Foaia poporului, 1916 (Anul 24, nr. 3-64)
1916-01-30 / nr. 3
PREȚUL ABONAMENTULUI:* N ua *n.................................. 5 cor. 40 bani. Ps 6 Jumătate ele an ... 2 cor. 70 bani. Ritfaattia, Amnex'ic.n și «Uotâri etrâiiaal \ oor, «»»si A hoBwr.aate ** fee Iaj,T!ptografia Poporalei* Submi. Foaie politică Apare'In fiecare Duminecă. *»Hf Telefon Nr. 11S. Adresa istografica: »Foair Koptyzhii«, Sibiiu -INSERATE; sa primesc la BIROUL ADMINISTRAŢIEI (Strada Măcelarilor Nr. 12). Un şir petit prima-data 14 bani, a două-os rs 12 bani, a treia-oara 10 bani. La moartea lui Vasile Hossei. In seara Anului nou a încetat din viaţă în Budapesta, epis- * copul Gherlei, Vasile Hossu, de alt cărui pat moartea s’a apropiat de atâtea ori în anii dil urmă. S’a stins la Budapesta, la sfârşitul unui* an lung, în care neamul nostru a fost isbit de atâtea mari suferinţe. După o viaţă rodnică, plină de dureri şi de lupte cu propriul său suflet, uriaşa făptură a acestui arhiereu de mari fapte, a fost în sir it lmuita de,boala grea carii s’a T u.bat în trupul lui, peste ca e pus stăpânire moartea, n 1®..- « ' ' • ’ ■ I ■ . XIUÎ7 OiM tele lui pornite la liniştea de veci, au fost petrecute cu lacrimi de lume multă după cum i s’a cuvenit acestui mare preot. Gazetele au îmbrăcat haina de doliu şi au prins în cuvinte de durere pierderea ce o sufere neamul nostru prin moartea lui Vasile Ilassu, care pierdere se va simţi tot mai mult cu trecerea anilor. In zilele când a luat asupra sa păstorirea diecezei Lugojului, Vasile Hossu, avea luminată calea pe care trebuia să meargă, pentru a aduce foloase adevărate neamului său. El a înţeles că acest neam sărac nu poate fi luminat şi ridicat din starea în care se adă, numai prin pastorale. El a vrut mai înainte de toate fapte. Fapte a visat el, după fapte s’a sbătut Vasile Hossu până la marginea gropii, înţelegând greutatea mare, nemărginit de mare ce apasă umerii unui conducător, aici la noi, el a ales calea care putea aduce cele mai mari foloase neamului nostru. Dăm la acest loc următoarele cuvinte ale acestui episcop, care arată cât de bine a înţeles el situaţia conducătorilor bisericilor noastre: 191. ,Din adevăr, care este soartea unui Arhiereu român la noi? „De dragul şi pentru interesul bisericii capţi a susţine relaţii bune cu stăpânirea? Eşti oportunist, laş, slab de tonger, străin de sudetul neamului, ori chiar trădător. „Faci politică militantă, te pui în potră cu puternicii zilei, şi apoi fireşte nu poţi dobândi nimic pentru biserică, şcoală, cler, dascăli, tinerime, popor ? Eşti lipsit de tact. „Cruţi, tragî desăgura faci fundaţii, ştiind că ai să aşterni neam sărac? Se Zîf' ** .• iv» n fundaţii se aşteapta de la Arhierei. „Nu faci fundaţii, ci dai tuturor câţi te cearcă, alinând zi de zi sarcini şi suspine? Eşti risipitor, îmbogăţeşti neamurile nu şti umbla cu banul. „Nu umbli în vizitaţie canonică, pentru a putea stărui cu atât mai mult din zori de zi şi până seara târziu, ca administraţia bună a trebilor obşteşti să nu ■ , ’ ’ sufere? Eşti biurocrat, (om, care numai scrie) fâra simţ pentru cerinţele vieţii: „Umbli în vizitaţie canonică, îţi mânci sănătatea, cheltueşti banii şi observând neorândueli, stăruieşti a îndrepta relele şi a disciplina pe cei nepăsători? Eşti tiran, jandarm iar nu părinte. „Să mai continuăm? Şi oare nu este aşa soartea Arhiereului român ?“ Oamenii cari l-au cunoscut pe Vasile Hossu din depărtare au greşit totdeauna în credinţele ce şi i le-au făcut despre el. Cei ce însă l-au cunoscut de aproape, cei ce au pătruns cât de puţin în sufetul acestui om, ştiu cât a luptat, cât a suferit el, ştiu că acest om îşi schimba ades scrâşnirile de dinţi în zimbete şi în vorbe dulci numai şi numai în interesul neamului său. Şi acum când Vasile Hossu nu mai este între vii, când gura lui e închisă pentru veci, vor vorbi faptele lui, cari vor rămânea ca nişte pietre puternice la altarul culturii Românilor din Ungaria. Răvaş politic. Ofensiva austro-germană, care a ajuns în săptămâna trecută să îngenuncheze pe Muntenegrini, poate să încrusteze şi de astă dată izbânzi destul de frumoase. După luarea oraşului Cetinje, armatele noastre au luat dru&ţdl mirii şi au ocupat singurul port stătu ieri aCe.Ar.,’ ~ Al.*~ • gară îşi asigură pas de pas stăpânirea asupra mării adriatice, pentru care îşi aruncă în foc fără de cruţare, dar totodată şi fără de rezultat. Italienii, batalioane după batalioane, pe înălţimile platoului dela Doberdo. Trupele genei raiului de infanterie Kövess, cărora li se socoteşte spre laudă şi fapta aceasta, au înaintat, ocupând sat după sat, din ţara Muntenegrului, iar telegramele din urmă vestesc că Duminecă seara au întrat în Scutari, oraş din hotarele Albaniei, unde îşi aflase mai în urmă regele Nichita, loc de adăpost şi de odihnă. Pertractările de pace totuşi din anumite pricini pe cari noi nu le ştim încă, nu s’au început, ci deocamdată se urmează înainte cu desarmarea soldaţilor muntenegreni, care nu este întâmpinată pretutindea cu egală bunăvoinţă din partea populaţiunei. Iată dară ce-a însemnat să te aliezi antantei şi să pui în joc tot ce-ţi era mai scump. Rusia, care se mândria odinioară cu titlul ei de ocrotitoare a micilor naţii de Balcani, şi Italia, care îndemna şi pe alţii să între alăturea de ea în horă, şi mai cu seamă pe România, stau nepăsătoare, privind cu un zâmbet pe buze, cum se destramă ţări, cum se zdrobesc dinastii, şi cum cad sfarmate coroane cari im-