Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-10-21 / nr. 41

Aruul VIII. Sibiiu, Duminecă, 8 21 Octomvrie 1900. Nr. 41 Prețul Abonamentelin: Pe ms an...........................................4 coroane. Pe o jumătate de an ....... 2 coroane. Pentru Romania 10 lei anual. Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acţiuni, Sibiiu. Apare în fiecare Duminecă INSERATE se primesc în biroul administraţiunei (strad Poplăcii nr. 15). Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 bani, a treia- oară 10 bani. Congresul naţional bisericesc. Duminecă s’a deschis aici în Sibiiu congresul naţional al bisericei gr.-or. române. E ştiut, că congresul este cea mai înaltă adunare bisericească a Românilor gr.-or. din Ungaria, la care iau parte deputaţi aleşi pe cercuri din întreaga metropolie, adecă din archidiecesa Ardealului şi din diecesele sau eparchiile Aradului şi Caransebeşului, cari împreună alcătuesc metropolia. Congresul se ţine de obiceiu tot la trei ani şi fiecare eparchie trimite la congres câte 30 de deputaţi (10 din cler şi 20 mireni). Astfel numărul total al deputaţilor congresuali este de 90. Partea cea mai mare a acestor deputaţi a sosit deja Duminecă la Sibiiu, când — după cum am amintit -- s’a făcut deschiderea congresului. Înainte de deschidere s’a ţinut serviciu d-zeesc, servind Escel. Sa Metropolitul Mefianu, cu 6 protopopi şi preoţi. După slujba d-zeească deputaţii s'au adunat în biserică, unde venind şi Escel. Sa Metropolitul, a ţinut o frumoasă vorbire, declarând de deschis congresul. Vorbim de deschidere. Escel. Sa Metropolitul salutând pe deputaţi, arată, că acesta e cel dintâiu congres ordinar pe care îl conduce I. P. S. Sa şi zice, că dragostea cu care e l-a cuprins biserica, alegendu-’l la cea mai înaltă treaptă bisericească, tot cu dragoste voeşte a o răsplăti faţă de biserică ,lucrând — zice Escelenţa Sa — şi în viitor, în toate zilele vieţii mele, cu d-voastre împreună, la întărirea şi desvoltarea sfintelor ei aşezăminte, în folosul neamului şi al patriei, ai căror fii suntem«. După aceasta urmează astfel: Ear’ un al doilea moment însemnat este domnilor, că fiind acesta primul nostru congres, în noul secol al XX-lea în care am intrat, ni se ofere şi nouă dorita ocasiune de a arunca o reprivire, — măcar şi numai fugitivă, — asupra bisericei noastre din secolul trecut, şi a compara starea ei dela începutul acelui secol cu aceea dela finea lui, pentru a ne convinge şi mai mult, atât despre vitalitatea ei, cât şi despre frumoasele resultate ce le-am ajuns în decursul timpului prin salutarele ei instituţiuni, — resultate îmbucurătoare, ce ne îndreptăţesc la un viitor tot mai bun şi mai fericit. Cine dintre noi nu ştie domnilor cât de tristă şi dureroasă era soartea bisericei, chiar şi numai în prima jumătate a secolului trecut, şi anume, cum era ea subjugată altei ierarchii străine, cum în unele părţi nu ne era permis a ne zidi biserici şi şcoale, cum nu aveam mai nici şcoale elementare şi nici alte institute superioare de cultură, cum nu aveam preoţi şi învăţători cu pregătirile recerute şi alte asemenea. Şi cu toate acestea, cine nu ştie cât de mult ne-a întărit ea, contra tuturor grelelor cercări, venite asupra noastră, şi cum ne a ocrotit de toate relele ameninţătoare. Şi iarăşi, cine dintre noi nu ştie, cât de mult s’a desvoltat vitalitatea ei în a doua jumătate a aceluiaşi secol, mai ales de când provedinţa divină ne trimise pe bărbatul doririlor, în persoana marelui nostru Archiepiscop şi Metropolit Andrem baron de Şaguna, împreună cu alţi fruntaşi distinşi ai noştri, da memerie în etern binecuvântată. Cine nu ştie, cum am început în acea a doua jumătate a zidi şi spori bisericile şi şcoalele în oraşe şi la sate, a înfiinţa şi institute superioare de cultură ; a ne creşte preoţi şi învăţători, după cerinţele timpului şi a le ameliora şi dotaţiunea, după împrejurări. Cine nu ştie, cum am ajuns a întemeia în toate centrele tipografii proprii; a întemeia fonduri şi fundaţiuni spre scopuri culturale, cum am ajuns a ave şi realităţi frumoase, în toate părţile metropoliei; apoi a ne bucura şi de o inteligenţă frumoasă şi zeloasă, şi mai presus de toate, din dismembraţi cum eram, a ne mai vede întruniţi şi într’o metropolie naţională şi autonomă, care ne adăposteşte pe toţi la adevăratul ei sân de mamă. Acestea şi alte asemenea mari şi frumoase progrese sunt domnilor, cari ne mângâie şi ne îndreptăţesc nu numai la asemenea mângâiere, dar’ ne mai întăresc şi în convingerea, că dacă biserica străbună şi atunci când însăşi era subjugată, ne-a ocrotit contra pericolelor ameninţătoare, ridicându ne, aşa zicând, din moarte la vieaţă, ba încă şi ajutându-ne la frumoase progrese culturale, cu cât mai mult ne va ocroti şi întări ea în viitor, când din darul lui Dumnezeu şi din graţia M. Sale, a gloriosului nostru împărat şi Rege Francisc Iosif I, a devenit liberă şi autonomă! Chiar şi numai cele deja amintite, constată domnilor, prea îndeajuns, puterea cea mare de vieaţă a bisericei străbune, putere ce abia mai are seamăn, putere ce mângâie pe cei întristaţi, întăreşte pe cei slabi, îmbărbătează pe cei îndoielnici, înţelepţeşte pe toţi, oferind şi indicând tuturor cel mai mănos teren de lucrare şi calea cea adevărată cătră măreţul scop final al omului. De acea, precum se ştie, şi acţiunea tuturor fruntaşilor noştri pentru ridicarea neamului a pornit totdeauna de la biserică, care între toate împrejurările a rămas nedespărţită de popor, susţinându-ne şi conservându ne individualitatea, împreună cu limba, cu însuşirile şi datinele strămoşeşti, prin ceea ce şi mai mult s’a adeverit de cea mai bună programă a noastră, de a ne căuta şi câştiga prin ea desvoltarea noastră morală şi culturală şi prin aceasta binele şi fericirea la care nisium. Biserica noastră naţională este domnilor tot ce avem comun ; care pentru ca să ştim şi mai mult aprecia marea ei însemnătate, să ne gândim, ce ar fi de noi dacă nu am ave-o ?! Biserica străbună are pentru noi şi o mare şi sublimă misiune culturală domnilor, pe care o poate împlini cu succes numai printr-o conducere înţeleaptă, întemeiată şi în viitor, ca şi în trecut, pe cele trei mari virtuţi creştineşti : pe credinţa în Dumnezeu, apoi pe dragostea şi speranţa evangelică, din partea tuturor celor chemaţi, şi mai ales din partea congreselor noastre naţionale bisericeşti, în mâna cărora a depus marele nostru regenerator, fericitul Archiepiscop şi Metropolit Andreiu, moartea bisericei noastre, prin memorabilele cuvinte, rostite în primul nostru congres din 1868, zicând: »Cu desevîrşită odihnă sufletească depun toată competenţa legislativă şi administrativă a bisericei in marile congresului de acum şi a celor viitoare, ca singure representanţe legale şi canonice a întregii provincii metropolitane, prin urmare competente a duce şi conduce trebile administrative, economice bisericeşti, şcolare şi fundaţionale; dar‘ totodată, în mâna acelor congrese depun şi răspunderea pentru ulterioara soarte a bisericei»’. Din acestea vom înţelege domnilor cât de frumoasă şi de însemnată, dar totodată şi plină de răspundere este chemarea noastră a tuturor membrilor congresuali. Este frumoasă şi însemnată, căci ce este mai frumos şi mai măreţ, decât a lucra la binele şi fericirea unui neam, unui întreg popor, a neamului şi poporului din care facem parte. Este însă şi grea şi plină de răspundere, căci nu putem tăinui, că trăim timpuri grele şi pentru biserică, timpuri în cari o mulţime de curente periculoase tind până la sguduirea temeliilor ei. Deşi biserica noastră şi în trecut a îndurat multe cercări grele, pe cari toate le-a învins prin puterea ei de vieaţă, să nu uităm, că la acea învingere a contribuit foarte mult şi tăria convingerii fericiţilor noştri părinţi, pe care trebue să ni-o însuşim şi noi, dacă voim, precum dorim, a învinge şi curentele periculoase din timpul nostru. Să nu uităm domnilor, că timpurile şi evenimentele ne pot lipsi de multe