Foaia poporului, 1911 (Anul 19, nr. 1-52)

1911-06-11 / nr. 22

leu m­ai 19­11. Duminecă, 29 Maiu (11 Iunie) 1911 Nr. 22 PREŢUL ABONAMENTULUI: Pe un an ....... 4 cor. 40 bani. Pe o jumătate de an ... 2 cor. 20 bani. România, America şi alte ţări străine 11 cor. anual. Abonamente se fac la „Tipografia Poporului", Sibiiu Foaie politică Apare în fiecare Duminecă. INSERATE: să primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI. (Strada Măcelarilor Nr. 12.) Un şir petit prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani, a treia-oară 10 bani. Baţi-vă copiii la dăscălie! In Nr. 20 al acestei foi li­ s’a dat pă­rinţilor români sfatul de a face din copiii lor ofiţeri. Eu aş îndrăsni să le dau un alt sfat, mai bun şi mai românesc, acela de a face din copiii lor învăţători. Pe a­­ceştia din urmă eu nu socotesc şi mai feri­ciţi şi mai folositori pentru poporul nos­tru, decât pe apărătorii cu armele ai ţării noastre. Şi anume iată de ce: Fericirea nu stă în a avea cât mai multe plăceri, pe cari le pot avea ofiţerii cari trăiesc la oraşe, ci în aceea de a avea cât mai puţine plă­ceri şi de a putea fi cât mai mult spre fo­losul cel mai mare al poporului. Dacă ai asemăna bucuriile unui învăţător cu bucu­riile unui căpitan, fără îndoială că învă­ţătorul ar fi cel cu mai multe şi cu mai curate bucurii. El trăieşte pe sate, împreună cu fraţii şi cu prietenii lui, pentru binele că­rora lucrează. Ofiţerul trăieşte în cazarmele de prin oraşe şi pe câmpul de exerciţii, de cele mai multe ori pe la regimente străine ce se află prin oraşe depărtate unde nu mai­­aude cu anii cuvânt românesc şi glas de doină strămoşească, — tot locuri unde se ofileşte sufletul oricât de bine i-ar umbla trupului care se încarcă de bunătăţi şi de scumpeturi. Câţi ofiţeri români nu s’au pier­dut printre străini, uitându-şi de satul lor, de fraţii lor, de poporul lor ? Ce folos ■de plata lor mare, care şi aşa nu le ajunge, dacă din ea nu se îndulceşte decât prea arareori şi fraţii noştri de acasă? Eu nu zic să nu să facă nici un Român ofiţer, de­oarece avem fără îndoială lipsă şi de un număr oarecare de ofiţeri români, eu numai nu vreau să îndemn pe nime anume să-şi dee copilul la şcoale de ofiţeri. Dacă aveţi copii cuminţi şi vreţi să fa­ceţi din ei oameni cu frica lui Dumnezeu şi oameni folositori lor şi poporului no­stru, faceţi din ei învăţători! Ca învăţă­tori vor trăi alături de D-Voastră ajutân­­du-vă, îmbucurându-vă şi învăţând copiii poporului, mulţumiţi cu soartea lor şi mul­­ţăm­ind şi obştea care se adapă de lumină dela ei. Plata lor e mare şi vine din două părţi, întâi dela Dumnezeu care a zis: a­­cela care va învăţa pe alţii, mare se va chemă în împărăţia cerului, — şi a doua dela oamenii cari îl răsplătesc cu recunoştinţa lor şi cu plata în bani. Această plată în bani, care e la început de 1100 cor. pe an şi care după o slujbă de 35 de ani se urcă la 2000 de cor., e mai mare decât plata de 3000- 4000 de coroane la oraş. In a­­fară de acest venit învăţătorul care are pe an 3- 4 luni de vacanţă, mai poate câ­ştiga mult cu economia, ne mai socotind şi aceea că el, de cele mai multe ori, la însurat ia pe cea mai bogată fată din sat. Ce tare din toate acestea un ofiţer, care mai mici odată nu se ajunge cu leafa până la sfârşitul lunii şi care n’are casă, n’are ma­­­­să, numai drumurile, izitirurile şi datoriile­­ neplătite? La cursul dăscăliei se întră cu patru­­ clase gimnaziale, reale sau civile. Cursul ţine patru ani de zile după cari băieţii ies învăţători gata şi pot fi aleşi învăţători pe viaţă. Cheltuielile pe cari le au băieţii în cei patru ani de seminar nu sunt tocmai mari. Taxa pentru şcoală şi pentru în­treaga susţinere, în afară de haine şi de cărţi, e de 320 de coroane pe an, din care se iartă foarte multora suma de 100 de cor, dacă sunt mai sărăcuţi de acasă şi dacă se poartă bine. Măritul Consistor al bisericii noastre va da, începând cu toamna anului acestuia, mai multe stipendii pentru băieţii buni cari vor veni la cursul dăscăliei (la pedagogie). Scopul lui e să atragă cât se poate de mulţi şi cât se poate de buni băieţi spre dăscălie, pentru a face din ei făclii luminătoare ale poporului. De ast­fel de făclii poporul nostru are mare tre­buinţă. O grămadă de şcoli stau închise­­ fiindcă n’au învăţători. Din pricina asta poporul dă îndărăt şi aceasta n’o va putea împiedecă decât trimiţându-şi copiii la cur-­­ sul dăscăliei, unde vor putea învăţă cu cheltuieli destul de mici. Să nu-i înspăimânte pe nimeni veştile cele urîte despre suferinţele învăţătorilor! Unde nu sunt neplăceri ? Şi împăratul şi miniştrii trebuie să dea zilnic piept cu zeci şi sute de neplăceri mari, necum să fie scu­tiţi învăţătorii de ele. Oamenii harnici nu se tem de năcazuri, numai nevoiaşii se tot jăluesc. Un învăţător cuminte nu va simţi prea mult greutăţile pe care i-le pune în spinare şcoala, va simţi însă cele mai mari mulţăm­iri de câte ori se va uită în jurul său şi va vedea ce roade minunate a adus să-­­ i nfânţa aruncată şi cultivată de el în sufle­tele tinere ale copiilor. De aceea, daţi-vă copiii la cursul das-­­­căli­ei, căci vă vor fi mulţămitori pentru a-­­ i ceasta, dacă sunt în adevăr cuminţi. Dr. Onisifor Ghibu * Observările Redacţiei. Publicăm cu plă­­i ■ cere acest articol al dlui Dr. Onisifor Ghibu,­­ ; inspectorul şcoalelor poporale din arhidie-­j­­­ceza Sibiului, în care autorul pledează cu căldură pentru îmbrăţişarea carierii învă­­­­ţătoreşti, un lucru pe care şi noi îl consi­derăm de mare importanţă.­­ In acelaş tim­p nu putem împărtăşi în­să întru toate­­vederile şi lui Ghibu cu privire la cariera militară. Noi Românii, putem fi I mândri de munca desfăşurată de mulţi ofi- i teri de-ai noştri, atât când sunt în activi- j j tate, cât şi după ce iasă la pensiune. Şi­­ nici nu se poate altminteri, când avem atâ- t­­ tea figuri strălucite şi între unii şi între i î alţii.— Afară de aceea, articolul nostru din­­ ! Nr. 20 a fost scris din consideraţii politice ! ! şi naţionale mai înalte, un lucru care a fost băgat în seamă şi la alte locuri. Dovadă telegrama dată din Budapesta unor ziare din Bucureşti, despre care am amintit şi noi în Nr. 21. Pe de altă parte, în articolul nostru, noi n’am avut în vedere pe ofiţerul înstrăi­nat de neam sau plin de datorii — cum îl prezentă dl Ghibu — ci pe ofiţerul român în armata austro-ungară, care îşi iubeşte neamul, ca şi ori­care alt fiu de Român. Iar, că de aceştia încă avem dovedeşte şi împrejurarea, că între abonaţii noştri] sunt o seamă de ofiţeri prin diferite oraşe, cum şi faptul, că nu arareori s’au aflat ofi­ţeri români activi, cari au abonat foaia noa­stră spre a o da la ficiori „dorind ca să contribuie la luminarea ficiorilor români“. Ofiţeri, cari astfel cugetă, sunt desigur Ro­mâni destul de buni şi în alte privinţe... Aceasta dovedeşte tocmai, că în ofiţerul român noi avem un al doilea dascăl al po­porului nostru, pentru care serviciul mili­tar e o a doua şcoală. Cu noi dimpreună trebuie să dorească tot Românul, ca şi în­tre aceşti dascăli ai neamului să avem un­ număr cât mai mare de Români. Slavă domnului, avem destui ficiori, ca să putem da ofiţeri români pentru toate regimentele­­ româneşti, şi învăţători pentru încă o miie­­ de şcoale româneşti. De aceea am întitulat­­ articolul nostru „Să facem din copiii no­­­ştri şi ofiţeri“. * Bine­înţeles, asta nu însemnează că noi n’am admite că sunt şi unii ofiţeri, că­rora le place să trăiască numai în plăceri trecătoare, iar pe de altă parte sunt plini de datorii. Asta e însă partea cea rea a lucrului, întocmai ca şi cu învăţătorii, mai mult sau mai puţin renegaţi şi slugarnici sau grozav de fricoşi în faţa oricărei să­racii de slujbaş străin, care se amestecă în afacerile noastre şcolare. Pornind însă dela ideia, ca în organul nostru să-şi poată spune oricine părerile sale cât mai liber — dacă acelea sunt scri­se de aşa, că pot fi spre binele neamului nostru — am dat cu plăcere loc articolului din­ Dr. Ghibu. De altcum, pe domnia sa, în calitate de inspector general al şcoalelor din arhidieceza­ Sibiului, îl înţelegem prea bine, că îi zace foarte mult la inimă îndeo­sebi ridicarea învăţătorimii pe o treaptă cât mai înaltă. De aceea dl Ghibu doreşte, ca carierei dăscăleşti să se dedice tineri dintre cei mai diligenţi. Cu această ocazie mai amintim, că dacă azi­mâne un alt Român bun de-ai noştri ar veni ca să scoată la iveală avantagiile sau desavantagiile unei alte cariere — fie ca­rieră mai înaltă sau d. e. despre industrie şi com­erciu încă îi vom da loc cu aceaşi plăcere. Aceste afaceri îşi au o deosebită importanţă îndeosebi acum la sfârşitul unui an şcolar, când foarte mulţi părinţi sunt­ puşi în faţa unei hotărîri, de la care atârni­ viitorul copiilor lor.

Next