Gazeta de Sud, mai 1998 (Anul 4, nr. 956-980)

1998-05-01 / nr. 956

Emil Constantinescu si Radu Vasile 9 vor fi alături de Universitatea la f­inala Cupei­­ României . Președintele României, Emil Constantinescu, va înmîna Cupa României învingătoarei din fina­la dintre Rapid București și Uni­versitatea Craiova. Organizatorii intenționează ca premierul Radu Vasile să dea lovitura de începere a acestui meci, care va avea loc miercuri, 6 mai, de la ora 17.00, pe stadionul Național „Lia Manoliu“. Mingea și trofeul pus în joc vor fi aduse de parașutiști înainte de începerea celei de a 60-a ediții a Cupei României. Din cele 54.000 de bilete puse în vînzare, 24.000 au fost solicitate de gru­parea feroviară, în timp ce clubul oltean a cerut 18.000. Președintele Emil Constantinescu i-a trecut ieri în rezervă pe generalul de brigadă Ion Dohotaru, șeful Direcției pentru Protecție și Siguranță Militară, din cadrul MApN, precum și pe gene­ralul de brigadă Marin Mihai Stan, șeful Centrului de Documentare Operativă din cadrul SPP. Președintele Constantinescu a con­siderat că, prin natura funcțiilor pe care le ocupau, Dohotaru și Stan ar fi trebuit să cunoască activitățile desfășurate de subalterni ai lor, legate de acțiunea de contrabandă de pe Aeroportul Militar Otopeni, au declarat surse din Palatul Cotroceni. Victor Babiuc susține că generalul Dohotaru nu a fost destituit, ci pensionat Ministrul apărării naționale, Victor Babiuc, a declarat ieri că generalul Ion Dohotaru, șeful Direcției de Protecție și Siguranță Militară (DPSM), nu a fost destituit, ci i s-a întocmit dosar de tre­cere în rezervă la limită de vîrstă. Victor Babiuc a refuzat să comen­teze posibila legătură dintre trecerea în rezervă a lui Dohotaru și scandalul ți­gărilor de pe Aeroportul Militar Oto­peni. Procurorul General al Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție, Sorin Moisescu, a declarat ieri că ge­neralul Ion Dohotaru va fi audiat săp­­tămîna viitoare în calitate de martor în scandalul țigărilor de pe Aeroportul Mi­litar Otopeni. Surse militare au declarat că gene­ralul Dohotaru a fost demis ca urmare a rezultatelor anchetei întreprinse de MApN în cazul contrabandei cu țigări, el neavînd vîrsta de pensionare. Șeful Direcției Protecție și Siguran­ță Militară (DPSM) din cadrul MApN, generalul de brigadă Ion Dohotaru, a fost schimbat din funcție, a confirmat ieri printr-un comunicat oficial Biroul de Presă al Armatei. Președintele interimar­­ al PNȚCD Gorj nu acceptă funcția Petre Adamescu, președinte al AFDPR Gorj, numit în funcția de președinte interimar al PNȚCD Gorj după dizolvarea comitetului de conducere, nu vrea să accepte șefia. Contactat, acesta a precizat:„De la conducerea centrală a partidului nu m-a întrebat nimeni dacă accept sau nu funcția. Am făcut cîteva demersuri pentru că vreau să ies dintr-un clinei murdar. Aștept răspunsul de la centru.“ Fostul pre­ședinte al PNȚCD Gorj, subprefectul Gheorghe Vîlceanu, a fost la București la președintele partidului, Ion Diaconescu. Vîlceanu nu a ră­mas surprins de mișcarea lui Petre Adamescu, spunînd că acesta nu are din ce funcție să-și dea demisia: „El a fost numit ca președinte interimar în baza unei rezoluții, nicidecum­­ baza unei hotărîri a BCCC. Comitetul de con­ducere dizolvat trebuia logic și legal să-și exer­cite mandatul pînă pe 22 mai cînd expiră va­labilitatea conferinței județene din noiembrie, anul trecut.“ în cursul acestei zile o delegație numeroasă a țărăniștilor gorjeni, în frunte cu Gheorghe Vîlceanu, se va întîlni cu Ion Dia­conescu chiar la București. • Dan NIȚU Lovitură de teatru iHkmina. » * Mara*totor p] Comisia de anchetă instituită de SPP a întocmit ieri documentele privind încadrarea colonelului Gheorghe Truțulescu ca dezertor, a declarat colonelul Sava Postolache, care asigură conducerea interimară a SPP. Conducerea SPP a emis ordin de judecare în lipsă, la Consiliul intern de judecată, a colonelului Truțu­lescu. SPP va sesiza Parchetul Militar pentru comiterea infracțiunii de dezertare a colonelului Truțulescu. Colonelul Truțulescu a fost în contact cu auto­ritățile, ultima oară, vinerea trecută, cînd a discutat cu procurorul militar Artur Dumitrescu. Truțulescu fu­sese convocat pentru audieri în privința contrabandei cu țigări. El a cerut o amînare a audierii sale întrucît nu-și găsise încă un avocat. Tot vineri, Truțulescu a obținut un concediu de odihnă de șapte zile de la șeful de atunci al SPP, Nicu Anghel. Ulterior, Truțulescu a dispărut și Parchetul a emis, luni, mandat de arestare pe numele său. Și SPP l-a rechemat, luni, din concediu pe Truțulescu. Potrivit regulamentelor militare, un ofițer este declarat dezertor la 72 de ore de la data la 2 care trebuia să se prezinte la unitate. Dacă cineva își închipuie că Universitatea va accepta postura din imagine SE ÎNȘALĂ! Generalul Constantin Degeratu consideră că Scandalul țigărilor de contrabandă a adus prejudicii grave forțelor armate din România Evoluția evenimentelor din scandalul țigărilor de pe Aeroportul Militar Otopeni a adus prejudicii grave forțelor armate din România, a declarat ieri generalul de divizie Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei Române. Degeratu a precizat că, la nivelul Statului Major General, i se vor lămuri pînă la capăt împrejurările producerii acestor­­ evenimente și vor fi luate măsuri împotriva tuturor celor­­ implicați. PD credea că-șî face poartă-n casă fără să mai dea cu zarul Numiri noului prefect PR de Bit a fost amînata în ședința dn ieri a pumnului în ședința de guvern care a avut loc ieri, urma să fie numit în mod oficial noul prefect al județului Olt. Candidat pentru această funcție era Octavian Popescu, propus de se­natorul Triță Făniță și susținut de Petre Ro­man. Octavian Popescu este în prezent direc­torul general al SC AGROEXPORT, filiala Olt. Surse guvernamentale ne-au informat că la ședința de guvern de ieri s-a amînat numirea lui Octavian Popescu în funcția de prefect. Reținerea pe care o are guvernul în această privință se datorează în bună parte unui eveniment care a avut loc marți, 28 aprilie la Slatina. Este vorba de conferința județeană a PC Olt, unde s-a hotărît ca soarta județului să fie în mîna democraților. S-a început cu numi­rea senatorului Triță Făniță în funcția de pre­ședinte al organizației PC Olt, continuîn­­du-se cu anunțarea viitorului prefect, Oc­tavian Popescu, omul de încredere al sena­torului. „Alarma“ a fost dată de unele declarații făcute în acea zi la conferința de presă atît de Petre Roman, prezent și el la Slatina, cît și de Triță Făniță. Acesta din urmă a promis că după ce va fi ales ca președinte al PC Olt, va avea grijă să dea „multă bătaie de cap și in­somnii unora“. Cea mai explozivă declarație a făcut-o Petre Roman, asigurînd pe toată lumea că prefectul de Olt va fi al lor și, mai mult decît atît, va interveni la ministrul agri­culturii, Dinu Gavrilescu, pentru ca acela ca­re a fost demis din funcția de director al DGAA Olt, Călin Jipa, membru PD, să fie re­pus în funcție. Același lucru îl va face și la Ministerul Mediului, consolidînd poziția in­stabilă a actualului director al APM Olt, Lucia Jianu, membră și ea PD. Maniera PD de a-și aranja lucrurile (în condițiile unei coaliții cu greu reînchegate) a ajuns a doua zi la urechile celui mai înalt for al PNȚCD, ducînd în cele din urmă la reacția de ipri ? : J ., • , Tentativă de sinucidere la Dănești-Gorj Ajutorul șefului de post s-a împușcat de ziua lui de naștere Pe polițișt ii certase tatăl pentru că a cheltuit prea mulți bani Gabriel Urziceanu și-a pierdut viața într-un accident de circulație . Ceilalți doi pasageri ai autoturismului au fost grav accidentați Sindicaliștii RENEL contestă ideea lui Radu Berceanu de reducere a salariilor La propunerea poliției de arestare preventivă Ion Voicu, fost director comercial la SC COMCEREAL SA Dolj,a beneficiat din nou de clemența procurorilor El a primit doar interdicția de a părăsi Craiova Doljul -județul tuberculoșilor Zilnic mnor șapte persoane din cauza tuberculozei Prof. dr. Andrei Bondari nu este de acord tu

Next