Flacăra, iulie-septembrie 1990 (Anul 1, nr. 27-39)

1990-07-04 / nr. 27

mmm­iramaid 2 Cafenele Dinescu In urma apelurilor insis­tente adresate guvernului de­­către poetul Mircea Dinescu, pentru deschiderea unui nu­măr cît mai mare de cafe­nele, în care omul de rînd să bea cafea, să citească ziarele și să înjure guvernul, iată că, în municipiul Tulcea s-a deschis pe strada „23 August" o cafenea „model Dinescu". Unitatea este amplasată chiar în centrul oraşului, la stra­dă, posedă umbreluţe roş-al­­bastre, feţe de mese, cafea, chioşc de ziare şi afluenţa publicului este foarte mare. Se pare că viitorul guvern deja a început să fie înjurat. (P. B.). Portret al democraţiei la tinereţe . RITE RELE ŞI BITE BUNE Anumite publicaţii şi posturi de televiziune străine interpretează, ca de obicei, duşmănos anumite realităţi de la noi fiind, din păcate, încurajaţi să o facă de o anumită parte a pre­sei noastre şi de anumiţi ziarişti plătiţi, cum se ştie, de anumite agenturi in dolari, ruble, yeni, pesoşi, piaştri, dar niciodată în tei. E clar acum pentru toată lumea că, incri­­minînd pe mineri şi pe securişti — şi unii şi alţii fii ai poporului­­ se urmăreşte discredita­rea ţării întregi, adică a conducătorilor săi aleşi, inclusiv a celor numiţi. Faptul că o naţiu­ne indelung umilită şi sărăcită a reuşit prin forţe proprii să ofere Europei, intr-un timp re­marcabil de scurt, cel mai original model de democraţie a provocat un val de invidie de tip nou — pe cit de legitimă, la urma urmei, pe atît de destabilizatoare. Oare nu e limpede pentru oricine că pre­­zentînd unui public încă neînvăţat cu morala radicală a minerilor (dar cit de cinstită, în e­­senţa ei !), unele activităţi din­­ timpul lor li­ber au fost ignorate deliberat, o serie de fru­moase realizări în muncă ? Unde e probitatea ziariştilor occidentali şi chiar a unor gazetari din ţări vecine şi prietene care pa a nu şti că în cea mai mare parte a timpului minerii şi-o petrec totuşi în Valea Jiului ? Cui foloseşte pre­zentarea deformată şi trunchiată a faptele ? Nimeni nu le-a cerut minerilor să bată oameni nevinovaţi. Confuzia s-a produs în momentul în care minerii şi-au dat seama, cu adîncă pă­rere de rău, că nu există altă cale de a-i se­para pe cei răi de cei buni decit cu bătaia. Şi, în definitiv, nici nu li s-a cerut să-i ciomă­­gească pe bucureşteni, ci doar să ia toate măsurile pentru ca nimeni să nu mai îndrăz­nească să aibă şi alte păreri decit cele legale. Specificul şi, în definitiv, farmecul democra­ţiei noastre originale constă în aceea că fieca­re categorie profesională sau clasă socială e încurajată să-şi manifeste opiniile într-un ca­dru paşnic, cu uneltele şi argumentele profesiu­nilor şi claselor respective : ziariştii cu pixu­rile, minerii cu tîrnăcoapele, poliţiştii cu bo­cancii, securiştii cu dosarele şi salopetele de miner, iar dacă ar mai fi fost încă nevoie ve­neau şi alte transporturi de oameni de bine ca să salveze ţara. Veneau bucătarii cu polonice, pădurarii cu bîrne, imegebiştii cu buldozere şi gospodinele cu buldozeriştii. O slăbiciune însă a acestei democraţii e că statul nostru nu are posibilităţi materiale pentru V­ ____ o asigura şi larga desfăşurare a ei. Oamenii trebuie să aibă răbdare şi să înţeleagă că to­tul se va face treptat : mai intîi se înlesneşte vorba şi fapta celor care luptă pentru calom­nierea, discreditarea şi, în final, timorarea ori­cărui fel de opoziţie şi abia după aceea va fi sprijinită şi opoziţia să se disculpe, să se răs­fire şi să renască într-o formă nouă, sută la sută constructivă şi proguvernamentală. A sosit, prin urmare, momentul deplinei uni­tăţi, cind sunt coapte toate condiţiile ca victi­mele şi agresorii să-şi dea mina şi să-şi pro­mită unii altora că de acum înainte îşi vor da silinţa ca agresorii să nu mai fie agresori iar victimele să nu mai fie niciodată victime. Presa — dacă nu toată, măcar o anumită parte a ei şi organele ajutătoa­r — are nobila datorie să-i facă să înţeleagă pe cetăţenii care se încăpăţînează să nu înţeleagă asta, că pro­blema fundamentală a democraţiei româneşti e una de interpretare. Minerii, spre exemplu, n-au maltratat la întîmplare oamenii de pe stradă, ci doar şi-au depăşit mandatul. Munci­torii de la I.M.G.B. n-au venit să devasteze In­stitutul de Arhitectură, ci să cunoască mai în­deaproape viaţa studenţilor, dat fiind că îna­inte numai studenţii erau duşi în fabrici să se documenteze. Nu au avut loc acţiuni de inti­midare a presei independente şi de opoziţie. In realitate, a fost vorba de un schimb de ex­perienţă şi idei între cititori şi ziarişti. Nu e co­rect să comentăm ca pe o dramă naţională faptul că au murit cîţiva oameni şi că au fost bătuţi şi schingiuiţi cîteva sute sau, poate, mii, cut timp 23.000.000 nu au păţit absolut nimic. Nu e moral să-l criticăm pe preşedintele ţării şi pe primul ministru, cită vreme nu a­­vem garanţii că minerii au să vină şi de aici înainte să pună ordine în Capitală fără să fie chemaţi. Să dăm tot creditul nostru celor care ne promit că astfel de lucruri nu se vor mai în­­tîmpla, că niciodată de acum înainte în Ro­mânia nu vor mai fi aţîţaţi muncitorii împotriva intelectualilor, masele împotriva unor indivizi şi tot felul de gunoaie umane împotriva perso­nalităţilor. Viaţa a dovedit că e mult mai practic ca ad­versarii politici să fie eliminaţi unul cite unul, duplicitarii cumpăraţi cu bucata iar gazetarii temperaţi prin calomnii de tot felul. TUDOR OCTAVIAN _ __________________g1 r „Hold-up" al caricaturiştilor români in Norvegia Aflaţi in fiecare an in topuri si pe podiumul saloanelor internaţionale de umor, caricaturiştii români au dat iarăşi o lovitură de senzaţie, unde ne aşteptam mai puţin­­ in Norvegia. Aşadar, in urmă cu cîteva zile, la Fredrikstad — un mic orăşel-port la Marea Nordului — la cea de-a treia ediţie a expoziţiei HUMOR-BIENNALEN, intr-o competiţie cu ca­­ricaturişti din Europa, Asia şi America, românii au cucerit două premii „grase“ : Marele Premiu in valoare de 6 500 coroane norvegiene (cca. 1 000 $ US) prin Mihai IGNAT şi Premiul Special al ziarului Fredrikstad Blad in valoare de 3 500 coroane norvegiene (cca. 540 $ US) prin Iulian PENA­­PAI, ambii din Ploieşti. Totodată, cu această ocazie, românii au stabilit şi trei premiere absolute ce merită să le consemnăm : — primele premii obţinute de caricaturiştii români in Norvegia ; — primele premii internaţionale după Revoluţia din de­cembrie ; — primele premii ale unor membri ai Societăţii Caricatu­riştilor Români. Cum majoritate­a saloanelor internaţionale de umor se vor deschide în lunile următoare ne punem, fireşte, între­barea : unde vor da următoarea „lovitură" caricaturiştii ro­mâni ? AUREL ŞT. ALEXANDRESCU ■ Cel mai tânăr parlamentar din România Se numeşte Szilagy Zsolt, născut în Oradea, anul 1968, absolvent în urmă cu numai 4 ani al liceului industrial nr. 5, azi Liceul „Ady Endre", actualmente student, anul III la Institutul Politehnic Ti­mişoara, facultatea de con­strucţii. A figurat pe lo­cul 3 pe lista prezentată de U.D.M.R. filiala Bihor la a­­legerile pentru Parlamentul României. La deschiderea primei sesiuni parlamentare a figurat în garda celor pa­tru tineri parlamentari, care au înconjurat pe decanul de vîrstă al membrilor Camerei Deputaţilor. Moment de re­ferinţă în viaţa acestui tînăr student orădean care a decla­rat în Oradea : ,,Nu voi fi un exclusiv purtător de cuvînt al problemei minori­tăţilor, ci un membru ce lup­tă din toate puterile pentru o Românie nouă. Dacă aş fi cavaler medieval, pe scutul meu deviza ar fi : Libertate­a tuturor într-o benefică şi europeană Românie !“. (Pas­­cu Bălăci) alimente ori medicamente, ci în... sămînţă de porumb din partea unei comunităţi a bap­tiştilor, prin intermediul domnului Nicolae Gheorghi­­ţă, preşedintele acestei comu­nităţi pentru judeţul Bihor, care a trimis spre satul Tul­ea o delegaţie din Statele Unite, reprezentată prin dl. Tibodeaux Paul din Viena. Din trei maşini TIR s-au descăr­cat, în primăvara aceasta, 30.000 kg de porumb special ambalat cu destinaţia C.A.P. Tulea. Sămînţă solidarităţii a dat rod neasemuit, spre bucuria destinatarilor, dar şi a expeditorilor. (B. P.) Moldovenii vor sa înveţe limba româna In aceste zile, municipiul Tulcea este gazda unor con­cursuri de informare, perfec­ţionare şi metodica predării limbii române la care parti­cipă un grup de 20 de pro­fesori de specialitate din Re­publica Moldo­va. Lecţiile des­chise sunt ţinute in şcolile generale nr. 16 şi nr. 12 ale municipiului. Grupul de pro­fesori este condus de Sofia Bolduratu, inspector de lim­bă şi literatură română din Ministerul învăţămîntului Pu­blic din Republica Moldova şi de Valeri­u Senic, redac­tor şef al revistei „Limba noastră“ din Chişinău. (P. R.) veche. Adică reţinerea anii­cipată „pe stat“. De unde se vede că şi în vechiul U.G.S.R. (azi cu o altă siglă şi-atît) schimbările survenite au o pondere egală cu „reţinerile“ din salarii — unu la sută ! (C. P.) . Concurs de supravieţuire Poştaru Ştefan în vîrstă de 18 ani, absolvent al Liceului de Marină Tulcea şi Păun Ştefan, 27 de ani, programa­tor la centrul de calcul din acelaşi oraş, vor participa la începutul lunii iulie la un concurs de supravieţuire or­ganizat de revista sovietică „Vokrug Sveta" în localita­tea Petrozadarsk, la nord de Leningrad. Concursul va con­sta în izolarea fiecărui con­curent pe o insulă din Ma­rea Albă, timp de două săp­tămâni, cu mijloace de exis­tenţă minime. Premiul con­stă în turul Europei în zece zile şi credem că nu va scăpa celor doi români, reprezen­tanţii unui popor supus în ultimii cincizeci de ani unor probe de supravieţuire plani­ficate de congresele şi con­ferinţele p.c.r. (P. R.). Sâmînţa solidarităţii ţăranilor Colhozul românesc, numit C.A.P., cu totul falimentar în zonele piemontane nu reuşea să umple cămările ţă­ranilor nici la Tulea, unde mulţi ţărani au rămas fără sămînţă, chiar dacă zona res­pectivă se află în cîmpia Cri­­şului Negru. Şi, poate, pă­­mîntul oferit ţăranilor după Revoluţia din Decembrie ar fi rămas sterp dacă nu s-ar fi primit ajutoare nu în bani. Cotizaţii şi schimbări — unu la sută Sindicatul liber al Combi­natului chimic din Craiova a trecut, după cum e şi fi­resc, la încasarea lunară a cotizaţiilor membrilor săi. Ceea ce apare ca fiind inte­resant e modalitatea la care s-a recurs , nici mai mult, nici mai puţin decît... cea . In topul farmaciei mondiale Se aşteaptă intrarea în far­macii a preparatului „Elcoc­hep“, apreciat de specialişti ca cel mai eficient medica­ment realizat pe plan mondial pentru combaterea bolilor he­­pato-biliare. Obţinut dintr-o plantă, descoperită de medi­cii Aristina şi Ludovic Elthes, produsul şi-a demonstrat, prin studii clinice, eficienţa de 60 la sută în tulburări biliare, de 60—70 la sută în hepatite cro­nice şi de 40 la sută în he­­patopatii severe. (L.T.). Mareea La 20 mai a plouat cu voturi în îşi serba victoria relaxat , în costun mod la masa de onoare a terasei pe colul era public, fireşte. F.S-N.-ul îşi din pahar picătură cu picătură, cu paiu al cărui gol urca dulceaţa şi aroma atî­­tea voturi — distilate din atmosfera­­ unei campanii electorale epuizante. Intre la viitor. Luînd în calcul, de bună seamă, şi primejdia de-a rămîne cu paiul in aer. Şi a apărut singe. Nimeni n-a vrut asta, şi totil. De ce, nimeni nu ştie precis. România era şi înainte ţara prea multor întrebăi, răspunsuri prea puţine. După 13—15 iunie, boala acea, agravat. Invazia minerilor a poluat iremediabil, ca o mai­ neagră, apele și­ așa tulburi ale unei politici care a ţinut parcă dinadins să amplifice efectele unor cauze asupra cărora s-a tot abținut să intervină. Oricum, se pare că surpriza cea mai mare a fost aceea că ziua de 29 ianuarie nu s-a repetat in pragul verii. Domnul Iliescu a constatat stupefiat şi cu o undă de mînie că muncitorii bucureşteni — dacă nu toţi, cei mai mulţi din­tre ei — refuză să fie bîte pe care să se sprijine cineva. Indi­ferent cine. Iar din perspectiva cursului pe care aveau să-l ia evenimentele, diatriba sa împotriva liderilor sindicali din Bucureşti apare ca fiind cel puţin nedreaptă. Muncitorilor bucureşteni nu li s-au adus mulţumiri, dar ei nici n-au căutat gloria de a se putea spune mai tîrziu că lor li se datorează faptul că România s-a izolat pe plan internaţional sau că ea a fost lipsită de ajutorul economic de care avea atîta nevoie. Şi lor le place liniştea, desigur. Dar ce linişte ar fi fost aceea — ca a minerilor — cînd ştii prea bine că ai bătut şi ai omorît oameni ? Mai tîrziu, cînd domnul Iliescu a depus jurămîntul ca pre­şedinte, un grup de feseniste dintre acelea care probabil îi aplaudaseră pe mineri au strigat la Ateneu : „Dumnezeu ajută şi fără valută !“. Ei bine, nu ajută ! Iar asta ar trebui să se ştie destul de bine încît să nu mai fie pentru nimeni o surpriză. DUMITRU CONSTANTINESCU ■ --------------------------------­ Fotografie de GABRIEL BUGNAR | Nr. 27 — miercuri 4 iulie 1990

Next