Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1885 (Anul 48, nr. 11-144)
1885-05-04 / nr. 99
REDACŢIUNEA ŞI ADMONISTRAŢIENEA BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA“ IESE ÎN FIECARE Dl. Pe anu ana 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate: Pe ană 36 fr., pe şase luni 18 fr., pe trei luni 9 franci. N* 99. ANULU XLVIII. ot mntnUmbA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ANUNCIURILE: 0 seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 130 cr. v. a. pentru fiecare publicare 8orilora nsfranoate nu te primeaca. — Manuscripte nu te retrsmica. % T Vineri, Sâmbătă 4 (16) Main 1885. ---------------- Braşovui, 2 (14) Main 1885. In oraşul Deşiu din Transilvania, capitala comitatului Solnocă-Dobâca, şi-a serbată în 12 i. c., scurtă timpă după iubileului d-lui Tisza, şi creatura acestuia, voinicosulă fispană Banffy Dezső, iubileulă de dece ani, de când ocupă cea mai înaltă funcţiune administrativă în acestă judeţă, locuită mai cu samă de Români. Cine este acestă Banffy? La aceasta întrebare ne daună răspunsă destulă de lămurită corespondenţele de mai josă din Deşiu şi din Bistriţa. Ele ne arată, că Banffy Dezső este ună fişpană după chipulă şi asemănarea d-lui Tisza. Cu dreptă cuvântă îifieM şoviniştii, că este ună fispană „de modelă“ ală epocei loră. Dar ne vedemă pentru ce fapte îlă prâmărescă însăşi foile guvernului. Cu ocasia iubileului său, d. Tisza asciută să ’i câştige crucea de cavaleră ală ordinului leopoldină „pentru serviciile sale fidele şi zeloase.“ Amintindă de aceasta distincțiune „Kolozs. Közi.“ împărtăşesce unele trăsuri caracteristice de-ale lui Banffy. Scimă că Banffy este acum fispană și peste comitatulă Bistrița-Nâsăudă. In calitatea aceasta, ne spune numita foaia, călătorindă prin comunele acestui comitată, a aflată că stâlpii dela bariere, pe care sunt atârnate tablele ce arată comitatulă, cerculă şi numele satului, nu suntă vopsiţi cum se cade în cele trei colori ungurescî. Din causa acesta a ameninţată într’ună sată, sera după sosire, pe judele satului şi diminaţa când s’a sculată stâlpulă era vopsită în colorile cele mai frumose. Celă ce voesce să vorbăscă cu Banffy Dezső, adaoge fata din Clusiu, trebue să vorbăscă cu elă unguresce. Ună jude de cercă dela sată s’a dusă odată la dânsulă și i-a vorbită românesce. Nici că a vrută să lă asculte, ci i-a dată îndată drumulă. Când notarulă a sosită acasă, a aflată ordinulă prin care este suspendată din poștă. Toate rugările lui au fostă zadarnice. După ună ană defie același notară să fi întâlnită pe fispanulă pe drumă și să-lă fi agrăită cu o salutare maghiară. Banffy a surîsă și a vorbită câteva cuvinte unguresce cu elă. Când s’a întorsă notarulă acasă, ne asigură fata maghiară, că a și aflată pe masă porunca, prin care se retrage suspendarea lui. Nu’i minunată omă acestă Banffy Dezső ? In onoarea iubileului său, elă a isbutită, ca adunarea comitatensă din Solnocă-Dobâca să primesca ună proiectă pentru maghiarisarea numeloră românesci, şi adoratorii lui unguri au înţelesă aşa de bine la ce ţîntesce fispanulă, încâtă pe ună membru ală adunării nu’lă mai lăsară nici măcară a vorbi românesce în adunare, înainte cu câtevafile lor. Banffy le demonstrase Româniloră și Sașiloră din comitatulă Bistrița-Nâsăudă, că elă și cu patronulă său din Pesta suntă hotărîți a nu mai suferi, ca representanții comitatului să se servescâ în comitată de altă limba, decâtă numai de cea maghiară. Intr’adevără, nimică nu poate ilustră mai bine politica d-lui Tisza faţă cu naţionalităţile nemaghiare, ca zelulă acesta ce-lă desvólta creatura sa în prigonirea limbei române şi germane. Parţile ofensate se provocá la art. de lege 44 din 1868. Dar ce-la doré pe d. Tisza şi pe ucenicul sĕu Banffy de lege! Tisza şi Banffy dicu: „legea suntem noi,“ şi o interpreteza cum le vine lora la socotală. Ceea ce era mai înainte legalii şi se practica după legile esistente, astăzi se declară de ilegalii. Volnicia organeloru administrative a ajunsu la culme şi aici poporală poate cânta cu mai mare dreptu ca ori şi când: „Nu’i, nu’i dreptate, nu’i!“ Amafisă întotdeauna, că preferim mai bine absolutismulu, decâtă una constituţionalismă deşuchiată ca cela de arfi, ce deschide cariera cea mai strălucită unora omeni ca br. Banffy, cari se distingi numai prin totala ignorare a intereselor de viaţă şi prin prigonirea limbei şi naţionalităţii celora ce au nenorocirea de a fi administraţi de ei. Sermană ţară, pe ce mâni ai ajunsă! Din comitatul Solnoca-Doboca. Deşiu, 15 Maiu 1885. Domnule Redactori! ! Me doare inima, când se scriu aceste. In congregaţiunea de astăifi, între alte obiecte, veni la ordineafilei proiectulă ca maghiarisarea numelor românesc! să se ridice la valori de condusă ală congregaţiunei (adunărei) şi cu ocasiunea desbalerei asupra acestei cestiuni se iviră scene aşa de turbulente, încâtă nu se potă descrie. Era să se treaca simplamente la ordineafilei preste acestă obiectă, când se scula d-la Medană fostă deputată în dieta țării și cu argumente tari voi se arăte reula ce-lă produce aceasta schimbare neconsciențiosă de nume cu deosebire la cărțile funduare, aceasta fnsă abia o pată face de strigătele mamelucilor» ■ »elăl, elâl« (renunţă la cuvântă). Cu aceeaşi putere de argumentare vorbi în contra acestui proiectă veteranulă luptătoră G. Manu advocată în locă. Ambii aceştia ruse vorbiră în limba maghiară. După ce vorbiră câţiva şovinişti pentru proiectulă acesta, ceru cuventula bravură advocată Gregoriu Stețiu din Gherla, insă la ainjulă accentelor limbei noastre dulci, se ridică una vuetă asurtfitoră, carele nu voia se înceteze: »megâli! * Indeșertă însuși prefectulă Banffy se vede silită a se provoca la articlulă de lege, care îndreptăţesce pe Români d’a se folosi de limba loră în adunarea comitatensă şi voiesce să facă a fi ascultată d-lă advocată Steţiu, în zadară se provoca d-lă Steţiu la cavalerismulă (?) naţiunei maghiare, care cavalerismă ar trebui să respecteze legea, totuşi numai după o luptă de ună întregit pătrară de oră, d-lă Stețiu pută vorbi între desaprobările mamelucesci în contra maghiarisărei păgubitore. Ca și antevorbitorii săi dd. Medană și Manu, d-lă Stețiu arăta pănă la evidență reula acestei lucrări șoviniste. Insă în deșertă se provoaca astăzi omulă la minte sânetóasá între puterniciifilei, aceea nu se mai află, nu rațiunea domnesce astăifi, ci sângele și carnea. Nu potă să nu amintescă, că domnulă Stețiu voindă se arăte nemulțumirea, ce produce între Români aceastá maghiarisare, afisă, că acesta revoltă inimile Românilor». Cuventula »revoltă« fuse esprimată în înțelesulă nevinovată era câtă p’aci să fie interpretată în sensă de revoluțiă și cornițele supremă amenințândă pe vorbitoră, că ar folosi termini agitatori, îi respinse »espresiunile de aceasta calitate« și îifise, că folosindă aceste espresiuni, elă, prefectură, s’ar pute îndoi de patriotismulă d-lui vorbitoră. Proiectulă de maghiarisare fă primită de mamelucî cu strigăte de »éljen« sgomotóse. Abia îşi poate cine va face şi numai închipuire, câtă de departe stămă noi de liberalismă şi constituţionalismă, şi de egala îndreptăţire în acesta stată. Lupta Românului astăzi este luptă de Titand. Mare durere însă, când dela acesta luptă se retragă bărbaţi, cum este d-lă adv. Munteanu.... Trebue să adaugă, că astăzi aici este maresărbătoare pe partea maghiară: serbarea jubileului de 10 ani a domniței în acesta comitată a lui Banffy, ca fisoană (prefectă). De eri încă se făcură pregătirile. Stindarde naţionale maghiare pe casele din piaţă şi dese stindarde în toate stradele. Porţi triumfale la intrările în promenade cu inscripţiunî diverse dintre cari citeză una: »Jöjj! éltett a nép, életed életet ád.* (Vino! poporulu te aclamă, viața ta dă viață!) Poporulu plânge amară în sărăcia la care a ajunsă sub stăpânirea lui Banffy. Acesta fnse nu-i împedecă pe șoviniștî ca să jubileze. Oare unde vomă ajunge mergendă totă așa?! Pe sera la 10 óre va fi ună banchetă dată în onóarea jubiliarului. Ore avea vomă durerea de inimă a vede la acelă banchetă pe vr’ună Română? Constantula. Impunerea cu sila a limbei maghiare. Bistriţa, 1 Maiu 1885. La 4 Maiu s’a ținută congregațiunea comitatului Bistriţa-Năsăudă, care constă aproape esclusivă din membri germani și români. Cu aceasta ocasiune, s’a putută esperia din nou, cum se respecteazâ de Maghiari limba Nemaghiarilor d. Fispanulă br. Banffy, armată cu ordinațiunea ministrului de interne dela 18 Martie a. c., care nu mai permite se se aducă în congregațiunea comitatensă moțiuni în limba nemaghiară, n’a vrută s’auidă vorbindu-se nici nemțesce, nici românesce. Adjutantulă fişpanului Banffy, notarulă supremă Panczel ceti aceea ordinațiune ministerială, dar numai în limba maghiară, cu toate că cei mai mulți membri nu sciu limba maghiară. Acea ordinațiune, care e o răsbunare a ministrului pentru hotărîrea comitatului luată în contra reuniunei de maghiarizare din Ciusiu, dispune ca toate propunerile ce au să se desbată în congregațiune, respective protocolulă ce se ia asupra desbaterilor comisiunei permanente, să fie compusă numai în limba statului, adecă în cea maghiară. Pe lângă aceasta, proiectulă statutului de pensiune să nu se facă decâtă numai în limba maghiară. Adv. Filkeni respicâ cuprinsulă ordinațiunei ministeriale și comunică, că comisiunea permanentă a hotărîtă se propună a se face o representaţiune în contra ordinaţiunei ministrului, întemeindu-şî aceasta propunere pe art. de lege 44 din 1868. Adv. Löw arătă că i se pare forte straniu, că din partea ministrului în aceeaşi afacere, în acelaşi timp, se iau disposițiunî cu totulă diferite, deoarece într’o ordinațiune cătră municipiulă Sibiiului a ordonată, că comisiunea permanentă are se facă propuneri in limba maghiară, fără inse de a fi eschise celelalte doue limbi. Fispanulă Banffy declară la aceasta, că elă până acum n’a avută nici o ocasiune de a vorbi despre acesta cu ministrulă, cum se întâmplă că aceste disposiţiunî stau în contrazicere unele cu altele, şi prin urmare acum nu poate da nici o lămurire. Representaţiunea ce o adreseză comisiunea permanentă ministrului în contra ordinaţiunei sale cuprinder resumată următorele: Art. de lege 44 din 1868, * care tracteaza despre egala îndreptățire a naționalităților, permite în § 2, ca protocole a jurisdicțiunilor, afară de limba statului, să se porte și în limbile protocolare ce sunt în valoare în comitatulă respectivă, și totdeodată membrii sĕ se folosescâ în adunările jurisdicţionare de limba loră maternă. Prin ordinaţiunea ministerială majoritatea membrilor congregaţiunei comitatului Bistriţa-Năsăudă, cari nu cunoscă limba statului, se aducă în neputinţă de a desbate asupra lucrărilor ce li se presintă. Afară de aceasta ordi-