Flacăra Iaşului, decembrie 2008 (Anul 8, nr. 2476-2496)

2008-12-01 / nr. 2476

LUNI, 1 decembrie 2008 Ce au declarat candidaţii la ieşirea de la urne • Iată ce au declarat câţiva dintre candidaţii principalelor partide imediat după ieşirea din secţiile de vot Camelia Gavrilă, candidatul PNL la Camera Deputaţilor în Colegiul 8 "Centru-Copou", a votat la secţia 24 de la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi. Aceasta a venit la urne împreună cu soţul ei şi a fost întâmpinată de câteva zeci de simpatizanţi. "Am votat pentru un Parlament curat, pentru o altfel de Ro­mânie şi pentru un Iaşi de nota 10". Candidatul liberal la Camera Deputaţilor din Colegiul 12 "Nicolin­a", Mugur Cozmanciuc, şi-a exprimat opţiunea de vot la ora 9.00, la secţia de votare 204, organizată în incinta Şcolii "Titu Maiorescu" din Cantemir. "Am încredere că ieșenii vor alege parlamentarii pe care îi consi­deră capabili să le reprezinte interesele. Sper într-o prezenţă­­ foarte mare la vot, astfel încât parlamentarul ales să benefi­cieze de forţa dată de numărul mare de voturi obţinut". Mihaela Popa, candidatul PD-L la Senat în Colegiul 4: "Am votat cu gândul la generaţia tânără care merită şansa de a trăi într-o Românie europeană. Am votat astfel încât Iaşul să fie pe mâini bune. Am convingerea că ieşenii ştiu să discearnă între candidaţii­­ care doar promit şi candidaţii care au realizări şi proiecte pen­tru comunitate, lie urez succes colegilor mei”. Dumitru Oprea, candidat la Se­nat în Colegiul 5: "Ne responsa­­bilizaţi dacă votaţi". Dan Cârlan, candidatul PD-L la Camera Deputaţilor în Colegiul 8: "Am votat doi oameni despre care ştiu sigur că au ţinut cu laşul. După aceste alegeri, vreau u­n Guvern care să ţină cu ro­­­­­mânii". Constantin Neagu, candidatul PD-L la Camera Deputaţilor în Colegiul 11 "CUG": "Am votat pentru viitorul copiilor noştri, pentru o Românie condusa de un Guvern stabil, pentru ca România să fie pe mâini bune". Nicuşor Păduraru, candidatul PD-L la Camera Deputaţilor în Colegiul 12 "Nicolina":­­"Astăzi am votat pentru laşul de suflet şi pentru cei care su­nt alături de mine, îi îndemn pe ieșeni să meargă la vot, pentru­ că voinţa lor este cea care poate aduce o Românie aşa cum o doresc". Lucian Flaişer, candidatul PD-L la Senat în Colegiul 2: "Azi este o zi foarte importantă pentru România. De modul cum se va vota astăzi şi cum va rezulta vi­itorul Parlamnent se vor decide următorii 4 ani, dacă România i merge către ţările civilizate sau merge către bulgaria. în ceea ce mă priveşte, fiind candidat, am votat per­tru oamenii din judeţul Iaşi şi din ţara care speră să aibă o viaţă mai bună. Dacă voi fi de­clarat câştigător, voi lupta ca, în continuare, comunităţile din mediul rural să poată­ să acce­seze fondurile oferite de UE şi să fiu activ, pentru a se scoate în România legi drepte şi stabile". www.flacarais.ro FLACARA LAȘULUI B.C.U. " M. EMINESCU" IAŞI Local Campanie murdară până la final Zeci de nereguli la votare - 9.30. Potrivit reprezentan­ţilor PSD Iaşi, încă de la primele ore ale dimineţii, secţiile de vo­tare din comunele Moşna şi Un­­gheni au fost închise pentru cla­rificarea unor nereguli. La Moşna, în loc de buletine de vot per­tru Colegiul 1 "Răducăneni", au fost distribuite buletine de vot pen­tru colegiile 2­"Tomeşti" şi 7 "Podu Iloaiei". în comuna Un­­gheni s-a constatat că s-au primit numai buletinele de vot pentru candidaţii la Senat şi lipsesc cele pentru deputaţi.­­ 11.00: La Secţia de votare numărul 32 (Colegiul "Costache Negruzzi"), un echipaj de poliţie a reţinut, la ieşirea de la urne, unn tânăr care îşi fotografiase bulet­inul de vot. Acesta votase cu can­didatul PD-L din Colegiul 8 "Cen­tru-Copou" pentru Camera Depu­taţilor, Dan Cârlan. Tânărul a de­clarat în faţa preşedintelui secţiei de votare că a fotografiat bule­tinul după ce l-a ştampilat din iniţiativă persoanală şi că nimeni nu şi-a cerut acest lucru.­­11.14: PSD Iaşi a depus la Bi­roul Electoral Judeţean o sesiza­re conform căreia Compania Quantum SA, care derulează ac­tivităţi intense de asfaltare în lo­calitatea Aroneanu, blochează accesul spre comuna Rediu. în aceeaşi localitate, candi­datul Alianţei PSDAPC la Camera Deputaţilor, în Colegiul 2 "To­­meşti", Daniel Mătăsaru, a sus­ţinut că a fost oprit în trafic de o m­aşină în care se aflau două per­soane din staff-ul de campanie al candidatului PNL, Relu Fenechiu. "S-au recomandat a fi din echipa de campanie a PNL şi au spus că au misiunea să patruleze în co­mună toată ziua", a declarat Daniel Mătăsaru.­­ 13.15: Daniel Oajdea, candi­datul PD-L la Camera Deputaţilor în Colegiul 9 "Alexandru cel Bun­- Dacia", a anunţat că a depus o plângere la Poliţia Municipiului Iaşi, pentru că în jurul secţiilor de votare din colegiul menționat s­­ar face "campanie mascată" în fa­voarea candidatului PSD Doru Tompea. "A­egăto­rii sunt abor­daţi pe stradă de tineri care pre­tind că o­rganizează un sondaj de opinie în numele Asociaţiei «Pro Democraţia». O parte dintre aceş­tia fac parte chiar din staff-ul de campanie a lui Doru Tompea. Chestionarul la care alegătorii sunt rugaţi să răspundă conţine întrebarea: «Sunteţi de acord’ cu campania murdară desfăşurată de candidatul Daniel Oajdea îm­potriva candidatului Doru Tom­pea şi a candidatului Constantin Fătut», întrebare care are un în­ţeles profund manipulator, în de­favoarea mea", a afirmat Daniel Oajdea. - 13.45: Valerian Sălăvăstru, candidatul PNL la Camera Depu­taţilor în Colegiul 4 "Târgu Fru­mos", a depus o sesizare la Bi­roul Electoral Județean în care susține că Sorin Lazăr, primarul comunei Strunga, şi­ Constantin Apostol, primarul comunei Balş, ar fi agresat voluntarii liberali ca­re îndemnau în mod legal oa­menii să iasă la vot. Valerian Să­lăvăstru a depus şi la Poliţie plân­geri penale împotriva celor doi primari membri ai PSD, respectiv PD-L. - 15.45: PSD Iaşi a sesizat Biroul Electoral Judeţean pentru că în comuna Rediu alegătorii ar fi fost duşi la secţiile de votare cu microbuze. Principalul partid vizat era PNL. - 16.30: PSD Iaşi a reclamat la Biroul Electoral Judeţean faptul că reprezentanţi ai PD-L ar în­demna telefonic ieşenii să mear­gă la vot şi să voteze candidaţii democrat-liberali. -16.45: PSD Iaşi a depus o altă plângere la Biroul Electoral Jude­ţean pentru că în zona Casei de Cultură a Studenţilor ar fi fost dis­tribuite exemplare ale publicaţiei "Ziua de Iaşi", publicat în data de 29 noiembrie, care conţinea pe prima pagină un articol cu titlul "PNL Iaşi la ora bilanţului".­­ 17.05: PSD Iaşi a depus o plângere la Biroul Electoral Jude­ţean împotriva jurnalistului Iulian Micu, pentru că acesta a postat pe blogul său rezultatele unui exit-poll.­­ 17.15: Familia Sorin şi Mar­cela Chiriac din Iaşi a reclamat la preşedintele secţiei de vot 207 deschisă la Şcoala "Ion Neculce" din cartierul­ Cantemir că pe listă mai apar trei persoane care ar avea exact aceeaşi adresă, deşi nu locuiesc în apartamentul respec­tiv. Două din aceste persoane votaseră deja înaintea familiei proprietare a apartamentului. Familia Chiriac a observat că pe lista de evidenţă a populaţiei apăreau la aceeaşi adresă încă trei persoane, care nu au locuit acolo înainte, nu au fost chiriaşe sau luate în gazdă. Aceeaşi situaţie a fost sesizată de familia Chiriac şi la alegerile locale. De atunci şi­ până acun­ problema nu a fost rezolvată. • după o campanie zbuciumată şi marcată de sute de incidente şi reclamaţii la Poliţie şi la Biroul Electoral Judeţean, ziua votului nu putea fi altfel decât plină de nereguli • principalele partide şi candidaţi din judeţ au reclamat numeroase nereguli apărute în cursul zilei de ieri • "campionii" reclamaţiilor au fost reprezentanţii PSD şi PNL

Next