Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1885 (Anul 48, nr. 11-144)

1885-05-04 / nr. 99

REDACŢIUNEA ŞI ADMONISTRAŢIENEA­­ BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA“ IESE ÎN FIECARE Dl. Pe anu ana 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate: Pe ană 36 fr., pe şase luni 18 fr., pe trei luni 9 franci. N* 99. ANULU XLVIII. ot mntnUmb­A: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ANUNCIURILE: 0 seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 130 cr. v. a. pentru fiecare publicare 8orilora nsfranoate nu te primeaca. — Manuscripte nu te retrsmica. % T Vineri, Sâmbătă 4 (16) Main 1885. ----------------­ Braşovui, 2 (14) Main 1885. In oraşul­ Deşiu din Transilvania, capitala comitatului Solnocă-Dobâca, şi-a serbată în 12 i. c., scurtă timpă după iubileului d-lui Tisza, şi creatura acestuia, voinicosulă fispană Banffy Dezső, iubileulă de dece ani, de când ocupă cea mai înaltă funcţiune administrativă în acestă ju­­deţă, locuită mai cu samă de Români. Cine este acestă Banffy? La aceasta întrebare ne da­ună răspunsă des­tulă de lămurită corespondenţele de mai josă din Deşiu şi din Bistriţa. Ele ne arată, că Banffy Dezső este ună fişpană după chipulă şi asemă­narea d-lui Tisza. Cu dreptă cuvântă îi­­fieM şoviniştii, că este ună fispană „de modelă“ ală epocei loră. Dar ne vedemă pentru ce fapte îlă prâmă­­rescă însăşi foile guvernului. Cu ocasia iubileului său, d. Tisza a­sciută să ’i câştige crucea de cavaleră ală ordinului leo­­poldină „pentru serviciile sale fidele şi zeloase.“ Amintindă de aceasta distincțiune „Kolozs. Közi.“ împărtăşesce unele trăsuri caracteristice de-ale lui Banffy. Scimă că Banffy este acum fispană și peste comitatulă Bistrița-Nâsăudă. In calitatea aceasta, ne spune numita foaia, călătorindă prin comunele acestui comitată, a aflată că stâlpii dela bariere, pe care sunt atârnate tablele ce arată comitatulă, cerculă şi numele satului, nu suntă vopsiţi cum se cade în cele trei colori ungurescî. Din causa acesta a ameninţată într’ună sată, sera după so­sire, pe judele satului şi diminaţa când s’a scu­lată stâlpulă era vopsită în colorile cele mai fru­­mose. Celă ce voesce să vorbăscă cu Banffy De­zső, adaoge fata din Clusiu, trebue să vorbăscă cu elă unguresce. Ună jude de cercă dela sată s’a dusă odată la dânsulă și i-a vorbită româ­­nesce. Nici că a vrută să­ lă asculte, ci i-a dată îndată drumulă. Când notarulă a sosită a­­casă, a aflată ordinulă prin care este suspen­dată din poștă. Toate rugările lui au fostă zadarnice. După ună ană de­­fie același notară să fi întâlnită pe fispanulă pe drumă și să-lă fi agrăită cu o salutare maghiară. Banffy a surîsă și a vorbită câteva cuvinte unguresce cu elă. Când s’a întorsă notarulă acasă, ne asigură fata maghiară, că a și aflată pe masă porunca, prin care se retrage suspendarea lui. Nu’i minunată omă acestă Banffy Dezső ? In onoarea iubileului său, elă a isbutită, ca adu­narea comitatensă din Solnocă-Dobâca să pri­­mesca ună proiectă pentru maghiarisarea nume­­loră românesci, şi adoratorii lui unguri au înţe­­lesă aşa de bine la ce ţîntesce fispanulă, încâtă pe ună membru ală adunării nu’lă mai lăsară nici măcară a vorbi românesce în adunare, înainte cu câteva­­file lor. Banffy le demon­strase Româniloră și Sașiloră din comitatulă Bis­trița-Nâsăudă, că elă și cu patronulă său din Pesta suntă hotărîți a nu mai suferi, ca repre­­sentanții comitatului să se servescâ în comitată de altă limba, decâtă numai de cea maghiară. Intr’adevără, nimică nu poate ilustră mai bine politica d-lui Tisza faţă cu naţionalităţile nema­ghiare, ca zelulă acesta ce-lă desvólta creatura sa în prigonirea limbei române şi germane. Par­ţile ofensate se provocá la art. de lege 44 din 1868. Dar ce-la doré pe d. Tisza şi pe uceni­­cul­ sĕu Banffy de lege! Tisza şi Banffy dicu: „legea suntem­ noi,“ şi o interpreteza cum le vine lora la socotală. Ceea ce era mai înainte legalii şi se prac­tica după legile esistente, astăzi se declară de ilegalii. Volnicia organeloru administrative a a­­junsu la culme şi aici poporală poate cânta cu mai mare dreptu ca ori şi când: „Nu’i, nu’i dreptate, nu’i!“ Ama­­fisă în­totdeauna, că preferim­ mai bine absolutismulu, decâtă una constituţionalism­ă de­­şuchiată ca cela de arfi, ce deschide cariera cea mai strălucită unora omeni ca br. Banffy, cari se distingi­ numai prin totala ignorare a intere­­selor­ de viaţă şi prin prigonirea limbei şi na­ţionalităţii celora ce au nenorocirea de a fi ad­ministraţi de ei. Sermană ţară, pe ce mâni ai ajunsă! Din comitatul­ Solnoca-Doboca. Deşiu, 15 Maiu 1885. Domnule Redactori! ! Me doare inima, când se scriu aceste. In congre­­gaţiunea de astăifi, între alte obiecte, veni la ordinea­­fi­lei proiectulă ca maghiarisarea numelor­ ro­mânesc! să se ridice la valor­i de condusă ală con­­gregaţiunei (adunărei) şi cu ocasiunea desbalerei asupra acestei cestiuni se iviră scene aşa de turbulente, încâtă nu se potă descrie. Era să se treaca simplamente la or­dinea­­filei preste acestă obiectă, când se scula d-la M­e­­dană fostă deputată în dieta țării și cu argumente tari voi se arăte reula ce-lă produce aceasta schimbare neconsciențiosă de nume cu deosebire la cărțile funduare, aceasta fnsă abia o pată face de strigătele mamelucilor» ■ »elăl, elâl« (renunţă la cuvântă). Cu aceea­şi putere de argumentare vorbi în contra acestui proiectă veteranulă luptătoră G. Manu advocată în locă. Ambii aceştia ruse vorbiră în limba ma­ghiară. După ce vorbiră câţi­va şovinişti pentru proiectulă acesta, ceru cuventula bravură advocată Gregoriu Stețiu din Gherla, insă la ainjulă accentelor­ limbei noastre dulci, se ridică una vuetă asurtfitoră, carele nu voia se înceteze: »megâli! * Indeșertă însuși prefectulă Banffy se vede silită a se provoca la articlulă de lege, care îndreptăţesce pe Ro­mâni d’a se folosi de limba loră în adunarea comitatensă şi voiesce să facă a fi ascultată d-lă advocată Steţiu, în zadară se provoca d-lă Steţiu la cavalerismulă (?) na­­ţiunei maghiare, care cavalerismă ar trebui să respecteze legea, totuşi numai după o luptă de ună întregit pătrară de oră, d-lă Stețiu pută vorbi între desaprobările mame­­lucesci în contra maghiarisărei păgubitore. Ca și ante­vorbitorii săi dd. Medană și Manu, d-lă Stețiu arăta pănă la evidență reula acestei lucrări șoviniste. Insă în deșertă se provoaca astăzi omulă la minte sânetóasá între puterni­cii­­filei, aceea nu se mai află, nu rațiunea domnesce as­­tăifi, ci sângele și carnea. Nu potă să nu amintescă, că domnulă Stețiu voindă se arăte nemulțumirea, ce produce între Români aceastá maghiarisare, a­­fisă, că acesta revoltă inimile Ro­mâni­lor». Cuventula »revoltă« fuse esprimată în înțe­­lesulă nevinovată era câtă p’aci să fie interpretată în sensă de revoluțiă și cornițele supremă amenințândă pe vorbitoră, că ar folosi termini agitatori, îi respinse »es­­presiunile de aceasta calitate« și îi­­fise, că folosindă a­­ceste espresiuni, elă, prefectură, s’ar pute îndoi de patri­­otismulă d-lui vorbitoră. Proiectulă de maghiarisare fă primită de mamelucî cu strigăte de »éljen« sgomotóse. Abia îşi poate cine­ va face şi numai închipuire, câtă de departe stămă noi de liberalismă şi constituţionalismă, şi de egala îndreptăţire în acesta stată. Lupta Românului astăzi este luptă de Titand. Mare durere însă, când dela acesta luptă se retragă bărbaţi, cum este d-lă adv. Munteanu.... Trebue să adaugă, că astă­zi aici este mare­­sărbă­­toare pe partea maghiară: serbarea jubileului de 10 ani a domniței în acesta comitată a lui Banffy, ca fisoană (prefectă). De eri încă se făcură pregătirile. Stindarde naţio­nale maghiare pe casele din piaţă şi dese stindarde în toate stradele. Porţi triumfale la intrările în promenade cu inscrip­­ţiunî diverse dintre cari citeză una: »Jöjj! éltett a nép, életed életet ád.* (Vino! poporulu te aclamă, viața ta dă viață!) Poporulu plânge amară în sărăcia la care a a­­junsă sub stăpânirea lui Banffy. Acesta fnse nu-i îm­­pedecă pe șoviniștî ca să jubileze. Oare unde vomă ajunge mergendă totă așa?! Pe sera la 10 óre va fi ună banchetă dată în o­­nóarea jubiliarului. Ore avea­ vomă durerea de inimă a vede la acelă banchetă pe vr’ună Română? Constantula. Impunerea cu sila a limbei maghiare. Bistriţa, 1 Maiu 1885. La 4 Maiu s’a ținută congregațiunea comitatului Bistriţa-Năsăudă, care constă aproape esclusivă din mem­bri germani și români. Cu aceasta ocasiune, s’a putută esperia din nou, cum se respecteazâ de Maghiari limba Ne­­maghiarilor d. Fispanulă br. Banffy, armată cu ordi­na­țiunea ministrului de interne dela 18 Martie a. c., care nu mai permite se se aducă în congregațiunea comita­tensă moțiuni în limba nemaghiară, n’a vrută s’auidă vor­­bindu-se nici nemțesce, nici românesce. Adjutantulă fişpanului Banffy, notarulă supremă Panczel ceti aceea ordinațiune ministerială, dar numai în limba maghiară, cu toate că cei mai mulți membri nu sciu limba maghiară. Acea ordinațiune, care e o răsbu­­nare a ministrului pentru hotărîrea comitatului luată în contra reuniunei de maghiarizare din Ciusiu, dispune ca toate propunerile ce au să se desbată în congregațiune, respective protocolulă ce se ia asupra desbaterilor­ co­­misiunei permanente, să fie compusă numai în limba sta­tului, adecă în cea maghiară. Pe lângă aceasta, proiectulă statutului de pensiune să nu se facă decâtă numai în lim­ba maghiară. Adv. Filkeni respicâ cuprinsulă ordinațiunei minis­teriale și comunică, că comisiunea permanentă a hotă­­r­îtă se propună a se face o representaţiune în contra ordinaţiunei ministrului, întemeindu-şî aceasta propunere pe art. de lege 44 din 1868. Adv. Löw arătă că i se pare forte straniu, că din partea ministrului în aceeaşi afacere, în acelaşi timp­, se iau disposițiunî cu totulă diferite, deoarece într’o ordina­­țiune cătră municipiulă Sibiiului a ordonată, că comisiu­nea permanentă are se facă propuneri in limba maghiară, fără inse de a fi eschise celelalte doue limbi. Fispanulă Banffy declară la aceasta, că elă până acum n’a avută nici o ocasiune de a vorbi despre acesta cu ministrulă, cum se întâmplă că aceste disposiţiunî stau în contrazicere unele cu altele, şi prin urmare a­­cum nu poate da nici o lămurire. Representaţiunea ce o adreseză comisiunea perma­nentă ministrului în contra ordinaţiunei sale cuprinde­r­ resumată următorele: Art. de lege 44 din 1868, * care tracteaza despre egala îndreptățire a naționalităților­, permite în § 2, ca protocole a jurisdicțiunilor­, afară de limba statului, să se porte și în limbile protocolare ce sunt în valoare în comi­tatulă respectivă, și totdeodată membrii sĕ se folosescâ în adunările jurisdicţionare de limba loră maternă. Prin ordinaţiunea ministerială majoritatea membrilor­ congre­­gaţiunei comitatului Bistriţa-Năsăudă, cari nu cunoscă limba statului, se aducă în neputinţă de a desbate asu­pra lucrărilor­ ce li se presintă. Afară de aceasta ordi-

Next