Foaia poporului, 1900 (Anul 8, nr. 2-52)

1900-08-05 / nr. 30

Anii VIII Sibiu, Dumineca, 28 Iulie (5 August) 1900. Nr. 80 Prețul Abonamentului: Pe un an..............................................4 coroane. Pe o jumătate de an ....... 2 coroane. Pentru România 10 lei anual. Abonamentele se fac la „Tipografia“, soc. pe acțiuni, Sibiiu. Apare In fiecare Duminecă INSERATE se primesc In biroul administraţiunei (strad Poplăcii nr. 15). Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani, a treia-oară 10 bani, şi timbru de 60 bani întâmplări de mare însemnătate. In vara aceasta se petrec lucruri mari în politică, cum rar se întâmplă, ca să se petreacă atâtea deodată şi toate de mare însemnătate. Nu la noi, în lăuntrul ţării noastre se petrec aceste lucruri, ci în afară, unele mai aproape de noi, altele mai departe, dar cu ele avem încâtva şi noi legătură şi din mersul lor putem trage învăţături bune. De aceea e bine să fim cu luare aminte la ele. Cea mai nouă şi tristă întâmplare este, că regele Italiei, Umberto a fost omorît in Monza, Duminecă seara, în 29 Iulie c. Regele, după cum se vesteşte, a căzut jertfă unui anarchist, care a mărturisit, că ’l-a ucis din ura, ce o are faţă de aşezemintele monarchice, adecă faţă de aşezămintele ţărilor cu împăraţi sau regi în frunte. Această mărturisire ne arată, că ce scop urmăresc anarchiştii şi de ce îşi îndreaptă armele lor ucigaşe împotriva capetelor încoronate, încep adecă de sus, de la cei mai înalţi representanţi ai formei de stat de acum, pe care voesc se o schimbe. Jertfa cea mai nouă a anarchiştilor este acum regele Umberto. O altă întâmplare, a cărei mers s’a început de câteva zile, este căsătoria regelui Serbiei, Alexandru. Căsătoriile domnitorilor stau în cele mai multe caşuri în legătură cu politica şi cu deosebite interese politice familiare. De obic I ceiu este regula, că un domnitor îşi ia soţie de seama lui, adecă tot din o familie domnitoare. Prin aceasta întră în legături mari şi ridică puterea şi vaza tronului. Regele Sârbiei Alexandru, a făcut altcum. Elşi-a ales de soţie o văduvă, femeie fruntaşă, dar’ tot nu de seama lui. Tatăl-seu, fostul rege Milan, precum şi sfetnicii tronului, miniştrii, au voit să împedece această căsătorie, dar’ n’au isbutit. Urmarea a fost, că Milan, care nu era în Sârbia, deocamdată nu se mai reîntoarce acolo şi a abzis de postul de comandant al armatei, care miniştrii au abzis dela posturile lor şi regele Alexandru numai cu greu a putut afla alţii. Miniştrii vechi au abzis de temere, că poporul nemulţumit cu căsătoria, va face răscoală. Asemenea s’a gândit toată lumea la început. Şi în adevăr, că duşmanii familiei regale — şi de aceştia sunt mulţi în Sârbia şi în afară — vor a se folosi de nemulţumirea din Sârbia, ca să răstoarne familia domnitoare de acum sau să-i strice. Regele Alexandru, afară de miniştri, a dat de mulţi nemulţumiţi, oficeri din armată şi fruntaşi, pe cari acum îi delătură şi prigoneşte. Unii zic, că aici e la mijloc şi amestecul Rusiei, ca să aibă înrîurire în Sârbia. Se poate însă întâmpla o răscoală, chiar din partea armatei şi atunci regele Alesandru, ajuns la nenorocire să va căi, dar, prea târziu, de pasul seu nesocotit. Lucrurile, ce se petrec acum în Sârbia, ne interesează şi pe noi, fiindcă Sârbia e vecină cu împărăţia noastră şi orice om e îngrijat, când vede, că e aproape să iee foc casa vecinului seu. Dar’ să mergem mai departe. Un alt eveniment, început mai de mult, dar’ care şi acum e în curgere, este resboiul între Buri şi Englezi, despre care s’a scris mult. Sânt 10 luni de când s’a început acest resboiu şi Englezii cu mari sforţări au învins, dar’ nu de tot. Burii încă n’au descurajat, căci un popor brav nu desnădejdueşte uşor. Ei luptă şi acum, hărţuesc pe Englezi şi nădăjduesc, că tot îşi vor pute păstra, baremi în parte neatîrnarea. In sfîrşit un mare lucru, poate cel mai mare dintre toate, se petrece în China. Chinezii s’au răsculat împotriva străinilor, îi ucid şi alungă din împărăţia lor. Despre trimişii statelor europene, nici până acum nu se ştie, că trăesc sau sunt omorîţi. La orice întâmplare statele europene nu pot lăsa lucrul într-atâta şi de aceea toate trimit soldaţi în China. Se zice că în curând oştile europene, adunate la Tin-Tien, vor pleca spre capitala Peking. Chinezii însă se pregătesc şi ei, îşi adună oşti şi de nu se vor pleca, se poate naşte în depărtatul Răsărit un uriaş resboiu, cum de mult nu s’a mai văzut. Ba se poate întâmpla, ca din pricina Chinei să ajungă în duşmănie şi unele puteri europene întreolaltă, când apoi şi noi am fi mai de aproape interesaţi. Aceste sunt întâmplările, ce se desfăşură acum, afară de lucrarea păcii, de esposiţia din Paris, deschisă în primăvară şi despre care am scris la timpul seu. FOIŢA. 9 Primiţi sfatul bun. Povestire de Ioan Bochiş, preot. (Urmare şi fine). Preotul ca om deştept de-a una mi-a spus, că ea pentru bărbatul seu nu-’i datoare să plătească şi mai ales pentru datorie de beutură — din averea sa nimic. Se şi apucă a o mângâia pe biata Dochiţă — între altele dându-’i sfat, că numai decât să meargă la oraş la un advocat, care primindu-’i causa o va scoate din nevoe. Dar’ nana Dochiţă se temea de fişcarăşi, şi ’i-a răspuns la preot: îţi mulţumesc, domnule părinte, de sfatul cel bun, dar’ la procator nu mă duc, că mă tem de ei. Eu sünt o zileriţă săracă, car’ procatorii fără bani nu se apucă de lucru, încă şi aceea am auzit, că procatorii sünt oameni răi, cari pe oamenii săraci nici că-i bagă în seamă. — Draga mea Rochiţă, — răspunse bunul şi milosul preot, — primeşte sfatul meu, că îţi vreau binele. Ce e drept, că şi eu am auzit, că sânt destui advocaţi nemiloşi şi fără credinţă în lume, dar’ şi aceea o ştiu din păţania mea, că sânt între ei şi mulţi oameni conştienţioşi şi de omenie, cari punând mare pond pe chemarea lor măreaţă — sânt apărători adevăraţi ai căuşelor drepte şi se silesc a fi spre ajutor oamenilor cari se îndreaptă cătră dînşii, spre a le scoate la isbândă causa adevărată, ba chiar sânt şi de acei advocaţi, deşi sunt rari, cari primesc căuşele săracilor nu pentru bani numai, ci din respectul lor de omenie. — Noa, dacă stă lucrul aşa, eu îţi cred d-tale, domnule părinte, că mai bine ştii lucrurile lumii decât cu o nepricepută muiere, şi aşa mă şi pornesc la oraş. — Dar’ te păzeşte şi nu întârzia, — o admoniează preotul, — că pîra e ca şi boala cea rea, — dacă pe morbos de-a una îl duci la medic, îl mântueşte din boală, — car’ dacă se îmbătrâneşte boala, mai târziu nu-’i poate ajuta şi capătul e moarte. Nana Dochiţă nici că aşteaptă să vină bărbatul ei din robota Jidanului la care era rob de lege prin gâtul seu, îşi ia calea spre oraş, rugându-o mai ântâiu pe nepoata şi vecină-sa Susana, ca până va fi dusă de acasă să-’i grijească pruncii şi casa, şi să-’i spună bărbatului seu despre cele întâmplate, şi causa pentru ce a mers la oraş, — ce Susana cu toată plăcerea a şi primit, car’ muierea năcăjită, între cugete îndoite a plecat spre oraş. Ajungând în oraş Dochiţă, cu gura căscată se mira de curţile cele frumoase şi de prăvăliile cele împodobite şi bogate şi aşa tot mirându-se trecea de pe o stradă pe alta, până când un servitor de oraş — văzându-o că-’i străină, o opreşte şi o întreabă că pe cine caută, unde voeşte să meargă, pe cine caută şi în ce afacere a venit la oraş? La servitorul de oraş ’i-a povestit Dochiţă din fir în păr tot năcazul ei, sfatul preotului şi lucrul pentru care a venit ea la oraş. Făcându-i-se milă de ea la servitorul de oraş, care asemenea era Român, a condus-o până în cancelaria advocaţială a advocatului X. Advocatul X era cunoscut de toţi ca om conştienţios şi de omenie. Ascultă advocatul toate păţaniile muierii până în capăt, apoi îi zise: