Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1886 (Anul 49, nr. 145-292)

1886-11-25 / nr. 264

REMOTIVNEA ŞI AI»TUIM’RAŢI 1'N KA : BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA" IESE ÎN FIECARE pt. Pe anu anu 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi străinătate: Pe anu 40 fr., pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANUL­ XLIX. SE PRENUMERĂ: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ASDNOIURILE: O seriă garmondtt 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicat Scriseri nafranoate nu se primaică. — Hanuipripte nu aa retrimită. Luni, Marţi 25 Noemvre (7 Decemvre). 1886. Braşovu, 24 Novembre 1886. Atenţiunea tuturora se indrepta asupra ce­­lora ce se petrece în Reichstagul­ din Berlinit, unde este la ordinea­­idilei proiectulu de lege mi­litară. Germania vrea să-şi înmulţască armata, ea mai vrea se se prelungescă şi durata aşa nu­mitului septenatii, adecă a convenţiei militare în­cheiată între statele federale germane pe timpii de şapte ani. Cârmuitorii Germaniei prevedi apropiarea unui mare resboiu şi vreau să fie pre­gătiţi când­ va sosi momentul­ decisivă. Lumea vede aceste pregătiri, aude motivele ce se aducă pentru justificarea lor­ şi se neli­­niştesce. însuşi împăratul­ Wilhelm a vorbită cătră preşedinţii Reichstagului de „puncte ame­ninţătoare“ şi i-a rugată să stăruiască a se primi proiectele de lege militare, spuindu-le, că mi­nistrulă de răsboiă le va da lămuriri uimitoare. In şedinţa de Vineri a Reichstagului a dată ministrulă de răsboiă, generalulă Bronsart, în a­­devăr, unele desluşiri, cari, deşi nu conţină ceva nou, suntă de natură a deştepta cele mai mari îngrijiri din causa hotărîrei cu care ministrulă accentueza pericululă unoră „apropiate“ încur­cături. „E de lipsă“ — (zise generalulă Bronsart — să ne a­runcămă privirile dincolo de frunta­riile ţărei. Nu se ţine de mine a vă da o es­­punere asupra situaţiunei esterioare, este însă în­vederată, tă imperială germană cu toata politica sa de pace, poate în timpulă cela mai apropiata ajunge în posiţiunea, de a­i încărcată într una resboiu. Ce-i drept, nu e vorba de ună resboiu iminentă, der ne aflâmă intr’o epocă grea. Mai aproape este în asemeni împrejurări asemănarea cu puterea armată a Franciei. Aceasta țară, care are mai puțini locuitori, ca Germania, are cu toate aceste o armată permanentă mai mare. Să lâsămă a fi întrecuți pe terminura militară de ună poporă, despre care nu putem­ constata, că în totalitatea sa ar fi condusă de dorinţa de-a trăi în pace cu noi?“ Ceea ce a produsă mare mişcare şi neli­nişte între membrii Reichstagului a fostă cererea categorică a ministrului de răsboiu ca proiectulu de lege militară să fie votată încă înainte de sărbătorile Crăciunului. Mai clară decâtă ministrulă de resboiu a vorbită mareşalulă Moltke. „E regretabilă,“ e­se mareşalulă octoge­nară, „că Reichstagulu se află orăşi faţă cu o însemnată pretensiune pentru armată. Dar în­­treaga Europă e armată până în dinți, de ne vomă întorce privirile la dreapta ori la stânga, aflămă pe vecinii noștri armați într’o măsură, pe care chiar și o­pera bogată cu greu o poate suporta timpă mai îndelungată. Aceasta necesitate împinge lucrurile spre o apropiată decisiune (mişcare) şi aceasta e causa pentru care guvernele ceră înoirea legei militare înainte de espirarea septenuatului.“ Foarte interesantă e şi ceea ce a z zisă Moltke despre Francia şi Austro-Ungaria. „Ni s’o dată, zise el­, Şi sfatură să ne în­ţelegeam cu Francia; aceasta ar fi fără îndoială o binecuvântare pentru pacea Europei. Decâ însă nu se va întâmpla, cine va fi de vină? Câtă timpă opiniunea publică a Franciei va cere aprigă redarea a două provincii, cari dela începută au fostă germane, pe când noi suntem firmă hotărîţi de a nu le da, nu putemă spera o astfelă de înţelegere. S’a mai făcută alusiune şi la alianţa cu Austria. Domnilor,! alianţa cu Austria e fóarte prețiosă; dér nici în viața de toate nu e bine, când omulă se lasă în nădejdea unui ajutoră străină: ună stată mare esistă numai prin propria sa putere (aplause)... Tóatá siguranța nóastrá se basezá pe numărulă șii cvalitatea escelentâ a armatei noastre... Ni se cere să conservămă décá se poate și mai departe pacea Europei care pănă acumă a fostă susținută cu atâta greutate. Décá însă Reichstagulă ar re­­fusa votarea proiectului de lege militară, ară lua asuprăși o grea răspundere, probabilă chiar pen­tru miseria unei invasiuni inimice în ţara noastra. Cu mari jertfe amă dobândită unitatea Germa­niei. Să fim­ uniţi şi în acesta cestiune...“ Discursul­ lui Moltke conţine o prevestire posomorită. Mar­ele strategă germană vede foarte bine unde e rana timpului, de aceea fără să vrea condamnă militarismul­ de faţă,­­jr­ândă, că chiar şi o ţară bogată nu poate suporta pentru durată nesfârşitele cheltueli de armate. Ce urmează de aici? Urmează că Germania însăşi este în situaţiunea indicată de mareşalul­ Moltke; ea nu va putea suporta pentru durată armatura grea ce o poarta şi prin urmare poate fi constrînsă a provoca chiar dânsa din propria-i iniţiativă răsboială decisivă, care să pună capătă insuportabilei situaţiuni. In ceea ce privesce observările lui Moltke faţă cu celelalte puteri, elice „Neue Freie Presse“ : „In Francia discursulă lui Moltke va face o im­­presiune deprimatoare, în Austro-Ungaria de si­gură că nu va produce entusiasmă. De Rusia nici Moltke n’a vorbită nimică, acesta pare a fi și pentru dânsulu ună Noii me tangere.“ Intr’aceea principele de Bismarck face tă­cerea peşcelui. Elă s’a retrasă la moşia sa şi se­­jice înainte de sărbătorile Crăciunului nu va merge la Berlină. Acesta bate la ochi cu atâtă mai multă, cu câtă, după cum a fosit Windthorst, ministrulă de ester­ne ar trebui să se pronunţe asupra situaţiunei din afară, după ce motivele legei militare se provoca la ea. Merită a fi notată aici, că unulă din de­putați, Payer, a observată, că în aceste motive nu e vorba de Austro-Ungaria, de unde s’ar putea conchide, că guvernulă germană voiesce să poarte singură viitorulă resboiu. Faptă este, că, deşi cei mai mulți vorbitori au accentuată alianța cu Austro-Ungaria, nici unul­ din membrii guvernului n’a vorbită des­pre ea cu căldura cuvenită în asemeni momente critice. Și Moltke a atinsă numai cu rece la a­­ceasta alianță. Una resultă cu siguritate din toate cele vor­bite în Reichstag: pacea este ameninţată şi pe (j.i ce merge e totă mai greu de a­ o susţină. O convorbire cu P. Caravelov. D-lu Z. Ral­ea- Ar­b­o­re, redactoră ală­­jiarului „Telegranulă“ din Bucurescî, adreseza d-lui Petcu Caravelov urmatoarea scrisoare în numita fóia, ca răspunsă la destăinuirile ce le-a făcută acesta cu privire la principele Alexandru şi la România, destăinuiri, care au fost­ desminiţite şi în delegaţiunea ungară de d-lă Szögenyi. Des­tăinuirile ce le face d-lă Arbore aruncă o tristă lumină asupra caracterului d-lui Caravelov. Eră scrisorea: Domnulu meu! Am fostă surprinsă, când am ce­tită destăinuirile d-tale în „Jarnovska Constituţia“, nu cari vorbesc­ despre politica principelui Alexandru în timpulă de când te-ai întorsă din Rumelia şi ai reluată cârma afaceriloră Bulgariei. Francheţa cinică cu care voesci a face portretulă principelui Alexandru pe timpulă când ai fostă d’a doua óra prim-ministru ală Bulgariei, m’a surprinsă ; dăcă mi-i întreba pentru ce, o să-ți răs­pundă , pentru că ajungi prea cutezatoră, cretjăndă cu atitudinea d-tale de acuma póte trece absolută nepe­depsită, fiindă că nimeni nu va fi in stare să ţi smulgă masca de pre obrază şi să paraliseze, întru câtva efec­­tulă la care ţîntescî, D-le Caravelov! Deşi sunt, vechia efiaristă — cum mă cunosci — n’am şi n’am avută obiceiu a mă servi de conversaţiunile intime ca am avută cu diferiţii omeni, caii joca una rolă mai multă său mai puţină marcantă pe arena politică. De astă dată însă, interese de ună ordină cu totală superioră mă facă să uită acestă prin­cipiu de conduită, la care o viaţă întrăgă am rămasă credinciosă. Ai fostă primă ministru — sarcină importantă în­­tr’ună stată, ce abia se închăgă, ca Bulgaria; cu toate astea ai crezută demnă să plăsmuiesci fapte şi situa­ţiuni ce n’au esistată, numai pentru ca să-ţi poţi schimba pielea murdărită la 9 Augustă; voiu pune, eu simplu­­fiaristă, fără cinstea ce se cuvine unui omă corectă, în relatarea unei convorbiri — d’altmintrelea cu martori In viaţă — şi care te arată aşa cum eşti — unu comni*­diantu fără ruşine. La anul­ 1881, imediată după lovitura dela Şiştovo, ai venită în România, fugindă de urgia lui Ehrenroth, care te alungase din ministeră. M’ai visitată atunci, în locuinţa mea din strada Nerva-Traiană, însoţită de d-lă Tom­a Cârgiei; erai smerită (cum se cuvine unui refu­giata politică într’o ţără unde caută ospitalitate) şi ve­neai cu amintirea lui Liubin Caravelov, răposatulă d-tale frate, cu care am trecuta Universitatea din Moscva. Con­­versaţiunea nostra, la acăstă primă întrevedere, avă dreptă subiectă politica Rusiei în Bulgaria sub genara­­lulă Ehrenroth şi principele Alexandru, care în acestă m­omentă era fidelă Ţarului protectorii şi dorinţeloră sele. Ţi-aduci aminte cu ce culori vii zugrăveai carac­­terulă principelui Alexandru şi ală Ruşiloră, cari făceau totula pentru ală demoralisa și ală degrada pănă la a face din elă ună simplu instrumentă orbă ală politicei rusesci. La întrebarea mea, că de ce în calitatea d-tale de prim sfetnică nu organisai în jurulă principelui ună mediu care să lă potă scăpa din mânele Ruşilor“, mi-ai răspunsă că ai constatată că »eşti puţină esperienţă în asemeni lucruri“ şi că n’ai voită să întrebuinţezi aceleaşi mijloace cu Ruşii: »femeile, joculă de cărţi şi libaţiunile«; dar că, dăcă vei isbuti să mai fi ce ai fostă, nu vei mai permite în jurulă principelui ună mediu ca cela ce se formase și că vei face din acestă prinţă totă ce vei voi. Sunt, sigur, că nu vei cuteza a tăgădui că resumez fidelă acăstă parte a conversațiunii. Vorbindă de Ehrenroth, mi-ai­­Jisă, că, în calitatea dumitale p’atunci, sei bine numărulă milioanelor lăsate în casa statului şi că’ţî este bine cunoscută că, din aceşti bani, generalulă a trecută 900.000 franci la Banca României, pe numele său. Vorbindă de răposatură impărată Alexandru II şi de politica sa orientală, te plângeai amară de resultatură obţinută pentru Bulgaria cu tratatulă dela Berlină,­ătă cuvintele d-tale cum adâncă mî-au rămasă întipărite in minte: — »Dăcă Tarulă n’ar fi fostă tîrîtă de opiniunea publică din Rusia să declare resboiu Turciei, eu unulă sunt sigurăi ,că atji Bulgaria ar fi fostă o Bulgariă mare și puternică. Ea s’ar fi compusă din Dobrogea, Rumelia, Matedonia și principatulă bulgară. Intervenirea Rusiei n’a făcută să impedece fierberea ce se pregătea în pe­ninsula balcanică. Tur­cia era în ajună să piară de pe charta Europei; și numai Rusia, intervenindă, a făcută pe Europa să scape de complecta descompunere imperială otomană.“ Te plângeai, d-ta mai cu sămă, de situaţiunea fă­cută Rumeliei. piceai că nu eşti Bulgară ci Rumeliotii, şi că din Rumelia trebue să pornăscă reconstituirea Mare Bulgarii. Ura contra politicei rusesci pe care o manifestaiu în cursul­ convorbirilor­ noastre făcu­ să alunece vorba asupra politicei interne rusesci. Incepurămă a ne aminti cunoscinţele nóastre comune în cerculă partidei nihiliste ruse; îmi vorbeai cu entusiasmă de organisaţiunea din 1874 a grupurilor­ revoluţionare din Moscva; îmi vor­beai cu entusiasmă despre Bardina, Chcaidze, principele Sando Tiţiani etc.­) pe care ii cunoscuseşi şi în grupulu cărora ai lucrată cu câţiva ani înainte de 1 Martie 1881. Fote că situaţiunea d-taie de atil te va face să sari de pe scaună când vei ceti aceste linii, dar de vei cuteza să negi, voia fi nevoită să-ţî aducă mărturisirea unor­ oameni, cari n’au luată parte la nici o lucrare re­voluţionară rusă şi cari erau faţă la acăstă convorbire.­­) Atlui toţi condamnaţi la muncă silnică în Siberia.

Next