Fulgerul, 1914-1915 (Anul 7, nr. 1-52)
1914-11-03 / nr. 1
s traţie compus din d-nii profesori secundari A. D. Atanasiu, V. Teodoreanu, G. Manoliu, M. Ţilenschi, I. Bejan şi Al. Aurescu, din care cei trei din urmă au însărcinarea de director, subdirector şi administrator, acest Institut va aduce desigur cele mai frumoase rezultate pentru propăşirea culturei noastre. O treabă bună de făcut Primăria a pus să capteze isvoarele ce curgeau odinioară prin grădina botanică a d-rului Fatu, astăzi un loc părăginit şi mocirlos în cea mai mare parte a anului. Captarea se vede că a fost impusă de nevoia de-a mai usca acea parte a locului, dar apa e dusă pe olane de ciment pănă în şanţurile dinspre gară, aşa că nici un folos nu se poate trage din cheltuelile ce se fac cu această lucrare. Şi totuş această apă s ar putea întrebuinţa, şi încă cu succes, dacă ar fi bună voinţă şi un interes mai deosebit din partea celor de la primăria pentru higiena populaţiei sărace pe timp de vară. Iată cum, apa captată în parte, cum şi acea cantitate ce se pierde în pământ, pe sub dealul din sus de grădina Fatu, ar forma un debit destul de bogat ca să alimenteze un întins bazen, în care, vara, să-şi găsească populaţia mijlocul de răcorire, pentru o mică plată. Acea apă ar putea fi premenită necontenit ca să prezinte toată garanţia curăţeniei, iar locul necesar de a fi ingrădit pentru un asemenea scop şi în mijlocul căruia să se facă basonul, ar fi chiar pe locul grădinei Fătu, pentru care credem că s ar putea lesne conveni cu proprietarul actual. Chiar dacă nu s’ar câştiga cu o asemenea lucrare, pentru nevoia populaţiei încă ar putea fi satisfăcută comuna că poate veni tn ajutorul atâtor oameni, cari ar avea unde să’şi facă o bae răce, curată, în loc de a se duce la Bahlui pentru a se umplea de cine ştie ce boale. De la Teatru ,Joi sa reprezentat comedia o aventură frumoasă de d-nii Fiers, de Cadlovet şi Key, cu acelaş brio ca şi la prima reprezentaţie, şi cu destulă lume, atrasă, fără îndoială, de vestea că s a jucat frumos în toată puterea cuvântului. Comedia aceasta eu aş fi întitulat-o o aventură nostimă, cuvântul „nostim“ fiind mai larg şi caracterizând mai bine acţiunea carte... dă, din punctul de vedere moral, nu-i tocmai „frumoasă“ fuga unei fete cu un tânăr, chiar in ultimul moment, când trebuea să meargă la cununie cu acel ce i se propusese şi primise să i fie barbat. Mai sunt erori şi de traducere, cam foarte uşor ar putea fi înlăturate, dacă şi-ar da ceva osteneală comitetul de lecturii. Aşa bunăoară în traducerea acesteia, ca şi noto ce s a jucat duminica trecută, sa auzit fraza: Nai văzut din întâmplare ?... pe când foarte bine și într’o românească curată s’ar fi putut spune : Nu cumva ai văzut ?... căci acel par o tragedie în infinit. Maestrului Flamarlon-Paris. (urmare) ... Singur, de aici, din infinitul fără margini, putui vedea toate mișcările lumilor, cari mergeau la spirate, supuse de la locul lor în jurul imensului focar, cari ’i stăpânitorul şi conducătorul lor. Vedeam şi înţelegeam acuma imensa masă a astrului ; atracţiunea care emană şi susţine lumile, cu iuţelile lor miraculoase, ca într o nevăzută reţea. —t ’dlo sus, la stânga soarelui, e Pământul, din care — am zburat ca un fulg ?! — esclămai, mirându-mă de această putere nevăzută, care mă făcu să pot străbate in irpensul spațiu. — Da Îmi răspunse o voce lăuntrică. — Și nu vezi colo, in partea stângă, întunericul ce domină jumătatea cealaltă din emisfer, unde, in America, acum e miezul nopţei .r... — Da! da! da. ») Apoi o perdea mi se puse pe ochi şi nu mai văzui nimic... ll Vedeţi clişeul primului foileton a! aortei povestiri. FULGERUL SATIRA ZILEI I îndrăzneţul om al ţârei, prim-ministru—din păcate — Cel deprins cu linguşirea, ce se gudură n palate, Pălmuitul de-altă dată, lung de-aproape zece coţi. Vrea să 'mpedece războiul, care-l vor acuma toţi, Şi să lese fraţii noştri — spre necinstea României — In Ardeal şi n Bucovina sub cătuşa tiraniei. Dar în lume nu’i putere să ne şiduplice pe noi Şi de-am trece prin asediu, tot vom merge la război. Eus hasard e destul de bine reprezentat prin „nu cumva“, ca cel ce este în nota adevărată a gândirei şi exprimărei româneşti. Această observaţie o facem în interesul instituţiei, care are menirea nu numai de a cultiva sentimentele, dar şi limba, care trebue să se audă de pe scenă în cea mai curată formă a exprimărei în graiul nostru. Am spus că piesa s’a jucat frumos, şi, repetând aceasta, mai adaog că am eşit din teatru foarte mulţumit, fiindcă n-i puţin lucru la noi ca, în acelaş spectacol, să fie patru artişti la înălţimea rolurilor prin felul de a le fi înţeles şi redat. In prima linie — şi aceasta este convingerea generală a publicului care a asistat la spectacol — a fost d-na Verona Cuzinschi, care în rolul bunicuţei d-na de Trévillac, nu numai că a jucat minunat rolul, dar a făcut o creaţie strălucită, ce va rămânea ca un exemplu în teatrul nostru, n’a scăpat din vedere nici o nuanţă ca să-l redeie, făr’a încarca, făr’a se abate de la linia hotărâtă a caracterului marcat de-o viaţă de 80 de ani şi stăpânită de slăbăciunea ce-o are pentru nepoata sa. D-na Lucia Braborescu a fost o Elenă de Trévillac de-o gingăşie,şi-o sobrietate rară şi-a interpretat rolul cu atâta adevăr şi nuanţare, că a lăsat cea mai frumoasă impresie publicului. Are o zicere caldă, comunicativă şi de-un timbru care pune în evidenţă, cu o uşurătate mare, stările sufleteşti prin cari trece. D. Brabotescu, în rolul lui Andrei d’ Eguizon, a fost un june prim în adevărata notă cerută de autori. Mişcări frumoase, grai blând, convingător şi sincer, care i-a atras laudele unanime ale publicului. D- sa are dragostea cea mare de artă şi, cu perseverenţa ce-o dovedeşte că se ocupă de ea, a ajuns nu numai să fie un artist impus, dar şi un îndrumător fericit pentru cei ce vor voi să’l fie de exemplu. D. Betrone în Valentin le Barrover, nu numai că era stăpân pe rol, dar a stăpânit sala prin jocul seu degajat şi plin de peripeţii de-un lfimor indescriptibil. C’a tip, căci Barrover nu’i un caracter, formează contrastul tuturor celorlalte personaje prin situaţia în care ’i pus şi pe care d. Petrone a scos-o aşa de bine în relief. Dealtfel, cine cunoeşte personal pe d. Petrone, omul punctual, de-o mare regularitate, îşi poate explica pentru cea fost atât de adevărat în jocul şi zicerea sa, când pomeneşte de ordine şi chibzuială. Montarea a fost făcută cu amănunţime şi interes desăvârşit. E. M ___________CRONICA___________ Unui artist de forţă Eşti artist şi-o duci prea bine. Pent'o sară ai un pol. Dar, din toată pricopsala, Ai rămas ca dracul gol. Ai jucat o vară ntreagă La şantan, la berărie, Iar acum, la toată urma N ai palton, nici pălărie. Bine petrecut-ai vara „ Şi-ai distrat pe toți cântând ; Acum vei petrece iarna Tot oftând şi tremurând, ţ In jocuri şi'n veselie, Vara iute n-a fugit Şi, spre marea-ţi desperare, Iarna aspră ţi-a sosit. Prin surtucul cel de vară, Vântul trist şi amărât, Fără milă ’n tine cară Fulgii răci, necontenit. Şi aman te strânge ’n spate Gerul, aprig, nemilos, Ce, prin haine şi prin ghete, Te răzbate pănicios. Cu regrete şi suspine fugi de-al vânturilor cânt. Amărât ca vai de tine O lui iute tremurând. Ai tocat, sărmane, banii, l-ai benchetuit pe toţi. Eşti în rând cu toţi golanii. Ian mai cântă dacă poţi! V. M. Demetrius-Jassy I. SEPTILICI AVOCAT Şi-a strămutat biuroul în strada de sus casele dr. Şeptilici. ADORARE Aceleiaşi Mi-e dor de tine, cea atât de dragă. Care mi-ai pus în suflet simţiminte, Ce-au răscolit viaţa mea întreagă. Atât de liniştită mai ’nainte. Mi-e dor de ochii tăi, frumoşi ca visul. Care mă poartă în cuprins de stele, In şoapta ta duioasă-i paradisul, Şi alinarea chinurilor mele. Mi-e dor de tine, tu, cea mai frumoasă, Stăpână scump’a gândurilor mele. Ce, urmărind făptura-ţi mlădioasă, Mă poartă şi pe mine după ele. Aibi milă de-acel oare’nspre tine. Întinde braţe, plin de’ngrijorare, Şi fă-i şiragul zilelor senine, Clipe de vis, frumoase,alinătoare. V. Teodorescu Liga comercianţilor săteni secţiunea Podul-Iloaei ne roagă să inserăm următorul : ■ APEL cătră toţi fraţii comercianţi de la sate din Jud. laşi Din cauza războaelor ce s’au deslănţuit asupra Europei, când România, astă vară, a chemat pe toţi fii sei sub drapel, pentru a-şi face datoria în zilele grele, de la această dată Liga noastră şi-a suspendat orice acţiune. Astăzi, când ţara a desconcentrat pe fii sei şi pănă când ea ne va chema iarăş pentru apărarea neamului nostru, trebue să reîncepem munca pentru câştigarea pânei de toate zilele copilaşilor noştri şi lupta pentru revendicarea drepturilor noastre. Liga comercianţilor săteni secţiunea Podul-Iloaei, a căreia misiune se cunoaşte din statute, va veghea întotdeauna şi va îndemna la luptă pe toţi comercianţii din judeţul Iaşi pentru câştigarea şi apararea drepturilor şi solidarizarea lor prin Ligă. Pentru aceasta convocăm în adunare generală pe toţi comercianţii de la sate pe ziua de 7 noembrie curent, ora9 dimineaţă, in sala luni-Verein Iaşi, lângă „Bolta-Păceu, unde va veni şi d. Al. Agape, reprezentantul Ligei centrale din Bucureşti şi vom ruga totodată şi pe d. Th. Jellea, preşedintele Camerei de comerţ de a veni în mijlocul nostru, ca să asculte dorinţele noastre, cari sunt următoarele : 1) In privinţa legei monopolului băuturilor spirtuoase şi adresarea unei plângeri dlui ministru de finance împotriva unei dispoziţii luate pentru contractele de închiriere a crâşmelor rurale. 2) In privinţa speculei pânei şi zahărului. 8) Autentificarea statutelor şi actului constitutiv. 4) înscrierea în „Liga comercianţilor săteni“ a celor ce nu s’au înscris pănă’n prezent. 5) Diferite chestiuni de interes comercial, propuse de membrii adunărei. De aceea vă mai rugăm încă odată să Lumea marţiană, vecina noastră. * ... Şi, pe când călătoream ast-fel, observă, la o oare-care depărtare, o stea strălucind intr’o văpae roşietică, aruncând raze de foc în înălţimile ceriului. — Această stea trebue să fie lumea marţiană ! — găndii eu — planeta cea mai interesantă pentru pământeni. Am citit — depănăi din monologul meu — că locuitorii acestei lumi admiră Pământul nostru ca pe o stea strălucitoare. In puţine clipe eram in apropierea acestei lumi. Mii şi mii de canaturi se întretăiau. Prin aer sburau baloane in formă de paseri — peşti, etc. Dar ce -mi părea mai curios, era că şi oamenii, urâţi, cu trupuri ca de insectă, cu capul relativ mare, se mişcau, alunecau răpede prin aer, şi, când observai mai bine, văzui că atmosfera era plină de locuitori marţieni.— Doamne ! Doamne !—esclămai eu—ai !ot ce urâţi oameni ai mai populat şi lumea această ! Mai urâţi chiar decât sirenele din Venus şi zefirii din Mercur. Ciudăţeniile lumilor liliputiene. Fiindcă puterea nevăzută, care mă târăsc pănă acuma, era „sâmburele cometei“ al căreia coadă eram eu, nevoind să stea pe loc, ci ţinta morţiş să şi facă damblaua de-a vagabonda priri sistemul solar, şi, neavând cum mă împotrivi ei, treimea, cu voea sau fără voea mea, s'o urmez. Aşafiind, nici macar nu știu cum se făcu de mă văzui și la bariera şirurilor mieilor planete, cari, pănă atuncia, îmi păreau ascunse ca într’un val. Strecurându-mă printre aceste mii de lumi liliputiene, cari roiau împrejurul meu, din nebăgare de samă alunecăi peo astfel de lume — pământul cel mai mare, căci altele n aveau decât 40-50 — 100-200 km. — de vr’o trei, patru sute km. în diametru, o nucă pe lângă gigantica noastră Lună: 84H0 km. diametru —și, lucru curios, în loc să mă prăbușesc în neant, după cum mă spăriăi la început, sburăi ca o pasere, sărind tocmai pe-o altă lume... liliputianii, depărtată la cel puţin 10 kilometri, fără să ştiu macar cum se întâmplase lucrul aceasta. Trecând în revistă aceste lumi liliputiene, observăi pe unile din ele animale gigante asămânând puţin cu notariile (leii de mare), balenele, elefanţii, mamuţii« noştri — cari la noi abea se pot mişca pe pământ, acolo, dinpotrivă, alergau pe solul acelor lumi). — Ce ciudăţenii sunt şi n lumile acestea ! — esclamăi’ eu — Cum pot oare să alerge astfel de animale gigantice ? şi cum de nu cad ele în prăpăstiile fără de fund ! — întrebăi,r din ce în ce mai nedumerit. — Ai uitat — îmi răspunse pare că cineva de departe. — Nu ştii că... atracţiuni... — Da, ştiu. Le atrag pământurile şi nu le lasă să cadă. Dar sunt curios să văd şi oamenii, şi ce viaţă pare poate să existe pe asemenea minuscule corpuri cereşti, caii, in câteva oare, pot fi înconjurate pe jos ? Cine ştie, poate există o ormenire, care , agitată ca şi omenirea noastră de patimi, poate fac şi ei politică, literatură! Cine ştie? poate se ocupă şi ei cu studiul ceriului ! (va urma) V. M. Demetrius-Jassy 1) Oir John Herechel :., Animalele enorme, cari pe pământ nu trâesc decât în apele oceanelor, pe aceste lumi ar putea să alerge.“