Foaia poporului, 1919 (Anul 27, nr. 1-47)

1919-01-14 / nr. 1

Peg. 2 FOAIA POPORULUI Nr. 1 lor mari (de sute şi mii de jugare) şi a *^fideicomiselor (moşiile cari nu se pot vin, ' de). . De altcum chestia cu împărţirea de pământ la ţărani este de prezent pentru poporul nostru de jos cea mai arzătoare. Numai o deslegare norocoasă a acestei afaceri va aduce deplină mulţumire în sinul populaţiei noastre din multe părţi. De prezent să studiază chestia cu tot dinadinsul şi în resortul agriculturei de la Consiliul dirigent din Sibiiu. Să sperăm la o deslegare cât mai norocoasă. Din parte ne observăm, că în numerele viitoare vom căută şi noi a lămuri această chestie din mai multe puncte de vedere. Ca bază vom luă referinţele noastre de la ţară, spiritul poporului de prezent, despre care avem la îndemână o seamă de ştiri, unele bune, altele rele, cum şi dorinţa noastră fierbinte de a vedea massele poporului în putinţa de a se ridică în bunăstare, de-a ajunge la un traiu mai bun şi mai fericit, cu astfel cu atât mai bine să se simţească roadele României mari, care apoi, răzimată pe o ţărănime puternică, tot mai uşor se va putea ridică între naţiunile culte din lume. Cât pentru ţărănimea noastră vă rugăm : aveţi încredere în conducătorii cei buni, pe cari îi ştiţi de mai demult că Vă vreau binele. Ei vor face tot ce se poate, ei vor căută a convinge şi pe cei ce se împotrivesc încă unor cereri drepte. In chipul acesta vom putea rămânea cu toţii un trup şi un suflet, spre fericirea iubitei noastre patrii. Două telegrame trimise generalului Moşoiu de M. Sa Regina Maria şi Prinţul Carol Palatul Cotroceni. Generalului Moşoiu, comandantul trupelor din Transilvania, Sibiiu. Adânc mişcată de frumoasele urări ce îmi adtinceţi în numele acelora, ce luptă încă pentru visul nostru azi înfăptuit prin vitejie şi credinţă, cu aceeaş încredere în ei, sper să-mi fac plăcere în curând de a fi în mijlocul lor. Vă urez tuturor un an plin de sănătate şi mulţămiri. Maria, Palatul Cotroceni. Generalului Moşoiu, comandantul trupelor din Transilvania, Sibiiu. Vă mulţămesc din inimă pentru călduroasele urări ce mi-aţi trimis. Nu voiu uită niciodată Crăciunul plin de speranţe petrecut în 1917 în mijlocul Div. 12. Aştept cu nerăbdare clipa când voiu putea veni la Sibiiu. Carol. Din telegramele de mai sus se vede, că Maiestatea Sa Regina şi Alteţa Sa Prinţul moştenitor Carol în curând vor veni la Sibiiu, unde desigur vor fi primiţi cu adevărată dragoste românească. Saşii şi România mare. Compatrioţii noştri Saşi, cu cari trăim laolaltă de mai multe sute de ani, într’o adunare ţinută la Mediaş. Miercuri acum în 8 ianuarie st. n. au hotărât, că se învoesc cu alipirea poporului săsesc la România mare. După marea adunare dela Alba-Iulia, unde poporul român din Ardeal, Bănat şi celelalte ţinuturi locuite de ei, au hotărât formarea României mari, poporul săsesc s'a purtat cu oarecare răceală şi cu tăcere faţă de noi. Ei mai sperau poate, în învierea din morţi ţării ungureşti de dinaintea războiului. Văzând insă că lucrul să desfăşură în favoarea dreaptă, a Românilor, au hotărât alipirea la România mare. Prin o scrisoare, ce o dă adunarea dela Mediaş cătră poporul săsesc, Saşii acum recunosc dreptul Românilor, de-a se uni cu România mamă. Ei doresc poporului român izbândă la împlinirea gândurilor sale şi se declară fiecare de cetăţean al noului stat român. — Felicitările noastre pentru fapta săvârşită a Saşilor ! * Acestea toate ar fi bune, deşi puţin cam târziu. Nu trebue însă trecut cu vederea, că Saşii sunt un popor în unele privinţe tare conservativ (ţin la obiceiurile vechi din cale afară de tare), prin urmare cu greu se pot împăca cu schimbări mai mari Neajunsul Saşilor mai este, că atât prezentul cât şi viitorul nu mai poate părtini privilegii (favoruri) învechite, pe baza cărora s’au susţinut Saşii sute de ani, până ce, în timpul din urmă, chiar şi Maghiarii începuse a le tăia mereu şi aceste privilegii. Considerând acestea nu putem înţelege de loc dorinţele Saşilor, ce şi le-au exprimat în zilele trecute cercurilor noastre conducătoare. (Am auzit de ceva memoriu, care deocamdată nu e pentru lumea mare). Avem însă deplină încredere în cercurile noastre conducătoare, cari sub nici o împrejurare nu vor putea recunoaşte formarea unui stat în stat. Compatrioţilor Saşi să li se spună, că s’a gătat demult cu lumea privilegiilor. Doar asta au simţit-o destul şi dela Maghiari în timpul din urmă. Cum mai sunt în stare, p d*v, că fac* ast' ' le cereri, în noul stat? Existenţa şi desvoltarea micului popor săsesc nu vrea nimenea să o împedece. Această existenţă şi desvoltare nu se mai poate însă baza în viitor pe privilegii, ci fiecare cetăţean al statului să lucreze din răsputeri, în cinste şi omenie, la susţinerea pământului ce-i poate lucra, la casele ce-i trebue pentru locuinţă, la meseriile şi prăvăliile ce le are etc. împiedecarea cuiva de-a cumpăra pământ, — pe când alţii nu sunt în stare să şi-l lucre, — sau dorinţa de-a nu vinde sub nici o împrejurare casa la un Român, ori să nu primească băieţi români la cutare sau cutare meserie, toate acestea, dimpreună cu alte multe gânduri fără rost în vremea modernă de azi, să şi le scoată Saşii din cap. Atunci va fi cea mai bună armonie, lucrând fiecare în cinste şi omenie pentru susţinerea proprie şi înaintarea ţării noastre atât de bogată în de toate, gară. Soseşte trenul. Strigăte de bucurie umplu văzduhul. Soldaţii se dau jos din vagoane. Trec în curtea gării. O companie se reia toarce şi se postează pe peron, căci se anunţă trecerea generalului Berthelot spre Sibiiu. Peronul e o mare de oameni. La sosirea trenului strigăte de „hora“ şi „Trăiască Franţa“, Corul plugarilor cântă ,Hora Unirei“. Generalul se dă jos din vagon şi primeşte salutul cumpănii de onoare. Se amestecă printre public şi zimbeşte mulţămit de cele văzute. După ce se urcă în vagon,între urale puternice, trenul se pune în misare, iar noi rămânem cu fraţii doriţi. 1) Mersul de la gară până la bisercă a fost un adevărat marş triumfal. Goarnele sunau, lumea aclama cu căldură. In biserică s’a ţinut un scurt serviciu divin, ca mulţămită lui Dumnezeu pentru împlinirea visurilor noastre. A vorbit foarte frumos dl protopop Sergiu Medean. După serviciul divin ofiţerii români şi domnii din loc ne-am dus la casa oraşului, unde în numele saşilor a vorbit silvicultorul Schwarz, căruia i-a răspuns comandantul Batalionului După amiazi s’a încins o horă în piaţa mare, ca şi care nu a mai pomenit bătrânul Sebeş. A fost hora mare, hora cea sfântă, hora unirii tuturor Românilor. De sub castro. De pe satele noastre. Din Sebeşul săsesc. Dintr’o scrisoare mai lungă reţinem următoarele : E vis sau e fapt, ceea ce se petrece înaintea ochilor noştri? Oare falnica oştire a viteazului rege Ferdinand şi a mândrei crăiese Maria stă înaintea noastră? Da! Ochiul nu ne înşală, inima nu ne amăgeşte. Eroii dela Mărăşti şi Mărăşeşti, Batalionul de vânători a sosit în Sebeş azi în 2 ianuarie n. 1919. De dimineaţă oraşul e într’o mişcare neobişnuită. Se strânge lume multă înaintea şcoalei, de unde în cântece vesele iese la De pe Valea Jiului. Dintr’o corespondenţă a unui confrate aflăm, că pe Valea Jiului comercianţii şi lucrătorii străini de neamul nostru umblă printre oameni şi-i îndeamnă cu fel şi fel de minciuni a nu se lăsa alipiţi României mari. Acest frate, care judecă foarte româneşte, ne roagă să atragem atenţiunea Consiliului dirigent şi a Domnului colonel Oprescu, asupra acestui fapt. Ne ţinem de datorinţă a scrie acestea şi a rugă pe oamenii noştri de bine, din părţile acelea, a căuta ei ac de cojocul lupilor, cari vreau să vâre zizanie între noi. Dacă ne vom arăta tari în dorinţele noastre» şi le vom ră ’'de aşâ cum iniir' doreşte, n’pretre noi. Fraţi li predică Rep. Din Guşteriţă. In legătură cu cele scrise în numărul trecut al Foii despre steagul nunţii din Gu-^ şteriţă, îndrăgit de generalul Berthelot şi dus cu dânsul, am mai primit uvuătoarele amănunte: La îmfrumseţarea steagului poftit de dl general Berthelot a contribuit în măsură mare următoarele ţărance fruntaşe: Elena Dănilă, Maria Bica, Nuţa Pescariu, Nuţa Perea, Maria Udrea, Maria Morariu, Stana Coman, Ana Deneş şi Maria Stăneasă (Cea din urmă o mare măiastră în ţesături româneşti). Acestor femei e de a se mulţumi, că dibăcia şi hărnicia femeii române va fi admirată şi în Franţa, unde de bună seamă va ajunge steagul nostru. Servească aceasta ca încurajare numitelor femei, iar altora, din alte părţi, ca un îndemn şi pildă, ca să urmeze cu drag pe Guşteriţenele harnice, cam deşi în apropiere de oraş, totuşi îşi păstrează cu mândrie frumosul lor port românesc.