Foaia Noastră, 1965 (Anul 9, nr. 1-24)

1965-01-01 / nr. 1

2 Presa mondială este predispusă să dea cîte un nume caracteristic fiecărui an. Astfel, de exemplu, anul 1964 a fost numit „anul alegerilor” — avînd în vedere alegerile din S.U.A. și Anglia — evenimente importante în viața politică a statelor occidentale. Insă din punct de vedere al popoarelor africane şi al celor din Asia, anul 1964 s-ar putea numi „anul cotiturii spre stingă”, iar de pe poziţia statelor socialiste, „anul confirmării” — deoarece evenimentele politice internaţionale au confirmat justeţea politicii duse de lagărul socialist. „Anul alegerilor” Viaţa politică din S.U.A. şi Europa occidentală a fost influenţată într-o oarecare măsură de campania de alegeri. Mai ales alegerile din S.U.A. au stîrnit interesul lumii. Atenţia opiniei publice s-a îndreptat întrebător spre Washington, cine oare va ieşi biruitor din duelul Johnson—Goldwater. De fapt aici nu s-a pus problema luptei a două personalităţi, ci era vorba de două tendinţe politice. Una, reprezentată de Goldwater, cu conţinut extremist, ură rasială, planuri de război rece, şi riscul unui război atomic, iar cealaltă, reprezentată de Johnson, politică mai chibzuită, o linie mai moderată. Şi mulţumită opiniei publice din S.U.A., politica aventurierilor şi a zăngănitorilor de arme a eşuat. Cu o majoritate de voturi, pînă acum necunoscută în istoria Americii, a învins Johnson, care în discursurile sale electorale şi-a exprimat dorinţa de a duce o politică a coexistenţei paşnice şi de a trata cu ţările socialiste. In Anglia campania de alegeri s-a încheiat cu biruinţa Partidului Labourist asupra Partidului Conservator. Cu toate că între programul celor două partide nu este mare deosebire, totuși, în ultimii ani, programul Partidului Labourist s-a bucurat de o popularitate mai mare, deoarece acest partid a avut o atitudine mai hotărîtă în anumite probleme ca, de pildă, problema germană sau răspîndirea armelor atomice. Victoria Partidului Labourist — pe lîngă mai mulţi factori de politică internă — a fost ajutată şi de opinia publică din Anglia, care sprijină pe cei care susţin necesitatea colaborării internaţionale şi pentru realizarea căreia formulează propuneri pozitive. Fireşte, discursurile electorale sunt într-un fel, iar realizarea celor promise se prezintă într-alt fel. De atunci, de exemplu, Wilson, noul prim-ministru al Angliei, în privinţa programului anunţat în timpul alegerilor a bătut în retragere într-o oarecare măsură. Totuşi, tot ce s-a petrecut în cele două ţări anglo-saxone dovedeşte clar că predomină şi pe mai departe recunoaşterea faptului că problemele mondiale nu pot fi soluţionate prin războaie atomice şi că — după posibilităţi — trebuie evitată catastrofa ce ar putea fi cauzată de aceste războaie. Această idee este cuprinsă cel mai clar în programul politicii coexistenţei paşnice, care în forma ei de azi a fost expusă cu cîţiva ani în urmă de către guvernul sovietic, şi care de atunci s-a înrădăcinat adînc în inima oamenilor iubitori de pace de pe glob. Războiul nuclear este evitabil chiar dacă în momentul de faţă nu dispunem de garanţii totale pentru evitarea lui. S-au întîmplat însă în ultimii ani multe evenimente care întăresc această nădejde a omenirii. Unul dintre acestea îl constituie acordul cu privire la încetarea experienţelor cu bombe atomice, încheiat încă în 1963. Din păcate, în anul 1964 un acord asemănător nu s-a încheiat, dar altele de o mai mică importanţă dovedesc că acest curent este trainic. Asemenea acorduri sunt: înţelegerea sovieto- americană despre întrebuinţarea forţei atomice în scopuri paşnice (ca extragerea sării din apa mărilor), acordul cu privire la reducerea surselor de materii prime atomice, folosite în scop de război, şi faptul, că ambele puteri mari au hotărît să reducă într-o măsură oarecare bugetul de investiţii militare. Acestea sunt rezultate concrete, şi îmbucurătoare, dar anul trecut putea fi şi mai bogat în rezultate dacă... . . . politica guvernelor ţărilor din Europa occidentală nu ar avea şi trăsături periculoase, dacă ar fi stinse acele focare care oricînd ar putea duce la conflicte de mai mare amploare. Vietnamul de Sud, de exemplu, este o „rană mereu sîngerîndă” pentru S.U.A., iar pentru continentul asiatic — un izvor de permanentă nelinişte. Un alt focar periculos, susţinut de America şi de statele occidentale, este legat de planul unei puteri atomice multilaterale. In esenţă, în cadrul acestui plan S.U.A. vrea să întărească coaliţia militară a aliaţilor săi, ceea ce înseamnă că această alianţă — sub supraveghere americană — pune la dispoziţia generalilor şi diferitelor guverne din Europa occidentală arme atomice. Trebuie să constatăm cu părere de rău că în cursul anului 1964 tratativele privitoare la dezarmare n-au făcut nici un progres. Motivul acestui insucces constă în programul militar al cercurilor militare din Occident. „Anul cotiturii spre stînga” Atît ţările capitaliste ale Europei, cît şi America de Nord sînt strîns legate de aşa-numita „a treia lume” — adică de ţările recent eliberate ale Africii, Asiei şi Americii Latine. Cu toate că aceste ţări din punct de vedere geografic se află departe de noi şi forma de viaţă a acestor popoare diferă mult de a noastră, le cunoaştem bine problemele, în presă citim mult despre ele şi ne-am ocupat mult cu ele şi în ţara noastră. Chiar şi acum nu de mult, în cadrul Congresului U.T.C. am auzit în discursul tovarăşului János Kádár că, una dintre sarcinile politicii noastre externe este sprijinirea acestor ţări în curs de dezvoltare. Oare de ce este considerată atît de importantă această sarcină? Pe de o parte din umanitate trebuie să tindem ca aceste popoare, care au suferit atît de mult şi duc şi astăzi o viaţă sărăcăcioasă, să se ridice cît mai curînd la un nivel de trai mai omenesc. Pe de altă parte, aceste ţări au o uriaşă însemnătate şi din punctul de vedere al politicii internaţionale. Ele sunt partizanii păcii , fiind convinse de faptul că progresul lor economic depinde de relaţiile comerciale internaţionale şi de sprijinul internaţional. Ele ştiu, că politica războiului rece şi cursa înarmărilor consumă uriaşe forţe materiale şi împiedică normalizarea relaţiilor internaţionale. Politica popoarelor din Africa şi Asia trebuie privită deci din acest punct de vedere şi în anul 1964. Şi putem preciza cu hotărîre că situaţia generală în aceste părţi ale lumii este caracterizată printr-o „cotitură spre stînga”. în procesul de dezvoltare, de exemplu, Kenia a devenit republică cu un singur partid politic, s-a eliberat Rodesia de Nord — fosta colonie a Angliei — iar din unirea a două state, Tanganica și Zanzibar, s-a format un nou stat, Tanzania. In Algeria, guvernul a luat măsuri împotriva exploatatorilor străini ai zăcămintelor petrolifere din ţară, prin care Ben Bella a dat dovadă că ţara lui nu se va opri pe drumul pe care a pornit, avînd ca scop final construirea socialismului. Luptele însă nu au încetat încă. Pe teritoriul Africii se dau lupte pentru Africa. Vechii stăpîni ai fostelor colonii — sau mai recent, Statele Unite ale Americii — cu greu se lasă bătuţi. Fac tot posibilul de a-şi întări influenţa asupra acestor ţări recent eliberate. Uneltirile lor tind să înlocuiască vechea dependenţă cu altele noi. Această tendinţă de neocolonizare adesea este ajutată în procesul ei de realizare prin faptul că, în noile ţări eliberate mai au loc multe lupte interne între diferitele triburi indigene. Aceste lupte adesea iau forma războiului făţiş , ca de exemplu în Congo. In general însă fosta lume a coloniilor din Africa se orientează spre stînga. Dar acest proces nu este simplu şi nici nu se realizează în ritm rapid. Ea are de luptat cu problemele politice, economice şi culturale adînc înrădăcinate. „Anul confirmării” Vorbind despre situaţia ţărilor din Africa, Asia şi America Latină, care în vederea dezvoltării lor au nevoie de atîta ajutor, putem să precizăm că sprijinul lor cel mai de seamă este lagărul socialist. Cu toate că sprijinirea ţărilor lumii a treia este un factor important, ea nu formează decît una din sarcinile politicii externe a lagărului socialist, deoarece obiectivele principale ca: desăvîrşirea construirii socialismului şi apoi a comunismului, întărirea forţelor economice, lupta pentru coexistenţa paşnică, şi evitarea războiului nuclear, nu s-au schimbat nici în cursul anului 1964. Ideea coexistenţei paşnice însă nu înseamnă numai ca ţările socialiste şi statele cu alt sistem social să nu poarte război unele împotriva celorlalte, ci ţările socialiste urmăresc ca să întreţină relaţii comerciale şi culturale cu alte ţări pe bază de reciprocitate. Ţările socialiste nu se tem să se angajeze la întrecere în această privinţă. Un rezultat de seamă al tendinţelor de a întări legăturile cu celelalte state socialiste s-a manifestat prin faptul că în anul 1964 s-au strîns şi pe mai departe legăturile dintre ţările socialiste în cadrul C.A.E.R. S-au făcut primii paşi în vederea colaborării în domeniul metalurgiei între ţările Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Uniunea Sovietică şi Republica Democrată Germană. Curînd se va realiza cooperarea între construcţia de tractoare cehoslovacă şi polonă, precum şi cooperarea dintre Polonia şi R.D.G. pe tărâmul construcţiei de automobile. Toate acestea sunt dovezi grăitoare că colaborarea în cadrul C.A.E.R. este avantajoasă pentru toate ţările participante. Ţările lagărului socialist însă sunt unite — pe lîngă legăturile lor economice — şi prin comunitatea de idei. Nici una dintre aceste ţări nu poate fi indiferentă faţă de evenimentele politice petrecute în celelalte ţări. în toamna anului trecut, în Uniunea Sovietică a avut loc o schimbare personală în conducerea guvernului şi a partidului, eliberîndu-1 pe tovarăşul Hruşciov din funcţiile deţinute de dînsul. Dar după cum a subliniat Comitetul Central al P.C.U.S., această schimbare personală nu a produs nici un fel de schimbare în politica leninistă a partidului şi guvernului sovietic. Drept dovadă ne stau la dispoziţie acele măsuri şi evenimente care s-au petrecut de atunci încoace. Unele dispoziţii, care s-au dovedit a fi eronate, au fost îndreptate. Astfel, de pildă, s-au luat măsuri pentru a asigura dezvoltarea gospodăriilor din jurul casei şi s-a pus un accent mai mare pe calitatea produselor industriale. In ceea ce priveşte politica externă a Uniunii Sovietice, ea continuă lupta pentru realizarea dezarmării şi pentru lărgirea relaţiilor cu alte ţări. In acest sens, Gromîko, ministrul de externe al U.R.S.S., în Adunarea Generală a O.N.U. a înaintat noi propuneri pentru dezarmare. De altcum Gromîko a fost invitat în Anglia şi, în martie, va vizita această ţară. Spre sfîrşitul anului — în perioada comemorării Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie — părea că în discuţiile din sînul mişcării muncitoreşti urmează o perioadă de acalmie, dar presa chineză a reînnoit şi continuă atacurile îndreptate împotriva politicii leniniste dusă de P.C.U.S. şi de majoritatea celorlalte partide frăţeşti. Aceste discuţii sunt extrem de dăunătoare — în lipsa lor succesele ţărilor socialiste ar fi mult mai numeroase, iar dezvoltarea lor mai rapidă. In introducere am menţionat trei factori caracteristici anului 1964. Intr-adevăr, anul trecut a avut următoarele caracteristici : Anul 1964 a fost anul în care a continuat întărirea forţelor socialiste, forţa precumpănitoare a epocii noastre, s-a întărit voinţa acelora care sunt împotriva războiului nuclear, şi în fine — în ciuda tuturor problemelor mari, ce ne aşteaptă — a crescut posibilitatea ca omenirea să-şi atingă scopul de a trăi în epoca coexistenţei paşnice. IMRE TATAR LARGĂ Un an în politica externă in zilele trecute a fost ţinut la Budapesta cel de-al VI-lea Congres al U.T.C. la care a participat şi tov. János Kádár, primsecretar al C.C. al P.M.S.U., preşedintele Consiliului de Miniştri. In fotografie: József Nádasát, secretarul C.C. al U.T.C., deschizind lucrările Congresului Tovarăşul Walter Ulbricht, preşedintele Consiliului de Stat al R.D.G., la recepţia oferită participanţilor la şedinţa Consiliului Mondial al Păcii ţinută la Berlin, cu Honari Sanayah, preşedintele Consiliului Păcii Algeria FOAIA NOASTRĂ