Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)
1889-06-11 / nr. 4
FULGERUL Pentru d. ministru al instrucţiune!. Ni se scrie din Huşi : Dacă în judeţul nostru avem învăţători demni şi de merit, cari fac ovare corpului profesoral nu numai al judeţului ci al ţarei întregi, apoi nu-i mai puţin adevărat că avem şi de acei cari nu corăspund de loc, dar absolut de loc cu frumissa sarcină ce li s’a aruncat în spate fără ştirea lui D-leu şi pote chiar şi fără de ştirea lor. In acăstă din urmă categorie, locul de o Dare îl ocupă, fără nici o îndoială, doi învăţători din plassa Podoleni şi anume Costache Trifan, de la şcola din comuna Moşna şi Costache Ilobog, de la şcola din comuna Covasca. Aceşti doi domni ar fi buni pete de orice, numai de dăscăli ai copiilor sătenilor nu. Singura lor grijă este de a’şi primi salarul şi gradaţia la sfârşitul lunei. Trifan mânauscă bine şi bea şi mai bine, ceia ce'l face să se îngraşe pe oili ce merge, aşa că, pe fiecare săptămână, e nevoit să-şi adaoge clinuri la jiletcă. Hotnog are ca ocupaţie de predilecţie să mănânce, cum se scolă, câte un căuş de nuci, pe cari le udă câte cu una, doue sau chiar şi mai multe câte cu vin. Dar interesele şcolei merg strună, instrucţiunea copiilor încredinţată lor merge tot înainte, cu paşi urieşi, aşa că, de Zece—dinspre-z ece ani, de când aceşti domni s’au vez ut încărcaţi cu samarul de propoveduitoriai luminei în popor, n’au fost în stare să facă a ieşi un singur elev din şcolele lor. Mai luna trecută, d. revizor şcolar al circumscripţiei Bârlad Falciu, făcend o intuuţiosă înspecţiune în plassa Podoleni, s’a convins pe deplin de imensa valore a acestor doi dăscăli. Făcutu’şi-a pre d. revizor raportul seu către d. ministru al lnstrucţiunei publice ? aratat-a d-sa, în acest raport, starea în care a găsit şcoliile de la Moşna şi Covasna ? Dacă n’a făcut acest raport, ţie ne iertat a comite o indiscreţiune şi a întreba care este causa acestei întârzieri ? Dacă ’l-a făcut, îndrăznim a întreba pe d. ministru : mult va mai tolera încă aceşti trântori cari sug din budgetul Statului fără City în schimb, să aducă cel mai mic folos, cel, mai infim serviciu, ba cari, din contra, aduc pagubă a instrucţiunei, ocupând, fără nici un merit, două locuri cari ar putea fi ocupate de omeni mai destoinici şi mai conştiincioşi, in îndeplinirea datoriei lor ? Aşteptăm de la actualul ministru al instrucţiunei, la care hatârul ştim că nu are nici o trecere, ca să fie, cât mai în grabă, cuvenitele messuri pentru a rădica şcolele din comuna Moşna şi Covasna din nordul în care stau cufundate, la înălţimea celor-lalte scole cari n’au nenorocirea a fi conduse de Trifani şi Hotnogi! X IXFORMAŢIUXI Svonuri. Se svoneşte prin oraş că noul prefect de judeţ ar fi cerut ministerului de interne disolvarea activului şi inteligentului nostru consiliu comunal. Ar fi şi timpul ca acest svon să se adeverească, căci cetăţenii sunt sătui pănă’n gât de pacostea de consiliu comunal care ’şi-a făcut intrarea în primărie prin dughiana madamei Nancea. Examenele căpitanilor aspiranţi la gradul de maior, vor începe la 16 august viitor. Probabil că comisiunea examinatore va începe cu căpitanii din corpul IV de armată. Vodă vrea şi Hîncu ba. Publicasem, în ultimul nostru număr, sub titlu „O notă bună primăriei“, că s’a luat nimerita măsură pentru ettinirea gazului, reducându’l la preţul de 30 bani litrul. Ei bine, un evreu antreprenor, supărat de restrîngerea gheşeftului enorm ce’l făcea prin desbrăcarea neomenesă a populaţiunei oraşului, s’a plâns ministerului, care s’a grăbit de a da telegrafic o satisfacere deplină spoliatorului evreu. Autoritatea comunală, cu toată dreptatea ce o are cu această măsură prudentă şi nejignitore nici venitetorilor, nici cumpărătorilor, este pusă în cotă de un lacom antreprenor, care are mai multă trecere în faţa ministrului de interne decât populaţiunea întreagă a unui oraş ! Ei, cei de făcut? primăria a vroit dar jupanul ba. E şi trist şi ruşinos ! Comitetul permanent. Consiliul judeţan a reales în comitetul permanent pe foştii membri. Deci consiliul continuă a fi compus din d-nii Iancu Botez, preşedinte, C. Palmir şi G. Pavlov, membri. Creditul urban. In urma raportului d-lui Gh. Bejan, comisarul guvernului pe lângă creditul fonciar urban din Iaşi, ministerul de finance — după cum spunfiarele bucureștene — a numit o anquetă care să cerceteze cum stau lucrurile. Afacerea Sion-Pruncu.—Nu de mult, unilefiare din București au atacat pe d. Gh. Sion, fost magistrat in Iași, acuzându’l că a sustras mobila defunctului Mitică Pruncu. După cât aflăm, d. Sion va face să apară, în curând, o broşură, în care va publica actul de cumpărătură, scris şi subscris de Mitică Pruncu, precum şi corespondenţa din care se va vedea că d. Sion nu’şia făcut decât o datorie de înaltă prietenie ce avea pentru d. Pruncu, dându’i un puternic ajutor înbiele cele mai grele, când trebuea să se dovedească iubirea de amic. Cu tote svonurile false şi calomniele ce sau adus contra sa, judecătorul de instrucţie, ca şi camera de punere sub acuzaţie de Ilfov, au găsit că d. Sion nu este vinovat întru nimic. D. Sion va demonstra că reu şi fără lege a fost sesisată justiţia, reu şi fără care judecătorii au căutat a face acte contra d-lui Sion, fără macar a’l întreba sau a avea a’i cere vre o justificare. Ştim relaţiunile strînse ce au existat între d. Mitică Pruncu şi d. Sion ; ştim că d-sa a avut o conduită ireproşabilă, ca magistrat, precum o ştiu acesta toţi comercianţii, şi de aceia suntem pe deplin încredinţaţi de buna-credinţa d-lui Sion, după cum lucrurile se vor dovedi. FOILETON MIHAI VOLUTZA 7. MARIA ELENA PARTEA I» CAPIT. II-lea. (Urmare) Era ca un regret al frumoşilor ani ai tinereţei cari se strecurau nesimţitori în înlănţuirea datorielor, ca o sguduire febrila a voluptăţilor sufletului ce apuneau încetişor în virginalele lor cuiburi. Dar nici un semn nu mula cursul firesc al acestei sugestiuni. Căci, un moment apoi, sub privirele soţului ei, respectul ei pleca fruntea, pe când tainicii fiori cAdeau ca leşinaţi In presenţa activa a indatorirelor de cuţie. O data devenita muma, dedată acestor Însuşiri, spiritul ei acapara cele mai vii preocupaţii. Creşterea celor doi copii, o fată şi un baet, ei lipi intrega sa arillre. Fu de la început ca un adevărat orgoliu, cu care privea ea misiunea ce avea de îndeplinit în mijlocul acelei afinităţi de raporturi. Dar, din înflăcărarea acestui drept matern, care-i însinui o suflare nouă vitală, se rădicau uneori momente de mânie, furii nervose, a căror isvor se exprimă de acesta datată în păşirea grece a unui traiu ce înfrîna cu totul natura sa îngenunchiată sub jugul unei căsătorii silite şi nepotrivită. Ea se resigna însă repede, prin propriul ei îndemn, readucând acordul căminului conjugal, ca şi norul care, alungat de furtună, lasă curaşi pe cer seninătatea deplină. Căci deasupra acestor acese svînturătore, în cari uitarea de sine încerca să se râdice în faţa severului regulatoriu al acţiunelor sale, plutea limpezişul unor france simţi uivite. Clementă, milosă, oferind cu bună-voinţă sprijin streinului în nenorocire, ea nu păstră pentru sine decât o singură cerinţă, cea, mai demnă: amorul propriu. 11 întreţinea neatins, cu cea mai solemnă solicitudine a fiinţei sale. Şi era o complectă răsturnare, revoluţiuunea generală a simţurilor când, opusă acestei mici ceriţi a sale, cineva ar fi încercat o contrarie represiune. Francheţii i se ascundea sub muţire, dar clemenţa lasa loc puterei de a dispreţui. La vrîsta de 25 ani rămase veduvă, plângând pe acela ce perduse mai mult ca fiică decât ca soţie. Dar, doi ani mai tânjiui, primi o a doua lovitură. Ea trebui să se despartă de copila sa, abia ajunsă la şese ani, care, ulcerată de o bela grea de gât, mult, cu tot ajutorul celor mai erudiţi medici din localitate. Această perdere o costă mult. Se venu nenorocită, ameninţată, redusă la o singură legătură de inimă, acea a fiului ei Eduard. Iubirea lui deveni unica consolare. . La 14 ani, după ce făcu un început de studii în gimnasiu, întră în şcola militară. Gustul studiului se arătă de la început în feiterul elev. In tot timpul dădu probe de o mare aplicaţie şi, după şese ani, fini cursurile i eşind cu rangul de ofiţer al 2-lea la clasificaţie. Era în 1877, când isbucni resboiul în orientul Europei. Pentru Eduard Dornescu, declaraţia resboiului fu evenimentul cel mai măreţ. Alianţa ruso-română era isbânda sigură, dar faptul din cele mai fruttose. E curios lucru că d. Sion, atât ca funcţionar, cât şi ca cetăţan, a fost şi.canat şi lovit tocmai de colectivişti iar nu de adversari politici, cu tote ca e un liberal convins. ____________ fl . Linia laşi-Dorohoi. In şedinţa de joi a Camerei, s-a votat creditul de 15.000.000 lei, pentru construirea liniei ferate laşi-Dorohoi. Ar fi de dorit ca acestă lucrare si incepu cât mai neîntârziat, pentru a se putea pune în legătură oraşele din Nordul Moldovei cu primul port al ţărei la Dunărea. De la scela militară. Se vede de d. general Mânu s’a hotărât să revii asupra regulamentului ce ’l elaborat, şi care a dat lumei atâta de vorbă, căc a dat, se zice, ordine să înceapă imediat examenele şi la classa IV a scolei fiilor de minuri. Cu acesta ocasiune putem spune ci pedepsite aplicate elevilor scolei sunt următorele : 1) s'au luat gradele tuturor elevilor gradaţi ; 2) patru elevi, car erau de serviciu în noptea când zidu a fost escaladat, vor fi daţi în judecat şi consiliului de resboiu, pentru părăsiri de posturi ; 3) elevii vor fi consimaţi în şcela, pe timpul vacanţiei. Răsipă de bani publici. „Un român iubitor de adevĕr“— cel puţin aşi se titlueşte—ne trăunte un fel de ies puns la articolul din minierul nostru precedent, întitulat „Răsipă de bani publici“. Dacă acest des interesat iu«i 1 bitor de adevĕr ar fi răspuns la cele Zise de noi şi le-ar fi dovedit că nu sunt adeverate — lucru ce de al timi nietrelea e cu neputinţă a’l face cineva», de orece materialele întrebuinţate la clădirea scelei normale stau faţă pentru a protesta cu vehemenţă contra u-nui atare îndrăzneţ—am fi publicat acest răspuns. El însă nedovedind nimic şi atăcând persone cu totul streine Şi atunci, când de la un unghiu până la cellalt a ţărei se aclama încercarea de a . L V ] scutura jugul musulman, când un glas divin, acel al jalei din trecut, renăştea în fiecare homan nobila iubire a patriei, atunci şi în plăpindul ofiţer se aprinse focul luptei şi gloriei. Oraşul murmura în ferbere ; trupele defilau fără întrerumpere ; musicele şi gemele î sfăşiau aerul, şi abia sara impunea preşi-care linişte. Era tânjiu, după ce la turnul unui edificiu public suna miezul-nopţei, deo- dată, din depărtare, se aucrea cintul unor voci sonore, acordate în focul bărbăţiei, duiase în f armonie, şi zefirul în mişcare legăna pănă , la cer acea vitează rugăciune. Alarma redeştepta oraşul, ferestrele se deschideau cu grabă şi, în decorul nopţei, sub constelaţiimea binalelor mişcâtore, aparcau majestuoşi, cazaci. Eduard privea fermecat, sufletul seu era pătruns de cea mai înalta voluptate. 1 î i (Va urma). .