Fotbal, iulie-decembrie 1972 (Anul 7, nr. 319-344)
1972-07-05 / nr. 319
''üüllllliillllíllllüllllilllllllll Bazil Marian... Un mare jucător. Un mare international. Un mare suter. Poate cel mai mare din fotbalul nostru. Bazil Marian, antrenorul... Un om cu o vastă experiență, dar un profesionist uneori contestat. A făcut lucruri foarte frumoase, cindva, la Jiul. A construit o excelentă echipă olimpică, una dintre cele mai bune ale soccerului nostru, o echipă care a învins pe Penarol şi a înscris, în palmaresul ..tricolorilor, un remarcabil 1—1 cu Uruenayul, la Montevideo. Au urmat, insă, şi momente grele, care ţin mai mult de condiţia antrenorului din România decât de calităţile intrinseci ale unui profesionist Să nu uităm, de pildă, că Bazil Marian a fost nevoit să părăsească Dinamo pentru „vina“ de a fi încheiat campionatul pe locul... 2 şi de a fi ajuns, în acelaşi an, doar în... finala „Cupei României“. Astăzi, Bazil Marian trăieşte zilele succesului echipei sale. Rapid, în ,,Cupa României“. Un succes, binemeritat, care răsplăteşte, poate, cei peste 30 de ani consacraţi fotbalului. — Mai intii, felicitări. Bazile! Aş vrea să te întreb un singur lucru : cum explici decalajul între locul 10 obţinut in campionat şi acest succes în „Cupa României“? — Totul este atit de relativ in fotbal. Dacă n-am fi pierdut meciul cu Steagul roşu, şi acest lucru ar fi fost foarte normal, in ciuda scorului care îmi contestă afirmaţia, probabil că Rapid s-ar fi clasat pe un loc acceptabil, iar acest succes in „Cupa României“ ar fi fost despovărat de handicapul locului la campionat. — Ce părere ai de evoluţia generală a echipei Rapid în sezonul 1971—72 ? — O evoluţie in valuri. Am început campionatul foarte bine, cu un 1—1 la Arad care, din păcate, n-a fost televizat. A urmat o scădere. Apoi, prin aprilie am avut o serie excelentă, cu 11 puncte din șase jocuri, pentru ca la urmă de tot să vină un nou reflux, care ne-a trimis pe locul 10. — Cum explici aceste valuri, acest reflux ? — Faptul că echipa a avut resursele necesare unui final bun in „Cupa României“ mă face să cred că principala cauză nu trebuie legată de pregătirea fizică. Mă gindesc, in primul rind. La prea desele întreruperi in campionat si mai ales la solicitările formidabile ale lotului la capitolul resurse nervoase. Fără să fac vreun proces cuiva, aş vrea să spun că revenirile internaţionalilor mei de la loturi mi-au oferit un tablou perfect edificator. Toți jucătorii purtau amprenta marilor eforturi nervoase depuse acolo. Asta nu este o scuză, ci pura realitate. De altfel, ca să fim foarte sinceri, singura echipă care se apropie, ca angajament in joc, de marile echipe ale Europei este... echipa naţională, pentru motive pe care le cunoaştem, dar pe care le uităm deseori, sau le facem uitate, deoarece e mult mai simplu să dai vina pe antrenorii de la club. — Te-ai referit la angajamentul fizic şi psihic de tip internaţional. — La noi un asemenea angajament nu există. Laoi, datorită mentalităţii, jucătorii nu sunt dispuşi să împlinească sarcinile cele mai simple ale fotbalului modern : marcajul, dublajul, presingul. La noi, fotbalul râmine, pentru imensa majoritate a jucătorilor, un fel de distracţie de dupâ-amiază, care-ţi poate înlesni nişte lucruri de care muritorul de rând nu prea poate dispune. Iată de ce, cred că discuţiile aşa-zis tehnice pe marginea unei echipe nu pot fi purtate decit pornind de la premisa mentalităţii. Acesta este principalul de- calaj între fotbalul mare şi fotbalul nostru. La urma urmei, cind s-a spus că o echipă este o idee in mişcare, nu s-a greşit prea mult. Ajax este o idee în I mişcare. Mai există şi alte echipe in această categorie. La noi I în ţară, echipa naţională este, într-o oarecare măsură, o idee la mişcare. Echipele de club nu intră in această categorie. Dacă te uiţi cu atenţie la echipele noastre de club, iţi dai seama că cel puţin 5—6 jucători se sustrag efortului in teren, neparticipînd, cu sarcini duble, la jocul echipei. — Există la Rapid jucători care să te fi mulţumit din acest punct de vedere, nu campionatul care a trecut ? — Să zicem că există. L-aş numi pe Dumitru, l-aş numi pe Lupescu, şi, oricut te-ar mira, pe Neagu. Dar ar mai fi foarte multe lucruri de spus- Iată, de pildă, Dumitru este un jucător cu calităţi fotbalistice ieşite din comun. El nu are, însă, capacitatea fizică necesară susţinerii efortului de joc timp de 90 de minute. Un mare mijlocaş nu e de conceput astăzi fără rol defensiv, fără rol de constructor şi chiar de finalizator. Dumitru are toate aceste calităţi virtuale. Dacă ar fi avut şi „pieptul“ necesar susţinerii lor, ar fi fost unul dintre cei mai mari jucători europeni. Sper că acest lucru se va realiza, prin muncă. Am amintit toate acestea nu pentru a face examenul celui mai bun jucător al meu, ci pentru a aminti — deoarece se uită — făptui că mulţi dintre jucătorii noştri de mare talent, ca de pildă, Dumitrache sau Dobrin, nu pot împlini norma internaţională de efort în cursul unui mare meci de fotbal — Ce părere ai de Răducanu ? — Răducanu a fost şi este o problemă. Ne aflăm în faţa unui portar cu calităţi fizice şi felimen pe care eu, personal, nu le-am găsit la nici unul dintre portarii pe care i-am văzut in cursul vieţii. Şi totuşi, mai ales în ultima vreme, Răducanu are, şi la echipa naţională, pasivul mai mare decit activul. Eu am depus eforturi fără precedent pentru echilibrarea lui Răducanu. Nu-mi aduc aminte să fi lucrat vreodată mai mult cu un jucător. Dar pentru Răducanu trebuie să lucreze toată lumea. Spun asta pentru că aproape toată lumea il îndeamnă mai mult la rele, pentru a se putea distra de pe urma actorului pe care-1 creează. Cred, insă, că Raducanu se va rezolva singur, pînă la urmă, deoarece și-a dat seama, mai ales în ultimul timp, că publicul poate trece foarte uşor de la dragoste la ură... — Ce dificultăți ai avut în timpul acestui an ? — Dificultățile nu sunt noi. De altfel, în fotbal nimic nu e nou sub soare. Ca întotdeauna, antrenorul are un... rol important numai cind echipa pierde. In rest, se creează impresia ca totul merge de la sine. Toate acestea se produc de pe urma faptului ca fotbalul nostru nu are conducători profesionişti. Cind l-am auzit pe Covaci spunind că Ajax a obţinut ceea ce a obţinut datorită făptuită că cei trei factori — conducerea, antrenorul şi jucătorii —îşi cunosc foarte bine meseria şi nu au vanitatea de a se amesteca în treburile altuia, am spus . Bravo Covaci ! Asta-i adevărul ! De altfel, succesul lui Covaci m-a bucurat enorm, pentru că este şi succesul nostru, intr-o oarecare măsură. Dacă un antrenor concediat, ca Ştefan Covaci, a putut face ceea ce a făcut la Ajax, cred că nu e cazul să discutăm prea mult despre calităţile antrenorilor noştri... La noi, la club, am salutat numirea lui Ilie Greavu in postul de vicepreşedinte. Iată, în sfîrşit, o situaţie in care un club de fotbal apelează la un fotbalist. Pentru ca, e limpede ca bună ziua, fotbalul nu poate fi condus decit de oameni care şi-au închinat viaţa fotbalului. Sunt convins că Ilie Greavu va fi, pînă la urmă, un bun conducător, deoarece ştie că are mult de învăţat şi învaţă foarte bine. — Ce părere ai de nivelul actual al fotbalului nostru ? * — Sintem in situaţia unui alergător care încearcă să tină pasul plutonului. Fotbalul nostru a intrat doar de ciţiva ani in ritmul de foc al fotbalului international şi încearcă să reziste. La început a existat un mare decalaj între succesele echipei naţionale şi insuccesele tradiţionale ale echipelor de club. Din fericire, ultimul an ne oferă o plăcută surpriză. Echipele de club şi-au făcut şi ele, in bună parte, datoria. Să sperăm că n-a fost o simplă coincidenţă. Oricum, angrenarea in marele ritm al fotbalului international presupune eforturi sporite. Altfel, undeva tot se va rupe pînă la urmă- Dar toate acestea trebuie aduse la cunoștința publicului, printr-o lămurire sobră, în presă. — Ce părere ai de rolul presei sportive ? — Am admirat mult presa sportivă pentru felul în care a ajutat echipa naţională. Nu cred, însă, că s-a făcut acelaşi lucru pentru campionatul nostru şi, mai ales, pentru „Cupa României.“ Publicul trebuie lămurit. Publicul fotbalului trebuie educat. Pe mine, personal, m-au durut unele reacţii ale suporterilor noştri, in timpul finalei. Deşi eram bucuros la gindul că mă apropii de „Cupa României“, nu va-am simţit bine, ca pui şi ca sportiv, auzind în tribune vorbe de şicană la adresa eternului nostru rival, Dinamo. Iată un lucru mai important decit un gol vartat sau decit o pasă greșită. — Ce perspective ne oferă Rapid in apropiatul sezon internațional ? — Iasă-mă să rid. Intr-o perioadă in care Rapid ar trebui să-și pună problema întăririi lotului, el are doar problema păstrării, în cadrul echipei, a trei dintre jucătorii săi de bază- Cu asta cred că am spus totul... Ioan CHIRILA INTRE FOTBALUL MARE SI NOI, UN SINGUR OBSTACOL: MENTALITATEA • O ECHIPĂ ESTE O IDEE TN MIŞCARE • DUMITRACHE, DUMITRU, DOBRIN SI NORMA DE EFORT INTERNAŢIONALĂ • RADUCANU CUNOAŞTE DRUMUL DE LA DRAGOSTE LA URĂ • BRAVO, COVACI ! • PROIECTE? NU STIU DACA VOI CONTA PE TREI DINTRE JUCĂTORII MEI DE BAZA .*1. /MARIAM MULŢESCU Acum un an, foarte tînărul Mulţescu — nu împlinise atunci 20 de ani — a plecat de la Steaua. Oamenii de prin Ghencea spun că era un trunchi de copac, foarte frumos crescut. Alţii, mult mai puţini, susţineau că e prea noduros. Despărţirea n-a ridicat prea multe probleme. Mulţescu era cedat Văii Jiului, împreună cu Grigore, in schimbul lui Ion Constantin, care făcea figură de neînţeles la Petroşani, aşteptind consacrarea Capitalei. Mulţescu a părăsit Steaua cu inima grea. Dar, cel mai îndurerat a fost, atunci, „nea Romeo Catana", omul care l-a iubit foarte mult şi care, în visurile lui, vedea un nou Constantin Mulţescu a sosit la Petroşani cam în aceeaşi zi cu Vasile Suciu. Şi-a pus o cămaşă albă şi a pornit spre stadion. Pe drum a văzut că gulerul s-a înnegrit de fum. Altul poate că s-ar fi întors din drum, dar Mulţescu şi-a dat seama imediat că această venire in Valea Jiului e, de fapt, marea lui şansă de fotbalist. In numai un an, Mulţescu a străbătut drumul de la tineretul Stelei la cel de titular al finalistei „Cupei României“. Intre timp, copilul din Ghencea a ajuns şi la Le Havre. In echipa de tineret a României, Mulţescu este un jucător de talent. Eugen Iordache e de părere ca înaintaşul său are fotbalul în singe. La Piteşti, în semifinala Gupei, cu Dinamo, internaţionalii echipei bucureştene au fost uimiţi de uşurinţa cu care înaintaşul Jiului reuşea să treacă prin obstacolele puse în cale şi mai ales de faptul că Mulţescu îşi propunea slalomuri... absurde pentru un jucător abia ajuns în divizia naţională. In finala Cupei, pe „23 August“, Mulţescu a impresionat din nou prin curajul cu care s-a angajat în dueluri directe cu Dumitru şi prin... proiectele sale temerare în desfacerea unei apărări in care Boc şi Lupescu îşi cunosc destul de bine meseria. La 21 de ani neîmpliniţi, Mulţescu este un jurătup care vine. Repertoriul său tehnic aminteşte realmente de Constantin. Şi e greu de explicat, cum „profesorul“ n-a văzut în talentatul junior crescut pe „Ghencea“ un posibil înaintaş al echipei sale. Nu ştim cum va evolua Mulțescu. Nu ştim dacă saltul neverosimil realizat intr-un singur an va fi urmat de noi acumulări. Ştim, însă, cu siguranţă că diagnosticul medicilor fotbalului nostru nu este întotdeauna cel exact. Un mai bun examen se impune, mai ales la vîrsta la care modificările ar trebui să fie previzibile. Să sperăm că pronosticul sentimental al cunoscutului... pediatru al fotbalului, Romeo Catană, se va împlini... L CH. Pag. 2 Nr. 319300000