Gazeta de Sud, ianuarie 2001 (Anul 7, nr. 1776-1799)

2001-01-04 / nr. 1776

Șampanie, zăpadă și asasinate ,la început de mileniu 20 de oltenași prevestesc un mileniu de nota zece De-ar fi să încercăm să caracterizăm mileniul trei, peste al cărui prag tocmai am trecut, și asta după primii născuți ai Craiovei, următorii o mie de ani ar fi de nota zece. Și ar mai fi și o lume a bărbaților... pentru că scorul nașterilor ultimelor zile a fost de 11 la 9 în favoarea băieților. Mai mult, la ambele maternități ale Craiovei, primii copii care au venit pe lume de Sfîntul Vasile au fost băieți. Obligatoriu, spun mîndre mamele, copiii vor purta numele sfîntului, amânunte în pagina Castelul Edinburgh din Scoția - focuri de artificii la pragul dintre milenii amănunte în pagina Mereu s-a spus - și nu doar în ultimii zece ani - că România ur­mează să traverseze o perioadă decisivă. La început de secol și de mileniu, ne place să credem că anii care vor urma vor fi pur și sim­plu normali. A existat și există la noi un soi de tentație a mesianismului care ne îndeamnă să ne dezicem de trecut și să credem că lucrurile vor fi luate de la zero. Imediat după revoluția din decembrie 1989 s-a vorbit de Kilometrul zero, spațiu simbolic ce trebuia să delimiteze net ceea ce a fost de ceea ce este și va fi. In fapt, lucrurile nu au mers deloc așa și nici nu puteau merge așa. Perioada interbelică a fost marcată de același mesianism - Cioran scria despre schimbarea la față a României, de arderea unui trecut și prezent privite cu ma­ximum scepticism. Mai apoi, re­gimul comunist a dorit, cu la fel de multă ardoare, să demoleze struc­turile existente - sociale, politice și, nu în ultimul rînd, economice - in­­staurînd violența instituționalizată. Pentru comuniști, regimul numit burghezo-moșieresc fusese unul definitiv putred: totul trebuia schimbat, nimic nu merita păstrat. Din nefericire, la fel s-a pus pro­ blema și în 1989, iarăși trebuia schimbat totul, iarăși nimic nu me­rita păstrat. Mai mult, în 1996 s-a vorbit, la fel, despre Marea Schim­bare, despre o restructurare din temelii a tot ce se înfiripase după revoluție. In aceste condiții, istoria noastră este un soi de baladă a Meșterului Manole, ce se constru­iește ziua se dărîmă noaptea. Sau muncile unui nou Sisif- mereu tru­dim ridicînd o stîncă pe cărările neștiute ale unui munte. Credem că este, poate, tim­pul să renunțăm la această eternă reîntoarcere și să încercăm, în sfîr­­șit, să construim ceva durabil. Iar ceva durabil nu poate fi construit, credem noi, decît asumîndu-ne in­tegral trecutul, alegînd ceea ce este bun și păstrîndu-l, fără com­plexe. Asta cu atît mai mult cu cît secolul în care tocmai am intrat găsește omenirea mai degrabă sceptică: sîntem departe de en­tuziasmul debordant al anului 1900. Două războaie mondiale, holocaustul negru și holocaustul roșu, munții de cranii din Cambo­­gia lui Phil Pot și abajururile din piele umană de la Auschwitz, imaginile de la Hiroshima a doua zi după­ toate acestea sînt și vor rămîne amintiri greu de șters. Am traversat un secol în care omeni­rea a făcut progrese tehnologice absolut uluitoare, dar și în care bestialitatea a atins cote greu de imaginat. Iar măcelurile recente din Bosnia sau Ruwanda, lenta decădere a rolului ONU în poli­tica internațională, inerentele transferuri de putere ale statului național tradițional către grupuri economice sau structuri transna­ționale (parte a așa-numitei politici de globalizare) sunt tot atîtea sem­ne că trăim într-o lume care se transformă dramatic și definitiv. Iar în această Lume Nouă, România pășește șovăielnic, structural bol­navă și cu încrederea în propriile-i forțe adine subminată. Este o lume în care cei slabi - ca întotdeauna, de altfel - au pu­ține șanse să găsească îndurare. Deci nu ne putem permite să fim slabi dacă dorim să ne găsim un loc rezonabil în marele concert al națiunilor. Avem nevoie de guverne pu­ternice și de o clasă politică lu­cidă. Avem nevoie de oameni de afaceri de calibru greu: în eco­nomie se vor da marile bătălii ale secolului acesta, bancherii sunt, așa cum am mai scris-o, condo­ tierii noului mileniu. Avem nevoie de lideri în care să credem și pe care să avem curajul de a-i urma. Avem nevoie, așa cum spuneam mai sus, de o împăcare cu noi în­șine. In urmă cu cinci decenii, Mal­­raux scria că secolul XXI va fi re­ligios sau nu va fi deloc. Parafra­­zîndu-l pe marele scriitor pntem I­­­e spune că în secolul XXI România va fi puternică sau nu va mai fi deloc. R­omânia și secolul XXI de Eugen Ovidiu CHIROVICI Facilități fiscale­­ pentru întreprinderile mici și mijlocii Guvernul a adoptat, în ședin­ța de sîmbătă, o ordonanță de ur­gență privind stimularea între­prinzătorilor privați și a întreprin­derilor mici și mijlocii, a anunțat ministrul pentru coordonarea Se­cretariatului General al Guver­nului, Șerban Mihăilescu. El a precizat că aceste faci­lități se referă la scutirea de la pla­ta taxelor vamale pentru mașinile, echipamente, know-how și insta­lațiile importate pentru dezvolta­­rea activităților proprii, facilitarea accesului prioritar al MM la achi­zițiile publice de bunuri materiale, lucrări și servicii, scutirea de la plata impozitului pe profit în cazul profitului brut reinvestit, reducerea cu 20% a impozitului pe profit în cazul în care întreprinzătorul asi­gură creșterea cu cel puțin 10% a numărului de locuri de muncă față de anul precedent, precum și scu­tirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime necesare fabricării de produse. „Prin relua­rea facilităților din Legea 133/ 1999, desființată abuziv prin Le­gea bugetului, noul guvern și-a respectat unul din cele mai impor­tante angajamente asumate după cîștigarea alegerilor“, a spus Mi­hăilescu. El a afirmat că, potrivit cal­culelor întocmite pînă acum, efor­tul bugetar anual aferent acestor facilități nu va fi mai mare de o mie de miliarde de lei. Mihăilescu a mai precizat că acordarea acestor facilități nu va crea probleme în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, deoarece membrii guvernului vor încerca să pre­zinte, în primul rînd, avantajele care vor apărea prin dezvoltarea exportului și importului reali­zate de întreprinderile mici și mijlocii. „ Nu se poate să ai o creștere de 5% a producției in­dustriale dacă menții toate pro­blemele în frînghii strînse. Vom încerca să-i convingem pe cei de la FMI că și astfel de măsuri se pot aplica, nu doar cele de res­­trîngere“, a spus Mihăilescu. (MEDIAFAX) Cu basca pe ochi Nimeni n-a urat vreodată „Vă dorim un prezent fericit!“ de Răzvan BARBU­LESCU Românul are simțul propor­țiilor și al locului lui pe planetă. „Un mileniu fericiți", și-a urat fie­care cu aerul cu care, anul trecut, și-a dorit „Un an mai buni". Poți avea simțul orei, al zilei, al b­en­zinei, al lunii, poți avea simțăminte personale vizavi de locul tău în istoria lumii, al poziției geostrate­­gice etc., etc. Le au mai toate po­poarele. In­trarea „Un mileniu fe­ricit!" e însă cu mult mai mult. Este conștiința că aparții nu UE, nu NATO, nu continentului, ci tuturora la un loc. Este conștiința realității profunde că secolul e mîine, iar mileniul, poimîine. Doar cei mari, cu instinctul anvergurii, sînt cîștigă­­tori. Acesta este succesul cel mai important al deceniului din urmă. Pînă să-și dorească mileniul mai fericit, concetățenii și-au făcut pregătirile. Iar pregătirile au fost pe măsura vremurilor. Intre Cră­ciun și Anul Nou s-au spart în cinci case, s-a furat pe îndelete. S-a furat mîncare, mîncare și iar mîncare. Pe măsură ce dl Isărescu strîngea pa­rai pentru viitorul buget de auste­ritate, românul închis la culoare de invidie și cu pizma­n sîn strîngea de la alții afumătură, porci cu carca­să, curci gata îndopate, oale cu sarmale. După miile de hoții mă­runte și jafuri de podium, au urmat nopțile petardelor. A trosnit și a bubuit ca în Kosovo. Au fost sin­gurele nopți fără lătrat de comu­nitari. Cînd petardele răsună, mai­­danezii tac. n ■ . . I ■ I •/ ■ I ■ ri­micii: vilii i­ ic uic mileniului au fost un chinez, care știa doar două cuvinte românești (dar bine), „Mafia!, Săriți, mafia!", și un ben­zinar care era să moară la datorie din pricina unor manglitori de du­zină, din care alcoolul făcuse aproape niște criminali. Nici alții n-au stat mai bine. La doi pași de Antalya, perla turismului turc și veri­tabil model pentru o viitoare An­ta­lye românească, un vas cu imi­granți georgieni a intrat pentru tot­deauna la apă. A fost apoi bătaia ca în „Șapte păcate" din parla­mentul unei regiuni mexicane. A fost mașina-capcană din Israel. A urmat catastrofa de la Amsterdam, cu zeci de morți și sute de spita­lizați după un incendiu cumplit, a fost și incendiul de la ministerul nostru de finanțe. Ne-am integrat între nenorocirile lumii dezinvolt. Un mileniu fericiți La Ministerul de Finanțe, flăcările au distrus 200 de kilograme de hîrtie. Documente, nu hîrtie igienică. Istoria mondială a incendiilor dovedește că focul iz­bucnit la ministerele de finanțe erau invariabil și indisolubil legat de istoria mondială a jafurilor. La București a fost vorba doar de un reșeu uitat în priză. Așa, dacă era vorba de documente privind pro­tecția muncii, acolo da anchetă, acolo da interese, împrumuturi, li­cențe, scutiri de taxe și datorii... Intorcîndu-ne la ale noastre, vom spune că nu găsim nici un mo­tiv pentru ca urarea „Un mileniu fericit!" să nu funcționeze încă din prima sută de ani, din primul secol, întrucît ea nu se referă meschin nici la pensii, nici la prețurile de săp­­tămîna viitoare, nici la banii de în­treținere, nici la taxele Băsescu, nici la lumină, nici la gaze. Pariul nostru este cu viitorul îndepărtat, cu sutele de ani, cu mileniul în întregimea lui. Fie și pentru simplul motiv că nimeni n-a urat vreodată cuiva „Iți doresc din suflet un prezent fericit!"

Next