Flacăra Iaşului, iulie 1973 (Anul 29, nr. 8329-8354)
1973-07-01 / nr. 8329
flacăra IADULUI iji wwiminiui Rînduri la un nume: laşii Rîndurll® acestea, despre Iaşi - ora? unda trăiesc da un deceniu ?i jumătate - I« Incep cu o mărturisiră i ea om ţi mai mult ca scriitor nu mă impresionează in sin« zidurile, oricît de vechi sau noi ar fi, sau nu ştiu ce case de amintea sau nu ştiu ce apusuri de soare trăite de nu ştiu cină, p nu ştiu care stradă. Ceea ce mă impresionează sunt acela fapte ale trecutului şi ale Pmatului care ne atestă nişte mari oameni şi o mare omenie. Zidurile şi casei®, ţi vechile biserici, ?! cetăţi, ţ i f«bricile moderne, toate cfte n® înconjoară aici la laşi nu au nici5 valoare decit dacă I« măsurăm cu nobleţea acelor oameni care au trecut ?i acelor care trec astăzi. Pentru că nu zidul ?i nici fabrica, nici răsăriturile sau apusurile de soare nu dau unui loc ac® ceva numai al Iul, el oamenii transmiţînd din generaţie In generaţie toate cele sfinte de păstrat din nobleţea sufletească a omului. Şi acest om aici, la Iaşi, s-a numit prin secole! Ştefan cel Mare, Ion Neculce, Miron Costin, Dosoftei, D. Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ticu Maiorescu, Vasile Conta, Dobrogeanu-I-Gherea, George Enescu, Barbu Lăutarul, Nicolae Iorga, M. Sadoveanu, O. Ibrăileanu, Băncilă, Tonitza, C. I. Parhon, George Calinescu, Nicolae Labiș... Prin aceste nume ?i altele, Încă poate o sută, care reprezintă tot atitea vîrfuri ale culturii noastre, au rămas veșnic umanizate, în ceea ce au ele specific la laţi, ţi zidurile, şi pietrele, şi grădinile, şi casele, şi apusurile de soare, şi teii înfloriţi de la Copou şi vechile hanuri, toate cite atestă trecerea celor numiţi sau nenumiţi aici. In gîndurile mele de reverie, mai ales toamna, anotimp calm şi bogat, care mă linişteşte chiar dacă văd cum mor frunzele la Copou sau pe dealul Cetăţuiei, nu mă încearcă nici o umbră ,de idealizare, de «n-bioticn uşoară ţl vulgară II levatură tu o personalitate,sau alta ce a trăit alei. Există cărţi despre taţi au pretenţie de literatură ţl sunt In realitate maculatură, o droaie de amintiri In care autorii se lustruia«« pe el vorbind despre înaintaţi, amlntiri netrăita de multe ori, spuse după ureche ca să sune fraza. Acesta toate cred că n-au adus nici o mtndrl# oraţului, ba, dimpotrivă, l-au fullmentt eu un fel de roz vulgar ţi l-au put pa chip mucava. Da, slnt gata să accept cele ce se Intfmplau mal In glumă, mal In series, laJunimea* da pe timpul Lui lacob Negruzzi, bătăile cu perne ţi pocalele de vinuri dumnezeieşti golite în zori, dar scriitorii, artiştii, oamenii de ştiinţă, toţi care au trecut pe aici, şi şi-au lăsat urmele lor adinei, au fost înainte de toate nişte oameni, cu înălţimile şi prăbuşirile lor, cu luminile şi umbrele de pe frunţile lor, cu bucuriile şi suferinţele lor şi, mai ales, cu uriaşa lor muncă. Atunci de ce să-l idealizăm? De ce să vorbim de nu ştiu ce ospeţe la curtea nu ştiu cărui domnitor, cind exista şi gîdele, şi calicimea tirgului, şi ţăranii din jur, trăgind la pluguri? De ce să-l numim pa Sadoveanu alei Conu’ Mihai, Iul Păstorel de ce să-l căutăm numai glumale, Iul Ibrăileanu microbofobia şi aşa mal departe, numai ca să ne mîndrim superficial şi nu o dată vulgar? De ce să nu le vedem pe aceştia personalităţi cu care cultura noastră se mîndreşte, demitizaţ! de acestefrumuseţi* false? - pentru că ei au frumuseţea lor profundă şi eternă. Aşa-i „gîndesc" eu pe toţi cei care îl întîlnesc zilnic aici, la Iaşi, In statut, In ziduri, In case vechi şi străvechi, In biblioteci şi In cărţi. Pentru că tot ce ne-au lăsat cărţile lor - biblioteci întregitablourile şi sculpturile lor, muzica şi ştiinţa lor, marile publicaţii ce s-au numit .Dadia literară", ,Convorbiri literare“, .Contemporanul*, .Viaţa romănească* şi atitea altele nu s-au făcut cuînfrumuseţări* de staniol lipite de unii dintre mărginiţii lor contemporani sau urmaşi. Aici, la Iaşi, nu s-a făcut numai cultură, ci şi Istorie. Cred că eu există moment deosebit din Istoria României care să nu fie legat într-un fel sau altul de acest oraş. Ştefan ce! Mare era cunoscut de întreaga Europă, şi Michelangelo visa să-l facă o statuie. Prima Unire, ce a fost a lui Mihai Viteazul, s-a încheiat la Iaşi ! cea de a doua, cea care a rămas la vecie, e pornit de la laşi şi ea înseamnă Alexandru loan Cuza. In primul război mondial, laşul a fost Inima României, Iar In marile bătălii de clasă care au urmat, muncitorii şi Intelectualii săi au fost In primele rînduri. Ar fi de ajuns să amintesc doar un nume — Lucreţiu Pătrăşcanu - care, alături de toate celelalte numa din Istoria noastră, vine să ne spună că taţii au însemnat pentru ţarănu numai cultură, ci şi Istorie. Cred că nicăieri in ţară, Istoria nu este mai la vedere ca la Iaşi. Aici au căzut nenumărate capete de oameni buni şi luminaţi, dar tot aici au stat neclintite, cu fruntea sus, capetele celor mai mari bărbaţi al neamului, fie că ei au ţinut în mină sabia sau pana, arcuşul sau dalta. Şi mai adăugăm la prestigiul Iaşilor că prima Universitate a ţării s-a înfiinţat aici, că da trei secole şi jumătate in fosta capitală a Moldovei se tipăresc cărţi?... Sunt lucruri prea cunoscute ca să le mai repetăm. Dar aş vrea să repet un lucru peste care de multe ori trecem prea uşor : am fi putut avea Universitate cu sute de ani mai devreme, şi mai multe monumente, şi cărţi am fi putut tipări cu secole înainte, dacă n-ar fi trebuit să ţinem aloi, la răscruce de viaturi, atît de mult şi de dureros, sabia in mină. Dacă mie, ca scriitor, nu-mi place să idealizez trecutul, « firesc că am aceeaşi atitudine faţă de prezent. Şi intr-un caz ţi intr-altul consider Idealizarea ca ceva nociv, care falsifică. A vedea trecutul pasiv, adică pentru trecut, nu înseamnă a-l cinsti, ei dimpotrivă l • contribui la evoluţia firească a prezentului, presupune raspln-Wwaftstrff. ft, fai urmelor, literatura se fac din talent şi adevăr. Un oraş oara Intră in literatură, mol «reals, care devine obiectul unor cărţi de literatură nu poate fi văzut decit şi critic. Dacă un Eugen Lovinescu sau un Anton Halban, moldoveni, foarte apropiaţi laţului, nu ţi-au găsit locul la laţi, respinşi furid tocmai de moldoveni, dacă eu secole înainte a căzut capul lul Miren Cestin nu putem trece cu vederea că şi mal tfritu, acest oraş. In planul literaturii şi artei, a trăit o adevărată agonie. Oraşul, cu cele şapte sau nouă coline ale sale, este comparat şi răscomparat cu tot felul de oraşe din Europa. Imi amintesc că acum ctteva luni, un coleg, mimind de fapt seriozitatea, vede de sus, de la Birnova, Iaşii, şi îmi amintea de Paris. De ce? A mers la Paris ca să cunoască laşii? Nu, pur şi simplu n-a fost în stare să vadă, să simtă şi să spună ce este aici unde trăieşte... Oraşul Işi are eul său, personalitatea sa şi nu are nevoie de asemenea „proptele". Cîndva la laşi se vorbea de oraşul universitar, de oraşul comercial, şi de ce! Industrial. Universitate era, comerţ de asemenea (şi încă ce comerţ !), industria Insă, un atelier şi o fabrică (destul de învechite) şi altele de sifoane, de bere şi poate de luminări. Astăzi este un singur oraş, dublat sau triplat ca populaţie, cu o Industrie modernă, a cărei putere creşte an de an, cu un centru universitar, al doilea din ţară, în sfîrşit, cu posibilităţi practic nelimitate de afirmare a literaturii, a artei şi a ştiinţei. Oraşul are o poezie a lui pe care n-o găseşti nicăieri. Unii o citesc pe ziduri, pe cupolele bisericilor, pe asfinţiturile de soare, pe firmele fabricilor. Eu Insă o găsesc In privirile oamenilor, ale acestor oameni de astăzi, pe care amintirile trecutului nu-l, copleşesc, nu-1 Intimidează, el 11 ambiţionează să repete acele mari gesturi de care vorbeam la dimensiunile timpului în care ,trăim şi care se numeşte Socialism. ComeHw STIFANACSI „Să cunoşti bine ce se întîmplă acolo... — Cu ce sentimente aţi intimpinat premiul ce v-a fost acordat, de către Asociaţia scriitorilor din Iaşi, pe anul 1972, pentru volumul „Favoare" 7 — l-am întrebat pe IOANID ROMANESCU. — Am întîlnit scriitori premiaţi care deveniseră — nu după multă vreme — distanţi faţă de colegii de generaţie. Unora chiar le intrase în cap megalomania ; se purtau cu aroganţă, pretindeau că abia de la ei încoace se mai poate vorbi de literatură. Pasămite, uitaseră că de fapt nu autorii, ei numai cărţile fuseseră premiate. Am acceptat, aşadar, premiul ce a fost atribuit cărţii mele, cu destulă dificultate sufletească. Nu ştiu dacă s-a mai spus până acum, seri dacă ideea aceasta îmi aparţine în întregime, dar eu cred că un premiu literar înseamnă — implicit — şi un semn de recunoştinţă adusă publicului cititor, iubitorilor cărţilor respective. Doresc să exprim, şi cu această ocazie, sentimentul de adine respect faţă de cititorii mei, faţă de colegi şi faţă de prieteni. — Ce proiecte de viitor aveţi ? — După cum ştiţi, eu am experimentat foarte mult; şi voi continua să experimentez. Acest lucru înseamnă, de fapt, o răspundere sporită. Căci, pe lingă munca propriu-zisă de creaţie, urmăresc şi acel aspect pe care l-aş numi „mişcarea internă" a poeziei, adică noile relaţii ce se stabilesc între cuvinte — pentru mărirea forţei de sugestie şi a capacităţii de penetraţie în sufletul cititorului. (Chiar cel care mi-a pus întrebarea nu e străin de unele căutări şi chiar de unele teoretizări ale mele în privinţa poeziei actuale). Omului modern, vreau să spun omului care trăieşte în condiţii moderne, îi trebuie şi o pline spirituală pe gustul său. Şi avem toate posibilităţile să inovăm, să căutăm continuu noul şi să aflăm expresia şi datele în cadrul cărora viaţa omului contemporan să nu fie trădată în planul artei. E drept, intilnim deseori oameni nu prea la zi în materie de gust artistic , dar e şi vina criticii de specialitate şi — în destule cazuri — a creatorilor înşişi. De ce am evitat într-un fel răspunsul la întrebarea pusă ? Pentru că nu atît proiectele mele mă preocupă, ci responsabilitatea poeziei. Asupra acestei ultime probleme adusă în discuţie converg toate actele existenţei mele. Fidelitatea scriitorului faţă de ideile proprii e dată de gradul în care el respectă adevărul celorlalţi. Cum orice ierarhie literară se întocmeşte mai dificil în cazul scriitorilor aflaţi în viaţă — şi mai ales în cazul celor tineri — importante ca noi, cei care ţinem un condei în mină, indiferent de clasificările care se fac sau care vor urma, indiferent de laude sau nemulţumiri, să simţim deopotrivă responsabilitatea faţă de societatea noastră, faţă de timpul nostru. Să plecăm totdeauna de la premisa că monumentalizarea se realizează — într-adevăr — la nivelul marilor conştiinţe artistice, dar la nivelul marilor conştiinţe artistice dublate de conştiinţe civice. Poţi, ca scriitor, să cunoşti foarte bine ce se întîmplă acolo, jos, intr-o colectivitate restrinsă, dar trebuie să ar,te acelaşi «sa®, ca «ssiito» ii A consemnat M. G. PAUL partinic, o viziune de ansamblu asupra a tot ce se întîmplă în patria ta şi în lumea întreagă. A cunoaşte, adică, nu numai omul, dar şi direcţiile lui. Turnee ale Naţionalului ieşean De ieri, 20 iunie a.c. Teatrul Naţional efectuează un turneu la Suceava, unde va prezenta patru spectacole cu piesa „Fetru Rareş* de Horia Lovinescu, în regia Soranei Coroamă. Decoruri: Hrîstofenia Cazacu; costume; Constantin Rusan. In rolul titular I Teofil Văleu. De asemenea, tetre 1 şi 5 iulie vor fi prezentate în diverse localităţi ale Judeţului Suceava spectacol* cu piesa „Moldovene e vesele“ de Ion Istrati şi „Momente de teatru românesc*. Succese în munca cu filmul In comuna Focuri, munca cu filmul cunoaşte o continuă îmbunătăţire, care se concretizează în îndeplinirea lună de lună a planului de spectatori şi încasări. Contribuie la aceasta consfătuirile lunare cu spectatorii, o programare corespunzătoare a filmelor, munca operatorului Mihai Iftimuţă pentru asigurarea unor proiecţii adecvate, prin buna întreţinere a aparatajului. GRIGORE MICHERE activist de partid nesalariat U Mtffififl memorial Sadoveanu“ fl* Pattcsftj Noi achiziţii Jisfissa mau*.leoţl# eu nod obiecta şi manuscrise. Printre acestea amintim: armata vinătoara a maestrului, care a aparţinut la timpul Iul George I Poptrceenu, ceasul de mină al scriitorului oprit la ora Încetării sale din viaţă, două pagini de manuscris inedit dintr-o variantă a nuvelei „Domnul Trandafir“, o altă pagină da manuscris inedit în care stet redate imagini ala Iaşului imediat după război, o scrisoare a lui Sadoveanu din perioada etnndara director al Naţionalului ieşean, adresată prietenului său din Pașcani, muncitorul ceferist Vladimir Nunohievici ș.a. Intllnire cu muzica Elevii şi cadrele didactice de la Şcoala generală Ciurea au avut In mijlocul lor de curlnd Invitaţi de onoare: este vorba de corul „ Gavriil Musicescu* a Filarmonicii de stat „Moldova* Iaşi. Moment de aleasă şi vibrantă educaţie muzicală, întîlnirea cu aceşti interpreţi va rămîne vie în amintirea elevilor şcolii din Ciurea. Interpreţilor li s-au oferit frumoase buchete de flori. Prof. IIVIU CALCU directorul Şcolii generale Ciurea I ► Corneliu STURZU Secerişul Lanuri bogat« vâktrtnd tub «AH — Dulceaţă de pămtnturi milenar* Venind pe neștiutele cărări Spre cerul nalt, prin vace capilare Un ultim strop de tevă gr «a, urcind Cade în epic. Mai picură o fată ... Presimt un ceas 9* va veni aurind Ctnd vegetala nuntă încetează La capătul ctmpiilor de fum Veghem sfirşitul «o«it«l evoluţii Şi numărăm secundele precum La numără la start asrbronauță. Aurel BUTNARU Anotimp Oamenii oameni nici In vis im ating voal de răpezi Din infinit lunecind In apa cu peşti şi cu stela, Ramurile rămtn cu dor pe umerii fetelor în basm de răpeai, Numai părinţilor spun că toate sunt mireseie mele. Străveziu abur cald ţărmaşii nor respiră. Linişte In tot universul: auziţi cum creşte copilul şi griul, Cum ocolesc căprioarele puşca şi vin lingă liră, Cum se îmbrăţişează albastră marea cu rtul , Tăcut sunt la ţărmul văzutelor nemaivăzutelor minuni, Fulgerul diamant taie norii sorocindu-le ploi roditoare, Nefiinţa poetului în noapte din cuvinte împleteşte cununi şi se opreşte pămlntul aproape de fruntea lui răbdătoare. •părţi • cărţi • cărţi • cărţi • cărţi • cărţi Documente ale Partidului Comunist Român „Perfecţionarea repartiţiei şi respectarea echităţii socialiste. Utilizarea fondurilor sociale de consum“ „Ţelul suprem înscris pe drapelul partidului nostru, — declară tovarăşul Nicolae Ceauşescu — obiectivul căruia comuniştii ii subordonează întreaga lor activitate II constituie făurirea bunăstării materiale şi spirituale a oamenilor muncii, realizarea societăţii de stare să asigure manifestarea plenară a personalităţii umane, înflorirea capacităţii şi aptitudinilor fiecărui cetăţean“. Credincios acestor deziderate, sociallamul a schimbat profund modul de existenţă al poporului, rustul material şi spiritual al oamenilor muncii, ridicindu-i pe o treaptă nouă de civilizaţie. Partidul comunist pune în centrul preocupărilor sale ridicarea continuă a nivelului de viaţă al întregului popor. Ceea ce reiese clar din cuprinsul lucrării, esta legătura de intercondiţionare dintre creşterea forţei economice a ţârii şi nivelul de viaţă al maselor populare. Una din cele mai importante caracteristici ale cincinalului este asigurarea in continuare a unui înalt ritm de creştere economică. Aceasta dovedeşte dinamismul puternic al economiei noastre socialiste, uriaşele resurse de care dispune. Pentru ca aceste resurse să fie folosite judicios, pentru a preîntâmpina risipa, au fost luat» un șir de măsuri, activitatea unor sectoare a fost reorganizată pe principii economice mai sănătoase. De asemene«., *« relevă In cuprinsul volumului că măsurile luate te ultimii ani, inclusiv noul sistem de salarizare au drept scop să asigure aplicarea cit mai justă a principiilor socialiste. O atenţie deosebită şi continuă a fost acordată Înfăptuirii principiilor eticii şi echitaţii sociale, ale umanismului socialist, făuririi omului nou. Ceea ce se subliniază în volum, este nivelul actual de dezvoltare al economiei naţionale, ritmurile susţinute de creştere a producţiei materiale şi a venitului naţional, toate conducte, spre asigurarea bunăstării oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Lucrarea prezintă un deosebit interes şi vine în ajutorul tuturor celor care doresc să se informeze asupra celor mai noi realizări — în toate domeniile vieții sociale de la noi — aducînd un important volum de date asupra economiei şi industriei. vasile Popica „Cointeresare şi conştiinţă" Pe fiecare treaptă a Istoriei, se arată In cuprinsul volumului, oamenii au fost continuu ghidaţi de necesităţi obiective, materiale şi sociale, al® epocii. Cerinţa socială şi realizarea ei practică constituie de viaţa oamenilor elementele fundamentale, cu ajutorul cărora putem, de cele mai multe ori, descifra diversele acţiuni umane. Apariţia şi dezvoltarea societăţii socialiste, cu deosebire în etapele ei superioare, pune pe prim plan necesitatea conceperii juste a raportului dintre existenţă şi conştiinţă. Accentul care se pune, In etapa actuală de dezvoltare a societăţii noastre, pe necesitatea ridicării conştiinţei la nivelul existenţei — accentuează autorul — se bazează pe unitatea indistructibilă, dialectică Intre aceste elemente ale vieţii sociale, pe sensul comun al intereselor generale şi sociale. Problema rolului activ al conştiinţei socialiste constituie unul dintre domeniile pe care împletirea teoriei cu practica se realizează tetrul mod original. în cuprinsul volumului sanalizează importanţa stimulentelor materiale, rolul acestora de creşterea producţiei şi productivităţii muncii, în îmbunătăţirea calităţii produselor, înformarea satisfacţiei şi plăcerii de a munci. Se arată că stimulentele materiale nu se reduc numai la stimulentul bănesc, ci formează o structură complexă, pe cadrul căreia diversele ei elemente interacţionează şi se condiţionează de mod specific. Condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii productive influenţează indirect atitudinea faţă de muncă. Stimulentele materiale acţionează ca un tot unitar remuneraţia bănească, condiţiile de muncă, conţinutul muncii şi fondurile sociale de consum formează ac®* reţea complexă de stimuli direcţi sau indirecţi care constituie, pe de o parte, nobiluri ale comportamentului şi, pe de altă parte, instrumente de formare şi direcţionare morală. L. HARABOR Traian Jarcea : „Cealaltă faţă“ Există o literatură de pitoresc local şi anecdotă rezistentă din punct de vedere artistic ? Iată o primă întrebare, deloc colaterală, pe care ne-o sugerează cartea lui Traian Ţanea. Iaşul este un oraş cu o individualitate foarte bine diferenţiată şi nu o dată a devenit, din această cauză, subiect de literatură. Marii lui cronicari se numesc Sadoveanu, Ionel Teodoreanu şi Cezar Petrescu. S-a născut, în felul acesta, imaginea unui oraş învăluit într-o atmosferă romantică, boem şi pitoresc, în care se petrec idile vaporoase sau întîmplări bizare, povestite în scînteieri de spirit, la mese încărcate şi complicate, ritualice, de către oameni care au un anumit cult pentru trecut şi viaţa patriarhală, indolenţi şi rafinaţi de cultură. O astfel de imagine literară a Iaşului propune Cezar Petrescu în La Paradis general, ca să nu mergem cu exemplificarea mai departe. Putem vedea în această literatură una din sursele posibile ale cărţii lui Traian Tanea ? Dacă ar fi să ne orientăm după pagina care o prefaţează (pentru că nu este vorba de un motto de circumstanţă), extrasă din Oraşul amintirilor de Eugen Herovanu, ar trebui să răspundem afirmativ. Traian Tanea caută, scriind această carte, ca şi predecesorii lui, iluştri sau mai puţin iluştri, un timp afectiv, care se confundă cu însăşi viaţa acestui oraş dintr-o anumită perioadă istorică. Acestea fiind intenţiile autorului, care nu scapă, ca moldovean (deşi alţi prozatori din aceeaşi zonă geografică au dovedit că se pot sustrage acestei ispite), de demonul povestirii, cu sau fără tîlc, cu sau fără haz, să vedem ce a realizat de această carte cu titlul atît de promiţător: Cealaltă faţă. Aşadar, la prima vedere, cartea este o frescă a vieţii unui oraş intr-o perioadă dramatică, plină de contraste, cu destule elemente hibride, inerente tuturor fazelor de tranziţie, pe care autorul le colecţionează şi le colează cu abilitate, deşi fără o preocupare evidentă pentru organizarea lor epică mai riguroasă, metoda de lucru preferată fiind construcţia în mozaic, din diverse fragmente alăturate. Faptele şi întîmplările care formează materialul epic al cărţii, văzute prin ochii gazetarului Virgil Trifu, se plasează în anii imediat următori celui de al doilea război mondial. Cum romanul vrea să includă şi un portret moral, toată atenţia dirijîndu-se către eroul central, incursiunile în trecut, dincolo de limitele în timp amintite, sînt frecvente. Scurtele secvenţe, scrise cu acurateţe stilistică, din care se compune cartea, încearcă să refacă istoria contemporană din cultivarea excesivă (aici se vede cel mai bine profesiunea autorului) a faptului divers, solicitat să comunice „cealaltă faţă“ a lucrurilor, mai puţin cunoscută. Asistăm astfel la elaborarea „pe viu“ a textelor pentru o demonstraţie care urma să aibă loc (o primă secvenţă din care nu lipsesc efectele de umor), ni se comunică datele unui proces, trecem prin mai multe redacţii ieşene, pentru a face cunoştinţă cu figuri mai mult sau mai puţin pitoreşti, 11 urmărim pe eroul central în tribulaţiile lui şcolare şi erotice, ca elev al Liceului Naţional, luăm cunoştinţă de repertoriul teatrelor şi cinematografelor dintr-o anumită epocă, participiute o şedinţă a cenaclului „A. Toma“ şi suntem introduşi în culisele complicate ale unei lungi şedinţe, în care eroul este sancţionat. Toate acestea pot oferi o lectură, agreabilă, cînd „pitorescul“ întîmplărilor nu abate atenţia spre amănunte nesemnificative. In acest cadru exterior, prozatorul imaginează romanul de dragoste dintre Trifu şi Anda, care dă unitate cărţii, legînd episoadele disparate amintite, care intră ca părţi în biografia eroilor. Aceştia rememorează „scenele“ în care au jucat un rol şi care, într-un fel sau altul, le-au modificat sau determinat existenţa. Cartea are, de fapt, privită din unghiul destinelor pe care le urmăreşte, numai trei personaje, cei doi îndrăgostiţi şi fostul prieten al Andei, inventat nu atît din necesităţile impuse de economia cărţii, ci parcă pentru a oferi un obiectiv vervei polemice a autorului. Dacă prozatorul şi-a urmărit eroii în drumurile lor exterioare, preocupat de amănuntul pitoresc oferit de cultivarea faptului divers, care-l reţine mereu, cu o evidentă plăcere, se dovedeşte, în schimb, cînd se opreşte asupra vieţii intime a eroilor, extrem de grav şi chiar preţios. Cartea vrea să se transforme într-o meditaţie asupra condiţiei umane în perspectiva vieţii sentimentale. Prin faţa ochilor autorului s-a plimbat modelul celebru pe care îl oferă Camil Petrescu In romanele sale de analiză erotică . Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, Patul lui Procust, înrobit de Anda, Trifu este preocupat în cel mai înalt grad de „studierea“ cu luciditate a reacţiilor ei. Gelozia faţă de rival este, în schimb, mai puţin turmentată, fiind concurată mereu totului că le dă eroilor, printr-un fel de Intelectualitate afişată, un orizont superior de existenţă, îl rătăceşte uneori are meditaţii banale. De aceea prelegerile despre dragoste şi familie, rostite de Trifu în scenele erotice cu citate din Engels, sună destul de fals. Ne amintim că încercarea lui Ştefan Gheorghidiu de a „comunica“ cu soţia lui prin intermediul preocupărilor sale filozofice l-a determinat pe G. Călinescu să noteze această frază : „A trebuit un talent solid ca acela al lui Gamil Petrescu pentru ca această lipsă de tact să nu devină ridicolă“. Pentru cineva care nu dovedeşte acest „talent solid“ acţiunea este aşadar cel puţin riscantă. Dacă acest dialog amoros, înţesat cu citate şi comentarii savante, ni se pare mai puţin realizat,în schimb se cuvine reţinut şi subliniat faptul că în Anda autorul a reuşit să facă portretul unei femei misterioase, capabilă de gesturi neprevăzute, care reuşeşte să cunoască gustul sacrificiului şi al renunţării cu naturaleţe şi graţie. Cu alt® pretenţii, tocmai portretul eroului central al cărţii, idealizat, dar plat, este mai puţin consistent. Profesorul-gazetar, alt personaj care reţine în mod deosebit atenţia autorului, este, în mod voit, prezentat unilateral, schematic, caricatural, aşa fel încît el nu trăieşte şi dincolo de subiectivitatea rănită a lui Trifu. Traian Tanea dovedeşte în Cealaltă faţă un dar evident al observaţiei, o anumită vervă şi posibilitate de a evoca alert şi colorat cu pigmentări de umor şi maliţie, oamenii şi întîmplările care ţin de sfera unor experienţe personale. Cum darul observaţiei, deloc neglijabil, nu poate înlocui analiza, aşteptăm ca în prozele viitoare interesul autorului să se îndrepte şi în această direcţie. Al. ANDRIESCU « aa m 9 • « « « « « és 4 fl * fl fl « « « « « fl « fl « « « » « 9 99 99 9 999 9 999 99999 ANTOLOGII, DAR PE CE CRITERIU ? In activitatea Centrului Judeţean de Îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă latura literară sau, teorie, caz, cea care se bazează pe texte literare — „brigăzi“, spectacole de amatori — ocupă un spaţiu preponderent. Fără a ignora realizările din celelalte direcţii , colectarea folcloruluisunt, astfel, demne de menţionat lucrări bine primite de specialişti, ca Albume de motive populare ale Elenei Nicoară, cubeilarea de Teatru folcloric din Judeţul Iaşi alcătuită de un colectiv condus de V. Adăscăliţei, sau monografia Jocuri cu măşti de Emilia Pavel), organizarea de concursuri ori îndrumarea echipelor de amatori, ne propunem pe aceste rînduri o trecere în revistă a materialului literar scos sub egida Centrului de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Ne-au interesat în special antologiile. In 1968 a apărut o carte de 620 de pagini intitulată Poezia ieşeană contemporană. Criteriul de alcătuire al acestei antologii era absolut neserios. Ce înseamnă poezia „ieşeană“ ? Există o poezie ieşeană specifică . Atunci de ce nu şi o poezie bucureşteană 7 a poezie hîrlădeană î etc. Intrau apoi In ace* antologie eine vrei şi cin* au vrei, de te „contemporani* ee Mihai Codreanuu seu Eusebiu GamlLsar, pînă la Iluştri anonimi ca Mihai Lucan (cu 8 titluri şi poză), Dumitru Grigonaş (6, poză), Eugenia Popa („se găseşte într-o etapă de acute căutări“, zice prezentarea, căutări din care se reproduc 7 , poză), Ion Roşu (7, poză), Constantin Apetrei (5, poză). De adăugat că Intre autorii antologaţi mulţi erau ieşeni Intr-un nod cu totul pasager, ceea ce adaugă acum, din perspectiva timpului, încă o doză de ridicol paste această corpolentă alcătuire. Pe anul următor apar« Lumină de martie. Culegerea s-are stei un subtitlu care să daa ştire despre menirea ei. Conţine poezii şi scenete, multe, prea multe, de o banalitate şi o fanfaronadă întristătoare. Aşa sînt cele semnata de Petru Aionn®i, Ion Crăciunică, Anda Buzoianu, I. Brandea (care apare de mai multe ori), Mihai Lucan, Vasile Obadă, Mihai Moruzi, Mihnea Vălenaru (extrem de productiv), Ralu Negrea. Fie că teme foarte grave stat tratata cu pumni de piept și lozinci sforăitoare, fie că, dimpotrivă, teme măruntele, penibil# sunt dilatata ca să umple coşcogea poem sau scanată — rezultatul e mereu nociv pentru guetul eventualului dititat sau — mai ştii 7 ! — spectator. Otava texte onorabile nu salvează această culegere de desuetudine şi inutilitate. Ajungem cu aceasta la cele mai recente şi mai masive, te Treptei luminii apar vreo nouăzeci de nume. Nicăieri nici cea mai vagă explicaţie despre nu ca această nouă antologie, ce scop are ea, ce înmănunchează, pe ea criteriu. Nimic. Pe lingă autori consacraţi (ca Mihai Orsachi, Andi Andrieş, loanid Romanescu, M. R. Iacoban, Ion Ghirlac, Horia Zulîeru, Corneliu Sturzu, Fl. M. Petrescu, nu mai puţin consacraţi dar îndeajuns de talentaţi ca Stelia de Della Baiu, Emanoil Florens, Gh. Lupu, Const. Popa, Cătălin Bordeianu) apare un foarte mare, un arhi-excesiv număr de semnatari cu slabe posibilităţi literare, oameni de treabă şi foarte utili societăţii prin activitatea lor la locul de muncă, dar nu prin beletristica pe care se simt tentaţi s-o publica. Ne întrebăm : nu scot parantele reviste destulă poezie şi proză mijlocie şi sub-mijlocie . A fost cu adevărat nevoie de aceste antologii 7 O instituţie de îndrumare a mişcării artistice de masă nu e o editură pusă pe concesii, cu atît mai puţin o editurădebuşeu. Posibilităţile editoriale trebuiesc folosite întru promovarea adevăratelor valori, a unor lucrări de reală forţă artistică de care au nevoie formaţiile de amatori din orăşele şi satele judeţului. George PRUTEANU