Foaia poporului, 1911 (Anul 19, nr. 1-52)

1911-06-11 / nr. 22

Pag-­2 FOAIA POPORULUI Şi ei au vorbit! Mai întâiu Segh­e­­scu, alesul din Bănat, şi după el Mangra, din Bihor. Seghescu a ţinut vorbirea contra „moderaţilor", adecă contra celor ce zic, că sa­ ne mulţumim cu puţin şi să nu mai su­părăm pe „domnii" din Budapesta. Să nu vă miraţi ! Marelui maghiaron­i­ se par şi Românii — vor fi doi trei­­— moderaţi trădători de patrie. Da. După mintea lui mongolizată, Românii nici nu e iertat să spună, că sunt Români. Acolo sunt par­tidele jidano-maghiare. Topească-se în ele, cum s’a topit el. Înainte de-a merge la şedinţa dietei a învăţat bine strofa dintâiu din imnul naţionalităţii maghiare şi a de­clamat-o în dietă. Cu asta s’a făcut apoi pe deplin de râs. Mangra, cu un ochiu tot la stăpânul său Tisza, s’a bătut în piept, că el e pa­triot, fără să fie renegat. A îngânat ceva despre legea de naţionalităţi şi s’a grăbit să declare, că primeşte bugetul lui Zichy. Poate pentru că întreg bugetul şi întreg ra­portul lui Zichy e o palmă în faţa legii de naţionalităţi. Dacă conştiinţa i-a adormit cu totul, î-ar putea fi ruşine cel puţin de deputaţii saşi, cari cu toate că s’au înhămat la carul guvernamental, totuşi au arătat verde ne­dreptatea guvernului faţă de naţionalităţi. Goana contra învăţătorilor confe­sionali. Legea blăstămată a lui Apponyi a fost apă pe moara tuturor revizorilor­ (inspectorilor) şcolari, cari, în prostia lor, cred că înaintează cultura în patria noa­stră nenorocind cât mai mulţi învăţători şi închizând cât mai multe şcoale. Revizori de soiul acesta au cerut în anul 1910 intro­ducerea cercetării disciplinare (pentru prea puţin spor în propunerea limbii maghiare sau pentru purtarea potrivnică­­?) statu­lui) în contra a 148 de învăţători, între cari 72 greco-orientali şi 47 greco-catolici. Făcându-se apel la ministru, acesta, cu toa­te că e tot aşa de dujmănos culturei noa­stre, cu toată voinţa lui de-a ne face rău, a aflat numai 20 de învăţători gr.-or. şi 10 gr.-cat. vinovaţi, pedepsindu-i cu dojană, amendă, pensionare sau destituire. Cele mai multe cercetări disciplinare le-au cerut călăul (hingherul) culturii, fo­stul revizor din comitatul Făgăraşului, şi cel din comitatul Clujului. Din vorbirea unui deputat sas îri dietă. Cetitorii noştri ştiu, că Saşii sunt totdeauna cu guvernul, cum e şi Ţiganul cu­ satul. Aşa şi deputaţii lor de-acum sunt în partidul guvernamental. Unul dintre de­putaţii lor, dl Rudolf Brandsch din Sibiiu, când vorbeşte în dietă, le cam spune însă­­ deputaţilor maghiari şi jidani adevărul ver­de în faţă. In vorbirea ţinută în legătură’, cu bugetul ministrului de culte şi învăţă­mânt, a zis între altele următoarele: „Am avut datele din anul 1908 şi din­­ ele se vede, că în toate şcoalele primare (poporale) din Ungaria limba de propunere este cea maghiară în 75,5 percente, cea germană în 2,7 pere­, cea slovacă în 2,8 pere., cea română în 14,8 pere., cea sâr­bească în 1,6 pere., iar restul în alte limbi. „Din datele acestea se vede, că la noi o parte mare şi considerabilă a copiilor nu învaţă în limba lor maternă, ci în una străină. Aceasta bate la ochi mai cu samă în ce priveşte elementul german. Germanii fac 14 pere. din popolaţia întreagă a ţării,­­ limba de învăţământ este însă germană nu­mai în 2,7 pere. din şcoalele primare. „Am scos la iveală datele acestea nu numai pentru că sunt deputat din Ungaria de naţionalitate germană. In calitatea a­­ceasta fireşte, că doresc din tot sufletul meu şi din toată inima mea, ca stările ace­stea, în care, după cum ştiu cu siguranţă din propria mea experienţă, sufere fraţii mei germani din toată ţara, să se schimbe, c c­ şi fraţii mei germani din ţara întreagă să se împărtăşească de o astfel de învăţă­tură, care să corespundă nu numai dorin-­­­­ţelor lor îndreptăţite, ci şi cerinţelor vieţii practice. In întreaga lume cultă nu e om,­ care să nu ştie, că numai şcoala aceea pri­mară îşi poate îndeplini chemarea şi numai atunci îşi poate ajunge ţinta, când învăţă­mântul se face în limba maternă a copii­lor, altminteri ei nu învaţă nici limba lor, nici cea străină, nici nu-şi pot câştigă cu­­noştinţele, de cari au trebuinţă în viaţă." Bravo domnule Brandsch! Acum am auzit şi noi odată vorba unui German, care e mândru de naţia lui şi are curajul să o spună aceasta şi acolo în dietă. Extrase matriculare în limba ma­ghiară. Am fost dat, după „Unirea", ști­rea despre un vrednic preot greco-catolic,­ care n’a vrut odată cu capul să dea ex-t trase matriculare în limba maghiară, limbă .­­• străină bisericii noastre românești. Ma- \ triculantul împintenat a trebuit să înghită l­a gol, căci legea statului e de partea celor ce cinstesc limba românească în biserică. A­­flăm acum, că în dieceza Aradului un preot greco-oriental dă extrase de felul acesta în două limbi: româneşte şi ungureşte. Iar ceea ce e mai ruşinos, aceste extrase sunt tipărite în chiar tipografia diecezanii din Arad! Lucrul acesta e curat ruşine. Ne-au mai rămas numai biserica adăpost curat al limbii părinţilor noştri. E deci un păcătos acela, care fie din laşitate (frică epu-­­ rească), fie că are afaceri necurate cu vre-o­­ autoritate străină de biserică, se înjoseşte până într’atâta, încât îşi bate joc de insti-­­ tuţiunile bisericei lui, care-i dlă pânea şi cinstea cea mare preoţească, de care însă­­ se face în modul acesta nevrednic. Păcatul se restrânge însă şi asupra superiorilor­­ lui, care îi îngăduie aşa ceva. —— Alegerea din Bichiş-Ciaba. In locul lui Achim, deputatul ţăranilor omorît de nemeşii Zsilinsky, a fost ales Vineri fo­stul ministru de interne Kristoffy, singu­rul, care pare a fi un aderent sincer al vo­tului universal, egal şi secret. Un nou­­abuz. Revizorul şcolar din comitatul Târnavei-mari a cerut, după cum povesteşte un preot în „Unirea", ca în pro­­tocoalele şcolare să se treacă textul numai, în limba maghiară. Vrednicul preot i-a pus textul legii sub nas, ca să vadă, cum acolo se spune apicat, că susţinătorul şcoa­­lei poate umplea rubrica aceasta şi în limba de propunere. Revizorul şcolar a amenin­ţat atunci cu perderea ajutorului de stat, căci ar există un ordin, care cere numai limba maghiară. Purtarea revizorului şcolar este o ne­cuviinţă, căci o lege nu se poate schimbă printr’un ordin, ci numai printr’o altă lege. Sau apoi legea nu se aplică de loc, cum fac Hunii, cari ne guvernează cu legea de naţionalităţi. Nr. 22 Suntem siguri, că autorităţile noastre superioare bisericeşti vor lumină pe preoţii şii învăţătorii noştri în privinţa aceasta, pentru că, cum spunea revizorul, la şcoalele d­in comitatul Târnavei i-ar fi apucat pe toţi frica iepurească purtând protocoalele numai în limbă străină. Supărare patriotică. In proiectul de lege pentru procedura penală militară se spune, că limba maghiară se va folosi nu­mai după ce vor trece cel puţin zece ani. De-aici mare supărare în Israilul maghiar. Li­ s-a răspuns însă scurt şi îndesat: în ar­mata împărătească nu e cine să poată fa­ce judecată în limba maghiară. Trebuie să înveţe oamenii limba aceasta mai întâiu. Să sperăm însă, că în aceşti zece ani poporul român va avea o organizaţie po­litică destul de tare, ca să poată schimbă faţa lucrurilor. Căci până acum slăbiciu­nea noastră e tăria lor. Peirea unei comune româneşti. Multe comune din Caraş-Severin sunt ame­ninţate cu peirea din cauza lipsei de pă­şuni. Ar fi ele păşuni, dar guvernul Un­gariei, care e pentru Români ciumă, aduce pe ele toate adunăturile, ca să croiască co­mune nouă maghiare. E cunoscut cazul comunei Răchita. O comună românească frumoasă, Moldova-nouă, s’a risipit cu to­tul din cauza lipsei de pășune. Parte mare din locuitori au plecat în America, Româ­nia, Sârbia, ba chiar și în­ Germania, iar cealaltă parte s’a dus pe la­ minele de căr­buni, unde lucrează ca mineri. Reformele militare. Sun­t ani de zile, de când vorbele „re­forme militare" se repetă în presa de toate limbile din ţara noastră. Iată despre ce este vorba. Austro-Un­gari­a e tovarăşe ai Italia şi Germania, formând împreună Tripla­ Alianţă. Scopul acestei alianţe e „păstra­rea păcii" sau mai la înţeles: înfricarea Franţei, care, în tovărăşia Rusiei, ar atacă bucuros Germania, care o bătuse rău în războiul din 1870 71. De când s’au înfiin­ţat alianţa, Francia, dar şi Germania şi-au înmulţit mereu armatele. Urmarea a fost, ea şi de la Austro-Ungaria aşteptă tovară­şul ei Germania să mărească numărul sol­daţilor. Cei din fruntea armatei aia şi vrut să facă lucrul acesta încă înainte de-a ajunge la stăpânire în Ungaria guvernul ticălos al şi mai ticăloasei coaliţiuni, în care îşi fă­ceau mendrele al­de Apponyi, Kossuth etc. S’au potignit însă de cererile îndrăzneţe ale guvernelor ungureşti — cel de astăzi nu e cu nimic mai bun ca celelalte — cam­ toate, fie kossuthiste, fie „constituţionale", fie în fine oricât de mincinoase, lucrează pentru ruperea totală a armatei împără­teşti în două. Voiesc adecă să-şi vadă rn­dată cu ochii visul unei armate „maghiare", pentru vremuri ca în 1848. Ce-au făcut guvernul coaliţiei şi ce­­i de astăzi ? Au spus, că vor prezentă pro­­i­­ectele de legi, cari tind la îmbunătăţirea­­ armatei, dar numai cu condiţiunea, ca armata I împărătească recrutată pe teritorui Unga­­■ riei să fie maghiarizată. Kossuthiştii ar­­dori, ca maghiarizarea să se facă dintr’o­­dată, aşa că se peară orice vorbă şi rân­­dueală nemaghiară din ea, celelalte par­tide maghiare vor maghiarizarea mai pe în

Next