Flacăra Sibiului, 1961 (Anul 18, nr. 3095-3198)

1961-01-04 / nr. 3095

l­nit'.. Inc. I pociim h ♦t-,( Ci •; !­■ ). ia r-VW* i r\ ICll.ES' l I ini, u bătută de luciul șo­satului, la gospodă­­ra forfotă mare. Se , dusele. Seifert Ag­­i încărcau de zor o I »— îmi spuse prese­­printre cei mai har­­. Uimii saci cu grîu, tije produse. Pentru l ■ muncă realizate de a lui, Seifert Martin­­ din plin. •­eme voiam să stau n colectivist și să duce. M-am auto­ VINO LA NOI! s-a ridicat în anii piat de el. Tov. Seifert Martin ire la înălțimea cu- îmi strînse bucuros mîna. Intre ilor noastre. Privite timp căruţa ieşi pe poartă. Slimnicului, contu- — Uite, să nu stăm aci, mai ăd ureînd înălţimile bine vino la noi — îmi spuse el casele în roşu cons­ cu ospitalitate. activişti. In bogata După această invitaţie simplă, ajului toate se Un­­nsa cum vorbeşte el de obicei, am , atît cu plantaţiile plecat împreună. In odaia mare a­u mar­ginile pădurii, casei lui Seifert, ceea ce atrage dărnicie coamele de­ îndeosebi aten fia sunt cele două fată tabloul general dulapuri noi. Şi parcă nu intim­ii, aşezarea temerii- plăitor sînt aşezate faţă-n faţă cu alte două mai vechi. Cînd am pornit discuţiile am aflat expli­caţia. — Am avut trei fete, îmi spuse el. Acum mai am două. Toate lu­crurile noi din casă le-am pregătit pentru zestrea lor. Astă-vară, cînd am măritat-o pe Katharina cu Lo­renz Roth, tractoristul, a fost o nuntă, ca-n povești. 200 de per­soane au fost în casa și în curtea noastră. I-am dat apoi bucate cîte i-a trebuit. Mobilă ca asta, ară­­tîndu-mi spre dulapuri, și toate cele necesare într-o casă nouă. — Spuneai că la nuntă au ve­nit 200 de oameni. '{1171 Uliii- Ulii ral, după porcii și găinile pregătite la mîncăruri. — Bine, bine dar asta înseam­nă bucate multe, ai avut de unde? — Oho, de cînd îs în colectivă, nu mi se mai termină. Podu-i tot plin. Chiar dacă n-aş fi luat acum nimic şi tot aş avea pînă-n ’61. Omul îmi înşira realizările lui. Casa are acum o tencuială nouă ca la oraş. In vara asta şi-a in­stalat gazul metan, şi-a cumpărat un aparat de radio. Ca o comple­tare, prisaca din spatele casei, a ajuns la al zecelea stup de albine. In acel moment mi-am reamin­tit imaginea întregului sat aşezat în mijlocul dealurilor, privite din­spre Slimnic. Cîte mizerii îndurau în trecut ruşenii. Erau departe şi de Sibiu şi de Mediaş. Bucate a­­veau puţine iar drumul colbuit nu merita să-l bată pe mai nimic. Au venit însă anii eliberării ţării, care au ridicat nivelul lor de viaţă la aceste realităţi pe care le-am în­tîlnit în casa unui om obişnuit, co­lectivistul Seifert Martin. Toate cele arătate aici, care stau mărtu­rie zilelor noastre de azi, sunt doar SATISFACŢIA MUNCII în multitudinea fenomene­lor ce se deapănă de-a lun­gul vieţii unui om, munca joacă un rol de prim ordin. Ea este aceea care imprimă personalitatea, îndreaptă de­fectele, deschide orizonturi noi fiecărui tînăr dornic să­­şi realizeze aspiraţiile. Cu miile se pot număra azi ti­nerii­, care, prin ‘strădaniile lor, au urcat treaptă cu treap­tă, culegind satisfacţiile mun­­tăzi muncitori , cu înaltă ca­l' mi­i profesori sau intul larg al libere, lipsită iceştia, este şi i Gelu, de la colenţa". Pînă lea an al vie­­sta a parcurs d rum. De mic materiale l-au iască cu ma­ . 'e vremea co­­lia lor nicio­­belşug. Tatăl meserie, deşi nid în intre­te, pe la Ga­­eşti, nu putea iliei un trai stăteau însă ci cînd el si leau singuri. I lipsea fiind idivitate ile­­urma şcoala 'ea de carte, ile ce le iii­­întotdeauna a învăţătură, au deschis .ăi al inginer de pline de vi­­? ară il ga­­studenţii In­­■ nie din Bu­­■mină întiiul nii. Bogata inmănunchia rodnică acti­­organizaţiile are a făcut eobosită pe­n.t-o a atras rea colegilor inducerii vi­na o putere isimilare ui­mitoare„ Osanu Gelu este productivitatea creşte cu 30%, trimis să studieze în U.R.S.S. Munca devine mai uşoară, la Institutul politehnic din Aşa apar primele satisfacţii Leningrad. Invăţind zi de zi, ale muncii, în limba marelui popor so- Răsfoind prin dosare am­vietic, creînd tot mereu pre- mai întîlnit multe asemenea iede şi lucrări, studentul ro- proiecte. După cum îmi ară­miu este mereu evidenţiat. ta surizînd, vor constitui poa-Prin activitatea paralelă, de- lucrdri de viitor. In mod pusă în organizaţia de tine- confidenţial am aflat că ar ret­a facultăţii, pentru succe-­dan sd urmeze şi aspirantu­­sele ce le obţinea la învăţă­­rg in domeniul ştiinţelor teri­tură şi activitatea obştească, nice. Multe probleme îl fră-Osanu Gelu îşi îndeplineşte mintă şi multora poate le da în Uniunea Sovietică stagiul­­&i răspunsul prin muncă, de candidat de partid. Anii De pildă, confecţionarea flan­şelor pentru cazane din bare prismatice se realizează cu greu la precizia necesară. După calculele sale, încă ne­terminate, acestea s-ar rea­liza bine cu ajutorul curen­, , , ■ , ___ tul­ui de înaltă frecvenţă. a dorn etapa din viaţa aces- Forjarea fundului la cazanele lui tinar inginer harnic şi a­­rabră groasă, confecţia­studenţiei, bogaţi în fapte şi învăţăminte se încheie cu o valoroasă lucrare de diplomă, în domeniul maşinilor de aşchiat. Sosirea în­ ţară constituie ramat de dorinţa de a în­făptui multe în domeniul său de activitate. Repartizat la cerere în uzina „Independen­ţa", se ataşează trup şi suflet de marele colectiv al uzinei. Timpul ii devine insuficient narea vadurilor pentru tablă peste 11 mm, iată atîtea probleme de viitor. In rindul oamenilor cu ca­re lucrează este apreciat pen­tru felul său de a colabora cu muncitorii, tehnicienii şi pentru proiectele sale. Vudeo- inginerii, toţi tovarăşi de sebi se preocupă de proble- muncă. In acest fel­­ de a­cele destinate uşurării mun- munci rezidă educaţia primi­rii fizice. tă, atitudinea sa partinică. Colegii săi îl apreciază, iar De mic copil a privit viaţa muncitorii Se antrenează la în serios şi aşa a şi străbă­studierea împreună a inovaţi- tut-o. Munca perseverentă i-a lor pe care le propune in­ dat acestui tînăr satisfacţii ginerul Osanu Gelu. Organi- binemeritate. zaţia de partid îl primi în 1958 membru de partid, iar pentru merite profesionale e numit mai tîrziu şef-ad­­junct al cazangeriei. Singur însă n-ar fi putut înfăptui prea mult. Prin ataşamentul său faţă de tovarăşi reu­şeşte să atragă colective de oameni în inovaţiile plănuite. Din 3 macarale uriaşe, de montacolp cărora dispundem, una îi aparţine în întregime ca proiect şi execuţie. Mun­citorii nu mai ridică azi nici o piesă mai mare, deoarece au macarale. O altă inova­ţie pe care o rezolvă împreu­nă cu comunistul Frăţilă Li­­viu, este realizarea unui cu­ţit de şanfrenat prin care se economiseşte oţel special, iar GH. N1ŢU eeeeeeeeeeeeeeeeee (G. COŞBUC) O luptă-i viața, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor. Ce să citim. In Editura politică au ad­ăcut: K. Marx — F. Engels Opere, voi. 8, 728 pag., 15 lei. E. A. Stepanova „Friedrich Engels“, 296 pag., 6,25 lei. P. Nikitin „Economie politică“, manual popular, 408 pag., 7,65 lei. Cercul literar al Casei pionierilor, în timpul ședinței de lucru. Taică, am o idee mică în satul Sebeşul de Jos există o cooperativă. Co­operativa asta, ca toate co­operativele, avea preşedinte. Preşedintele avea ca ajutor un vicepreşedinte. Vicepreşe­peste cap cu treburi şi trebu­­şoare. Asta nu că vreau eu s-o spun aşa la figurat. Gîn­­diţi-vă însă la „bietul" Io­nel care trebuia să stea c-a tins. Cerezina, materia pri­mă de bază care-i ajuta pe cei doi afacerişti să­ umfle cantităţile de ceară şi tot­odată să-şi înfunde buzuna­rele cu bani, a fost coman­dată în mod expres cu indi­caţii tehnice: să fie ceva mai galbenă, mai fără miros, că munca nu le va fi zadar­nică . . . E drept că unii delegaţi ai întreprinderilor beneficiare au făcut analiza de laborator a cerii expediate din Sebeşul de Jos spre a nu se lăsa duşi de cei doi căpoşi. Dar cu Ionel şi-au găsit-o. Nu era el chiar atît de neprevă­zător să nu pună deoparte cîte-o lecuţă de ceară bună pentru probe şi probele ie­şeau cum scrie la carte. Iarăşi e drept că unele în­treprinderi beneficiare au ex­pediat retur importante can­tităţi de ceară. Ionel a găsit însă şi în astfel de cazuri soluţia: „Gata! Dacă ăştia fac nazuri nu le mai dăm. Expediem ceara la alţii care nu-s mofturoşi". Vă întrebaţi poate ce-au făcut cei din conducerea A­­gevacoop-ului care coordonau achiziţiile. Ei bine, se vede de la o poştă că au făcut e­­conomie de vedere, sau, în cel mai fericit caz şi-au „achiziţionat" şi ei vizibili­tatea. Cît despre preaador­­miţii taica Mangu Gavrilă, preşedintele cooperativei, şi Nicolae Crăciun, contabilul cooperativei din Sebeşul de Jos, or fi avînd şi ei „motive serioase" să închidă ochii. Cit timp i-or fi ţinut închişi nu se ştie. Recent însă, cînd au fost puşi în situaţia sa-i caşte la maximum, s-au po­menit în faţa unei fraude de 2.672.898,18 lei. Atît s-a scurs în buzunarele celor doi „descurcăreţi" şi într-ale ce­lorlalţi „binevoitori" în frun­­­te cu speculantul Bobeş Gheorghe. Acum matrapazlîcurile au stopat. Cei care au vîrît ba­nii statului în buzunarele lor fără fund vor coborî în cu­­rind la altitudine joasă îm­preună cu toţi cei ce le-au ţinut isonul. N. B. SEBEŞANU că. A doua zi a şi pornit hotărît să declare superiori­lor că şi-a îndeplinit cu suc­ces misiunea. Taică, i-a spus el preşedintelui, am o idee: mă propun pe mine în pes­dintele, ca toţi vicepreşedin­­tul de achizitor. M-am veni­­ţit, avea cap. Ei şi în capul ficat cu­... atenţiune şi co­respund cum scrie la carte. Şi iacătă-l pe Ionel cu dublă funcţie, ocupat pînă ăsta s-a cuibărit o idee. Bi­neînţeles nu o idee aşa de rînd ci una ... lată, pe mă­sura funcţiei dumisale. Ca­re va să zic întîi a fost co­operativa, apoi vicepreşedin­tele şi apoi ideea din care au izvorît matrapazlîcurile . . . Era prin anul 1955. Vice­preşedintele, care se cheamă Z­îl­van Ion, zis Ionel, a pri­mit o însărcinare: să caute un achizitor pentru centrul de colectare a cerii de albine. Dată fiind această însărcina­re Ionel a pornit în căutarea nj*na îr banii pentru achizi­omului potrivit. A trecut mai t“» cu c.-daltă in ceară, fără întîi în nvistă lista rubede- sa punem la socoteală niilor din sat, dar parcă era "apu!­care. era. ° devorata un făcut Nu corespundeau. cl2Slt°are de­asupra unuia a chibzuit to- Rect,frcare: mîinile nu tre­tuși mai îndelung, ba chiar !?_lau .sf s^ea. C1 sa jrnste. era cît pe-aci­­să-l declare Sa ml?te continuu ca era corespunzător dacă în ulti­mul moment nu i-ar fi des­coperit dară mari defecte: 1. Ii era neam prea de departe. 2. înjura de ceară,__ Aşa stînd lucturile vicepreşedin­tele, om cu pretenţiuni în se­lecţionarea cadrelor, a ajuns la concluzia că un singur om îndeplineşte toate condi­ţiile pentru o astfel de mun-.muncă" nu glumă. Primea Ionel seara 1.000 kg ceară, dimineaţa avea 2.000 kg, primea 100.000 lei pentru achiziţii, peste noapte se făceau 200.000 lei. Asta fără să mai punem la soco­teală munca cu subalternii. Că uitasem să vă spun, Io­nel avea ca magaziner pe Roman Victor, băiat „bun" şi el, făcut parcă anume pen­tru a fi ajutorul nr. 1 al vi­cepreşedintelui. Amîndoi lu­crau zile, dar mai cu seamă nopţi întregi. Că nu era lu­cru uşor să inventeze nume de oameni, semnături, străzi, numere de case şi cîte altele. Şi toate astea erau „lucrări" urgente care nu puteau fi amînate nici un ceas. Bună­oară, dacă 30 de boştinari aduceau într-o zi 1.000 kg de ceară în valoare de 50.000 lei, dimineaţa existau la faţa locului 2.000 kg cea­ră şi acte „în regulă" din care reieşea că s-a plătit su­ma de 100.000 lei la 50—60 de boştinari. Oameni des­curcăreţi ce mai încolo-în­­coa­ce. In ultimii doi ani reţeaua oamenilor „cu idei" s-a ex­ în cinstea aniversării Republicii La Palatul cultural „Ştefan Gheorghiu“ a avut loc în ziua de 30 Decembrie o festivitate dedicată celei de-a 13 aniversări a proclamării Republicii Populare Române. La festivitate au luat parte oameni ai muncii din fabrici şi instituţii, reprezentanţi ai organizaţiilor de partid, şi ai organizaţiilor de masă, activişti. Cu acest prilej, tovarăşul Grecu Ioan, secretar al Sfatului popu­lar orăşenesc, a vorbit despre „însemnătatea procla­mării Republicii”. Cei peste 250 participanţi la festivitate au urmărit apoi cu interes programul artistic ce s-a desfășurat, •! !i ,hur­u : iis. ■ : și e­•.»! Icfcii icor ,Cir

Next