Fulgerul, 1912-1913 (Anul 5, nr. 1-52)

1913-07-22 / nr. 38

ANUL V. No. 38 Pe an . . 8 lei. Pe 6 luni . 4 „ ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul .. III 30 „ Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul. Ln număr 10 bani. Apare in fie­care Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul64, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Mare 4. Luni 22 iulie 1913 ABONAMENTE Pe an Pe 6 luni 8 lei 4 » ANUNCIURI Pag. IV 20 b.j^cul » III3Q^C&*R\ V r Inserţivjii şi recheme 50 bani rândul. ABONAMENTE ?■ Toată Ţara se întreabă plină de in­dignare ce însamnă manifestarea de atâta sprijin, ajutor şi generozitate ce se vede că radiază din stratul cel mai înalt al capitalei noastre înspre Bulgaria? Cum? Acest popor, care de zeci de ani, un trecut, ne-a arătat continuu duşmănie, dispreţ şi tendinţă de cucerire tâlhă­rească iar, începând de anul trecut, în urma victoriilor uşor câştigate contra Turcilor, începuse a se uita de sus la noi şi a ne ameninţa în însăşi existenţa noastră, cum se întâmplă ca acuma, când acest popor, duşman nouă, a fost înge­­nunchiat de Sârbi şi Greci, tocmai acuma influenţa şi puterea Ţarei noastre să fie întrebuinţate pentru a’l pune iarăş în pi­cioare şi a’l întări în paguba noastră ? Tot Românul se întreabă care să fie oare pricina acestei politici detestabile pentru viitorul Neamului nostru, politică pe care nu unul din numerile noastre tre­cute am semnalat-o, caracterizând o cum trebue ? Noi atragem atenţiunea celui în drept că interesele Neamului nostru sunt supe­rioare ori­căror altor interese familiare sau de condescendenţă dinastică, şi ştiut trebue să fie că cine nu caută de inte­resele Ţarei, Ţara nu caută de intere­sele lui. B. I. Ciuşca. Completarea drepturilor Românilor din Balcani Din ştirile aduse de ziarele bucureştene, am aflat că delegaţii noştrii în confe­rinţa de pace s’au restrâns foarte mult în cererile lor pentru elementul român, aflat în regiunile ce se vor conceda Bul­gariei şi foştilor ei aliaţi, ne cerând pen­tru ei de­cât respectarea Hrubei, biseri­­cei şi şcoalei. Noi, işti din Moldova, suntem cu de­săvârşire nemulţumiţi că delegaţii Ro­mâni nu au cerut şi dreptul ca adminis­traţia să se facă în limba română, în toate comunile în care Românii formează majoritatea populaţiei. De bine de rău, în Bulgaria, Serbia, Grecia şi Turcia, fraţii noştri, îşi vor­beau limba, îşi aveau şcoalele şi bise­ricile lor, însă n’au putut să se des­­volte, fiind­că nu erau admişi în admi­nistrarea chiar şi cea comunală, de­cât numai sub condiţia să se lepede de na­ţionalitatea lor. Acesta era şi este răul cel mai mare de care sufere neamul nostru în Balcani. Trebue ca bărbaţii noştri de stat, şi acum mai ales delegaţii noştri în con­ferinţa de pace de la Bucureşti, să’şi deie bine sama că, într’un stat poliglot, dar condus numai de-o singură naţio­nalitate, celelalte popoare, de­şi au de­plina libertate a limbei în casă, în pu­blic, în şcoală şi ’n biserică, totuş nu se pot desvolta dacă dintr’ai lor nu sunt admişi în administraţia comunală macar. N’avem de­cât să facem o răpede o­­chire în această privinţă. In Galiţia, Rutenii au toată libertatea pentru limba lor, au şcoalele şi biseri­cile lor. Cu toate acestea poporul rutean nu se poate dezvolta, de­oare­ce din­­tr'ai lor nu sunt admişi nici macar în administraţiile comunilor. Acelaş lucru se întâmplă cu Românii în Ungaria, cu Polonii în Posnania Ger­maniei, cu Polonii, Lituanii şi alte po­poare din Rusia şi aşa mai departe. Aşa fiind, apelăm la guvernul nostru să nu deie uitărei pe fraţii noştri din Balcani şi să lucreze din răsputeri, a­­cum când e prilejul cel mai prielnic, ca să dobândească pentru elementul ro­mân din Macedonia dreptul politic ad­ministrativ în comunile şi regiunile în care Românii sunt în majoritate. Reuşind într’aceasta, se va înlesni in­troducerea în diferitele state balcanice a frumosului sistem de conveţuire poli­tică a diverselor naţionalităţi, practicat de aproape 600 de ani în Elveţia. Acest sistem înlesnind traiul pacinic laolaltă a celor mai diverse neamuri, e unicul mijloc de a rezolvi chestiunea balcanică şi tocmai din acest motiv stă­ruim pentru realizarea lui, dându-ne cei întâi Craina, şi cei din ur­mă Vidinul. Şi datoria reprezentanţilor noştri în conferinţa pentru pace de la Bucureşti este să lucreze şi să izbândească în sen­­sul acesta. Gestaţ­ ie trebue Vidtimi şi Craina De necontestat că România, mobilizân­­du-şi întreaga armată şi trimiţând-o peste Dunărea, a adus un serviciu enorm pă­­cet, silind pe Bulgari­a şi muia cerbicia şi a se arăta gata să cadă la o dreaptă învoială. Şi prin acţiunea sa militară, şi prin acţiunea sa diplomatică, silindu-se ca, o dată cu­ stabilirea păcei, să stabilească şi un echilibru între statele balcanice, care să asigure pacea pentru un lung viitor, toate statele beligerante din peninsulă îi datoresc recunoştinţă şi mulţumire. Dar, mulţumită sacă, nimănui nu-i dragă — zice o veche zicătoare— de care actualii conducători ai Ţarei trebue acum să ţie samă şi să se conducă mai mult de­cât ori­când. Pregătirile pe cari luptele din Balcani ne au silit să le facem, cheltuelile enorme făcute cu mobilizarea armatei şi cu acţi­unea ei pacificatoare, nu pot rămânea nerăsplătite. Şi această răsplată nu înţelegem să fie reprezentată de­cât printr-un teritoriu care ni se cuvine atât din punctul de vedere strategic, pentru apararea ţărei în viitor, şi din cel economic, pentru a ne asigura un punct statornic de scurgere a produ­selor noastre peste Dunărea spre Marea Adriatică, cât şi mai cu samă din punc­tul de vedere etnic, el fiind locuit de­ o populaţiune românească compactă, care nu aşteaptă altă ceva mai bun de­cât a se vedea, cu un moment mai curând, a­­lipită la Patria mamă. Şi Sârbii şi Bulgarii ne datoresc recu­noştinţă, atât pentru acţiunea pacifică şi civilizatoare întreprinsă de noi acum, cât şi pentru sprijinul şi ajutorul ce li l-am dat, în trecut, pentru eliberarea lor de sub jugul turcesc. E momentul, acum, ca şi unii şi alţii saşi manifeste această recunoştinţă, ce­ ÎNVĂŢĂMINTE Multe lucruri, necunoscute foarte multora dintre noi, ni le-a arătat mobilizarea armatei româneşti, exe­cutată cu atâta grabă şi cu atâta preciziune. Intre cele multe e şi învăţă­mântul cum trebue să privim şi să preţuim pe Evreii noştri. La sunetul de alarmă al goar­nelor, Evreii pământeni s’au gră­bit a răspunde de-a valma cu Ro­mânii, cu o tragere de inimă şi entusiasm egal cu al lor. Când Ţara a făcut apel la a­­părătorii ei, Evreii­ români nu nu­mai din Ţară, dar mulţi ch­iar dintre cei de peste hotare, s’a­u grăbit să'şi părăsească nevoile şi aface­rile lor, pentru a se aduna îm­prejurul drapelului românesc, fără, condiţii şi fără pretenţii; iar cei cari nu sunt în vrâstă a purta ar­mele, au dat cu bună inimă tot ceea ce li s’a cerut. Şi e frumos, e înălţător ges­tul lor. Numele lui Abraam, care s’a arătat gata a’şi sacrifica fiul seu iubit pe altarul credinţei, a rămas nemuritor, prin secole. Oare miile de Abraami, cari cu atâta spon­taneitate şi-au oferit pe cei 30.000 de fii ai lor — căci 30.000 de ti­neri Evrei se zice că s’au adunat sub drapelele româneşti, la che­marea Ţărei­i— să nu merite nici o răsplată ? E drept că d. senator Emil La­­hovari şi-a rădicat glasul în Se­natul Ţărei, întrebând banca mi­nisterială dacă n­-i bine a se da o rază de speranţă şi de încura­jare străinilor mobilizaţi, pentru ca, bazaţi pe cuvântul Ţărei să mear­gă înainte cu voie bună şi cu ini­ma caldă, după cum e drept că d. ministru AL Marghiloman a răspuns că, pentru viitor, socoate că nu poate cine­va să aibă un titlu mai mare pentru acordarea cetăţeniei române, de­cât acela că a luat parte la acţiunea mili­tară întreprinsă de amata noastră în acest moment, adăugând că, fără lua un angajament de guvern în această privinţă, este în simţi­­mântul tuturor că, pentru israeliţi şi ceilalţi străin, cari su­nt născuţi şi crescuţi în România şi cari în momentele actuale sunt gata a-şi varsa sângele pentru apararea pa­triei noastre iubite, nimeni nu va sta la îndoială fie a le acorda cât de răpede şi fără întârziere cetă­ţenia română. Mărturisim că declaraţia d-lui ministru de finance, făcută în nu­mele guvernului, e nebuloasă şi puţin edificatoare. Astă­zi, când Evreii pământeni au dat dovada de­ un patriotism egal cu cel al Românilor, mai pot ei fi consideraţi altmintrelea de cât fii drepţi şi buni ai acestei Ţări ? A se acorda cetăţenia, română acestor Români de fapt, după cum s’a procedat în trecut, şi cu ni­mica e tot una, întru cât enorma lor majoritate nu va avea putinţa s'o ceară individual, cererile a­­cestea necesitând stăruinţi multe, perderi de vreme multe şi ch­el­­tueli şi mai multe. Şi, afară de aceasta, cât timp va trebui Par­lamentului pentru a, vota atâtea cereri ? Fi-va el în stare să le do­vedească, chiar dacă nu s’ar ocupa de cât numai de ele ? Ast­fel fiind lucrurile, se impune adoptarea, unor proceduri sumare, după care toţi cei cari s'au dove­dit a fi buni Români, fie sub um­bra drapelului Ţărei, fie în afară de umbra lui, să fie recunoscuţi de fii ai Ţărei, căci ar fi o mare nedreptate ca, pe când Ţara î şi aproprie noi fii, în teritoriile ocu­pate, de ale cărora sentimente avem tot motivul a ne îndoi, să respingă de la ea sau să trăgă­­neze pe acei cari, până şi cu sa­crificiul vieţei lor, şi-au dovedit dragostea ce i-o poartă. Chiar dac’ar trebui adusă o mo­dificare Constituţiei, încă dreptate trebue să­ se facă. CL C. Stamatopol: Nici prorector, nici avocat E cel puţin curioasă atitudinea luată, în ultimul timp, de guvernul nostru faţă de interesele bulgăreşti. Din duşmani declaraţi, ca prin minu­ne, ne-am transformat în cei mai bine­voitori prieteni ai lor. Turcii, despoiaţi de aproape tot avu­tul lor din Europa, prin acţiunea duş­mănoasă a aliaţilor balcanici şi cu bi­­ne-voitorul sprijin al marelor puteri, s’au folosit, după cum era şi natural, de pri­lejul prielnic spre a’şi mai întoare ceva din pagubă, ocupând o parte din Tra­­cia cu cetatea Adrianopol, localităţi a­­supra cărora cuceritorii de ieri, Bulgarii, nu pot pretinde, în mod serios, să aibă vreun drept, nici din punct de vedere is­toric, nici din cel etnic. Nouă, această ocupare nu ne poate face nici cald, nici răce. Puţin ne pasă dacă Adrianopolul va fi al Turcilor ori al Bulgarilor. Ba, un sentiment de pro­

Next