Foaia Românească, 2003 (Anul 53, nr. 1-52)

2003-01-03 / nr. 1

Expoziţia tinerilor artişti români din Budapesta Biblioteca de Limbi Străine din Budapesta este un atelier care în mod sistematic oferă spaţiu manifes­tărilor naţionalităţilor din Capitală. Conform acestei atitudini favorabile, la 18 decembrie s-a vernisat ex­poziţia a trei artişti plastici români. Adela Chiş, Aure­lia Nemeş şi Victor Frătean aparţin tinerei generaţii, care s-au prezentat în faţa iubitorilor de artă cu nişte grafici originale. Iar în a doua parte a manifestării, dr. Maria Berenyi s-a prezentat în dublă calitate, vor­bind despre activitatea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria şi despre apariţia recentului său volum de poezii, cu titlul „In pragul noului mile­niu". Trei tineri din două generaţii Adela Chiş s-a născut în 1974, la Ciula. A dat baca­laureatul la Liceul Româ­nesc din oraşul său natal, iar diploma a luat-o la Acade­mia de Artă „Ioan Andreescu" din Cluj. Astăzi se ocupă cu arhitectură in­terioară şi cu grafică. Este membră a Studioului Tine­rilor Artişti Decorativi. A avut expoziţii la Oradea, Cluj, Timişoara, Baia Mare, Giula, Bichişciaba şi Buda­pesta. Aurelia Nemeş s-a născut la Szolnok. Studiile medii le­­a făcut la Liceul de Artă Plastică şi Artă Decorativă din Budapesta. A făcut un an la secţia de desen a Şco­lii Superioare „Juhász Gyula" din Seghedin, dar diploma a obţinut-o la Aca­demia de Artă Plastică din Budapesta, în anul 2002. Intre timp a făcut şi o şcoa­lă de fotografie şi se ocupă cu artă fotografică şi cu gra­fici, iar lucrările expuse la Biblioteca de Limbi Străine vor ilustra noul volum pen­tru copii al Luciei Borza. Până acum a expus la Ora­dea, Giula, Kaposvár, Szentendre, în Galeria Bercsenyi, în Clubul Jókai şi la Academia de Artă Plas­tică din Budapesta. Victor Frătean aparţine celei mai tinere generaţii. El s-a născut în anul 1983, la Bichişciaba, iar bacalaurea­tul l-a obţinut în Capitală, în momentul de faţă este student la Facultatea de Arhitectură a Universităţii Ştiinţelor Tehnice şi Econo­mice din Budapesta. De mic copil îl pasionează de­senul, luând parte cu cele mai bune rezultate la mai multe concursuri lansate de Uniunea Culturală a Româ­nilor din Ungaria. Cuvinte de apreciere Directorul Centrului Cultural al României din Budapesta, Mircea Opriţă, în calitatea sa de critic de artă a apreciat lucrările tinerilor artişti români în felul urmă­tor: „Eu cred că am văzut lu­crări foarte promiţătoare. Unele se află mai aproape de împlinirea artistică, iar altele ne fac încrezători în evoluţia autorilor lor. In primul rând aş remarca acuarelele Aureli­ei Nemeş, care ne conving că ea este o ilustratoare foarte bună. Ne prezintă o grafică specială, care se numeşte ilus­traţia de carte. Mai ales dacă este vorba despre publicaţii adresate copiilor, ai nevoie de un talent aparte, de o fineţe deosebită şi trebuie să simţi cumva, cam ce aşteaptă copi­lul atunci când răsfoieşte car­tea. Cred că Aurelia Nemeş se află pe o cale bună, în acest sens. Dar trebuie să-i remar­căm şi tablourile de grafică propriu-zisă, care ne fac încre­zători în cariera sa de grafici­an de dincolo de ilustraţii pen­tru copii. Victor Frătean este preocupat de o grafică contem­porană, post-modernă. In lu­crările lui regăsim influenţe, mai ales din filmele america­ne. Pe aceste tablouri apar per­sonajele filmelor de aventură, pe care el le reface în stil pro­priu, cu o anumită ironie. Am simţit că fiecare personaj de­senat este ironizat, ceea ce în­seamnă o participare afectivă a tânărului grafician. Trebuie neapărat să pomenesc şi încer­carea - pentru că este vorba doar despre un singur tablou -a Adelei Chiş care, din punc­tul de vedere al tehnicii pe care o foloseşte, spune mult şi îmi permite să cred în talentul ei." O artistă deja consacrată Poeta Maria Berenyi nu necesită o prezentare, ver­surile ei fiind cunoscute de întreaga noastră comunita­te, şi nu numai. La Bibliote­ca de Limbi Străine a fost rugată să vorbească despre activitatea Institutului pe care îl conduce și despre noul său volum de poezii, „în pragul noului mileniu". (Continuare în pag. a 10-a)­ ibrărie - amenajare interioară machetă ucrare de Adela Chiș FOAIA românească Argument De ce trecem la ortografia oficială română? De câtva timp, vrem nu vrem, avem senzaţia de parcă viitorul ne-ar fi prins din urmă. Suntem învechiţi, ne-am ruginit şi tot mai greu ne adap­tăm la noutăţi, la schim­bări. De aproape zece ani, în mai multe rânduri (dar poate nu de sufici­ente ori) s-au adunat in­telectualii noştri pentru a dezbate probleme de identitate, lingvistică, or­tografie. La întrebarea dacă pare să trecem şi noi, românii din Unga­ria, la noua­ veche grafie a limbii române prin uti­lizarea lui , în interiorul cuvintelor şi a formei sunt (suntem, sunteţi), răs­punsul a fost întotdeau­na negativ. Explicaţii la acest răspuns am avut din belşug. Numai că au trecut deja zece ani de la hotărârea Academiei Române, care a fost lu­ată în februarie 1993 şi, vrând nevrând, aproape toată lumea s-a adaptat la noua normă ortogra­fică. Care sunt argumente­le noastre pentru care credem că trebuie să fa­cem şi noi acest pas? Ne mândrim că în ultimii ani tot mai mulţi tineri de-ai noştri se duc să stu­dieze în România, că singurul nostru liceu este bine cotat şi de elevi sosiţi din România; ne mângâie la suflet că, în ultimul timp, tot mai mulţi tineri scriu româ­neşte (vezi scrierile lor în paginile Foii româ­neşti); dintre românii din Ungaria, care nu ter­mină liceu românesc, tot mai mulţi sunt aceia care în vederea unei slujbe mai bune sau a unei şanse mai mari de angajare se înscriu la examen de stat la lim­ba română. Iar un ultim argument, care credem că pune punctul pe i este că Ungaria, ca stat, admite ca ortografie ofi­cială română numai pe cea recunoscută de Academia Română. Cu zece ani după adoptarea acestei legi lingvistice, trebuie să re­cunoaștem că va fi mai complicat dacă nu tre­cem la scrierea cu â şi cu sunt, decât să luăm şi noi o hotărâre fermă şi să ţinem pasul cu vre­mea. Legătura noastră cu limba, cu originea ro­mânească numai atunci va putea fi neîntreruptă dacă nu ne vom depăr­ta de poporul din care facem parte. E. iova La un an nou [...] Oricât de mici am fi pe acest glob atât de neîn­semnat în univers, al cărui an întreg de câteva sute de zile nu este măcar un ceas pentru anul lui Neptun de şaizeci de mii de zile, totuşi ce multe şi mari mizerii se petrec în atât de scurt timp, cât de multe mijloace nu inventează oamenii spre a-şi face viaţa grea şi dure­roasă! S-ar crede că cu cât cunoştinţele înaintează, cu cât omul câştigă convingerea despre nimicnicia lui şi de­spre mărimea lui Dumnezeu, ar scădea deşertăciu­nea care este izvorul urii şi al dezbinărilor; că încredinţăndu-se că nu numai nimic este, ci chiar mai puţin decât nimic, de vreme ce viaţa omenirii întregi este ceva accidental şi trecător pe coaja pământului, mintea lui va fi izbită cu atâta adâncime de acest mare problem, încât să poată uita patimile mici care-l miş­că, mai puţin însemnătoare decât o picătură în ocean, decât o clipă în eternitate. [...] Mihai Eminescu, Timpul, 1 ianuarie 1883

Next