Flacăra Iaşului, noiembrie 1985 (Anul 41, nr. 12148-12173)

1985-11-01 / nr. 12148

Proletari din toate ţările, uniţi-vă! în spiritul orientărilor şi indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu In avans, la export­ ­ Colectivul întreprinderii mecanice „Nicoti­nă" acordă prioritate exportului, reuşind ast­fel să îndeplinească contractele înainte de termen. După trei trimestre, exportul era de­păşit cu peste 7 la sută, iar în luna octombrie planul a fost depăşit cu 89 la sută. Din aceste cifre se poate constata cu claritate că întreprin­derea şi-a creat un important avans, pentru a îndeplini exportul pe întregul an pînă la fine­le lunii noiembrie. Acest succes a fost posibil printr-o organizare exemplară a muzicii , în sectoarele speciale, destinate producţiei pentru export. S-au livrat suplimentar fraghiuri şi betoniere — produse devenite tradiţionale în exportul întreprinderii. Producție suplimentară Medicamentele pentru uz uman ocupă locul principal în producţia întreprinderii de anti­biotice, colectivul ei străduindu-se să satis­facă cerinţele în cît mai bune condiţii. După zece luni din acest an, bilanţul arată că pre­vederile au fost depăşite cu o producţie în va­loare de 57 de milioane de lei. Printre medi­­camentele cele mai solicitate şi care au fost livrate în cantităţi mai mari se află strepto­­mieină, sineroiol, produse de semisinteză, nis­­tatină. Deşi în luna octombrie s-a făcut revizia ge­nerală a instalaţiilor, s-a obţinut, totuşi, un spor apreciabil de producţie, datorită discipli­nei, bunei organizări. Acum, întregul colectiv se preocupă să extindă o serie de tehnologii intensive, să pregătească în cele mai bune con­diţii producţia pe 1986. Peste­­10 de repere, ce se importau, se realizează, acum, cu destulă uşurinţă, in acest atelier de asimilare de con­ductori fir de la C.F.S. în fotografie, operatoarele F­lena De­bili, Anişoara Rusu, Clara Cogeanu şi Constanţa Anisei, specializate pentru această tehnologie, asigură noilor repere o bună calitate. Foto : lu­strativ.at Marele examen al muncii Miile de elevi şi studenţi din judeţul nostru şi-au în­cheiat activitatea practică în campania agricolă de toam­nă. Marele examen al muncii a fost promovat cu rezultate maxime, atît prin hărnicia de care au dat dovadă, cit şi prin activitatea mobilizatoare a or­ganelor şi organizaţiilor U.T.C. şi ale U.A.S.C., prin condiţi­ile bune oferite de unităţile a­­gricole de stat şi cooperatiste. . înfăţişăm astăzi secvenţe... de final, din activitatea des­făşurată de elevii din zona Paşcani — Valea Seacă, uinde s-a lucrat zi de zi cu bune re­zultate. „Apreciem cum se cu­vine munca elevilor noştri, a tinerilor din unităţile econo­mice ale oraşului “ ne-a de­clarat ing. Ionel Enache, di­rectorul A.E.I. Paşcani. Cu sprijinul lor am recoltat 210 hectare cu porumb şi 150 de hectare cu lucerna şi trifoi. Cu toţii, cadre didactice şi elevi, s-au dovedit dosebit de harnici, făcind cinste şcolii“. Confirmarea acestei aprecieri am avut-o în multe locuri în care sîmbătă şi duminică se lucra din plin. La ferma ve­getală, condusă de ing. Con­stantin Hongu, se recoltau ul­timele suprafeţe cu porumb, CONSTANTIN ILIE (continuare în pag. a 2-a) Peste prevederile planului După zece luni cite au tre­cut din acest an, lucrătorii ferm­ei zootehnice de la Scîn­­teia a I.A.S. Miroslava se nu­mără printre fruntaşi în ceea ce priveşte sporirea producţiei de lapte. După cum ne spu­nea medicul veterinar Dan Po­daru­, şeful fermei, zootehniştii de aici au livrat suplimentar la fondul de stat, de la înce­putul anului şi pînă în pre­zent, 1300 de hectolitri de lap­te. O contribuţie deosebită la obţinerea acestui succes au a­­dus îngrijitorii mulgători Fă­­nică Anichitoaiei, Mihai Mi­­hăilă şi Petru Răuţ. acţiunea sa MW o acţiunea »o mw In aşteptarea ultimelor repere în articolele anterioare, publicate în cadrul acţiunii noastre de presă, arătam că lucrările de montaj la utilajele şi instalaţiile aferente depozitului de combustibil solid, staţiei de tratare chi­mică a apei, centralei termice de pornire sunt aproape finalizate. Cu trei zile în urmă, de pildă, lucrătorii brigăzii de puneri în funcțiune a „Energomontaj“-ului au predat beneficiarului pen­tru exploatare centrala termică de pornire. Peste cîteva zile, și oamenii antreprizelor de specialitate ieșene vor preda întreprin­derii „Electrocentrale" depozitul de combustibil, putîndu-se astfel prelua cărbunele din estacada de descărcare, transporta la con­­casoare şi depozita în halde. Desigur, aceste obiecte ale investi­ţiei au un rol important în punerea în funcţiune a primului grup energetic. Dar cei 50 MW nu se pot produce fără terminarea tu­turor lucrărilor la cazanul nr. 1 şi la turbina generatoare. Iată de ce ne-am îndreptat atenţia spre această categorie de lucrări care condiţionează, de fapt, intrarea în funcţiune a primei capa­cităţi a C.E.T. II Iaşi. Din nou critici la adresa întreprinderii „Vulcan“ Asamblarea conductelor de înaltă presiune și temperatură se apropie de sfîrșit. Lucrarea nu se poate însă încheia deoa­rece furnizorul general — în­treprinderea „Vulcan" București — n-a livrat toate reperele soli­citate de mentori, cu toate că ing. C-tin Obreja, directorul comercial al unităţii bucureşte­­ne, intr-o convorbire telefonică, ne-a promis că pînă la 30 oc­tombrie a.c. întreaga cantitate de conducte va fi la Iaşi. Lip­sesc 9 repere de bază, din care trei servesc la spălarea cazanu­lui, fază anterioară punerii în funcţiune. De asemenea, lipsesc conductele care trebuie să alcă­tuiască un circuit îtreg pentru abur viu. Ce-i drept, lucrăto­rii din­­subordinea ing. Lucian Duiu („Energomontaj“) nu stau pentru că furnizorul nu și-a onorat la timp obligaţiile con­tractuale. In prezent, ei fac probe hidraulice la conductele montate, finalizează lucrările la estacadele tehnologice etc. Nu­mai că acum, înaintea instalării frigului, trebuie să se asamble­ze şi reperele mult aşteptate. Tot de la „Vulcan“ Bucureşti trebuia să sosească (ing. C-tin Obreja ne-a spus că vor fi li­vrate pînă la 10 octombrie a.c.) 4 motoare de 1 000 KW pentru definitivarea montării morilor de măcinat cărbune. Dacă „Vul­can“ nu şi-a îndeplinit obliga­ţiile, un alt furnizor — I­ ILIL Bistriţa — s-a ţinut de cuvînt. A trimis la Iaşi cele 4 acţionări restante necesare montării ben­zilor fredler (benzi care asigu­ră transportul cărbunelui de fa­bricăre la cazan). Dar şi aici s-a strecurat o neglijenţă : două acţionări nu sunt de capacita­tea planificată. Această negli­jenţă putea fi înlăturată, dacă beneficiarul trimitea la Bistri­ţa lin delegat competent. Mari răspunderi are şi beneficiarul Discuţia purtată cu maistrul Nicolae Dima („Energomontaj“), om care a contribuit la pune­rea în funcţiune a 20 de termo­centrale, a scos la iveală unele necazuri pe care le întîmpină la Iaşi. Să-l ascultăm : „Mai întîi nu înţeleg de ce serviciul de investiţii al beneficiarului funcţionează la Iaşi şi nu pe platforma C.E.T. Holboca ? De ce au fost numiţi oare, ca diri­­ginţi de şantier, şi unele cadre fără experienţă ? Ca urmare, iată surprizele : documentaţia de montaj de fabrică (aflată în biblioteca biroului investiţii de la Iaşi!) pentru turbină... nu este cea adecvată acestui uti­laj ; nici pînă în prezent nu am detaliul de execuţie pentru par­tea de montaj, între limită tur­bină şi instalaţia exterioară­­ nu sunt sosite pe şantier dula­purile pentru centrala de dis­pecer, pentru semnalizări la grupul nr. 1, dulapul de măsură­tori speciale turbină (cu cutiile aferente), aparatura de măsură­tori speciale pentru electro­­pompele de alimentare (nu este proiectată încă partea de mă­surători !). In fine, cred că be­neficiarul — conducerea între­prinderii „Electrocentrale“ Iaşi „ trebuie să fie mult mai inte­resată în respectarea termenului de punere în funcţiune a primei capacităţi de producţie de aici“. Deocamdată, fără comentarii. IO­AN ŞCHIOPU • • Deficitul de nutreţuri pentru iarnă trebuie acoperit cit mai este cu ce­ ­g Adevăraţii zootehnişti au chiar şi excedent la toate categoriile de furaje ■ N-au început însilozările tocmai cei cu silozurile goale ■ Unele cooperative agricole nici măcar n-au comandat tăiţeii de sfeclă de care au nevoie Perioada de stabulaţie a în­ceput şi, chiar dacă în condiţi­ile acestor prime zile de noiem­brie încă se mai poate păşuna, baza alimentaţiei efectivelor o constituie tot furajele­ adunate pînă acum. Timpul este încă destul de bun, aşa că trebuie să se profite în continuare de fiecare clipă pentru a se strîn­­ge şi depozita cu grijă şi ulti­mele cantităţi de nutreţuri pe care le mai oferă cimpoi. De altfel, din cele mai multe unităţi se şi acţionează în spiritul in­dicaţiilor date de conducătorul partidului şi statului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, pentru a consolida şi mai mult baza furajeră, pentru a asigura tot ceea ce este necesar obţinerii unor producţii zootehnice co­respunzătoare in timpul iernii. Un exemplu demn de urmat în această privinţă ni-l oferă acum lucrători­ de la Asociaţia eco­nomică intercooperatistă pentru creşterea vacilor de lapte din Bivolari. Spunem „acum“ pen­tru că pînă nu demult această unitate fruntaşă se situa în coa­da judeţului, avînd o producţie de lapte sub orice critică. Dacă situaţia este în prezent alta, aceasta se datorează în primul rînd faptului că noua conduce­re a asociaţiei acordă atenţia cuvenită tuturor factorilor ho­­tărîtori pentru producţie înce­­pînd cu baza furajeră. Cu cele 300 de tone de fîn, 1 200 de to­ne de grosiere, aproape 4 000 de tone de suculente existente, uni­tatea şi-a acoperit in general necesarul de nutreţuri pentru iarnă, la unele categorii avînd chiar şi un oarecare excedent. O notă bună în plus este că se continuă din plin insilozarea cocenilor în amestec cu tăiţei de sfeclă. S-au depozitat deja din aceste surse mai bine de 1 000 de tone şi, după cum ne asigură Ghiocel Costinescu, di­rectorul unităţii, se va mai însi­­loza cel puţin încă de două ori pe atîta. In acelaşi timp, se dă zor pentru a se aduce cît mai repede în parcul de furaje şi cocenii care mai sint in cimp. După cum se vede, posibili­tăţile de întărire a bazei fura­jere pentru perioada de stabu­­laţie nu sunt încă epuizate şi ele nu aşteaptă decit să fie puse în valoare. Regretabil este că in unele unităţi nu se manifestă graba cuvenită în această direc­ţie nici măcar acum, în pragul iernii. Este şi cazul fermei zo­otehnice a cooperativei agrico­le din Hărmăneşti. Dacă în ca­zul finului şi grosierelor nece­sare celor 430 de taurine şi 1 000 de ovine existente aici nu se ridică probleme, în schimb nu s-a asigurat nici o tonă de nu­treţuri suculente din cantitatea prevăzută (1 000 de tone). Cu toate acestea, în loc să se însi­­lozeze în amestec cu alte adao­suri tăiţeii de sfeclă luaţi de la fabrica de zahăr, ei sunt daţi în consum proaspeţi. Cele 350 de tone de tăiţei primite la în­ceputul lunii octombrie sunt pe cale de terminare şi nu există semne că măcar cantitatea ca va fi în curind ridicată (alt® 350 de tone) să aibă o soartă mai bună. Aceasta pentru sim­plul motiv că tractorul greu re­partizat aici de S.M.A. Paşcani pentru taxarea nutreţurilor in­şi­loza­te stă defect de circa o lună şi jumătate fără ca ni­meni să încerce a-l repune în funcţiune. Cert este că dacă Ion Crăiniceanu, şeful fermei, se zbatea să iasă din încurcătură reuşea în tot acest timp să gă­sească o soluţie. Se vede însă treaba că s-a complăcut în a­­ceastă situaţie, nesolicitînd a­­jutor nici la conducerea C.A.P., nici la S.M.A. sau la consiliul unic agroindustrial. In alte uni­tăţi dezinteresul faţă de proble­mele bazei furajere îmbracă as­pecte şi mai greu de înţeles. Ne gi­mnt­im, bunăoară, la coope­rativele agricole din Tîrgu Fru­mos şi Lungani care nu s-au în­vrednicit nici măcar să coman­de întreprinderii de industria­lizare a sfeclei de zahăr de la Paşcani cantităţile de tăiţei ce li se cuvin. In asemenea condi­ţii nu este deloc exclus ca, a­­tunci cînd cei în cauză se vor trezi, să nu mai aibă ce lua. A­­şadar, deficitul de nutreţuri trebuie acoperit pretutindeni cit mai este cu ce. Nu de alta, dar cine nu este prevăzător acum, poate rămîne „în pană“ de fu­raje la iarnă, cînd îndreptarea lucrurilor va fi extrem de di­ficilă. C. GREGORIAN

Next