Gazeta de Sud, decembrie 2005 (Anul 11, nr. 3282-3305)

2005-12-01 / nr. 3282

r General SPP cu afaceri în minerit Șeful Corpului de Control al SPP, Mihai Florin Șucată, este implicat, alături de omul de afaceri Cristinel Dumitru Ducu, în falimentarea mai multor societăți comerciale care datorează statului zeci de miliarde de lei. Firmele celor doi au preluat patrimoniul unei foste societăți de stat pe care au adus-o pe marginea prăpastiei. Nimeni nu aude, nimeni nu vede, nimeni nu cercetează“ Salariații societății ITUC INDUSTRY pagina Un sediu plimbat din mână în mână Din 2006, sănătate pe bonuri Unitățile sanitare publice și cabinetele medicale, înființate ,potrivit legii, au obligația să eli­bereze pacienților, începând cu 1 ianuarie 2006, un decont de chel­tuieli pentru valoarea serviciilor medicale acordate, astfel ca fie­care român să afle care sunt cos­turile din sănătate. Ministrul să­nătății, Eugen Nicolăescu, a sem­nat ieri ordinul privind introduce­rea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru ser­viciile medicale primite. „Este nevoie ca omul să știe cât costă internarea lui în spital, tratamentele acordate și chiar consultația la medicul de fami­lie“, a declarat ministrul sănătății. Direcțiile Ministerului Sănă­tății și cele din teritoriu vor duce la îndeplinire prevederile acestui ordin, iar începând cu 2 decem­brie, actul normativ va fi făcut public pentru a fi cunoscut de către toți cei interesați. Avion de pasageri, lovit de un fulger în apropiere de Roma Jg-Valentin TUDOR Un avion aparținând compa­niei Eurofly, având la bord 190 de pasageri, a fost lovit de un ful­ger în timp ce se pregătea să ate­rizeze pe Aeroportul Internațional Fiumicino (Roma), dar incidentul nu s-a soldat cu victime. „Cursa GJ2107 a fost impli­cată intr-un incident, în cursul nopții de marți spre miercuri. Ae­ronava a fost lovită de un fulger, în timp ce se apropia de Aeropor­tul Fiumicino din Roma. Con­troalele ulterioare la sol, prevăzu­te în astfel de cazuri, au relevat fisuri ușoare la nivelul carlingii aparatului de zbor“, se arată în­­tr-un comunicat al companiei ae­riene Eurofly, care precizează că incidentul nu a pus în pericol via­ța pasagerilor sau a echipajului. Avionul decolase din Insule­le Maldive și făcea escală la Roma, în condițiile în care desti­nația finală era Milano. Majoritatea pasagerilor au petrecut noaptea într-un hotel din apropierea aeroportului, în timp ce aproximativ 30 dintre aceștia au preferat să rămână în incinta aerogării, așteptând informații cu privire la avioanele în care vor fi îmbarcați. Pasagerii au fost îmbarcați în alte aparate de zbor, pentru a-și putea continua călătoria. JOIA DULCE Astăzi sărbătorim ziua Marii Uniri. Ar trebui s-o în­tâmpinăm așa cum se cuvi­ne. Dar știm oare ce înseam­nă asta? Deformați de atâtea aniversări patriotice zgomo­toase, festiviste, cu cârnați, fasole și sarmale, vom înțele­ge oare cândva ce înseamnă o sărbătoare de suflet? Ziua asta, cu adevărat sfântă, ar trebui să ne în­demne să încercăm să ne re­considerăm istoria neamu­lui. Istoria cea adevărată, nu cea marxistă. Istorie cu lu­mini și umbre, așa cum este de fapt orice acțiune uma­nă... Ar trebui să regăsim tre­cutul nostru național, avem nevoie de el, așa cum avem nevoie de părinți. Căci, așa cum spune Mircea Vulcănes­­cu, „munca și meritele înain­tașilor ne pot fi îndemnuri, chezășii, și-n oarecare limite pot chiar suplini carențele noastre. Dar numai în oare­care limite“. A. I. Cuza, al cărui nume este strâns legat de mica uni­re, a fost un om, și, deci, cu mari calități și cu mari lipsuri. Străbunicul meu, care a fost camarad de arme cu Cuza, și care a rămas mult timp prie­ten cu el, pomenește în con­dica de familie pe care o păs­trez de vizita pe care i-a fă­cut-o domnitorul. Străbunica a țesut pentru eveniment o față de masă cu numele domnitorului și un levicer pentru lavița pe care a stat el. Străbunicul a cumpărat de la Tecuci veselă specială pentru masă, din care păstram pa­harul din care a băut Cuza. După prima perioada, în care domnitorul a avut norocul unui ministru de geniu, Mihail Kogălniceanu, Cuza a căzut sub influența unor „grupuri de interese“, care au determi­nat o corupție puternică. Chiar dacă a fost nevoie să fie înlăturat, Cuza rămâne în partea pozitivă a istoriei noastre pentru ceea ce a fă­cut. Carol I a fost chemat toc­mai pentru că se spera că nu va fi influențat de grupurile SA ANIVERSARA autohtone de interese, ceea ce, în mare, s-a realizat. De­parte de a fi o inteligență, Ca­rol a fost un foarte bun gospo­dar, un neamț ar­ogant, dornic de a-și manifesta originea nobilă. Carol, care își cosea singur nasturii la veston, a or­ganizat România, fundamen­tând și dezvoltând instituțiile de bază ale statului. Și-a con­struit și un palat, din venituri­le proprii, cu chibzuință, no­tând într-un carnet fiecare sumă cheltuită. Azi, acest castel îi este refuzat urmașu­lui legitim: dacă era construit pe strada Zambaccian sau dacă sumele necesare ar fi provenit din devalizări de bănci sau din furturi de za­­cuscă, alta ar fi fost situația. Ferdinand, întregitorul, și strălucita regină Maria au fost, ca oameni, cu multe pă­cate, dar ne-au lăsat o țară. Și Ferdinand a avut șansa, sau poate îndemânarea, de a avea în preajmă un om politic cu adevărat patriot, pe Brătia­­nu... Pe Carol al ll-lea nu l-am înțeles în întregime; în Mexic, familia Ceserman m-a găz­duit în apartamentul în care Carol își ascunsese coroana și lucrurile sale de preț, pe care le lua cu el peste tot. Pe regina Elena am întâlnit-o la Fiesole, o mică stațiune etruscă de lângă Florența, unde multe personalități ilus­tre veneau să-și petreacă zile­le bătrâneții. Era o bătrânică mărunțică, sprijinită într-un baston, care stătea pe o ban­că, în fața vechiului teatru. Regele Mihai, pe care l-am cunoscut la Craiova, mi-a spus că regina Elena a murit la Geneva, unde este înmor­mântată. Ce vreau să spun nu este un apel patriotard la o admi­rație irațională pentru perso­nalități cu calități și defecte, ci o recunoaștere a meritelor celor care ne-au dăruit aceas­tă țară, a celor care au reușit să mobilizeze românii ca să-și dureze țara lor, pe care o me­ritau. Și de care urmașii de azi își bat joc. Despre care Româ­nie vorbim astăzi? A celor două milioane de căpșunari? A sutelor de mii de tineri care au părăsit-o fiindcă nu conce­peau să trăiască in România lui Iliescu, a lui, nu mai spun cui, căci toți sunt o apă și-un pământ. Niciodată România unită n-a fost mai divizată, mai batjocorită, mai umilită, mai sărăcită ca acum. Nicio­dată pleava n-a ajuns într-o proporție atât de mare la con­ducerea țării. Niciodată im­postura, obrăznicia, hoția n-au fost atât de prezente în viața de zi cu zi... Cinstesc pe cei care au vrut să ne dea o țară a noas­tră. Urăsc pe cei care își bat joc de ea. Nu de cârnați și fasole avem nevoie, ci de prinde­rea și pedepsirea celor care ne-au înjosit țara și-și bat joc de noi. Cu acceptul nostru, fie entuziast, fie cretin, fie ino­cent, de Cezar AVRAMESCU DACA AȚI CUMPĂRAT ZIARUL LA BUCATĂ, VĂ RUGĂM SĂ SUNAȚI LA 0251/412.146. Tiraj: 31.120 BRAT CURS VALUTAR DolAr SUA 31.024 EURO 36.549 Gram de aur 492.491 CALENDAR ORTOdOX Sf. Prooroc Naum. Cuv. Filaret Milostivul 1 Titlurile zilei EVENIMENT / PAGINA 2 Blocul S200 a mai făcut o victimă Un bărbat a fost găsit mart ieri-dimineață în jurul orei 8.30 în incinta unui tablou electric ACTUALITATE / PAGINA 3 Penitenciarul pentru Minori și Tineri Craiova a sărbătorit 1 Decembrie Zeci de deținuți au ținut să cinstească ziua națională prin cântec și poezie SOCIETATE /PAGINA 5 Recuperarea materiei­­ la mica înțelegere Comisia paritară întrunită la Inspectoratul Școlar Județean a stabilit că fiecare școală va recupera materia după programe proprii ce noT / DACIMA 1 a ■ m ■ j ■ nvniii­ —Mir Știința schimbătoare în această iarnă, clubul din Bănie își modific­ă organigrama 1 Decembrie 201 87 de ani de la . Astăzi se împlint ani de la Unirea provi.­mânești într-un singur decembrie 1918. Decip­­­­­țională în 1990, 1­e marchează bilanțul lup­tilor pentru întregire se­­­­­­cretizat prin rezoluția de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișa­­nei și Maramureșului cu Româ­nia. Intr-o atmosferă de mare en­tuziasm, susținută de prezența la Alba lulia a peste 100.000 de ro­mâni reprezentând toate catego­riile soc.a ? ..» t<­torice române, deputați reuniți K 1 ,4... A JU« ț..j, pr*i­­nciîlor i­ str­­­a ■ a ■ ? ’" cu păstrarea une­litatea naționali­lor. Ratificată ■ Parlament al R< , Marea Unire vr .i. . i­n teren internațional .. . țarelor de pace . . .sub­­ fu­mului Război­u >udi.ii if . I Doi angajați ai Gărzii Financiare, are­­aii Tribunalul București a decis ieri arestarea a doi angajați ai Gărzii Financiare, sub acuzația de luare de mită, instanța admi­țând propunerea procurorilor an­­ticorupție. Petrică Iorgulescu și Nicolae Trandafir au fost prinși în fla­grant delict de procurorii Depar­tamentului Național Anticorup­­ție, când primeau zece milioane de lei de la un cetățean turc. Cei doi angajați ai Gărzii Fi­nanciare ar fi pretins 30 de mili­oane de lei cetățeanului turc pen­tru a nu-i face control la firmă. Anterior, comisarul general al Gărzii Financiare, Adrian Cucu, declarase: „Nu am primit minimele detalii de la DNA în legătură cu acest subiect. Faptul că au fost reținuți pentru cerceta­re nu este un motiv de a face pu­blic numele lor. “ (C.N.) S­CI SUCPI S.A. CRAIOVA cu ocazia Zilei Naționale a României urează tuturor colaboratorilor și salariaților MULTA SĂNĂTATE ȘI PROSPERITATE! GAZETA de SUD aneaiează DISTRIBUITORI ABONAMENTE (inclusiv pensionaro pentru toate zonele Craiovei Relații la telefon: 0251/412.253 ABONEAZĂ-TE ACUM! 0251/412.146 Hună abonament 9.90 lei de la chioșc 20,80 lei Telefon reclamații 0251/412.146 VREMEA IN OLTENIA Craiova Slatina Târgu Jiu Dr. Tr. Severin -1"C - 6°C -1 °C - 7°C -1°C - 7°C 1°C - 7°C i * i i ISSN:1841-1762 GAZETA de Si­l» - COTIDIANV AL DETETVEOR DE I­ILSTIT IAIÎERI Telefoanele redacției: Craiova 0251/41.31.00, 41.32.00; Târgu Jiu 0253/21.26.00; Dr. Tr. Severin 0252/33.44.55; Slatina 0249/41.60 49

Next