Fulgerul, 1889-1890 (Anul 2, nr. 1-64)

1889-06-11 / nr. 4

FULGERUL Pentru d. ministru al instrucţiune!. Ni se scrie din Huşi : Dacă în judeţul nostru avem­ învăţători demni şi de merit, cari fac ovare corpului profesoral nu numai al judeţului ci al ţarei întregi, apoi nu-i mai puţin adevărat că a­­vem şi de acei cari nu corăspund de loc, dar absolut de loc cu frumissa sarcină ce li s’a aruncat în spate fără ştirea lui D-­leu şi pote chiar şi fără de ştirea lor. In acăstă din urmă categorie, locul de o­ Dare îl ocupă, fără nici o îndoială, doi în­văţători din plassa Podoleni şi anume Cos­­tache Trifan, de la şcola din comuna Moş­­na şi Costache Ilob­og, de la şcola din co­muna Covasca. Aceşti doi domni ar fi buni pete de ori­ce, numai de dăscăli ai copiilor sătenilor nu. Singura lor grijă este de a’şi primi salarul şi gradaţia la sfârşitul lunei. Trifan mânaus­că bine şi bea şi mai bine, ceia ce'l face să se îngraşe pe oili ce merge, aşa că, pe fie­care săptămână, e nevoit să-şi adaoge cli­­nuri la jiletcă. Hotnog are ca ocupaţie de predilecţie să mănânce, cum se scolă, câte un căuş de nuci, pe cari le udă câte cu una, doue sau chiar şi mai multe câte cu vin. Dar interesele şcolei merg strună, instrucţiunea copiilor încredinţată lor merge tot înainte, cu paşi urieşi, aşa că, de Zece—dinspre-z ece ani, de când aceşti domni s’au vez ut încăr­caţi cu samarul de propoveduitori­­ai luminei în popor, n’au fost în stare să facă a ieşi un singur elev din şcolele lor. Mai luna trecută, d. revizor şcolar al cir­cumscripţiei Bârlad Falciu, făcend o intuu­­ţiosă înspecţiune în plassa Podoleni, s’a con­­vins pe deplin de imensa valore a acestor doi dăscăli. Făcutu’şi-a pre d. revizor raportul seu că­tre d. ministru al lnstrucţiunei publice ? a­­ratat-a d-sa, în acest raport, starea în care a găsit şcoliile de la Moşna şi Covasna ? Dacă n’a făcut acest raport, ţie­ ne iertat a comite o indiscreţiune şi a întreba care este causa acestei întârzieri ? Dacă ’l-a făcut, îndrăznim a întreba pe d. ministru : mult va mai tolera încă aceşti trântori cari sug din budgetul Statului fără City în schimb, să aducă cel mai mic folos, cel, mai infim serviciu, ba cari, din contra, aduc pagubă a instrucţiunei, ocupând, fără nici un merit, două locuri cari­ ar putea fi ocu­pate de omeni mai destoinici şi mai conşti­incioşi, in îndeplinirea datoriei lor ? Aşteptăm de la actualul ministru al in­­strucţiunei, la care hatârul ştim că nu are nici o trecere, ca să fie, cât mai în grabă, cuvenitele messuri pentru a rădica şcolele din comuna Moşna şi Covasna din nord­ul în care stau cufundate, la înălţimea celor-l­­alte scole cari n’au nenorocirea a fi conduse de Trifani şi Hotnogi! X­­ IXFORMAŢIUXI Svonuri. Se svoneşte prin oraş că noul prefect de judeţ ar fi cerut minis­terului de interne disolvarea activului şi inteligentului nostru consiliu comunal. Ar fi şi timpul ca acest svon să se adeverească, căci cetăţenii sunt sătui pănă’n gât de pacostea de consiliu co­munal care ’şi-a făcut intrarea în pri­mărie prin dughiana madamei Nancea. Examenele căpitanilor aspiranţi la gradul de maior, vor începe la 16 au­gust viitor. Probabil că comisiunea exa­­minatore va începe cu căpitanii din corpul IV de armată. Vodă vrea şi Hîncu ba. Publica­sem, în ultimul nostru număr, sub tit­lu „O notă bună primăriei“, că s’a luat nimerita măsură pentru ettinirea ga­zului, reducându’l la preţul de 30 bani litrul. Ei bine, un evreu antreprenor, supărat de restrîngerea gheşeftului e­­norm ce’l făcea prin desbrăcarea neo­­menesă a populaţiunei oraşului, s’a plâns ministerului, care s’a grăbit de a da telegrafic o satisfacere deplină spoliatorului evreu. Autoritatea comu­­nală, cu toată dreptatea ce o are cu această măsură prudentă şi nejignitore nici venitetorilor, nici cumpărătorilor, este pusă în cotă de un lacom antre­prenor, care are mai multă trecere în faţa ministrului de interne de­cât populaţiunea întreagă a unui oraş ! Ei, cei de făcut? primăria a vroit dar ju­panul ba. E şi trist şi ruşinos ! Comitetul permanent. Consiliul ju­­deţan a reales în comitetul permanent pe foştii membri. Deci consiliul con­tinuă a fi compus din d-nii Iancu Bo­tez, preşedinte, C. Palmir şi G. Pavlov, membri. Creditul urban. In urma raportu­lui d-lui Gh. Bejan, comisarul gu­vernului pe lângă creditul fonciar ur­ban din Iaşi, ministerul de finance — după cum spun­­fiarele bucureștene — a numit o anquetă care să cerceteze cum stau lucrurile. Afacerea Sion-Pruncu.—Nu de mult, unile­­fiare din București au atacat pe d. Gh. Sion, fost magistrat in Iași, a­­cuzându’l că a sustras mobila defunc­tului Mitică Pruncu. După cât aflăm, d. Sion va face să apară, în curând, o broşură, în care va publica actul de cumpărătură, scris şi subscris de Mi­tică Pruncu, precum şi corespondenţa din care se va vedea că d. Sion nu’şi­­a făcut de­cât o datorie de înaltă pri­etenie ce avea pentru d. Pruncu, dân­­du’i un puternic ajutor în­­biele cele mai grele, când trebuea să se dove­dească iubirea de amic. Cu tote svonurile false şi calomnie­­le ce sau adus contra sa, judecătorul de instrucţie, ca şi camera de punere sub acuzaţie de Ilfov, au găsit că d. Sion nu este vinovat întru nimic. D. Sion va demonstra că reu şi fă­ră lege a fost sesisată justiţia, reu şi fără care judecătorii au căutat a face acte contra d-lui Sion, fără macar a’l întreba sau a avea a’i cere vre o jus­tificare. Ştim relaţi­unile strînse ce­ au exis­tat între d. Mitică Pruncu şi d. Sion ; ştim că d-sa a avut o conduită irep­roşabilă, ca magistrat, precum o ştiu acesta toţi comercianţii, şi de aceia suntem pe deplin încredinţaţi de bu­­na-credinţa d-lui Sion, după cum luc­rurile se vor dovedi. FOILETON MIHAI VOLUTZA 7.­ MARIA ELENA PARTEA I» CAPIT. II-lea. (Urmare) Era ca un regret al frumoşilor ani ai ti­­nereţei cari se strecurau nesimţitori în în­lănţuirea datorielor, ca o sguduire febrila a voluptăţilor sufletului ce apuneau încetişor în virginalele lor cuiburi. Dar nici un semn nu m­ula cursul firesc al acestei sugestiuni. Căci, un moment apoi, sub privirele soţului ei, respectul ei pleca fruntea, pe când tainicii fiori cAdeau ca le­şinaţi In presenţa activa a indatorirelor de cuţie. O data devenita muma, dedată acestor În­suşiri, spiritul ei acapara cele mai vii pre­ocupaţii. Creşterea celor doi copii, o fată şi un baet, ei lipi intrega sa arillre. Fu de la început ca un ade­vă­rat orgoliu, cu care privea ea misiunea ce avea de înde­plinit în mijlocul acelei afinităţi de rapor­turi. Dar, din înflăcărarea acestui drept ma­tern, care-i însinui o suflare nouă vitală, se rădicau une­ori momente de mânie, furii ner­vose, a căror isvor se exprimă de acesta data­tă în păşirea grece a unui traiu ce înfrîna cu totul natura sa îngenunchiată sub jugul unei căsătorii silite şi nepotrivită. Ea se resigna însă repede, prin propriul ei îndemn, readucând acordul căminului con­jugal, ca şi norul care, alungat de furtună, lasă curaşi pe cer seninătatea deplină. Căci deasupra acestor acese svînturătore, în cari uitarea de sine încerca să se râdice în faţa severului regulatoriu al acţiunelor sale, plutea limpezişul unor france simţi uivite. Clementă, milosă, oferind cu bună-voinţă spri­jin streinului în nenorocire, ea nu păstră pentru sine de­cât o singură cerinţă, cea, mai demnă: amorul propriu. 11 întreţinea ne­atins, cu cea mai solemnă solicitudine a fi­inţei sale. Şi era o complectă răsturnare, re­­voluţiuunea generală a simţurilor când, opu­să acestei m­ici ceriţi a sale, cineva ar fi încercat o contrarie represiune. Francheţii i se ascundea sub muţire, dar clemenţa lasa loc puterei de a dispreţui. La vrîsta de 25 ani rămase veduvă, plân­­gând pe acela ce perduse mai mult ca fiică de­cât ca soţie. Dar, doi ani mai tânjiui, primi o a doua lovitură. Ea trebui să se despartă de copi­la sa, abia ajunsă la şese ani, care, ulcerată de o bela grea de gât, mult, cu tot ajutorul celor mai erudiţi medici din localitate. Această perdere o costă mult. Se venu ne­norocită, ameninţată, redusă la o singură le­gătură de inimă, acea a fiului ei Eduard. Iubirea lui deveni unica consolare. . La 14 ani, după ce făcu un început de studii în gimnasiu, întră în şcola militară. G­ustul studiului se arătă de la început în feiterul elev. In tot timpul dădu probe de o mare aplicaţie şi, după şese ani, fini cursu­rile i eşind cu rangul de ofiţer al 2-lea la clasificaţie. Era în 1877, când isbucni resboiul în o­­rientul Europei. Pentru Eduard Dornescu, declaraţia res­­boiului fu evenimentul cel mai măreţ. Ali­anţa ruso-română era isbânda sigură, dar fap­tul din cele mai fruttose. E curios lucru că d. Sion, atât ca funcţionar, cât şi ca cetăţan, a fost şi.­­canat şi lovit tocmai de colectivişti iar nu de adversari politici, cu tote ca e un liberal convins. ____________ fl . Linia laşi-Dorohoi. In şedinţa de­ joi a Camerei, s-a votat creditul de 15.000.000 lei, pentru construirea linie­i ferate laşi-Dorohoi. Ar fi de dorit ca acestă lucrare si­­ incepu cât mai neîntârziat, pentru a se putea pune în legătură oraşele din Nordul Moldovei cu primul port al ţă­­­rei la Dunărea.­­ De la scela militară. Se vede d­­e d. general Mânu s’a hotărât să revii­­ asupra regulamentului ce ’l elaborat, şi care a dat lumei atâta de vorbă, căc a dat, se zice, ordine să înceapă im­ediat­­ examenele şi la classa IV a scolei fiilor­­ de m­­inuri. Cu acesta ocasiune putem spune ci pedepsite aplicate elevilor scolei sunt­­ următorele : 1) s'au luat gradele tutu­­­ror elevilor gradaţi ; 2) patru elevi, car erau de serviciu în noptea când zidu a fost escaladat, vor fi daţi în judecat ş­i consiliului de resboiu, pentru părăsiri­­ de posturi ; 3) elevii vor fi consim­aţ­i în şcela, pe timpul vacanţiei.­­ Răsipă de bani publici. „Un ro­mân iubitor de adevĕr“— cel puţin aşi se titlueşte—ne trăun­te un fel de ies puns la articolul din minierul nostr­u precedent, întitulat „Răsipă de ba­ni publici“. Dacă acest des interesat iu«i 1 bitor de adevĕr ar fi răspuns la cele Zise de noi şi le-ar fi dovedit că n­u sunt adeverate — lucru ce de al timi ni­e­trelea e cu neputinţă a’l face cine­va», de ore­ce materialele întrebuinţate la clădirea scelei normale stau faţă pen­tru a protesta cu vehemenţă contra u-­­­nui atare îndrăzneţ—am fi publicat a­­cest­ răspuns. El însă ne­dovedind ni­mic şi atăcând persone cu totul streine Şi atunci, când de la un unghiu până la­­ cel­lalt a ţărei se aclama încercarea de a . L V ] scutura jugul musulman, când un glas di­vin, acel al jalei din trecut, renăştea în fie­care h­oman nobila iubire a patriei, atunci şi­­ în plăpindul ofiţer se aprinse focul luptei şi­­ gloriei. Oraşul murmura în ferbere ; trupele defi­lau fără întrerum­pere ; musicele şi gem­ele î sfăşiau aerul, şi abia sara impunea preşi-ca­­re linişte. Era tânjiu, după ce la turnul u­­nui edificiu public suna miezul-nopţei, deo-­­ dată, din depărtare, se aucrea cintul unor voci­­ sonore, acordate în focul bărbăţiei, duiase în f­ armonie, şi zefirul în mişcare legăna pănă , la cer acea vitează rugăciune. Alarma redeştepta oraşul, ferestrele se des­chideau cu grabă şi, în decorul nopţei, sub constelaţiimea binalelor mişcâtore, aparcau majestuoşi, cazaci. Eduard privea fermecat, sufletul seu era pătruns de cea mai înalta voluptate. 1 î i (Va urma). .

Next