Flacăra Iaşului, iulie 1973 (Anul 29, nr. 8329-8354)

1973-07-01 / nr. 8329

flacăra IADULUI iji wwiminiui Rînduri la un nume: laşii Rîndurll® acestea, despre Iaşi - ora? unda trăiesc da un deceniu ?i jumătate - I« In­­cep cu o mărturisiră i ea om ţi mai mult ca scriitor nu mă impresionează in sin« zidurile, oricît de vechi sau noi ar fi, sau nu ştiu ce case de amin­­te­a sau nu ştiu ce apusuri de soare trăite de nu ştiu cină, p­ nu ştiu care stradă. Ceea ce mă impresionează sunt ace­la fapte ale trecutului şi ale P­­­matului care ne atestă nişte mari oameni şi o mare ome­nie. Zidurile şi casei®, ţi ve­­chile biserici, ?! cetăţi, ţ i f«­­bricile moderne, toate cfte n® înconjoară aici la laşi nu au nici­­5 valoare decit dacă I« măsurăm cu nobleţea acelor oameni care au trecut ?i a­­celor care trec astăzi. Pentru că nu zidul ?i nici fabrica, nici răsăriturile sau apusurile de soare nu dau unui loc ac®­ ceva numai al Iul, el oamenii transmiţînd din generaţie In generaţie toate cele sfinte de păstrat din nobleţea sufleteas­că a omului. Şi acest om aici, la Iaşi, s-a numit prin secole! Ştefan cel Mare, Ion Neculce, Miron Costin, Dosoftei, D. Can­­temir, Alexandru Ioan Cuza, M. Kogălniceanu, Vasile Alecsan­­dri, Mihai Eminescu, Ion Crean­gă, Ticu Maiorescu, Vasile Conta, Dobrogeanu-I-Gherea, George Enescu, Barbu Lăuta­rul, Nicolae Iorga, M. Sado­­veanu, O. Ibrăileanu, Băncilă, Tonitza, C. I. Parhon, George Calinescu, Nicolae Labiș... Prin aceste nume ?i altele, Încă poa­te o sută, care reprezintă tot atitea vîrfuri ale culturii noas­tre, au rămas veșnic umani­zate, în ceea ce au ele speci­­fic la laţi, ţi zidurile, şi pietre­le, şi grădinile, şi casele, şi a­­pusurile de soare, şi teii înflo­riţi de la Copou şi vechile ha­nuri, toate cite atestă trecerea celor numiţi sau nenumiţi aici. In gîndurile mele de reverie, mai ales toamna, anotimp calm şi bogat, care mă linişteşte chiar dacă văd cum mor frun­zele la Copou sau pe dealul Cetăţuiei, nu mă încearcă nici o umbră ,de idealizare, de «­­n-bioticn uşoară ţl vulgară II lev­atură tu o personalitate,sau alta ce a trăit alei. Există cărţi despre taţi au pretenţie de li­teratură ţl sunt In realitate ma­culatură, o droaie de amintiri In care autorii se lustruia«« pe el vorbind despre înaintaţi, a­­mlntiri netrăita de multe ori, spuse după ureche ca să sune fraza. Acesta toate cred că n-au adus nici o mtndrl# ora­­ţului, ba, dimpotrivă, l-au full­­mentt eu un fel de roz vulgar ţi l-au put pa chip mucava. Da, slnt gata să accept cele ce se Intfmplau mal In glu­mă, mal In series, la­­Junimea* da pe timpul Lui lacob Ne­­gruzzi, bătăile cu perne ţi po­calele de vinuri dumnezeieşti golite în zori, dar scriitorii, ar­tiştii, oamenii de ştiinţă, toţi care au trecut pe aici, şi şi-au lăsat urmele lor adinei, au fost înainte de toate nişte oameni, cu înălţimile şi prăbuşirile lor, cu luminile şi umbrele de pe­­ frunţile lor, cu bucuriile şi su­ferinţele lor şi, mai ales, cu u­­riaşa lor muncă. Atunci de ce să-l idealizăm? De ce să vor­bim de nu ştiu ce ospeţe la curtea nu ştiu cărui domnitor, cind exista şi gîdele, şi cali­­cimea tirgului, şi ţăranii din jur, trăgind la pluguri? De ce să-l numim pa Sadoveanu alei Conu’ Mihai, Iul Păstorel de ce să-l căutăm numai glumale, Iul Ibrăileanu microbofobia şi aşa mal departe, numai ca să ne mîndrim superficial şi nu o da­tă vulgar? De ce să nu le ve­dem pe aceştia personalităţi cu care cultura noastră se mîn­­dreşte, demitizaţ! de aceste­­frumuseţi* false? - pentru că ei au frumuseţea lor profundă şi eternă. Aşa-i „gîndesc" eu pe toţi cei care îl întîlnesc zil­nic aici, la Iaşi, In statut, In ziduri, In case vechi şi stră­vechi, In biblioteci şi In cărţi. Pentru că tot ce ne-au lăsat cărţile lor - biblioteci întregi­­tablourile şi sculpturile lor, mu­zica şi ştiinţa lor, marile publi­caţii ce s-au numit .Dadia li­­terară", ,Convorbiri literare“, .Contemporanul*, .Viaţa romă­­nească* şi atitea altele nu s-au făcut cu­­înfrumuseţări* de staniol lipite de unii dintre mărginiţii lor contemporani sau urmaşi. Aici, la Iaşi, nu s-a făcut numai cultură, ci şi Istorie. Cred că eu există moment de­osebit din Istoria României care să nu fie legat într-un fel sau altul de acest oraş. Ştefan ce! Mare era cunoscut de întrea­ga Europă, şi Michelangelo visa să-l facă o statuie. Prima Unire, ce a fost a lui Mihai Viteazul, s-a încheiat la Iaşi ! cea de a doua, cea care a rămas la vecie, e pornit de la laşi şi ea înseamnă Alexandru loan Cuza. In primul război mondial, laşul a fost Inima Ro­mâniei, Iar In marile bătălii de clasă care au urmat, muncito­rii şi Intelectualii săi au fost In primele rînduri. Ar fi de a­­juns să amintesc doar un nu­me — Lucreţiu Pătrăşcanu - care, alături de toate celelalte numa din Istoria noastră, vine să ne spună că taţii au în­semnat pentru ţară­­nu numai cultură, ci şi Istorie. Cred că nicăieri in ţară, Istoria nu este mai la vedere ca la Iaşi. Aici au căzut nenumărate capete de oameni buni şi luminaţi, dar tot aici au stat neclintite, cu fruntea sus, capetele celor mai mari bărbaţi al neamului, fie că ei au ţinut în mină sabia sau pana, arcuşul sau dalta. Şi mai adăugăm la prestigiul Ia­şilor că prima Universitate a ţării s-a înfiinţat aici, că da trei secole şi jumătate in fosta capitală a Moldovei se tipă­resc cărţi?... Sunt lucruri prea cunoscute ca să le mai repe­tăm. Dar aş vrea să repet un lucru peste care de multe ori trecem prea uşor : am fi pu­tut avea Universitate cu sute de ani mai devreme, şi mai multe monumente, şi cărţi am fi putut tipări cu secole înain­te, dacă n-ar fi trebuit să ţi­nem aloi, la răscruce de via­turi, atît de mult şi de dure­ros, sabia in mină. Dacă mie, ca scriitor, nu-mi place să idealizez trecutul, « firesc că am aceeaşi atitudine faţă de prezent. Şi intr-un caz ţi intr-altul consider Idealiza­rea ca ceva nociv, care falsi­fică. A vedea trecutul pasiv, adică pentru trecut, nu înseam­nă a-l cinsti, ei dimpotrivă l • contribui la evoluţia firească a prezentului, presupune raspln-Wwaftstrff. ft, fai urmelor, literatura se fac din talent şi adevăr. Un oraş oara Intră in literatură, mol «reals, care devine obiect­ul unor cărţi de literatură nu poate fi văzut decit şi critic. Dacă un Eugen Lovinescu sau un An­ton Halban, moldoveni, foarte apropiaţi laţului, nu ţi-au gă­sit locul la laţi, respinşi fu­rid tocmai de moldoveni, dacă eu secole înainte a căzut capul lul Mi­ren Cestin nu putem tre­ce cu vederea că şi mal tfritu, acest oraş. In planul literatu­rii şi artei, a trăit o adevărată agonie. Oraşul, cu cele şapte sau nouă coline ale sale, este com­parat şi răscomparat cu tot felul de oraşe din Europa. Imi amintesc că acum ctteva luni, un coleg, mimind de fapt se­riozitatea, vede de sus, de la Birnova, Iaşii, şi îmi amintea de Paris. De ce? A mers la Paris ca să cunoască laşii? Nu, pur şi simplu n-a fost în stare să vadă, să simtă şi să spu­nă ce este aici unde trăieşte... Oraşul Işi are eul său, perso­nalitatea sa şi nu are nevoie de asemenea „proptele". Cînd­­va la laşi se vorbea de oraşul universitar, de oraşul comer­cial, şi de ce! Industrial. Uni­versitate era, comerţ de ase­menea (şi încă ce comerţ !), industria Insă, un atelier şi o fabrică (destul de învechite) şi altele de sifoane, de bere şi poate de luminări. Astăzi este un singur oraş, dublat sau triplat ca populaţie, cu o In­dustrie modernă, a cărei pu­tere creşte an de an, cu un centru universitar, al doilea din ţară, în sfîrşit, cu posibilităţi practic nelimitate de afirmare a literaturii, a artei şi a ştiin­ţei. Oraşul are o poezie a lui pe care n-o găseşti nicăieri. Unii o citesc pe ziduri, pe cu­polele bisericilor, pe asfinţitu­rile de soare, pe firmele fabri­cilor. Eu Insă o găsesc In pri­virile oamenilor, ale acestor oa­meni de astăzi, pe care amin­tirile trecutului nu-l, copleşesc, nu-1 Intimidează, el 11 ambiţio­­nează să repete acele mari gesturi de care vorbeam la dimensiunile timpului în care ,trăim şi care se numeşte So­cialism. ComeHw STIFANACSI „Să cunoşti bine ce se întîmplă acolo... — Cu ce sentimente aţi intimpinat premiul ce v-a fost acordat, de către A­­sociaţia scriitorilor din Iaşi, pe anul 1972, pentru volumul „Favoare" 7 — l-am în­trebat pe IOANID ROMANESCU. — Am întîlnit scriitori premiaţi care deveniseră — nu după multă vreme — distanţi faţă de colegii de generaţie. U­­nora chiar le intrase în cap megaloma­nia ; se purtau cu aroganţă, pretindeau că abia de la ei încoace se mai poate vorbi de literatură. Pasămite, uitaseră că de fapt nu autorii, ei numai cărţile fu­seseră premiate. Am acceptat, aşadar, premiul ce a fost atribuit cărţii mele, cu destulă dificul­tate sufletească. Nu ştiu dacă s-a mai spus până acum, seri dacă ideea aceasta îmi aparţine în întregime, dar eu cred că un premiu li­terar înseamnă — implicit — şi un semn de recunoştinţă adusă publicului cititor, iubitorilor cărţilor respective. Doresc să exprim, şi cu această ocazie, sentimentul de adine respect faţă de cititorii mei, fa­ţă de colegi şi faţă de prieteni. —­ Ce proiecte de viitor aveţi ? — După cum ştiţi, eu am experimen­tat foarte mult; şi voi continua să ex­perimentez. Acest lucru înseamnă, de fapt, o răspundere sporită. Căci, pe lin­gă munca propriu-zisă de creaţie, urmă­resc şi acel aspect pe care l-aş numi „mişcarea internă" a poeziei, adică noile relaţii ce se stabilesc între cuvinte — pentru mărirea forţei de sugestie şi a ca­pacităţii de penetraţie în sufletul citito­rului. (Chiar cel care mi-a pus întrebarea nu e străin de unele căutări şi chiar de unele teoretizări ale mele în privinţa po­eziei actuale). Omului modern, vreau să spun­­ omului care trăieşte în condiţii moderne, îi trebuie şi o pline spirituală pe gustul său. Şi avem toate posibilităţi­le să inovăm, să căutăm continuu noul şi să aflăm expresia şi datele în cadrul cărora viaţa omului contemporan să nu fie trădată în planul artei. E drept, in­til­n­im deseori oameni nu prea la zi în materie de gust artistic , dar e şi vina criticii de specialitate şi — în destule cazuri — a creatorilor înşişi. De ce am evitat într-un fel răspunsul la întrebarea pusă ? Pentru că nu atît proiectele mele mă preocupă, ci respon­sabilitatea poeziei. Asupra acestei ultime probleme adusă în discuţie converg toa­te actele existenţei mele. Fidelitatea scri­itorului faţă de ideile proprii e dată de gradul în care el respectă adevărul celor­lalţi. Cum orice ierarhie literară se în­tocmeşte mai dificil în cazul scriitorilor aflaţi în viaţă — şi mai ales în cazul celor tineri — important­e ca noi, cei care ţinem un condei în mină, indiferent de clasificările care se fac sau care vor urma, indiferent de laude sau nemulţu­miri, să simţim deopotrivă responsabili­tatea faţă de societatea noastră, faţă de timpul nostru. Să plecăm totdeauna de la premisa că monumentalizarea se rea­lizează — într­-adevăr — la nivelul ma­rilor conştiinţe artistice, dar la nivelul marilor conştiinţe artistice dublate de conştiinţe civice. Poţi, ca scriitor, să cu­noşti foarte bine ce se întîmplă acolo, jos, intr-o colectivitate restrinsă, dar tre­buie să ar,­te acelaşi «sa®, ca «ssiito» ii A consemnat M. G. PAUL partinic, o viziune de ansamblu asupra a tot ce se întîmplă în patria ta şi în lu­mea întreagă. A cunoaşte, adică, nu nu­mai omul, dar şi direcţiile lui. Turnee ale Naţionalului ieşean De ieri, 20 iunie a.c. Teatrul Naţio­nal efectuează un turneu la Suceava, unde va prezenta patru spectacole cu piesa „Fetru Ra­­reş* de Horia Lo­­vinescu, în regia Soranei Coroamă. Decoruri: Hrîsto­­fenia Cazacu; cos­tume; Constantin Rusan. In rolul ti­tular I Teofil Văl­eu. De asemenea, te­tre 1 şi 5 iulie vor fi prezentate în diverse localităţi ale Judeţului Su­ceava spectacol* cu piesa „Moldo­vene e vesele“ de Ion Istrati şi „Mo­mente de teatru românesc*. Succese în munca cu filmul In comuna Focuri, munca cu filmul cunoaşte o conti­nuă îmbunătăţire, care se concreti­zează în îndepli­nirea lună de lu­nă a planului de spectatori şi înca­sări. Contribuie la a­­ceasta consfătuirile lunare cu specta­torii, o programa­re corespunzătoare a filmelor, munca operatorului Mi­­hai Iftimuţă pen­tru asigurarea u­­nor proiecţii adec­vate, prin buna întreţinere a apa­­ratajului. GRIGORE MICHERE activist de partid nesalariat U Mtffififl memorial Sadoveanu“ fl* Pattcsftj Noi achiziţii Jisfi­ssa mau*.­­leoţl# eu nod obiecta şi manuscrise. Printre acestea amintim: arma­ta vi­­nătoara a maestrului, care a aparţinut la timp­ul Iul George I Poptrceenu, ceasul de mină al scriitorului oprit la ora În­cetării sale din viaţă, două pagini de manuscris inedit dintr-o variantă a nu­velei „Domnul Trandafir“, o altă pagină da manuscris inedit în care stet redate imagini ala Iaşului imediat după război, o scrisoare a lui Sadoveanu din perioa­da etnnd­ara director al Naţionalului ie­şean, adresată prietenului său din Paș­cani, muncitorul ceferist Vladimir Nun­­ohievici ș.a. Intllnire cu muzica Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala generală Ci­urea au avut In mijlocul lor de curlnd Invitaţi de onoare: este vorba de corul „ Gavriil Musicescu* a Filar­monicii de stat „Moldova* Iaşi. Moment de alea­să şi vibrantă e­­ducaţie muzicală, întîlnirea cu a­­ceşti interpreţi va rămîne vie în a­­mintirea elevilor şcolii din Ciurea. Interpreţilor li s-au oferit frumoase buchete de flori. Prof. IIVIU CALCU­ directorul Şcolii generale Ciurea I ► Corneliu STURZU Secerişul Lanuri bogat« vâktrtnd tub «AH — Dulceaţă de pămtnturi milenar* Venind pe neștiutele cărări Spre cerul nalt, prin vace capilare Un ultim strop de tevă gr «a, urcind Cade în epic. Mai picură o fată ... Presimt un ceas 9* va veni aurind Ctnd vegetala nuntă încetează La capătul ctmpiilor de fum Veghem sfirşitu­l «o«it«l evoluţii Şi numărăm secundele precum La numără la start asrbronauță. Aurel BUTNARU A­notimp Oamenii oameni nici In vis im ating voal de răpezi Din infinit lunecind In apa cu peşti şi cu stela, Ramurile rămtn cu dor pe umerii fetelor în basm de răpeai, Numai părinţilor spun că toate sunt mireseie mele. Străveziu abur cald ţărm­a­şii nor­ respiră. Linişte In tot universul: auziţi cum creşte copilul şi griul, Cum ocolesc căprioarele puşca şi vin lingă liră, Cum se îmbrăţişează albastră marea cu rtul , Tăcut sunt la ţărmul văzutelor nemaivăzutelor minuni, Fulgerul diamant taie norii sorocindu-le ploi roditoare, Nefiinţa poetului în noapte din cuvinte împleteşte cununi şi se opreşte pămlntul aproape de fruntea lui răbdătoare. •părţi • cărţi • cărţi • cărţi • cărţi • cărţi Documente ale Partidului Comunist Român „Perfecţionarea repartiţiei şi respectarea echităţii socialiste. Utilizarea fondurilor sociale de consum“ „Ţelul suprem înscris pe drapelul par­tidului nostru, — declară tovarăşul Nico­lae Ceauşescu — obiectivul căruia comu­niştii ii subordonează întreaga lor activi­tate II constituie făurirea bunăstării mate­riale şi spirituale a oamenilor muncii, realizarea societăţii de stare să asigure manifestarea plenară a personalităţii u­­mane, înflorirea capacităţii şi aptitudini­lor fiecărui cetăţean“. Credincios acestor deziderate, soci­alla­mul a schimbat profund modul de exis­tenţă al poporului, rustul material şi spi­ritual al oamenilor muncii, ridicindu-i pe o treaptă nouă de civilizaţie. Partidul comunist pune în centrul preo­cupărilor sale ridicarea continuă a nive­lului de viaţă al întregului popor. Ceea ce reiese clar din cuprinsul lucrării, esta legătura de intercondiţionare dintre creş­terea forţei economice a ţârii şi nivelul de viaţă al maselor populare. Una din cele mai importante caracte­ristici ale cincinalului este asigurarea in continuare a unui înalt ritm de creştere economică. Aceasta dovedeşte dinamismul puternic al economiei noastre socialiste, uriaşele resurse de care dispune. Pentru ca aceste resurse să fie folosite judicios, pentru a preîntâmpina risipa, au fost luat» un șir de măsuri, activitatea unor sectoare a fost reorganizată pe principii economice mai sănătoase. De asemene«., *« relevă In cuprinsul vo­lumului că măsurile luate te ultimii ani, inclusiv noul sistem de salarizare au drept scop să asigure aplicarea cit mai justă a principiilor socialiste. O atenţie deosebită şi continuă a fost a­­cordată Înfăptuirii principiilor eticii şi e­­chitaţii sociale, ale umanismului socialist, făuririi omului nou. Ceea ce se subliniază în volum, este nivelul actual de dezvoltare al economiei naţionale, ritmurile susţinute de creştere a producţiei materiale şi a ve­nitului naţional, toate conducte, spre asi­gurarea bunăstării oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Lucrarea prezintă un deosebit interes şi vine în ajutorul tuturor celor care doresc să se informeze asupra celor mai noi rea­lizări — în toate domeniile vieții sociale de la noi — aducînd un important volum de date asupra economiei şi industriei. vasile Popica „Cointeresare şi conştiinţă" Pe fiecare treaptă a Istoriei, se arată In cuprinsul volumului, oamenii au fost con­tinuu ghidaţi de necesităţi obiective, ma­teriale şi sociale, al® epocii. Cerinţa so­cială şi realizarea ei practică constituie de viaţa oamenilor elementele fundamentale, cu ajutorul cărora putem, de cele mai multe ori, descifra diversele acţiuni uma­ne. Apariţia şi dezvoltarea societăţii socia­liste, cu deosebire în etapele ei superioare, pune pe prim plan necesitatea conceperii juste a raportului dintre existenţă şi con­ştiinţă. Accentul care se pune, In etapa actuală de dezvoltare a societăţii noastre, pe ne­cesitatea ridicării conştiinţei la nivelul e­­xistenţei — accentuează autorul — se ba­zează pe unitatea indistructibilă, dialec­tică Intre aceste elemente ale vieţii socia­le, pe sensul comun al intereselor gene­rale şi sociale. Problema rolului activ al conştiinţei so­cialiste constituie unul dintre domeniile pe care împletirea teoriei cu practica se realizează tetr­ul mod original. în cuprinsul volumului sa­­nalizează importanţa stimulentelor materiale, rolul acestora de creşterea producţiei şi produc­tivităţii muncii, în îmbunătăţirea calităţii produselor, în­formarea satisfacţiei şi plă­cerii de a munci. Se arată că stimulentele materiale nu se reduc numai la stimulentul bănesc, ci for­mează o structură complexă, pe cadrul căreia diversele ei elemente interacţionea­­ză şi se condiţionează de mod specific. Condiţiile concrete de desfăşurare a ac­tivităţii productive influenţează indirect atitudinea faţă de muncă. Stimulentele materiale acţionează ca un tot unitar­­ remuneraţia bănească, condi­ţiile de muncă, conţinutul muncii şi fon­durile sociale de consum formează ac®* reţea complexă de stimuli direcţi sau in­direcţi care constituie, pe de o parte, no­­biluri ale comportamentului şi, pe de altă parte, instrumente de formare şi direcţio­nare morală. L. HARABOR Traian Jarcea : „Cealaltă faţă“ Există o literatură de pitoresc local şi anecdotă rezistentă din punct de vedere artistic ? Iată o primă întrebare, deloc colaterală, pe care ne-o sugerează cartea lui Traian Ţanea. Iaşul este un oraş cu o individualitate foarte bine diferenţiată şi nu o dată a devenit, din această cau­ză, subiect de literatură. Marii lui cro­nicari se numesc Sadoveanu, Ionel Teo­­doreanu şi Cezar Petrescu. S-a născut, în felul acesta, imaginea unui oraş învă­luit într-o atmosferă romantică, boem şi pitoresc, în care se petrec idile vaporoase sau întîmplări bizare, povestite în scînte­­ieri de spirit, la mese încărcate şi com­plicate, ritualice, de către oameni care au un anumit cult pentru trecut şi viaţa patriarhală, indolenţi şi rafinaţi de cul­tură. O astfel de imagine literară a Ia­şului propune Cezar Petrescu în La Para­dis general, ca să nu mergem cu exem­plificarea mai departe. Putem vedea în această literatură una din sursele posi­bile ale cărţii lui Traian Tanea ? Dacă ar fi să ne orientăm după pagina care o prefaţează (pentru că nu este vorba de un motto de circumstanţă), extrasă din Oraşul amintirilor de Eugen Herova­­nu, ar trebui să răspundem afirmativ. Traian Tanea caută, scriind această car­te, ca şi predecesorii lui, iluştri sau mai puţin iluştri, un timp afectiv, care se confundă cu însăşi viaţa acestui oraş din­­tr-o anumită perioadă istorică. Acestea fiind intenţiile autorului, care nu scapă, ca moldovean (deşi alţi proza­tori din aceeaşi zonă geografică au do­vedit că se pot sustrage acestei ispite), de demonul povestirii, cu sau fără tîlc, cu sau fără haz, să vedem ce a realizat de această carte cu titlul atît de promiţător: Cealaltă faţă. Aşadar, la prima vedere, cartea este o frescă a vieţii unui oraş intr-o perioadă dramatică, plină de con­traste, cu destule elemente hibride, ine­rente tuturor fazelor de tranziţie, pe care autorul le colecţionează şi le colează cu abilitate, deşi fără o preocupare evidentă pentru organizarea lor epică mai rigu­roasă, metoda de lucru preferată fiind construcţia în mozaic, din diverse frag­mente alăturate. Faptele şi întîmplările care formează materialul epic al cărţii, văzute prin ochii gazetarului Virgil Trifu, se plasează în anii imediat următori celui de al doilea război mondial. Cum roma­nul vrea să includă şi un portret moral, toată atenţia dirijîndu-se către eroul cen­tral, incursiunile în trecut, dincolo de li­mitele în timp amintite, sînt frecvente. Scurtele secvenţe, scrise cu acurateţe sti­listică, din care se compune cartea, în­cearcă să refacă istoria contemporană din cultivarea excesivă (aici se vede cel mai bine profesiunea autorului) a faptului di­vers, solicitat să comunice „cealaltă fa­ţă“ a lucrurilor, mai puţin cunoscută. A­­sistăm astfel la elaborarea „pe viu“ a textelor pentru o demonstraţie care urma să aibă loc (o primă secvenţă din care nu lipsesc efectele de umor), ni se comu­nică datele unui proces, trecem prin mai multe redacţii ieşene, pentru a face cunoştinţă cu figuri mai mult sau mai puţin pitoreşti, 11 urmărim pe eroul cen­tral în tribulaţiile lui şcolare şi erotice, ca elev al Liceului Naţional, luăm cunoş­tinţă de repertoriul teatrelor şi cinema­tografelor dintr-o anumită epocă, parti­cipiu­te o şedinţă a cenaclul­ui „A. To­ma“ şi suntem­ introduşi în culisele com­plicate ale unei lungi şedinţe, în care e­­roul este sancţionat. Toate acestea pot o­­feri o lectură, agreabilă, cînd „pitorescul“ întîmplărilor nu abate atenţia spre amă­nunte nesemnificative.­­ In acest cadru exterior, prozatorul ima­ginează romanul de dragoste dintre Tri­­fu şi Anda, care dă unitate cărţii, legînd episoadele disparate amintite, care intră ca părţi în biografia eroilor. Aceştia re­memorează „scenele“ în care au jucat un rol şi care, într-un fel sau altul, le-au modificat sau determinat existenţa. Car­tea are, de fapt, privită din unghiul des­tinelor pe care le urmăreşte, numai trei personaje, cei doi îndrăgostiţi şi fostul prieten al Andei, inventat nu atît din necesităţile impuse de economia cărţii, ci parcă pentru a oferi un obiectiv vervei polemice a autorului. Dacă prozatorul şi-a urmărit eroii în drumurile lor exte­rioare, preocupat de amănuntul pitoresc oferit de cultivarea faptului divers, ca­­re-l reţine mereu, cu o evidentă plăce­re, se dovedeşte, în schimb, cînd se o­­preşte asupra vieţii intime a eroilor, ex­trem de grav şi chiar preţios. Cartea vrea să se transforme într-o meditaţie asupra condiţiei umane în perspectiva vieţii sentimentale. Prin faţa ochilor au­torului s-a plimbat modelul celebru pe care îl oferă Camil Petrescu In romanele sale de analiză erotică . Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, Patul lui Procust, înrobit de Anda, Trifu este preocupat în cel mai înalt grad de „stu­dierea“ cu luciditate a reacţiilor ei. Ge­lozia faţă de rival este, în schimb, mai puţin turmentată, fiind concurată mereu totului că le dă eroilor, printr-un fel de Intelectualitate afişată, un orizont supe­rior de existenţă, îl rătăceşte uneori are meditaţii banale. De aceea prelegerile despre dragoste şi familie, rostite de Tri­fu în scenele erotice cu citate din En­gels, sună destul de fals. Ne amintim că încercarea lui Ştefan Gheorghidiu de a „comunica“ cu soţia lui prin inter­mediul preocupărilor sale filozofice l-a determinat pe G. Călinescu să noteze a­­ceastă frază : „A trebuit un talent solid ca acela al lui Gamil Petrescu pentru ca această lipsă de tact să nu devină ridi­colă“. Pentru cineva care nu dovedeşte acest „talent solid“ acţiunea este aşadar cel puţin riscantă. Dacă acest dialog a­­moros, înţesat cu citate şi comentarii sa­vante, ni se pare mai puţin realizat,­­în schimb se cuvine reţinut şi subliniat fap­tul că în Anda autorul a reuşit să facă portretul unei femei misterioase, capabi­lă de gesturi neprevăzute, care reuşeşte să cunoască gustul sacrificiului şi al re­nunţării cu naturaleţe şi graţie. Cu alt® pretenţii, tocmai portretul eroului central al cărţii, idealizat, dar plat, este mai pu­ţin consistent. Profesorul-gazetar, alt personaj care reţine în mod deosebit a­­tenţia autorului, este, în mod voit, pre­zentat unilateral, schematic, caricatural, aşa fel încît el nu trăieşte şi dincolo de subiectivitatea rănită a lui Trifu. Traian Tanea dovedeşte în Cealaltă faţă un dar evident al observaţiei, o anu­mită vervă şi posibilitate de a evoca alert şi colorat cu pigmentări de umor şi maliţie, oamenii şi întîmplările care ţin de sfera unor experienţe personale. Cum darul observaţiei, deloc neglijabil, nu poate înlocui analiza, aşteptăm ca în prozele viitoare interesul autorului să se îndrepte şi în această direcţie. Al. ANDRIESCU « aa m 9 • « « « « « és 4 fl ­ * fl fl « « « « « fl « fl « « « » « 9 99 99 9 999 9 999 9­9­9­9­9 ANTOLOGII, DAR PE CE CRITERIU ? In activitatea Centrului Judeţean de Îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă latura lite­rară sau, te­orie, caz, cea care se ba­zează pe texte literare — „brigăzi“, spectacole de amatori — ocupă un spaţiu preponderent. Fără a ignora re­alizările din celelalte direcţii , colec­tarea folclorului­­sunt, astfel, demne de menţionat lucrări bine primite de specialişti, ca Albume de motive populare ale Elenei Nicoară, cubeilarea de Teatru folcloric din Judeţul Iaşi alcătuită de un colectiv condus de V. Adăscăliţei, sau monografia Jocuri cu măşti de Emilia Pavel), organizarea de concursuri ori îndrumarea echipe­lor de amatori, ne propunem pe aces­te rînduri o trecere în revistă a ma­terialului literar scos sub egida Cen­trului de îndrumare a creaţiei popu­lare şi a mişcării artistice de masă. Ne-au interesat în special antolo­giile. In 1968 a apărut o carte de 620 de pagini intitulată Poezia ieşeană contemporană. Criteriul de alcătuire al acestei antologii era absolut nese­rios. Ce înseamnă poezia „ieşeană“ ? Există o poezie ieşeană specifică . A­­tunci de ce nu şi o poezie bucureştea­­­nă 7 a poezie hîrlădeană î etc. Intrau apoi In ace* antologie eine vrei şi cin* au vrei, de te „contemporani* ee Mihai Codreanuu seu Eusebiu GamlLsar, pînă la Iluştri anonimi ca Mihai Lu­can (cu 8 titluri şi poză), Dumitru Grigonaş (6, poză), Eugenia Popa („se găseşte într-o etapă de acute căutări“, zice prezentarea, căutări din care se reproduc 7 , poză), Ion Roşu (7, po­ză), Constantin A­pe­trei (5, poză). De adăugat că Intre autorii antologaţi mulţi erau ieşeni Intr-un nod cu to­tul pasager, ceea ce adaugă acum, din perspectiva timpului, încă o doză de ridicol paste această corpolentă alcă­tuire. Pe anul următor apar« Lumină de martie. Culegerea s-are stei un sub­titlu care să daa ştire despre menirea ei. Conţine poezii şi scenete, multe, prea multe, de o banalitate şi o fan­faronadă întristătoare. Aşa sînt cele semnata de Petru Aionn®i, Ion Cră­­ciunică, Anda Buzoianu, I. Brandea (care apare de mai multe ori), Mihai Lucan, Vasile Obadă, Mihai Moruzi, Mihnea Vălenaru (extrem de produc­tiv), Ralu Negrea. Fie că teme foarte grave stat tratata cu pumni de piept și lozinci sforăitoare, fie că, dimpotri­vă, teme măruntele, penibil# sunt dila­tata ca să umple coşcogea poem sau scanată — rezultatul e mereu nociv pentru guetul eventualului dititat sau — mai ştii 7 ! — spectator. Otava tex­te onorabile nu salvează această cu­legere de desuetudine şi inutilitate. Ajungem cu aceasta la cele mai recente şi mai masive, te Treptei­ lu­minii apar vreo nouăzeci de nume. Nicăieri nici cea mai vagă explica­ţie despre n­u ca această nouă anto­logie, ce scop are ea, ce înmănunchea­ză, pe ea criteriu. Nimic. Pe lingă a­­utori consacraţi (ca Mihai Orsachi, Andi Andrieş, loanid Romanescu, M. R. Iacoban, Ion Ghirlac, Horia Zulîeru, Corneliu Sturzu, Fl. M. Petrescu, nu mai puţin consacraţi dar îndeajuns de talentaţi ca Stelia de Della Baiu, Ema­­noil Florens, Gh. Lupu, Const. Popa, Cătălin Bordeianu) apare un foarte mare, un arhi-excesiv număr de sem­natari cu slabe posibilităţi literare, oameni de treabă şi foarte utili socie­tăţii prin activitatea lor la locul de muncă, dar nu prin beletristica pe care se simt tentaţi s-o publica. Ne întrebăm : nu scot para­­ntele reviste destulă poezie şi proză mijlo­cie şi sub-mijlocie . A fost cu adevă­rat nevoie de aceste antologii 7 O in­stituţie de îndrumare a mişcării artis­tice de masă nu e o editură pusă pe concesii, cu­ atît mai puţin o editură­­debuşeu. Posibilităţile editoriale tre­buiesc folosite întru promovarea ade­văratelor valori, a unor lucrări de reală forţă artistică de care au nevoie formaţiile de amatori din orăşele şi satele judeţului. George PRUTEANU

Next