Flacăra Iaşului, octombrie 2002 (Anul 3, nr. 603-629)

2002-10-01 / nr. 603

. ni i Flacara Iașii Lui Marți, 1­6com­­brie 2002 BLITZ • ÎNTRERUPERI DE APĂ Datorită lucrărilor de branşare la reţeaua de distribuţie, consuma­torii din străzile Agatha Bârsescu şi Băncii nu vor avea astăzi la robi­nete, între orele 9-14, apă potabilă. Afectaţi de activităţile desfăşu­rate de către angajaţii regiei vor fi şi locatarii din zonele Copou, Sărărie, Ţigău şi B-dul Independenţei, care în zilele de 1 şi 2 octombrie 2002 vor beneficia de apă potabilă doar între orele 4-12 şi 16-23. Motivul îl reprezintă înlocuirea unor porţiuni de conductă şi a unor armături în cadrul sistemului de aducţiune a apei Timişeşti. De ase­menea, în cartierele Dacia, Păcu­rari, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Canta, D. Cantemir, Nico­­lina şi CUG, presiunea apei pota­bile va fi diminuată între orele 10- 16 şi 22-04. (C. S.) • SUBVENŢIILE AJUNG TOT ÎN BUZUNARELE STATULUI Subvenţiile pentru seminţe a­­cordate de stat pentru campaniile de toamnă vor ajunge în caseriile A­­genţiei Domeniilor Statului (ADS), deoarece fostele IAS-uri nu sunt la zi cu plata redevenţei. Taxa pe care ADS o percepe de la administratorii societăţilor cu profil agricol este percepută în funcţie de suprafeţele date spre con­cesionare pentru o perioadă de 49 de ani. în cazul în care societăţile nu şi-au îndeplinit obligaţiile, contrac­tul de concesionare poate fi anulat iar societatea este scoasă din nou la vânzare. Astfel, sumele alocate de la bugetul de stat vin ca o salvare pentru majoritatea administratorilor ieșeni, care au restanţe foarte mari. “Exceptând SC Vinifruct Copou, Bucium SA şi Cotnari SA, restul societăţilor nu au achitat la timp taxa de redevenţă, motiv pentru care fondurile ce vor fi trimise de M­ir­usterul­ Alimentaţie,Tublige­tiu vor mai ajunge la administratorii acestor firme. Banii vor fi viraţi direct în con­turile ADS Bucureşti pentru care astfel, datoriile să poată fi recupe­rate” afirmă reprezentantul ADS, Valeriu Lăcătuşu. (A.B) Cină 10n,%­Trimite un talon pe adresa redacţiei în perioada 27 septembrie - 3 octombrie 2002 şi câştigi o cină romantică în doi la restaurantul Ciric “Ciupercă”. Extragerea va avea loc pe 4 octombrie 2002. Nume........................ Prenume.................... Bl. seria.....nr............ ..Telefon... Redacţia Casa Modei etaj 2 Director general: Alina RĂDEANU Director executiv: Alexandru LEONTE Redactor şef: Gruia URSU Redactor şef-adjunct Leonard RELEA Director difuzare: Nicolae MOŞNEAGU Secretariat de redacţie SGR: Constantin MACOVEI Paginare: Eugen LEONTE, Marius UNGUREANU Grafică: Elena-Alina AMIHAESEI Corector: Anca COSTAN Editorial Publicist Daniel ŞANDRU Administraţie: Suzana CHELARU Crina SECARĂ Sănătate: Dana MATEI Alina EBRAŞU învăţământ Gabi PĂDURARU Infracţional: Andreea COZMULESCU Social: Dumitriţa NEAMŢU Economic: Ramona MINEAŢĂ Alina BUSUIOC Intern-extern: Adina ŞANDRU Mihai ZAHARIA Andreea GHIBAN Sport Daniel TEODORESCU Mihai ROŞU Fotoreporter: Dan LUCA Marketing: Cristina POPA Promovare: Ramona GOLGESCU Publicitate: Dumitriţa POPA, Vica ALEXANDRU Relaţii cu publicul: Gabriela CHIRTEA Cotidian editat de Grand - Q S.R.L Această ediţie foloseşte ju­ri ROMPRES ­ G C­U „M. EMINESCU" IAŞI 1 GUI! Grădiniţele, lovite de toxiinfecţie alimentară • cazurile de toxiinfecţie alimentara, înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute în rândul copiilor proveniţi de la trei grădiniţe, au pus pe jar autorităţile locale • ieri, echipe de la Direcţia Sanitar-Veterinara, Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au efectuat controale la nivelul unităţilor de învăţământ în cauza începând de joi, 26 septembrie, la triajul Spitalului “Sf. Spiridon”, au fost consultaţi mai mulţi copii cu vârste în­tre 3 şi 6 ani, proveniţi de la grădiniţele din Iaşi care prezentau manifestări digestive asemănătoare. “în cursul ultimelor trei zile, 13 copii preşcolari au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase cu diagnos­ticul boală diareică a cărei cauză nu o cunoaştem încă. Aceştia aveau simp­­tome digestive, vărsături, scaune incon­sistente foarte dese, febră cu stadii de deshidratare 2-3 necesitând tratament perfu­zabil de reechilibrare hidroelec­­trolitică. în prezent, toţi pacienţii au o stare generală bună, urmând a fi exter­naţi în 2-3 zile când vom avea şi rezul­tatele de la coproculturi. Atunci vom putea preciza şi natura agentului pato­gen care a stat la originea îmbolnăvi­rilor”, a declarat dr. Irina Teodorescu, purtător de cuvânt la Spitalul de Boli Infecţioase. Se pare că cei 13 copii internaţi provin de la grădiniţele nr. 12, 23 şi 24 din Iaşi dar nu se ştie cu exactitate nu­mărul de la fiecare unitate de învăţă­mânt în parte. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au început de ieri con­troalele la aceste instituţii pentru a con­stata care este situaţia la faţa locului. “Până în prezent, nu se ştie care a fost alimentul sau alimentele care au stat la baza valului de îmbolnăviri. Deocamdată se lucrează la diagnosticul probelor microbiologice ale bolnav­ilor”, ne-a relatat dr. Lucian Indrei, purtător de cuvânt la DSP. Copiii suferă iar părinţii pierd timp şi bani “Copilul meu a fost joi la grădiniţă unde a mâncat ardei umpluţi şi ruladă cu ciocolată. Noaptea următoare, pe la ora 4 au început simptomele de febră vărsături, diaree. Vineri am primit un telefon de la grădiniţă spunându-mi­ şi că mai sunt şi alţi copii de la el din grupă care s-au îmbolnăvit şi că trebuie să iau un coprocultor şi să merg cu copilul în triaj la spital. Dar nu l-am internat vineri, mi s-a dat o reţetă pe care am dat 100.000 lei deşi medicaţia pentru copii este gratuită. A doua zi, însă, pentru că peste noapte a făcut febră mare şi s-a deshidratat a trebuit să ne internăm. Eu ca însoţitor în spital pentru copilul meu plătesc 50.000 lei pe zi plus alte cheltuieli”, a declarat Elena Teşoi, mama lui Dragoş, de 5 ani şi şase luni de la Grădiniţa nr.24. Directoarea acestei instituţii a declarat că din cei 190 de copii ai uni­tăţii, aproximativ 30 au prezentat simp­­tome de febră şi roşu în gât iar dintre aceştia 20 păreau a avea o situaţie mai deosebită. “Marţi au apărut primele două cazuri şi miercuri încă trei cre­zând că este o viroză respiratorie dato­rată vremii reci. Joi, însă, am avut 30 de cazuri pe care le-am trimis în triaj la spital pentru consult iar dintre aceştia doar unul a fost internat. La masă, am avut în fiecare zi pulpe şi piept de pui de la AVICOLA Focşani, a căror cali­tate a fost verificată de specialiştii noş­tri în fiecare dimineaţă”, a declarat, Gherghina Slătinaru, director la Gră­diniţa nr.24. O poveste asemănătoare ne-a spus şi Lili Mardare, director la Grădiniţa “Sf. Spiridon”, unde mai mulţi copii au avut simptom­e digestive şi roşu în gât. Controale în cascadă la grădiniţe în acelaşi timp, ieri, la aceste trei unităţi de învăţământ preşcolar a avut loc un control din partea Inspectora­tului Şcolar Judeţean care a relevat fap­tul că toxiinfecţiile nu sunt legate de starea de igienă din instituţii ci de aprovizionare. Inspectorii ISJ afirmă că la aceste grădiniţe aprovizionarea cu pulpe şi piept de pui se face de la Buzău şi Focşani prin intermediul firmei Frigocame Iaşi. Din aceeaşi sursă am aflat că sâmbătă au fost aduse probe biologice de la grădiniţele nr. 24 şi 12 care urmează a fi analizate. “Nu putem realiza nici un control asupra acestui fenomen întrucât legis­­aţia permite grădiniţelor să se aprovizioneze independent, fără a cere autorizaţie de la Inspectoratul Şcolar. Deocamdată trebuie să aşteptăm rezul­tatele analizelor de laborator pentru a preciza factorul de infecţie. în acelaşi timp, trebuie urmărit dacă este vorba despre o singură firmă furnizoare de alimente sau mai multe. Cert este că, în momentul de faţă, DSP, DSV, ISJ şi Oficiul de Protecţie al Consumatorilor sunt în alertă pentru a găsi vinovaţii şi cauzele fenomenului. Eu cred că situ­­­­aţii asemănătoare vor mai apare atât timp cât grădiniţele se alimentează de la tot felul de firme mai mult sau mai puţin autorizate. După părerea mea, o rezolvare ar fi pregătirea mesei centra­lizat astfel încât ar fi ţinută sub control atât activitatea financiar-contabilă cât şi cea sanitar-veterinară. Dacă se va con­stata că aprovizionarea s-a făcut de la un furnizor neautorizat atunci adminis­tratorii acelor unităţi vor răspunde în faţa legii”, a comentat Doni Ţigău, inspector general adjunct la Inspecto­ratul Şcolar Judeţean. Alina EBRAŞU "In prezent, toji pacienţii au o stare generală bună, urmând a fi externaţi în 2-3 zile", a declarat dr. Irina Teodorescu Bani pentru viitorul orfanilor • peste o sută de mii de euro din fondurile Phare vor fi folosiţi în scopul integrării sociale a copiilor instituţionalizaţi Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Iaşi a obţinut o finanţare Phare de 100.000 de euro pentru trei­ proiecte.­­­­­“în luna noiembrie se va deschide finanţarea, iar până la sfârşitul anului cele trei proiecte vor fi puse în practică. La aceste programe, consiliul judeţean va participa cu 40 la sută din banii necesari”, a declarat Pintilie Penciuc, directorul DGPDC Iaşi. Primul proiect vizează constituirea unui centru de monitorizare a tinerilor de 18 ani care urmează să părăsească centrele de plasament, în acest scop vor fi angajaţi şapte specialişti şi vor fi luate în evidenţă locurile de muncă existente. Cei 50 de tineri care vor beneficia de acest program vor avea la ter­minarea anului şcolar un loc unde să muncească şi să se întreţină singuri. Totodată, pentru 15 minori de peste 16 ani care nu mai pot fi şcolarizaţi va fi creat un centru de formare în diferite meserii. Ei vor fi încadraţi la muncă de diverse firme, care-i vor specializa la locul de muncă. Pentru 30 de tineri care care au depăşit vârsta de 18 ani va funcţiona­ un centru de formare profe­sională, cel mai probabil la fostul cen­tru de plasament de la Cozmeşti, Paş­cani. Toate aceste proiecte au fost create în scopul de a oferi o posibilitate de supravieţuire tinerilor care depăşesc vârsta până la care statul poate avea grijă de ei. (D.N.) Centrul de Plasament Bucium a fost desfiinţat ! De astăzi nu mai există Centrul de Plasament Bucium. Acesta a fost transformat în Complexul de Servicii Comunitare Bucium, în cadrul căruia vor funcţiona patru unităţi distincte. “Din cei aproximativ 200 de copii câţi sunt asistaţi în prezent nu vor mai rămâne decât 50-60 de minori. Centrul de plasament va fi împărţit în patru compartimente şi anume partea rezidenţială, cea de centru de zi, de asistaţi şi de internat de cinci zile”, a declarat Pintilie Penciuc, directorul Direc­ţiei Generale pentru Protecţia Drepturilor Copilu­lui Iaşi. De asemenea, el a precizat că in fostul Centru de Plasament Bucium vor funcţiona un centru de monitorizare al părinţilor, care va fi inau­gurat astăzi, un serviciu de formare a personalului, desfăşurat în colaborare cu CRIPS şi serviciul de ateliere şcolare protejate. Toate aceste servicii au fost create pentru a veni în ajutorul copiilor care au o situaţie dificilă în familie sau care împlinesc în curând 18 ani şi vor părăsi instituţiile statului. (D.N.) SC Autobuzul ieftineşte preţul biletelor Ieșenii vor plăti mai puţini bani pentru călătoriile cu autobuzele. Conducerea SC “Autobuzul” a decis ieftinirea biletelor cu o mie de lei. De asemenea, preţul abonamentelor pe mijloace­le de transport în comun, pe bază de carburanţi, va înre­gistra şi el o scădere subs­tanţială. Măsura va intra în vi­goare după ce unitatea va primi din partea Camerei de Comerţ documentele, care să ateste înfiinţarea ei. “Am luat această hotărâre în ve­derea eficientizării activită­ţii societăţii noastre. Sperăm ca în acest fel nivelul înca­sărilor să crească în mod simţitor”, a precizat directo­rul SC Autobuzul SA, Mi­­hai Giubernea. (C.S.) focal Două cadavre scoase din Bahlui continuare din pagina 1 Tânăra a dispărut de acasă în unnă cu zece zile, împreună cu prietena sa Andreea Alupoaie, în vârstă de 16 ani. Iuliana Diac şi Andreea Alupoaie au plecat de acasă în data de 21 septembrie, fără a lăsa­ nici un mesaj­ părinţilor, în tim­pul cercetărilor, , pool­iţiştii­­ tinerele s-au urcat intr-un maxi-taxi din zona Gării din Iaşi şi au plecat spre un sat apropiat de localitatea Podu Iloaiei, unde stă bunicul Iulianei Diac. De atun­ci, cele două tinere nu au mai fost văzute. Sâmbătă, cadavrul Iulianei Diac a fost găsit în râul Bahlui. In urna efec­tuării necropsiei, medicii legiști au sta­bilit că nu există suspiciuni de omor și că decesul a survenit prin înec. Posibilitatea unei agresiuni sexuale însă nu a putut fi stabilită. Potrivit anchetatorilor, Iuliana Diac a mai fugit o dată de acasă, anul trecut, timp în care a lucrat intr-un bar din Arad. Nimeni nu ştie însă dacă adoles­centa a făcut în acel local streap-tease sau prostituţie. Oamenii legii verifică şi dacă fata avea legături cu traficanţii de came vie, luând în calcul varianta ca ea să fi fost răpită şi apoi aruncată în apă, dar nu exclud nici ipoteza unui accident. Familiile celor două tinere au început căutările încă de acum o săptămână. Potrivit acestora, câţiva săteni din oraşul Podu Iloaiei le-ar fi văzut pe fete intr-un local de la marginea localităţii, în com­pania unor rrom­ii­­Ieri la prânz, familia Andreei Alu­poaie a declarat că încă o caută pe tânără și că aceasta ar fi fost văzută în mai multe locuri. “Mi s-a spus că poate fi găsită la un club de streaptease din Arad. Mai târziu am aflat că Ioana a murit şi pe Andreea nu o găsesc. Credem că au fost răpite”, a declarat Veronica Alupoaie, mama Andreei. Deşi a dispărut în acelaşi timp cu Iuliana Diac, Andreea Alupoaie nu a fost oficial găsită. In cele zece zile, ea nu a dat nici un semn de viaţă familiei. Sus­piciunile de omor pe care le au părinţii Iulianei Diac au fost rezultate din faptul că, atunci când a fost descoperită, fata lor nu mai avea asupra ei geaca şi încălţămintea. Aseară, în apele râului Bahlui a fost descoperit cadavrul unei alte tinere, fiind vorba, cel mai probabil, de An­dreea Alupoaie. Andreea COZMULESCU TVR îşi schimbă grila de programe Conducerea Televiziunii Române a acordat studioului local din Iaşi un spa­ţiu mai mare de emisie pe plan naţional. Astfel, de la 1 octombrie TVR Iaşi va produce şi va transmite informaţii de p­e întreg teritoriul Moldovei pentru emisiunea matinală “Bună dimineaţa, România”. Irina Păcurariu va fi cea care va prezenta în fiecare sâmbătă emisiunea “Poveste fară sfârşit”, iar principalul jurnal de ştiri TVR va fi transmis la ora 19.00. Ştirile locale vor fi prezentate atât înainte cât şi după buletinul naţional. (A.B) TVR IAŞI » “Suntem­ consumatori. Cine ne apără ?” Interviu cu Rovana Plumb -preşedintele Autorităţii Tutelare pentru Protecţia Consumatorului Producător Caria Tompea Marti, 18.00-18.45 TVR IAŞI, Lascar Catargi 33, Iaşi, 6600, TEL 0232-210450

Next