Foaia poporului, 1935 (Anul 43, nr. 1-52)

1935-09-15 / nr. 38

Pag. 6 In revista oficială ungurească „Ma­gyar Statistikai Szemle“ (Buletinul statistic maghiar), ultimul număr, a apărut câteva date statistice, în care specialiştii unguri s-au silit să oglindească în cifre situaţia prezentă a populaţiei din Ungaria. E firesc, ca în asemenea publicaţii ale unui stat să vedem aceste lucruri. Ceia ce nu este firesc, este că ungurii, ca şi în alte cazuri, nici de data aceasta, nu uită să-şi arate colţii împotriva tratatului de la Tria­non, considerat ca o nedreptate strigătoare la cer, făcută Ungariei. Noi ştim, prea bine, că statistica este una dintre cele mai bun­e arme de propa­gandă. Cunoaştem chiar metodele, după cam­ Ungurii fac cifrele să vorbească în favoarea lor. Şi de multe ori statistica un­gurească reuşeşte să câştige Ungariei — până la proba contrarie — simpatii, ca unei ţări civilizate, în care starea socială face progrese, economia, comerţul, finan­ţele şi industria ar progresa nespus de mult dacă... dacă — ah! dacă — i s’ar în­gădui întinderea ei teritorială . A­rdealul!!! Asta e strigarea. Aici e buba ! Din toate scrierile ungureşti — dar absolut din toate — propaganda şi statis­tica, sau orice altă manifestare, sunt me­nite să ajungă în mâna străinătăţii, pentru a fi convinsă de dreptatea cauzei celor de dincolo de Tisa. Dreptate de cauză? Ce visuri deşarte­ înţelegem această durere, căci nesufe­rită şi împilătoare ne-a fost dominaţiunea ungară în cursul celui un mileniu şi mai bine. Tot această statistică „umflată“ ne mai arată, că ,deşi starea economică în anul din urmă s’a îmbunătăţit, numărul şomerilor nu s-a schimbat, decât în foarte redusă măsură, fiind de 19.346, din cam­ 87 la sută bărbaţi iar restul femei“.­­Pentru a se vedea cu cât meşteşug Întocmesc „spe­cialiştii“ ud­guri statisticile, cetitorii noştri să confrunte afirmările de mai sus cu arti­colul nostru din numărul trecut al foii: „Din mizeriile Ungariei", — acolo e ade­vărul şi realitatea stărilor de lucruri şi fapte). Dar toate aceste uneltiri nu ne sperie şi nu sperie pe nimeni, dintre aceia cari cunosc îndărătnicia şi obrăznicia Ungariei. Opresiuni asupra credincioşilor bisericii ortodoxe Pe de altă parte gazetele ungureşti, din Budapesta şi din Ardeal, împrăştie din belşug svonuri despre o nouă încercare şi uneltire a guvernului maghiar, faţă de mi­noritatea românească din Ungaria. Ne­astâmpăraţi, cum sunt Ungurii, Vor cu orice preţ să maghiarizeze toate vietăţile şi sufletele româneşti, pe cari soartea — străină de voinţa neamului nostru — i-a lăsat în afară de graniţele scumpei noastre patrii, rămânând sub soarele unguresc de dincolo de Tisa. Cu anumite apucături — metode de ale lor bine cunoscute — un­gurii au izbutit să maghiarizeze, în mare parte, pe toţi fraţii noştri înstrăinaţi. Lupta cea mai aprigă se pune, deo­camdată pe planul diplomatic, cu care se tinde spre cucerirea şi maghiarizarea în bloc, a credincioşilor bisericei ortodoxe din Ungaria. E vorba de înfiinţarea „bisericei autonome ortodoxe ungureşti“, sub a cărei oblăduire urmează să fie încadraţi, forţat, toţi ortodoxii din Ungaria, indiferent de neam. Şi pentru acest scop, guvernul un­gar a depus la congresul bisericii ortodoxe, care va avea loc la Constantinopol, un memoriu, ameninţând că în cazul când i se va refuza această autonomie, ortodoxii maghiari vor părăsi în bloc ortodoxismul, trecând la alte confesiuni. Scopul acestei uneltiri îşi are tâlcul său bine stabilit: ei urmăresc desnaţiona­­lizarea elementelor minoritare ortodoxe din Ungaria şi contopirea lor sufleteşte cu un­gurii. Dar noi Românii am avut şi avem în faţa noastră, o mare axiomă: „Sângele apă nu se face!“ Faţă de aceste nouă uneltiri ungureşti noi nu avem decât un lucru de spus. Prin înfiinţarea bisericii ortodoxe au­tonome ungureşti , Ungurii nu-şi vor pu­tea ajunge niciodată ţelul urmărit: desna­­ţionalizarea minorităţii româneşti de peste graniţe. Veacuri întregi. Românii din vechea Ungarie au cunoscut împilări dintre cele mai mari, în ceia ce a privit credinţa lor neclintită în cultul bisericii strămoşeşti, pre­cum şi în cultul celor două simboale: Cruce şi Spadă! Suferinţele şi prigoanele au oţelit sufletele, fâcându-le să reziste cu dârzenie în faţa valurilor de impilare. Nici de data aceasta nu va fi altfel. Căci trebue să se ştie: Din ce o naţiune e constrânsă şi asuprită mai mult, din aceia dârzenia e mai mare, sufletul se oţeleşte mai mult şi să te ferească Dumnezeu de pumnul vânjos al Românului. In faţa acestor uneltiri, ne-am luat îngăduinţa să facem această prorocie. Din obrăzniciile Ungurilor... Cum ticluesc „specialiştii“ unguri statisticile Agresiuni asupra credincioşilor bisericii ortodoxe. — Şi toate acestea pentru că vor Ardealul!! ! RoAift POPORULUI Târgul de toamnă al Sibiului Câteva constatări in legătură cu târgul de vite După cum am scris la vreme, în zi­lele de 8 şi 9 Sept. a avut loc târgul de oi, iar în zilele de 10 şi 11, târgul de vite cornute. In zilele de 12 şi 13 s'a ţinut târ­gul de cai După cât s'a constatat, putem spune că, anul acesta, atât târgul de oi cât şi cel de vite cornute şi cai, a fost mai bun ca cel din anul trecut. Vite au fost mai multe, de rasă aleasă şi foarte bine îngrijite. La aceasta a contribuit în bună parte păşunatul îmbelşugat din anul acesta. După cât am aflat până în momentul când încheem foaia s­au făcut multe vân­zări. Dintre vitele cari au avut căutare mai mare de către negustori au fost junin­­cile, viţeii şi boii graşi, cari au fost cum­păraţi pentru export. Deasemenea s'au făcut, vânzări, cumpărări şi schimburi între vitele de muncă, boi, vaci şi cai. O bună mişcare s'a simţit şi în târgul de oi. „Lânoa­­sele“ anul acesta — spre deosebire de alte dăţi — au fost foarte frumoase, având păşune bună de tot timpul anului. S'au cumpărat câteva perechi din solul oilor mărgineneşti din jurul Sibiului (Răşinari, Tilişca, Poiana,) pentru a fi duse de pră­­silă în vederea îmbunătăţirei rasei, din regiunile Munţilor Apuseni. O dare de seamă mai amănunţită o vom face pentru numărul viitor, când, vom fi în putinţă să cunoaştem mai în amă­nunte diferitele preţuri la cari s’au vândut vitele, precum şi numărul lor intrate în târg şi vândute. Pentru târgul de mărfuri, care s'a Nr. 38 ţinut Vineri 13 Sept. deja s’au şi aşezat şetrele în piaţa mare, încă cu două zile înainte. Dacă târgul de vite a mers bine, vor avea căutare şi produsele din comerţ şi industrie. Aşa a fost de când e lumea. Trăgând cu urechea în dreapta şi stânga O datorie de onoare Veronica: Dea Dumnezeu noroc, măi Pintilie, dar unde o mâni aşa zorit? Pintilie: Mă grăbesc să nu treacă poştarul... Am auzit că o sunat din trân­­ghiţă, în faţa primăriei... Veronică: Doar nu cumva vreai să trimiţi iar vr'o lăcrămaţie la prifectu? Pintilie: Deocamdată nu spaţă. Am altceva mai bun de trimis . Abonamentul la „Foaia Poporului“ Am vândut ieri ceva grâu şi de, ca omul, trebue să-ţi mai îm­plineşti şi datoria de onoare către foaie. Mi-a mai rămas ceva restanţă pe anul trecut şi vreau, ca tot­odată cu trimiterea ei, să-mi plătesc abonamentul pe un an înainte. Veronică: Bine faci măi soaţă. La fel am făcut şi eu săptămâna trecută. Am rupt ceva de la câştigul care l-am avut la boi şi mi-am zis: Intâiu de toate îmi plătesc abonamentul la foaie şi pe urmă voiu mai coperi şi celelalte găuri. Pintilie: Va să zică tu m'ai luat pe dinainte? De, se vede că ai fost mai no­rocos. Dar nu are a face! Cred că tot cu aceiaşi mulţumire or fi primiţi şi banii mei. Ştii tu zisa Scripturii: „Tot ceia ce se dă din inimă, bine va fi primit înaitea Celui de sus.“ Veronică: Dac'ar fi toţi buni platnici ca noi doi n'ar fi rău mă soaţă, dar vezi, mai sunt câte unii de se cam lasă pe tân­­jală, cu plata abonamentului şi poate sunt mai gazde ca noi. S'au cam învăţat Românii noştri să citească foi pe „bogdea prostea“. Pintilie: Apoi cine vrea să citească foaia pe gratis ăla nu-i om cinstit, Vero­nică ... Se cam cunosc păsările ălea şi aci la noi în Viişoara. Pe toţi cari i-a pus la rubri­ca „Răi plătitori“, pe aceia îi găseşti tot aşa de răi platnici şi la comună şi pe la pră­vălii sau mai ştiu eu pe unde. De-o pildă Nuţu din grui: La foaie are răstanţă vre­o 1200 lei, pe la primării alte două mii, apoi nu mai socotesc la „boltă“ unde am auzit că de vreo trei ani nu a mai plătit nici un leu. Şi dacă l-a încrestat şi pe el la ru­brica „Răi plătitori“ a strâmbat din nas şi-a spus, că li-i ciudă la domnii de la foaie pe el. Auzi tu comedie! Tot el de către pădure. Veronică : Asta ca asta dar să-l vezi cât obraz are . Sâmbăta se duce la poştă, îmi ridică foaia, o ceteşte şi mi-o aduce abcea Lunia, când nu mai am vreme s’o cetesc. I-am spus eri, că de mai umblă cu hicle­­şug de ăsta îl dau pe mâna părintelui să-l dea în faţa poporului la biserică. E curată obrăznicie... Se ţine gazdă, nevoe mare, şi nu-i în stare să-şi plătească şi el cei 140 lei la an, car­e aproape o nimica, când stai a socoti. Pintilie: Să le fie ruşine la toţi cari fac ca Nuţu. Ăştia numai oameni de cinste şi onoare nu pot fi. Dar lasă-i pe noi să-i punem la răspect. Ori îşi abonează foaia şi şi-o plătesc la timp, ori dacă nu să-şi pună pofta în cui de a ne-o mai cere s’o citească. Doamne ajută, că mă grăbesc să nu scap poştarul... Săgeată.

Next