col Zamfir Lupuşoară, care răspunde de livadă, şi-a propus ca anul acesta să scoată de la fiecare pom fructe mai multe şi de mai bună calitate. Conştienţi că nu cu vorbe, ci cu fapte se poate realiza acest obiectiv, lucrătorii din a­­cest sector sunt prezenţi tot timpul în livadă. Campania de tăieri a fost înche­iată şi, concomitent, fiecare pom a pri­mit şi îngrăşăminte chimice. Au început şi stropirile de primăvară. Deocamdată­, lucrarea se face cu pompele de o echi­pă compusă din 41 de membri coopera­tori. Imediat după zvîntarea ter­enului, vor acţiona la stropit şi mijloacele me­canizate ale S.M.A.-ului. In paralel cu toate aceste lucrări, cooperatorii de la Tungujei au început şi înfiinţarea unei noi plantaţii de piersic. Materialul de plantare este asigurat, gropile sunt fă­cute, oamenii au început lucrul. Se va­ planta pier­sic pe alte 10 hectare, supra­faţa acestei specii ridicîndu-se în final la 30 de hectare. La I.A.S. Strunga a0fya|y| ggZOn sunt angajaţi din plin şi pomicultori. In aceste zile, ritmul ■ în care se lu­crează la ferma pomicolă a I.A.S.-ului Strunga creşte mer­eu. Potrivit planului tehnic întocmit de inginerul Viorel Lef­ter, şeful de fermă, în plantaţia de 465 de hectare tr­ebuie făcute lucrări de car­e depind în cea mai mare măsură calita­tea şi cantitatea producţiei viitoare de fructe. Actualmente, sunt în plină des­­făşurar­e tăierile de formar­e şi rodire, precum şi al doilea stropit. Prima lucrar­e a fost executată pe 100 de hectare din plantaţia tînără de măr, vizînd în conti­nuare alte 40 de hectare plantate cu vi­şini. Mecanizatorii Vasile şi M. Starnicel au început discuitul terenului printre rîn­durile de pomi. Simultan, echipe speciale execută plantări de pomi în goluri. Numărul pomilor în curs de plantare este in jur de 2.500. Alături de fermier, la îndrumarea şi controlul acţiunilor tehnice participă permanent maiştrii pomicoli I. Rugină şi I. Buhăianu. La tratamentul de primăvară al pomilor, pe una din plantațiile fermei Ciric a I.A.S.-ului Copou.

Next