Foaia noastră, 1975 (Anul 25, nr. 1-24)

1975-01-01 / nr. 1

Un sfert de veac de activitate la Catedrele de limbă şi literatură română şi slovacă în ziua de 13 decembrie, la Şcoala pedagogică superioară „Gyula Juhász” din Seghedin a dominat o atmosferă emoţionantă şi tot atunci plăcută, în această zi s-au adunat foştii studenţi, profesori şi invitaţi pentru a sărbători un eveniment remarcabil: un sfert de veac al învăţămîntului de pregătire a cadrelor didactice pentru şcolile generale româneşti şi slovace din Ungaria, 25 de ani de activitate a Catedrei de limbă şi literatură română şi a Catedrei de limbă şi literatură slovacă. Cu mult înainte începerii programului festiv, organizat de conducerea Şcolii pedagogice şi de Uniunea română şi slovacă, cei sosiţi la Seghedin, „elevii” au mai făcut o „scurtă trecere” la cele două catedre pentru a se folosi de ocazia întîlnirii şi a se informa reciproc , unde, în care şcoală predai, cîţi elevi sunt la limba de naţionalitate, ce fel de material didactic şi demonstrativ îţi stă la dispoziţie etc. Clădirea centrală şi sala festivă a Şcolii pedagogice a fost îmbrăcată în haine de sărbătoare. La ora 11, cînd am intrat în sală, privirea sărbătoriţilor şi invitaţilor s-a îndreptat spre tribună, în spatele căreia citatul „La fel vorbesc şi Dunărea şi Oltul” în limba maghiară, română şi slovacă, atrăgea privirile şi atenţia. După cuvintele de deschidere şi salut transmise de „gazda” Şcolii pedagogice, de rectorul András Hegedűs, cuvîntarea festivă a fost rostită de dr. Lajos Kardos, director în Ministerul învăţămîntului. Imediat, la început, vorbitorul a accentuat că şi instruirea cadrelor didactice de naţionalitate este bazată pe Articolul 61 al Constituţiei, care „Pentru toate naţionalităţile care trăiesc pe teritoriul Ungariei asigură egalitatea în drepturi, folosirea limbii materne, învăţămîntul în limba maternă, păstrarea şi îngrijirea culturii proprii”, în continuare vorbitorul a relevat politica justă a partidului şi guvernului nostru faţă de naţionalităţi, politică bazată şi condusă de principiile marxist-leniniste. Conform dispoziţiei Constituţiei, la alegerile pentru Adunarea de Stat, sfaturi şi comitete ale Frontului Popular Patriotic s-a făcut totul în scopul ca oamenii de naţionalitate să fie prezenţi în mod proporţional în diferitele foruri alese. Oprindu-se asupra însemnătăţii învăţământului de naţionalitate, dr. Lajos Kardos a relevat: „Problema de bază a întregii activităţi culturale a naţionalităţilor este învăţămîntul naţionalităţilor; aceasta este condiţia principală a păstrării existenţei naţionale, iar sarcina este, ca pe elevii de naţionalitate să-i înveţe să vorbească, să scrie şi să citească în limba maternă la un nivel corespunzător”. Preocuparea continuă faţă de naţionalităţi a partidului şi statului, politica justă practicată în ţara noastră, este strălucit demonstrată şi de rezultatele obţinute în ultimii ani. „Numai din 1968, numărul instituţiilor de învăţământ în care se predă limba naţionalităţilor — grădiniţe, şcoli generale, licee — a crescut cu 40 la sută. Numărul preşcolarilor a crescut de 3 ori, a educatoarelor de 4 ori, iar în loc de 600 de pedagogi, actualmente predau 900”. în continuare, vorbitorul a accentuat însemnătatea activităţii de un sfert de veac a celor două catedre de naţionalitate, română şi slovacă, catedre la care studenţii sunt pregătiţi multilateral, pentru ca apoi, ca profesori, să se reîntoarcă în şcoli, ca să predea limba maternă şi să fie factorii şi activiştii principali în păstrarea şi cultivarea tradiţiilor culturale. Programul festiv a continuat prin cuvintele rostite de cei doi şefi de catedră Károly Drein şi Vilmos Váncsa, cel din urmă oprindu-se asupra rolului legăturilor literare pozitive ungaro-române în educaţia internaţionalistă a studenţilor. Catedrele sărbătorite au fost salutate, de asemenea, şi de cei doi secretari ai Uniunilor de naţionalitate, de Petru Silaghi şi János Such, amîndoi au accentuat importanţa învăţămîntului de naţionalitate, rolul pe care-l ocupă cele două catedre în acest cadru, precum şi bunele relaţii existente între Uniuni şi catedrele în cauză. N-a lipsit din rîndul celora care au luat cuvîntul nici foştii elevi, în numele cărora a salutat şedinţa festivă Ioan Budai, directorul Şcolii generale şi al liceului cu limba de predare română „Nicolae Bălcescu” şi o profesoră de la Şcoala cu limba de predare slovacă din Békéscsaba. Un moment culminant şi emoţionant al festivităţii a fost înmînarea distincţiilor, din partea ministrului învăţămîntului, de către dr. Lajos Kardos. Astfel, distincţia „Lucrător emerit al învăţămîntului” (Az oktatásügy kiváló dolgozója) a fost înmînată lui Vilmos Váncsa şi Mihai Cosma de la catedra română, şi lui Károly Drein şi Drahos Ágoston de la catedra slovacă. Petru Kovács, fostul şef al Secţiei pentru naţionalităţi din Ministerul Culturii, a primit titlul de profesor onorific al Şcolii superioare, iar Gyula Szabó, şeful Secţiei pentru naţionalităţi de la Editura didactică, a primit rangul de profesor titular, în încheiere a urmat un program festiv susţinut de ansamblul artistic al Şcolii pedagogice, dat de studenţii celor două catedre. Programul de după-masă a început cu vizitarea unei expoziţii de cărţi la catedrele de naţionalitate, deschisă de Gheorghe Petruşan, lectorul Catedrei de limbă şi literatură română, pentru ca apoi să continue iarăşi „întîlnirea” foştilor studenţi, întrebările, şi la voi ce-i de nou ..., îţi aduci aminte cum a fost atunci..., în ce condiţii predai.. ., — toate acestea desfăşurîndu-se într-o atmosferă liberă, prietenească şi emoţionantă de sărbătoare. — Kozma — Cei prezenţi, ascultînd cu mare atenţie cuvîntarea festivă Vilmos Váncsa, preluînd distincţia Gheorghe Petruşan, deschizînd expoziţia de cărţi a celor două catedre ,Lucrător emerit al învăţămîntului” FOAIA NOASTRĂ Noi cadre didactice: Florica Godja în anul 1966 mi-am început studiile la Liceul „Nicolae Bălcescu”, în timpul celor 4 ani fiind eleva căminului „I.C. Frimu”. în 1970 mi-am încheiat studiile liceale şi, reuşind la examenul de admitere, din septembrie 1970 am devenit studenta Şcolii pedagogice superioare din Seghedin, unde m-am simţit deosebit de bine, petrecînd ani veseli şi fericiţi de studenţie. Timpul petrecut în institut a fost nu numai plăcut şi vesel, ci şi foarte rodnic. Zilele petrecute la catedra de română şi geografie au fost nu numai vesele şi fericite, ci şi bogate în privinţa acumulării cunoştinţelor de specialitate, metodice şi pedagogice. Desigur, însuşirea acestor cunoştinţe a pretins şi eforturi — cîteodată enorme. La catedra de română, atmosfera familială a contribuit în mare măsură şi la evaluarea morală ,umană a studenţilor, iar cunoştinţele acumulate în timpul celor patru ani au devenit „unelte” preţioase în munca pedagogică. Desigur, s-au mai ivit probleme în practică, pentru rezolvarea cărora la „farmacia” din institut nu am primit „medicamente”. După obţinerea diplomei urma să predau la Lőkösháza, unde era planificată introducerea orelor de limba română. Dar lucrurile s-au schimbat între timp şi, de la 16 august 1974, sunt angajată la Căminul „I.C. Frimu” în calitate de educatoare. Situaţia actuală îmi dă sarcini duble. Pe de o parte, fiindcă trebuie să mă ocup de copii din clasele inferioare, pe de altă parte, pentru că pe foştii mei profesori trebuie să-i consider colegi! Această problemă însă cred că e pe cale de a fi rezolvată, m-am obişnuit cu situaţia nouă şi am fost şi sunt ajutată tocmai de foştii mei profesori, actualii colegi, prin sfaturi, prin bunăvoinţă şi prin experienţa bazată pe o carieră pedagogică îndelungată şi bogată. Pe lîngă munca de educatoare la cămin, mai am posibilitate să predau şi la şcoală geografia în clasele 5—6—7—8. De aceasta mă bucur nespus de mult, deoarece pe de o parte am posibilitatea să-mi valorific practic cunoştinţele de specialitate, iar pe de altă parte fiindcă această disciplină se predă şi în limba română şi aşa pot să-mi reînnoiesc cunoştinţele şi în această privinţă, şi nu în ultimul rînd, astfel îmi pot menţine continuitatea muncii de la catedră. Aşadar, educ şi predau. Şi pe baza acestei munci instructiv-educative îmi dau seama ce înseamnă, în sensul cel mai nobil al cuvîntului, a fi pedagog. Pentru mine — deocamdată — acest lucru înseamnă a cunoaşte şi a influenţa psihologia copilului, dar în primul rînd, a iubi copiii. Adică, cunoştinţele teoretice trebuie „sădite” în practică. Sunt conştientă de necesitatea muncii mele, ceea ce îmi dă încredere şi o sinceră satisfacţie. Acest lucru mă întăreşte în convigerea că mi-am găsit profesia potrivită. Desigur, pentru a deveni un bun pedagog, mai am nevoie de multămultă experienţă şi desigur de îmbogăţirea permanentă a cunoştinţelor teoretice şi practice. Faptul că am fost studentă a catedrei de limba română din Seghedin, înseamnă pentru mine lucrul de cea mai mare importanţă, care mă va călăuzi în întreaga mea viaţă. Sunt recunoscătoare catedrei şi pentru că mi s-a prilejuit participarea la cursurile de vară de la Braşov, organizate de Universitatea din Bucureşti în vara anului 1974. Aceste cursuri au contribuit la îmbogăţirea lexicului, a cunoştinţelor de literatură, istorice şi artistice — adică au fost de mare folos, constituind totodată şi o posibilitate — realizată — de a face cunoştinţe, de a lega prietenii cu studenţi şi profesori din diferite ţări. 3 Şedinţa Comisiei de culturalizare Şirul lung al şedinţelor din anul trecut al organelor de conducere şi comisiilor de lucru ale Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria a fost continuat de consfătuirea de lucru a Comisiei de culturalizare. Cum e şi firesc, în cadrul şedinţei au căpătat loc două teme importante şi actuale, una referitoare la munca depusă în anul 1974, alta cu privire la activitatea de viitor a comunităţii, în competenţa căreia intră toate domeniile de culturalizare ale organului nostru de conducere, ale Uniunii. Referatul, un fel de dare de seamă, despre acţiunile culturale întreprinse în anul lăsat în urmă, a fost prezentat de către tovarăşul Gheorghe Marc, secretar al Uniunii, şi a fost axat pe firul activităţilor mai puţin reuşite. Intre aceste acţiuni problematice se înscrie răspîndirea cunoştinţelor în limba maternă, lipsa inexplicabilă a cursurilor de limbă română în unele localităţi care au solicitat aceste cursuri, insuficienţele ivite pe parcurs în organizarea concursului cultural-folcloric, dar au fost criticate şi uneleaspecte ale turneelor culturale — sincer atac al problemelor, care a stîrnit vii discuţii în rîndul celor prezenţi. Proiectul ansamblului de sarcini pe anul 1975 a fost întocmit de Ilie Moldovan şi prezentat de către Gheorghe Nistor, preşedintele Comisiei. Nu ne putem angaja la enumerarea obligaţiilor cu şi fără termen, responsabilii cărora sunt, în majoritate, membrii Comisiei, să menţionăm doar atît, că planul de lucru prevede o serie de activităţi culturale din toate domeniile tradiţionale şi noi ale Uniunii. La prima aparenţă acest plan de lucru pare a fi maximalist, omului îi vine să creadă că această Comisie s-ar angaja la ceva imposibil, dar cercetînd mai îndeaproape obiectivele şi proiectele, ne putem de seama că tot ceea ce este planificat, din punct în punct, se poate traduce în viaţă. Recunoaşterea acestui important fapt îi dă valoarea acestui plan de muncă. Un singur fapt concret şi îmbucurător: în anul viitor, sub egida Uniunii ,va vedea lumina tiparului o publicaţie fără precedent, care va purta titlul de „Etnografia românilor din Ungaria” şi care va apare încă în vara anului 1975. — ah —