Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)

1886-01-14 / nr. 10

RKchto rii SEA .Şl ADMINISTRAflVNEA BRAŞOVLI, piaţa mare Nr. 22. ,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe un ană 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 8 fior. România şi străinătate. Pe ană 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ANULU XLIX. ABHSOIUBILE: O seriă garmondă 6 cr. şi timbru de 80 cr. v. a. pentru fiecare publicare Soriapri nsframato nu ie primeion. — Danuapripte nu eo retrămiti.m io-Lunî, Marţi 14 (26) Ianuariu. 1886. Şovinismulul maghiară şi d. Tisza. Braşovu, 13 Ianuariu 1886. Una escelentă comentarii la discuţiunea pornită asupra cestiunii naţionalităţilor», cu ocasiunea desbaterilor bugetare în dieta Ungariei, face (ziatula autonomistă „Vaterland“ din Viena, dela 19 Ianuariu c. Intr’ună articula relativa la politica de naţionalitate în Ungaria 4*ce acesta feia urmatoarele: „Cu ocasiunea desbaterei generale asupra budgetului statului ungar, oposiţiunea maghiară din dietă a adusă din nou în discusiune şi cestiunea naţionalităţilor, precum şi atitudinea guvernului faţă cu diferitele popoare ale statului. I s’a obiectat guvernului, că în cestiunea naţionalităţilor nu dovedesce „energia“ şi că în urma aceasta „în cei zece ani din urmă agitaţiunea în contra ideei de stată ungare a crescută“. Lipsesce în acţiunile guvernului „politica naţională“ conducătóare, care după definiţiunea unui distinsă deputată oposiţională consistă în aceea, „de a susţine şi a întări statulă ungară, de a forma din poporaţiunea Ungariei o unitate tare şi de a asigura existenţa naţională independentă şi domnirea rassei maghiare.“ „Acesta definiţiune ne învaţă îndestulă că în tondă nu este nici o diferenţă între partida guvernului şi între oposiţiune asupra ,,politicei naţionale“ şi a „ideei de stată ungară.“ Amândouă direcţiunile au scopul de a face din statulă poliglotă ună stată naţională maghiară esclusivă, unificată şi prin limbă. Oposiţiunea numai de aceea este nemulţămită, pentru că după a ei părere guvernulă şi partida lui au procedată în aceasta privinţă în modă prea moderată şi îngăduitoră. Faptulă, că toate partidele maghiare din dietă suntă una în cestiunea naţionalităţilor, care consistă mai vârtosă în întărirea egemoniei rassei domnitare şi în flotisarea (de la „flotă “) tuturoră celorlalte naţionalităţi ale ţării, acestă faptă a încetată de multă a mai fi ună secretă pentru cei ce cunoscă împrejurările. Nu trebue decâtă să fie omulă cu ochii deschişi şi uşoră va pute observa pretutindenea aceasta armoniă“. „Cu toate astea se pare, că politicului și omului de stată maghiară, care conduce azi frânele guvernului, îi insuflă oarecari temeri faptulă, că șovinismului maghiară cresce pe di ce merge. Amă observată și la altă ocasiune, cum a respinsă elă proectulă de a se impune dări tuturoră locuitoriloră țării în favoarea reuniuniloră de maghiarisare, și cum i-a admoniată să nu provoace pe nemaghiari. In discursulă său dela 14. c. declară, că elă „nu va ceda pretențiunoră șovinismului maghiară.“ Acesta nu poate fi decâtă lăudabilă, în treacătă observămă, că d-lă Tisza aproba totodată existenţa acestui „şovinimă maghiară“, despre care d. Jókay a susţinută în discursulă său îndreptată contra comitelui Albert Apponyi şi rostită în Caşovia, că n’ar exista. Dar d lă Tisza mai adauge, că „respinge ori ce pretensiune a naţionalităţiloru, ce merge prea departe11. E de regretată, că n’a indicată unele din aceste pretensiuni, „ce mergă prea departe.“ Pe câtă scimă noi, toate dorinţele şi gravaminele nemaghiarilor, în privinţa naţionalităţii lor, se mişcă în nisce margini foarte modeste; ba ele nici că consistă în altceva, decâtă în cererea de a se esecuta cu dreptate concesiunile şi aşa foarte minime ale aşa numitei „legi de naţionalitate“ din (anul 1868*). Deci şi aceasta pretensiune este considerată ca una „ce merge prea departe“, atunci într’adevără, că nu mai e modru de înţelegere cu aceste naţionalităţi; atunci fără îndoială, că stă rău şi cu pacea internă a ţării şi cu prosperarea ei viitoare“. „D-lă Tisza 4“ce • „"idea de stată ungară se poate apăra şi în limba germană.“ „Mişcarea“ ce a produs’o acesta aserţiune pe băncile stângei estreme, o înţelegemă foarte bine; dela „viua aprobare“ pe partea dreapta (guvernamentală) amă dori însă, ca să se traga din ea şi consecinţele necesare şi practice. Décá esistenţa şi prosperarea Ungariei nu este legată de siboletul unificării limbistice; décá aceasta esistenţă este condiţionată în modă foarte însemnată şi dela energiculă concursă ală nemaghiariloră, atunci aceia, cari combată elementele nemaghiare ca „străine“ şi caută a-le slăbi pe acestea, sau chiar a-le respinge, sau cele puţină a-le absorbe, atunci, vicemă, lovescă într’ună interesă vitală ală ţării, atunci pretinde acelaşi interesă, ca aceste elemente, ca toţă atâţi factori însemnaţi pentru susţinerea şi prosperarea ţării, să fie înaintate în cultura lor, materială şi spirituală şi sprijinite prin fapte. Şi fără de aceea legile positive ale ţării prescriu guvernului ca să promoveze de faptă interesele naţionale ale poporelor nemaghiare. Căci dera drepta şi zeloasa esecutare a legiloră este cea dintâiu datoriă a organeloră statului.“ „Ce vedemă însă în realitate? Puterea de stată întâmpină pe nemaghiari nu cu bunăvoinţă, ci cu hotărîtă neîncredere, cu toate că ministrul-preşedinte însuşi declară, că „în contra massei celei mari a naţionalităţilor ce trăescă în aceasta ţară din punctă de vedere ală patriotismului nu se poate ridica nici o acusare. Cum vine fuse d-la Tisza îndată după acesta, ca să vorbescă de „insuiinţele incorecte ale naţionalităţilor” ?1l Este oare iubirea şi cultivarea limbei materne una din aceste instiinţe? Cu cuvinte volante, precum „apostolă ală Schulvereinului germană,“ „omladinistă,“ „dacoromână“ şi alte de acestea, nu este nimică 4‘sa. Acestea nu sunt decât mijloace de agitaţiune comode ale şovinismului, care declară pe fiecare demnă „rău patriotă,“ deci are nenorocirea de a fi născută din părinţi nemaghiari. „Părerea ministrului-preşedinte cu privire la posiţiunea maghiarismului, este asemenea plină de contrazicerî. Odată se provoca la aceea, că după datele statistice ungurismulă în deceniulă din urmă nu a scăzută, ci s’a înmulţită în modă însemnată,“ şi apoi totuşi accentuezá ârăşi trasa „reuniuniloră de cultură şi de limbă“ maghiarisatóare, că „maghiarismulă este ameninţată,“ că trebue să se păzască şi să se apere.“ Cine ameninţă maghiarismul? Contra cărui periculă trebue elă „să se păzască şi să se apere?“ „Reuniunile de cultură“ să întreprindă acesta luptă cu şanse de reuşire? Aici este de interesă contestarea ministrului că aceste reuniuni nu suntă în adevără decâtă nisce „reuniuni de luptă“ .Ele provoca lupta, ele ducă nelinistirea între poporaţiunea nemaghiară, căci loră nu le este de „scută şi apărare,“ ci de atacă şi cucerire, de estinderea domniei. Deci „reuniunile de limbă şi de cultură“ maghiară, ar avea în vedere numai înaintarea culturei poporului maghiară, nici ună omnă cu minte n’ar putea să obiecteze ceva contra loră. Dar o asemenea mărginire nu le stă în gândă acestoră reuniuni; toata organisarea loră tinde la amenințarea și combaterea celorlalte naționalități, de aceea ele forméaza ună mijlocă de agitațiune şi de neliniscire permanentă şi submineaza societatea din ţară şi aşa destulă de desbinată. A fostă o 4' nenorocită aceea în care s’a născută idea aceasta de luptă.“ „Guvernulă însuşi nu se încrede în aceasta privinţă păcii publice şi d-lă Tisza admoniéza pe aceste reuniuni, ca „să nu se arunce arășî în brațele unui șovinismă esagerată“. Durere, că sunt foarte cufundate deja în acestă șovinismă. Nu trebue omulă decâtă se ceteasc d enundările şi discusiunile acestoră reuniuni spre a fi pe deplină convinsă de acesta. Șovinismul „reuniunei şcolare maghiare“ din Pesta merge chiar aşa departe, încâtă şi pe vânzătorii de paie şi femeile ce vândă nisipă, voiesce să le facă a’şi oferi marfa loră prin stradele Budapestei numai în limba statului. Servesce oare şi acesta spre întărirea „ideei de stată maghiară ? După esperienţele de până acuma ne îndoimă însă seriosă, că admoniţiunea ministrului-preşedinte se va auzi, observă şi urma. Ministrul-preşedinte vede în aceste reuniunî dovada, că „în sînulă statului ungară, se întăresce poporală maghiară şi se simte aptă, de a lua lupta cu şansele succesului“ . Proposiţiunea face, că aceste reuniuni s’au născută din „sentimentală instinctivă“, că statulă şi guvernulă este slabă, că contrarii noştri în urma slăbiciunei şi lipsei a unui plană din partea nostru facă progrese şi ne iau una după alta când o biserică, când o seara. Spre a delătura acestă peliculă sau asociată toate elementele independente ale societăţii, ele voescă să apere ungurismul ameninţată, care este părăsită de guvernă (!!); ele dau o nouă direcţie politicei naţionale. „Câtă pentru noi aceste „Kulturegylet“-uri nu sunt decâtă ună productă ală şovinismului întărită, care stă în necsă causală cu mania de persecutare a totă ce nu e maghiară. Acestă şovinismă formeză pentru o mulţime de renegaţi, ambiţioşi, fanatici naţionalî, agitatori, mă mijiică binevenită spre a continua agitaţiunile prin care faptă potă ajunge cu bunicică siguranţă la nume, influinţe şi posturi. Marea massă a poporului maghiară este streină de terorismul acestor şovinişti, dar celelalte cercuri ale societăţii îi sunt supuse.“ „Tocmai din punctă de vedere fată ideei de stată ungară trebue să condamnămă uneltirile agitatorice şi turburatoare ale acestoră şovinişti şi ale reuniuniloră loră, căci ele împedecă o înţelegere şi împăcare a poporaţiunei poliglote. Odinioara toate popoarele considerau aceasta ţară ca adevărata loră patriă, pentru care jertfeau cu bucurie avere şi sânge. De când însă Maghiarii au proclamată principiul domnirei esclusive şi absolute a rassei loră şi politica naţională limbistică unilaterală, de atunci neliniştea şi îngrijirea între Nemaghiari este durabilă. Este periculosă de a măsura patriotismulă după limba maternă. Ephialtes a fostă și elă de nascere tocmai așa de bună Grecă ca și Leonides și de sigură n’a sciută se vorbeasca decâtă numai grecesce. Aceasta însă totuși nu l’a scutită, ca să-șî trădeze poporală și patria sa!“ . *) Aceasta nu este esactă. Scriitorul articulului nu cunosce adevăratele postulate ale Românilor. „Romănische Revue“ pretinde a fi una mare de „informaţiune“. Cum de informeza aşa de nesuficientă pe cei din Viena? Red. Regularea graniţelor dinspre România. In şedinţa de la 20 Ianuarie a camerei deputaţilor din Pesta, ministrulă preşedinte Tisza a răspunsă la o interpelare, ce i s’a adresată cu privire la regularea şi încălcareagraniţelor dinspre România. Asupra regulării graniţelor române, ministrulă preşedinte Tisza ace, că diferiţii membri ai comisiunei de regulare au păreri deosebite în privinţa unor puncte. Daci anotimpul va face cu putinţă o continuare a lucrărilor la faţa locului, liniile de graniţă se vor demarca definitiva şi în casă de necesitate se va provoca şi o disposiţiune legislativă. Ministrul instesce ca în cursul anului să reguleze afacerea într’alâ'a, încât până la sfirşitul anului să poata presenta legislativei celă puținii mnă raportă clara și amârunțită. Ce privesce încălcările de granițe, continuă ministrulă, de acestea cu părere de rău s’au întâmplată în anulă trecută, dar cu toate astea nu putemă nega că s’au fă-