Fotbal, 1968 (Anul 3, nr. 84-135)

1968-01-05 / nr. 84

FIGURE DE FOȘTI INTERNAȚIONALI Astăzi vă facem cunoștință cu fostul international ȘTEFAN BAR­BU (II), cel care a participat la prima ediție a campionatului mon­dial de fotbal din Uruguay (1930). Ștefi-baci, cum este cunoscut In tot Aradul, s-a născut la 2 martie 1908, in cartierul Micăla­­ca, începutul fotbalistic la făcut la echipa de stradă, unde a fost descoperit și legitimat apoi la Olimpia. După scurt timp trece la Gloria. La 17 ani este titular in echipe de seniori Gloria, iar doi ani mai tirziu debutează în echipa națională a României, ju­­cind la București contra Poloniei (3—3). A fost selecționat de 14 ori în echipa reprezentativă și a evolu­at pe terenuri de fotbal din Uru­guay, Franța, Iugoslavia, Ungaria Polonia, Luxemburg, Halfa, Bul­gara etc. Ș­i acum își amintește cu plă­cere Bteli­baci de neașteptata sa plecare in America de Sud, la campionatul mondial. Își făcea ar­mata. Pe negîndite, intr-o dimi­neață este anunțat ca în după­­emia­­a aceleiași zile trebuie să fie in gară la Timișoara pentru a se întîlni cu restul echipei, care venea de la București. Cu atîta grabă a plecat, iicit și-a uitat echipamentul acasă ! Doar atit le-a spus părinților că pleacă în America! Nu-i venea să creadă ca el, Stefan Barbu din Mică­­laca, pleacă să reprezinte trico­lorul romanesc peste ocean ! Debutează contra Perului. Vic­torie cu 3—1. Primul gol l-a marcat Deșu, iar al doilea el, Bar­bu. După ce Uruguay cîștigă cu mare greutate în fața aceluiași Peru, cu 1—0, întîlnirea dintre România și „echipa celestă” era așteptată cu mare interes de pu­blicul din Montevideo. Mai ales ca cu acest prilej se inaugura și stadionul Centenario. Cu toate că a pierdut cu 4—0, România a reușit un joc valoros. La scorul de 0—2, Barbu marchează un gol după ce depășește toată apărarea gazdelor. Arbitrul, acordă golul, ȘTEFAN BARBU (II) dar—la protestele uruguayenilor — îl anulează. La fel se întîmplă peste cinci minute, cînd marchea­ză Wetzer. „Campania“ din Ame­rica de Sud este cea mai fru­moasă amintire din cariera de fotbalist a lui Ștefi-baci. Din 1933 și pînă în 1938 el joacă la Rapid alături de Wet­zer, Baratki, IoDică Bogdan, Ra­­linschi, Rășinaru, Vintilă, Roșcu­­leț ș.a. Aici are marea satisfacție de a fi golgeterul campionatului național în ediția 1935/30. Doi ani mai tirziu se înapoiază în orașul natal și continuă să joace fot­bal, la Gloria pînă în 1­942. Ghe­tele nu le pune, însă, în cui, pentru că pină în 1957 activează ca arbitru. De atunci este în continuare președintele asociației sportive C.F.R. Arad. PAVEL LODINCA fag.2 PENTRU BIBLIOTECA DV. „CARTE PENTRU FOTBALIȘTII DE MÎINE“ de prof. N. PFFRESCU De curînd, in vitrinele librăriilor și-a făcut apariția o nouă lu­crare de fotbal, care îmbogățește literatura noastră de specialitate. Volumul, intitulat „CARTE PENTRU FOTBALIȘTII DE MÎINE“ (Edi­tura C.N.E.F.S.), se datorește profesorului Nicolae Petrescu, fost jucă­tor al vechiului Juventus, în prezent antrenor, cu un îndelungat stagiu in domeniul metodic-instructiv. Pe marginea acestei cărți am avut o scurtă con­vorbire cu autorul ei, care ne-a răspuns la citeva întrebări : — Cum s-a născut ideea de a scrie această lu­crare ? — Totul a pornit de la prezenta mea la diferite cursuri de antrenori organizate in tara noastră și în străinătate. Cu acest­ prilej m­i-am dat seama că nu există o sistematizare a ideilor de la joc la antrenament, în așa fel nicit să știm cum se joacă pe plan mondial, cum se antrenează și ce este mai bun pentru noi din toate acestea. __ Cui i se adresează si ce ur­mărește car­tea ? ... __în primul rând tinerilor jucători. Antrenamen­tele urmărite, la noi și in alte țări, nu au convins o dată in -ptais că cei mai receptivi sunt tinerii, la care dorința de afirmare este foarte puternică. Lor trebuie să li se formeze o concepție corectă des­pre pregătire pentru că numai astfel vor participa conștient și total la antrenamente pentru a-și pune in valoare talentul. Ei trebuie să parcurgă de la început tot materialul școlii fotbalului, pentru a-și forma la timp deprinderile, obișnuințele, intr-un cuvint tot bagajul fotbalistic, astfel nicit o dată ajunși la performanță să poată rezolva cu ușurința problemele de interpretare fotbalistică, în fotbalul de performanță nu-și mai învață rolul, ci îl joacă. în al doilea rând, cartea se adresează și antre­norilor, cărora le oferă un ghid la nivel interna­țional despre joc și antrenament, precum și altor specialiști care se ocupă de problemele fotbalului. — Ce a stat la baza lucrării ? — Experiența proprie de ani de zile, dar și ex­periența unor mari antrenori străini, pe care i-am văzut la lucru sau cu care am stat de vorbă, pre­cum și concluziile ultimului campionat mondial, la care am asistat. — Cît timp v-a trebuit pentru a o definitiva T — Doi ani de zile, pentru că am avut de selec­tat un vast material documentar și în primul rind cel extras din presa de spec­alitate din Franța, An­glia, Italia, R. F. a Germaniei și Ungaria, ca și con­cluziile trase in urna unor discuții avute în di­verse ocazii cu antrenori din țări europene, Uru­guay, Brazilia. Este, intr-adevăr, o carte foarte utilă, care cre­dem că se va bucura de aprecierile cuvenite. In cele peste 480 de pagini, bogat ilustrate și excelent prezentate grafic, autorul se ocupă — pornind de la joc la antrenament — de forțele motrice ale fotbalului și organizarea jocului modern, trece în revistă situația fotbalului international dinaintea campionatului mondial din 1966, face o scurtă ana­liza a acestui importări eveniment fotbalistic, pre­­sărind-o cu observații personale și trăgînd con­cluziile necesare cu privire la fotbalul nostru, și încheie cu partea cea mai importantă (căreia îi și rezervă spațiul cel mai mare) — pregătirea ju­niorilor de performanță, (p. g.). HENI CAREA La Pitești sezonul fotbalistic nu s-a terminat ! Nu ! in multe după amieze sau seri, piteștenii — pe care activitatea oficiala i-a satis­făcut in bună măsură — asistă la acordarea loviturii de la 11 metri... pe scena teatrului „Ale­xandru Davila“, în cadrul come­diei muzicale de Nae Roman și George Mihalache, pe melodiile lui Marcel Ionescu. Spectacolul pus in scenă cu multă inventivitate și bun gust de regizorul Nae Cosmescu, se desfășoară alert, mentinind buna dispoziție in staluri. Regizorul a inovat mai ales in privința in­ LA PITEȘTI! trarilor in scenă, multe apariții făc induse chiar din sală (cazul intrării echipei, moment de mare efect in spectacol). în principalul rol comic al spectacolului, re­zerva Bujor, actorul Ștefan Guță are o reușită creație: Mioara Crîșmașu (Anca), Lidia Crețu- Dobrin (Otilia), Cornel Poe­naru (Murgu), Lili Niculescu (Dum­­­trică), Gică Niculescu (Bird), Marin Radu Ene (Rindunică), Dragoș Mîrzan (Radul se re­marca dintr-o distribuire omo­genă, care menține interesul­ pen­tru tolbal in aceste săptămini de pauză a veritabilelor spectacole de pe stadion. (cf.1.) Rezerva Bujor din spectacolul „Henț careu“ — actori: Ștefan Gu­ța — a avut prevăzute in programul pregătirii ro­lului și citeva veritabile antrenamente. Iată-1, in fotografie împreună cu internaționalul Ioachim Popescu, din edite F. C. Argeș. Actuala ediție a campionatului regional a dovedit o creștere sim­țitoare de valoare față de cea tre­cută. Și aceasta datorită faptului că s-a organizat pe o singură serie, cu participarea celor mai bune e­­chipe din regiune. Comportarea cea mai frumoasă au avut-o cele două formații din Cîmpulung, Muscelul Tr.M.M. și Minerul, clasate pe pri­mele două locuri, cu același număr de puncte, departajate doar de go­laveraj, în continuarea clasamentu­lui, Oltul Drăgănești și Unirea Dră­­gășani — cu o comportare superi­oară așteptărilor. Comisia regională de fotbal, prin Colegiul de antrenori, a sprijinit­­ echipele mai mult din punct de ve­dere metodic. Astfel, lunar, au avut loc lectorate cu toți antrenorii și instructorii care se ocupă de pre­gătirea formațiilor din campionatul regional, ceea ce a contribuit foar­te mult la îmbunătățirea procesului de instruire și antrenament. Tot cu plus trebuie notat și fap­­tul­ că, de această dată, comisia regională a fost mai autoritară cu cei care au încălcat legile sportivi­tății Orice iregularitate a fost sanc­ționată la timp și regulamentar. Chiar recent, pentru unele­­ regu­larități la meciul dintre primele două clasate, derbiul turului, ter­minat cu un scor alb, comisia re­gională le-a dat ambelor echipe jocul pierdut cu 3—0. O contribuție de seamă la buna des­fășurare a întrecerii și-a adus-o și efilogiul regional de arbitri care s-a îngrijit să asigure arbitraje de calitate cit mai bună. ILIE FEȚEANU corespondent Turul campionatului s-a desfășu­rat sub semnul unor aprige bătălii pentru puncte. Poate n tocind nu am urmărit o asemenea goană după rezultate. Și, ca o consecința ime­diată, a fost vizibilă scăderea nive­lului tehnic și tactic al întinirilor, râmînînd pe primul plan puterea de luptă și... avantajul hotărîtor al terenului propriu, unde nu exis­­tă nici cavalerism și nici... milă ! Așadar, in privința calității, fot­balul a rămas dator miilor de spectatori. O altă consecință fi­rească a goanei disperate după puncte au fost numeroasele abateri disciplinare înregistrate în ciuda eforturilor continui depuse de co­misia regională. Un alt neajuns al campionatului regional l-a consti­tuit LIPSA UNOR ANTRENORI CALIFICAȚI. Pe de altă parte, nu­meroase echipe, ajunse în campio­nat datorită formării în anii tre­cuți a două serii, nu au o pregătire corespunzătoare și nici condiții și posibilități de a o realiza. Progre­sul Răscruci, bunăoară, a fost si­lită să se retragă din campionat... Am vorbit mai mult despre aces­te lipsuri, pentru că ele sunt un obstacol serios în drumul fotbalu­lui nostru regional, spre calitate. în seria Someș conduce Gloria Bistrița, echipă care a ciștigat și anul trecut campionatul, ratînd apoi calificarea în „C“ și care are sufi­cientă rutină pentru jocurile regio­nale. In seria Mureș, minerii din Baia de Arieș, antrenați de fostul internațional Gh. Vaczi, conduc în clasament fără să fi suferit vreo m­irjngere. Se pare că fotbalul din „Țara de Piatră“ va în­regi­­a — cu această formație — cel nu mare succes din istoria sa, încheind, vom mai adăuga faptul că, totuși, campionatul regional are meritul d­e a fi dat doi jucători Universității Cluj: pe Florian și pe Buturo — primul debutînd promi­țător într-un meci memorabil (cel puțin pentru clujeni și pentru ade­vărații iubitori ai sportului rege) la București, în compania dinamoviș­­tilor. An fi bucuroși, la sfîrșitul returului să mai consemnăm ase­menea debuturi. Clasamentele se prezintă astfel : SERIA SOMEȘ 1 GLORIA BISTRIȚA 10 8 1 1 37—12 17 2 C.X.L. Gherla 10 8 0 2 29— 7 16 3 Progresul Nasăud 10 6 2 2 39— 7 14 4 Tehnofrig Cluj 10 6 1 3 27—30 13 5 Motor S.R.A. Cluj 30 5 3 2 21—12 13 6 Vulturul Mun­ti­­i Gherlei 10 4 1 5 28—26 9 7 Steaua r. Zalău 10 3 2 5 11—16 8 8 Victoria Ursu 10 3 1 6 13—29 7 9 Rapid Jibou 10 1 3 6 8—17 5 10 Hirtia Prundul Birgăului 10 1 3 6 9—28 6 11 Someșul Beclean 10 0 3 7 8—46 3 Echipa Progresul Răscruci a fost eliminată din campionat pentru ne­­prezentare la două jocuri. SERIA MUREȘ 1 MINERUL BAIA DE ARIEȘ 31 6 2 3 18—30 14 5 Cimentul Turda 11 4 4 3 13—10 12 6 Arieșul Câmpeni 11 5 1 5 18—15 11 7 Olimpia Aiud 11 3 4 4 7— 9 10 8 Locomotiva Cluj 11 3 3 5 14—18 9 9 Unirea Cluj 11 4 1 6 21—17 9 10 Moții Abru­* 11 4 0 7 12—20 8 11 Minerul Roșia Mon­tana 11 2 2 7 9—26 6 12 Vlădeasa Huedin 11 2 1 8 13—33 5 VIOREL CACOVEANU C REGIUNEA GALAȚI De curînd a luat sfîrșit turul campionatului regional, organizat intr-o singură serie de 16 echii In cele 15 etape s-si-I impus un mare număr de jucători tineri printre care amintim pe Radu, Bar­­bu și Marin Ghițulescu (Victoria Tecuci), George Patriciu­ (Flamura roșie Tecuci), Iacob Carp (Chimica Mărășești), Gheorghe Belanschi (Vi­itorul Rușețu), Marin Mungiu (Trac­torul Viziru), Ion Alexandru (Tre­ MURULUI flitexiu­ Galați). De asemenea, o surpriză : buna comportare a proas­­păt­ promovatei. Victoria Tecuci. La polul opus se află comportarea nesatisfăcătoare a multor echipe ca și neprezentarea altora. De pildă, Recolta Bratei nu s-a prezentat la 5 (!?) meciuri. Flacăra Odobești la 4, Viitorul Rușețu, Automobilul Foc­șani și Trofilorul Galați la cîte unul. Conform regulamentului, tre­buiau eliminate din campionat. Lu­crul nu s-a întîmplat pentru că chiar activiști ai C.R.E.F.S.-ului s-au opus (!?) și astfel comisia regională nu a putut să aplice litera regula­mentului. Mai avem de notat «1 numeroa­sele acte de indisciplină, multe din­tre ele sancționate cu severitate. Astfel, Gheorghe Pieptănaru­ (FL roși Tecuci) — un an suspendare, H. Cristescu (Foresta Gugești) — 8 etape, I. Bălan (Laminorul Brăila) — 2 etape, I. N­ist­or (Laminorul Brăila) — 4 etape, C. Enache (FL roșie Tecuci) — 8 etape. clasamentul : CSI. AJtSENE poropon­enti Iată clasamentul : 1 MUSCELUL U-M.M.C. L 15 8 4 15 7 1 10 C.I.L. Rm. Vîlcea 15 € 3 11 Flacăra Horezu 15 5 2 12 Metalul Pitești 15 5 2 13 V. R. Sărată 15 3 6 14 Progresul Bââculești 14 6 4 15 6 4 .M­G 3 32—13 20 4 30—16 20 5 30—18 19 4 31—25 19 6 23—21 17 5 18—21 17 4 20—15 16 5 18—16 16 7 30—27 15 6 26—24 15 8 26—32 12 8 22—27 12 6 19—27 12 15 4 2 9 21—22 10 Ü SFIRȘiTu­l 2 Minerul C. Lung 15 9 2 3 Oltul Drăgănești 15 9 1 4 Unirea Drăgășani 15 8 3 5 Lotrul Brezoi 15 8 1 6 Rapid P­ Ort 15 7 3 7 Avintul C. de Argeș 8 Recolta Stoi­cănești 9 Forestierul Stîlpeni 15 Aluminiul Slatina 14 4 2 8 18—27 16 16 Autobuzul Găești 15 3 0 12 14—43 6 Meciul Aluminiul Slatina—A­viatul Curtea de Argeș a fost aminal pentru primăva­ră. 11 7 4 € 28—10 18 2 Arieșul Turda 11 7 2 2 26—11 16 3 Victoria Someșeni 11 7 0 4 19— 9 14 4 Arieș­ul Cîmpia T­urzii Nr. 84

Next