Flacăra Sibiului, 1954 (Anul 11, nr. 2373-2475)

1954-01-06 / nr. 2373

Pag. 2 privitoare la în anii Legea planului cincinal de dez­voltare a economiei naţionale pe drumul socialismului prevede — pe anii 1951—1955 — sarcini refe­ritoare atât la creşterea număru­lui animalelor, cât şi la randa­mentul de carne, lapte, lână, piei etc. ce trebue obţinute în fie­care an. Pe baza politicii partidului şi guvernului de continuă întărire a alianţei între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, sub con­ducerea clasei muncitoare, ţăranii muncitori cu gospodării indivi­duale şi gospodăriile agricole co­lective au obţinut succese însem­nate în creşterea animalelor. S-au obţinut realizări corespun­zătoare sarcinilor din planul cin­cinal la creşterea şeptelului de porcine şi ovine. La începutul anului 1953, efec­tivele de bovine, ovine şi porcine au depăşit pe acelea dinaintea războiului. In perioada de la 1948 până la începutul anului 1953, efectivul de bovine a crescut cu 490.000 capete, efectivul de por­cine cu 2.064.000 capete şi efec­tivul de cabaline cu 141.000 ca­pete. La obţinerea acestor rezultate a contribuit răspândirea in ţara noastră a ştiinţei agricole zoo­tehnice şi a experienţei înaintate a agriculturii sovietice. In multe regiuni, ţărănimea muncitoare, sub îndrumarea Sfa­turilor Populare, extinzând semă­năturile furajere, ameliorând fâ­­neţice şi păşunile, a obţinut suc­cese importante în mărirea efec­tivelor de animale şi a producti­vităţii lor. Gospodăriile agricole colective au obţinut rezultate însemnate în dezvoltarea creşterii animalelor proprietate obştească. Multe gos­podării colective au un număr în­semnat de animale, aşa spre pildă gospodăria agricolă colectivă „Gheorghe Dimitrov“ din regiu­nea Bucureşti are un efectiv de: 91 bovine (din care 34 vaci), 1.285 oi, 147 porci şi 172 cai; gospo­dăria agricolă colectivă „înainte“ din regiunea Baia Mare are un efectiv de: 171 bovine (din care 47 vaci), 313 oi, 233 porci şi 146 cai. In scopul ajutorării ţărănimii muncitoare individuale, a colec­tiviştilor şi a gospodăriilor agri­cole colective în dezvoltarea creş­terii animalelor, statul le acordă anual credite şi mijloace pentru procurarea reproducătorilor şi a vitelor de rasă. In prezent în sta­ţiunile comunale de montă există un număr de 1.170 armăsari, 24.380 tauri, 128.100 berbeci şi 12.080 vieri reproducători. Sunt organizate 783 circumscripţii zoo­­veterinare şi 16 spitale veterinare care deservesc animalele ţărani­lor muncitori, ale gospodăriilor agricole colective, ale membrilor lor şi ale gospodăriilor agricole de stat. Călăuzindu-se după Hotărîrea Plenarei C.C. al Partidului Mun­citoresc Român din 3—5 Martie 1949, gospodăriile agricole de stat au realizat o creştere simţitoare a efectivelor de animale şi păsări. Unele gospodării agricole de stat au obţinut rezultate bune în ceea ce priveşte productivitatea animalelor. Astfel, gospodăria a­­gricolă de stat Chirnogi a obţinut în anul 1953 o producţie medie de 2.758 litri lapte pe cap de vacă furajată. Gospodăria agricolă de stat Secueni din regiunea Oradea a realizat 5.250 kg. lână pe cap de oaie merinos. Unul din rezultatele de seamă obţinute de regimul de democra­ţie populară este creşterea puter­nică a consumului propriu de produse alimentare în gospodă­riile ţărăneşti. Totodată, ca ur­mare a creşterii continue a popu­laţiei orăşeneşti, a continuei spo­riri numerice a clasei muncitoare, a creşterii cerinţelor ei şi a nece­sităţilor mereu crescânde ale in­dustriei alimentare şi uşoare în materii prime, a crescut consumul orăşenesc de produse animale. Faţă de nevoile de consum sporite ale populaţiei, şeptelul, producţia de carne şi alte produse pe cap de animal şi calitatea lor au cres­cut într-o proporţie necorespun­zătoare. Aceasta a dus la o ne­­concordanţă între nevoile de con­sum ale populaţiei şi resursele existente de carne, grăsimi, lapte, ouă, lână etc. La bovine, cabaline şi păsări îndeplinirea sarcinilor de ansam­blu prevăzute în planul cincinal este mult rămasă în urmă. Acea­stă rămânere în urmă se resimte deasemeni în ce priveşte creş­terea proporţiei de oi de rasă cu lână fină şi semifină, faţă de to­talul efectivului de ovine. Nu au fost îndeplinite decât în mică măsură sarcinile de îmbună­tăţire a rasei oilor (ţigaizare). Deasemeni, procentul redus de vaci faţă de efectivul total de bovine constituie o piedică se­rioasă pentru sporirea efectivelor şi pentru mărirea producţiei glo­bale de lapte. Sfaturile populare şi organele agricole nu au acordat creşterii cailor atenţia corespunzătoare cu importanţa acestei ramuri. In multe gospodării agricole de stat şi gospodării agricole colective se observă o neîndestulătoare pre­ocupare pentru îngrijirea, hrăni­­rea şi folosirea cailor la munci. Nu există un număr suficient de căruţe şi harnaşamente pentru cai, ceea ce împiedică folosirea lor raţională la transport şi la mun­cile agricole. Din cauza slabei preocupări pentru îngrăşarea animalelor pe păşune şi în grajduri, tăierii ani­malelor tinere şi cazurilor frec­vente de sterilitate la femele în gospodării agricole colective, gos­podării agricole de stat şi gospo­dării ţărăneşti individuale se în­registrează în fiecare an pierderi atât pentru economia naţională cât şi pentru ţăranii muncitori. Situaţia nefavorabilă în dome­niul creşterii animalelor se dato­­reşte în primul rând producţiei şi aprovizionării nesatisfăcătoare de furaje. Planul cincinal prevede o creş­tere a suprafeţelor de plante fu­rajere de 143% faţă de 1950 şi o ridicare corespunzătoare a ran­damentului furajelor la hectar. Sarcinile prevăzute pentru anii 1951—1953 au fost realizate nu­mai în parte, la aceasta contri­buind şi seceta. In multe raioane semănatul ier­burilor se face pe o scară redusă. Producţia la hectar a păşunilor şi fâneţelor naturale şi a ierburi­lor semănate este încă scăzută. Este neglijată cultura rădăcinoa­­selor şi bostănoaselor furajere, precum şi a porumbului de siloz şi a floarei soarelui, care sunt cele mai valoroase şi mai pro­ductive culturi pentru nutreţ murat, se neglijează şi sarcina ameliorării şi folosirii raţionale a fâneţelor şi păşunilor naturale. O lipsă serioasă o constitue şi întârzierea în fiecare an a recol­tării fânurilor cultivate şi natu­rale, ceea ce duce la însemnate pierderi cantitative de nutreţuri şi la scăderea valorii lor nutri­tive. Insilozarea nutreţurilor este slab organizată. In multe gospodării agricole colective nu se acordă atenţia su­ficientă asigurării fondului de fu­raje necesar pentru creşterea ani­malelor proprietate obştească şi nu se respectă statutul gospodă­riilor agricole colective privitor la repartizarea furajelor. Cantităţile de furaje fibroase şi concentrate se repartizează în mare parte în contul zilelor­­muncă prestate, animalele, pro­prietate obștească din gospodă­riile agricole colective rămânând în unele cazuri neasigurate cu furajele necesare. Sfaturile Populare, organele a­­gricole locale nu acordă ajutor suficient gospodăriilor agricole colective în organizarea fermelor de animale şi păsări, în crearea bazei furajere, construirea adă­posturilor pentru animale şi pre­gătirea cadrelor necesare pentru creşterea animalelor. De asemenea, nu se dă ajutor suficient colectiviştilor la procu­rarea animalelor proprietate per­sonală şi la asigurarea acestor animale cu nutreţuri şi păşuni. In producţia şi reproducţia ani­malelor nu se acordă atenţia cu­venită îmbunătăţirii calităţii lor. Insămânţarea artificială a ani­malelor domestice, procedeu care dă posibilitatea de a spori într’un timp mai scurt numărul animale­lor cu o pr­oductivitate mai mare, se aplică insuficient. îngrijirea zootehnică-veterinară este organizată în mod nesatis­făcător, reţeaua zootehnică-vete­­rinară la regiuni şi raioane fiind insuficientă. In unele raioane starea sanitară a animalelor lasă de dorit, atât în sectorul socia­list, cât şi la gospodăriile indivi­duale ale ţărănimii muncitoare. Intr’un ritm încet se introduc în domeniul creşterii animalelor realizările ştiinţei şi experienţei înaintate. Prevederile zootehmi­­nimului, factor important în spo­rirea şeptelului, şi în ridicarea productivităţii animalelor nu sunt încă în mod consecvent aplicate. Munca institutelor de cercetări ştiinţifice are un caracter mai mult abstract şi rămâne în urma cerinţelor practice ale zootehnicii. Cu totul nesatisfăcător se popu­larizează şi se introduc în pro­ducţie realizările fruntaşilor în creşterea animalelor. Mecanizarea în domeniul zoo­tehnic este slab introdusă în gos­podăriile agricole de stat şi gos­podăriile agricole colective; me­canizarea strângerii şi prelucrării furajelor, a lucrărilor de amelio­rare a păşunilor şi fâneţelor, pre­cum şi a lucrărilor care necesită un volum mare de muncă la fer­mele zootehnice, ca prepararea nutreţurilor, adăpatul şi mulsul vacilor, tunsul oilor şi transportul în interiorul fermei este introdusă în foarte mică măsură. Staţiunile de maşini şi tractoare nu se ocupă deloc de mecanizarea lucrărilor grele în ramura creşterii anima­lelor din gospodăriile agricole co­lective. In multe gospodării agricole şi herghelii ale statului şi gospo­dării agricole colective nu sunt asigurate adăposturi suficiente pentru animale şi păsări, iar cele existente nu se repară la timp; animalele se adăpostesc în condi­­ţiuni nesatisfăcătoare, ceea ce duce la scăderea productivităţii, îm­bolnăvire şi mortalitate, mai ales la animalele tinere. Aprovizionarea gospodăriilor a­­gricole şi hergheliilor statului şi a gospodăriilor agricole colective cu materiale de construcţii este slab organizată. Există deficienţe serioase în pregătirea şi folosirea specialiş­tilor şi cadrelor de conducere din domeniul zootehnic. Nu este sufi­cient organizată calificarea cadre­lor de masă (brigadieri, mulgă­tori, îngrijitori, ciobani, grăjdari, îngrijitori de păsări etc.) pentru deservirea animalelor din gospo­dăriile agricole colective, din în­treprinderile agricole şi herghe­liile statului şi din gospodăriile individuale ale ţăranilor munci­tori. La gospodăriile de stat nu a fost creată o bază furajeră satis­făcătoare, nu se folosesc în mod suficient posibilităţile existente pentru mărirea efectivului de a­­nimale şi păsări, în proporţii foarte mici se produc şi se folo­sesc nutreţurile suculente şi mai ales nutreţul murat. In urma recoltelor scăzute la hectar a culturilor furajere, ba­lanţa furajeră a acestor gospo­dării este încă deficitară la fura­jele concentrate. Ca urmare a or­ganizării proaste a muncii nu se îndeplinesc sarcinile privind mă­rirea productivităţii animalelor, din care cauză preţul de cost al cărnii, laptelui, lânei şi al altor produse animale este mare. Toate aceste lipsuri serioase în dezvoltarea creşterii animalelor sunt rezultatul faptului că Minis­terul Agriculturii şi Silviculturii, Sfaturile Populare şi organele agricole locale îndrumează în mod nesatisfăcător dezvoltarea acestei ramuri importante a agriculturii. Drept urmare, an de an, planul de stat privind dezvol­tarea creşterii animalelor şi pre­darea produselor animale către stat nu se îndeplineşte. Gospodăriile individuale ale ţă­rănimii muncitoare nu au fost suficient stimulate la creşterea vitelor. Dezvoltarea creşterii vitelor în gospodăriile individuale ale ţăra­nilor muncitori a fost serios stân­jenită datorită insuficientei în­treţineri a izlazurilor comunale şi a altor terenuri care formează baza furajeră a şeptelului gospo­dăriilor individuale, a posibilităţi­lor reduse de a obţine credite pentru achiziţionarea, dezvoltarea şi creşterea vitelor, a insuficien­tei asistenţe zoo-veterinare, pre­cum şi a folosirii vitelor îngră­şate şi vacilor de lapte la munci agricole şi la transport. Pentru îndreptarea acestei stări de lucruri, potrivit Hotărîrilor Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din 19—20 August 1953, este ne­cesar să se aplice un program de măsuri menite să stimuleze şi să sprijine creşterea animalelor în gospodăriile individuale ale ţăra­nilor muncitori cât şi în gospodă­riile colective, în întovărăşirile agricole şi zootehnice şi în între­prinderile agricole zootehnice ale statului. Aceasta va avea drept rezultat întărirea schimbului de mărfuri între oraş şi sat, conso­lidarea şi dezvoltarea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţără­nimea muncitoare sub conducerea clasei muncitoare. Mărirea continuă a efectivului de animale şi păsări, odată cu spo­rirea productivităţii lor, mărirea producţiei globale şi a product marfă de carne, grăsime, lap lână, ouă şi alte produse anima este una din cele mai importat probe ale dezvoltării agrici­turii în Republica Populară I­mână şi o arcină permanentă Ministerului Agriculturii şi Sili­culturii, a Sfaturilor Populare, organelor agricole, a ţăranii muncitori individuali, a colectivi­­ilor, a muncitorilor din gospe­­­riile agricole de stat, din hergi şi ferme de stat şi a specialis din domeniul zootehnic.­­ Aceasta obligă Ministerul /­ti­culturi Silviculturii, Sfat­e Populare şi organele agricol­eo­cale de a lichida lipsurile­­­tente în munca de creştere a a malelor şi de a asigura o e­p de creştere a numărului de n male şi o astfel de mărire a a­ductivităţii lor încât în a­­torii 2—3 ani să asigure o se n toare îmbunătăţire a aprov­i nării populaţiei muncitoare oraşe şi sate cu produse an­­­tare şi a industriei uşoare cu terii prime. ^ Sfaturile populare şi orgi­e­ agricole au sarcina să contr­a la sporirea vigilenţei politii ţăranilor muncitori, a colecţ­iilor, a muncitorilor din gosp­od­riile agricole de stat, herghel , ferme de stat, împotriva înce­rilor unor elemente chiabure, a altor elemente duşmănoas­e a frâna şi submina îndeplin măsurilor pentru dezvolt.­­ creşterii animalelor. Ministerele şi Sfaturile Pop­u­lare au sarcina de a îndruma­­ rănimea muncitoare, pe col­i­vişti şi pe muncitorii din gos­tăriile agricole, hergheliile şi­­ unele de stat, în vederea îndep­l­nirii şi depăşirii programului , măsuri privind dezvoltarea cr­­­terii animalelor, în vederea r­ăririi efectivului de animale şi sări, creşterii productivităţii şi consolidării şi lărgirii lor furajere. L­EGEA măsurile pentru dezvoltarea creşterii animalelor, 1954-1956, în Republica Populară Română CAPITOLUL I ! _______________________„FLACARA SIBIULUI“ ______________________________ Anul XI - Nr. 27. Sarcina principala în domeniul creşterii animale in anii 1954-1956 ART. 1. — Sarcina principală în domeniul creşterii animalelor în anii 1954—1956 este de a asi­gura o simţitoare îmbunătăţire a aprovizionării populaţiei munci­toare de la oraşe şi sate cu pro­duse animale şi a industriei u­­şoare şi alimentare cu materiile prime necesare producerii bunu­rilor de larg consum. Pentru îndeplinirea acestei sar­cini sunt necesare: a) creşterea continuă a efecti­velor de animale şi păsări şi îm­bunătăţirea speciilor şi calităţii lor, ţinând seamă de condiţiile specifice ale regiunilor ţării noastre; b) sporirea productivităţii ani­malelor şi păsărilor în ceea ce pri­veşte randamentul de carne şi grăsime, producţia de lapte, lână, ouă şi de alte produse animale; c) lârgirea suprafeţelor însă­mânţate cu plante furajere şi sporirea productivităţii lor la hectar, precum şi îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor naturale; d) introducerea pe scară largă a mecanizării în domeniul creş­terii animalelor, în producerea nutreţurilor şi în alte lucrări care cer un mare volum de muncă la fermele agro-zootehnice; e) asigurarea întregului efectiv de animale şi păsări cu adăposturi pentru îngrijirea, păstrarea şi creşterea lor raţională; f) îmbunătăţirea temeinică a îngrijirii zootehnice şi veterinare a animalelor şi păsărilor, aplica­rea consecventă a zootehminimu­­lui, odată cu mobilizarea maselor în vederea combaterii bolilor in­­fecto-contagioase ale animalelor şi păsărilor; g) dezvoltarea cercetărilor ştiin­ţifice zoo-veterinare în scopul studierii şi rezolvării problemelor legate de creşterea numerică şi calitativă a animalelor şi păsări­lor, de creşterea raselor noi de animale şi păsări şi mărirea ductivităţii lor; h) îmbunătăţirea sistemulu pregătire a cadrelor zootehnic veterinare, necesare tuturor murilor de activitate legate dezvoltarea creşterii animali i) îmbunătăţirea condiţiilor muncă şi de trai ale lucrător şi specialiştilor din domei creşterii animalelor. Această sarcină princip poate fi înfăptuită prin coin­tesarea şi îndrumarea ţărani­­muncitori individuali în mării şi îmbunătăţirea şeptelului şi cointeresarea, îndrumarea şi î­nărirea organizatorică economii a gospodăriilor agricole colecţii şi întovărăşirilor agricole, printr justă planificare şi organizare muncii gospodar­iilor agricole d stat în vederea dezvoltării con­tinue a creşterii animalelor , sporirii productivităţii lor. ART. 2. — Ţinând seama­­ sarcinile prevăzute în planul cin­cinal pentru anii 1954—1955 tre­bue: a) Să se ajungă până la sfâr­şitul anului 1956 cel puţin la ur-. mătoarele efectivi de animale pe total R.P.R.: — Bovine totali 4.930.000 cap. am care­­vaci Ovine total­­ din care: oi şi mioare Porcine total din care: scroafe Cabaline tot din care: iepe Iepuri de casti total Numărul total familiilor de albine (Continuare î*­­ 2.365.000 cap. 13.800.000 cap. 9.600.000 cap. 4.600.000 cap. 700.000 cap. 1.240.000 cap. 445.000 cap. 1.000.000 cap al 1 100.000 fam. pag. 3-a)

Next