Foaia Românească, 2019 (Anul 69, nr. 1-52)

2019-05-17 / nr. 20

17 MAI 2019 BACALAUREAT 2019 Dragi elevi, prin serialul pe care îl por­nim cu acest număr dorim să venim în ajutorul vostru în ve­derea pregătirii pentru exame­nul de bacalaureat la Limba și literatura română. Săptă­mână de săptămână, până la momentul examenului, vă vom oferi în această pagină o serie de rezolvări alternative în abor­darea unor posibile teme de bacalaureat. Aceste materiale nu vin să înlocuiască cunoştin­ţele predate de profesori în ca­drul orelor de română, ci doar să completeze, să dea o mână de ajutor la pregătirea elevilor. Sperăm să fie de mare folos! Luceafărul”­­O alegorie a condiţiei omului Mi­hai Eminovici s-a născut în Botoşani, lais ianuarie 1850. Este al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din joldeşti, îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti,în casa părintească şi prin împreju­­rimi,într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, începe şcoala în anul 858,în localitatea Cernăuţi, absolveşte clasa a IV-a după care face doi ani de gimnaziu, până în 1863. După doi ani, în 1865 revine la şcoală ca privatist, iar în 1866 pleacă din nou. între timp a fost angajat la diverse instituţii, precum tribunalul sau primăria din Botoşani, iar o perioadă pribegeşte ca sufleur cu trupa de teatru Tardini-Vlădicescu. în ianuarie 1866 se stinge din viaţă profesorul de limba română, Aron Pumnul, în memoria căruia elevii scot o broşură intitulată Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti, în care este publicată prima poezie semnată M. Eminovici, La mormîntul lui Aron Pumnul. La 25 februarie/9 martie pe stil nou debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. în acelaşi an îi mai apar în Familia încă 5 poezii. între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Miele; începe colabo­rarea la Convorbiri Literare­, debutează ca publicist în ziarul Albina din Pesta. între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doc­toratul în filozofie. Urmează cu regulari­tate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. Este director al Bibliotecii Centrale, profesor su­plinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de laşi. Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea. Situa­ţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este în­drăgostit de Veronica Micle. în 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul Timpul. Desfăşoară o activitate publi­cistică excepţională, dar tot în Bucureşti i se ruinează sănăta­tea. în acea perioadă scrie marile lui poeme Scrisorile, Luceafărul. în iunie 1883, poetul se îmbol­năveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. în de­­cembrie îi apare volumul Poezii, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu. Volumul este singurul tipărit în timpul vieţii lui Eminescu. Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie,în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori. Poemul Luceafărul a apărut în anul 1883, în revista Convorbiri lite­rare. Poetul s-a inspirat în primul rând din basmul Fata din grădina de aur, acesta având tema şi acţiunea asemănătoare ca în Luceafărul. Titlul poemului este format dintr-un substantiv propriu articulat cu articolul hotărât, fiind denumirea unui astru ceresc. în titlu este concentrat motivul central al textului. Luceafărul este văzut ca o fiinţă singuratică şi nefericită, opusă omului comun. în poem sunt evidenţiate trei teme majore: iubirea neîmplinită, natura şi tema cunoaşterii. Astfel, opera este alcătuită din patru tablouri în care identificăm două planuri: unul universal-cosmic, altul uman-teres­­tru. în prima şi în ultima parte cele două planuri se întrepătrund, în partea a doua predomină planul terestru, iar în tabloul al treilea planul universal-cosmic. Incipitul poemului se află sub semnul bas­mului, timpul este mitic. A fost odată ca-n povești/A fost ca niciodată. Portretul fetei de împărat este redat de superlativul popular o prea frumoasă fată. Tabloul I este o poveste de iubire între fata de împă­­rat-fiinţa inferioară şi Luceafărul-fiinţa superioară. La chemarea fetei Luceafărul apare în două ipostaze: angelică şi demonică, dar este respins pentru că fata se sperie de nemurirea lui. Din iubire pentru ea, Luceafărul hotărăşte să ceară Demiurgului dezlegarea de nemurire. Tabloul al ll-lea descrie o idilă între două fiinţe care aparţin aceleiaşi lumi: fata de împărat- numită aici Cătălina şi Cătălin - un viclean copil de casă. Numele lor este asemănător, ceea ce sugerează că aparţin aceleiaşi lumi, sunt oameni obişnuiţi. Dra­gostea lor este o dragoste lipsită de aspiraţii înalte.Totuşi, fata de împărat aspiră la iubirea ideală pentru Luceafăr. Tabloul al lll-lea ilustrează planul cosmic şi prezintă călătoria Luceafărului prin spa­ţiul cosmic şi convorbirea cu Demiurgul, în dialogul cu Demiurgul, Luceafărul este numit Hyperion, adică cel care merge deasupra. El îi cere dezlegarea de nemurire, dar este refuzat. în tabloul al IV-lea se îmbină planul uman-terestru și cel universal-cosmic. Partea aceasta prezintă idila dintre Cătălin şi Cătălina iar declaraţia de dragoste a lui Cătălin exprimă profunzimea sentimentului. Chiar dacă fata, Cătălina are nostalgia absolutului, chemarea se modifică. Luceafărul se transformă în steaua norocului, norocu-mi luminează. Hyperion se detaşează de lumea meschină şi superficială deoarece el dispreţuieşte oamenii care nu pot să-şi depăşească a lor condiţie: Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,­/Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece. dr. Szabó Zsolt, Catedra de română din Seghedin (Institutul Limbii Române) 10 Mihai Eminescu Manuscris Luceafărul I TINERET I www.foaia.hu FOAIA românească

Next