Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)
1887-07-01 / nr. 142
Nr. 142. GAZETA TRANSILVANIEI, însă nu te uita la fărădelegile lord, căci de te vei uita, Deimne, Dómne cine va şuferi, ci trimiţându-le darui simţului de română curată, orta-i, de se pare! Preoţii, cari au luat parte la frângerea abstinenţei noastre, se împartă în două categorii: unii au venită, dără s’au cugetată şi nu au votată ; — de aceştia tăcemă de astădată, alţii au venita şi ameţiţi de sunetulă argintului au votată punăndu şi sântenia în tureaculă cismei şi românismulă sub potcova călcâiului! De acăstă a doua categoriă să ţină nisce preoţi gr. or. dincolo de Meseşă, mai puţină erudiţi, pare-mi-se ceia din Romiţa (mai de multă Roma mică, în vecinătatea Porolissului), Giacu, Păuşa, fără dintre cei gr. cath. Trenca popa din Sân-Giorgiu şi M. Moldovană celă din Agrişiu. — Dóamne, Dóamne, celă ce ai făcută pământulă şi tóate câte suntă, aceştia ar fi să fie unşii, trimişii tăi, pentru fiii poporului română, cari să-i înveţe, să-i poftăscă şi să-i ducă la limanulă mântuirei; aceştia ar fi să fie lumina trimisă de tine, care să lumineze în întunerecul egiptian făcut de antagoniştii noştri. Tu le-ai dată misiune sântă şi multă onorifică, mare premiu li-ai promisă — viaţă sufletăscă vecinicâ — acestora profeţi ai tăi, dăcă-ţi voră împlini poruncile tale faţă cu alesulă tău poporă, — şi ei s’au făcută profeţi mincinoşi, s’au înclinată la cei străini ciopliţi din tată, au lăsată ca atâtă ei câtă şi turma încredinţată loră să fiă sedusă de satana, care ca lulă mugindă fugea cercândă pe care să-lă inghiţă, s’au făcută sculă şi unăltă prósta a contrariloră aleşiloră tăi, şi au văndută sânge nevinovată. Dómne, de se pote, iărtă-i şi pe aceştia, fă ca faptele loră să nu le fiă spre stricarea trupului şi a sufletului loră, ci să se căăscă-pocăiăscă şi să nu mărgă In întunereculă de veci, care-lă merită în abundanţă, ci să se întorca şi să fiă vii căci tu ştii că şi între cei 12 ai tăi încă s’a aflată mnulă de sclavă ală argintului, apoi tu nu vrei moartea păcătosului, și mai tare te bucuri de întorcerea lui. Dintre mirenii mai cu carte, afară de strolumbatulă Pop Szilagyi, care înjiua alegerei ca cortesă călare atâtă era de întricolorată, ineâtă numai cada calului se vedea, nu se pote lăsa nepomenită nici Anania Labo cantorulă Trăsnei, lăgănulă celă mai nou ală maghiarisărei ţinutului de sub Meseşă. Acestă cantoră, cum să vede, cu puţină săriţă şi onoare română, în locă de condacă şi ipacoi, a cântată poporului bună şi blândă ală comunei pe şirăta corda a ceterei candidatului guvernamentală. Pote că clerulă de unsă la arcă aici a fostă mai multă ca cela ală tropareloră. Poporulă nepricepută gândindă că e vr’ună psalmă nou de ală lui Davidă, în numără de 36 alegători, s’au luată după elă ca oile după berbecele cu clopotă, și nici că s’au oprită cu stăgulă tricoloră maghiară păn’ în curtea tribunalului în ocolulă temniţelor, pentru cari atâta merită şi-au câştigată. Acestă omă puţină trebnică de altcum şi de altădată a fostă esperiată, că saculă nu se umple numai cu condaculăl Vălulă netrebniciei să-i învălăscă capulă ; asta o merită ! Sărmanulă meu poporă română, scumpa mea patriă sărăcită, multă şi tare au trebuită să păcătuiască străbunii noştri înaintea lui Dumnetzeu, dăcă de sedii te bate cu astfelă de omeni, cari numai chipulă şi figura au în asemănare cu tine şi cari ca Eseu în iotă minutulă ţi-ar vinde dreptulă tău fiă şi numai pentru o jumătate blidă de linte, şi nu-ţi dă bărbaţi cari ca Davidă să-i culce la pământă pe aceşti Goliaţi de o sută de ori mai păcătoşi ca celă din vechime. Iubita mea naţie română, tu te dai hrana şi la aceşti vampiri ai tăi, tu îi îmbraci şi ocrotesc cu scumpa căldură a inimei tale; şi tată tu eşti pe care te purta ca jidanii odinioara pe nevinovatulă Nazareneană dela Pontă la Pilată, tu eşti căreia îţi pună în capă cununa de spini şi te bată cu biciuia pân’ ce caiiî culcată la pămăntă fără să aibă nici atâta milă de tine câtă ună grăunte de muştară. „Până când o Provedinţă, pănă când vei suferi!" Eră tu Dómne, care soi tete şi scrutezi rărunchii şi camerele cele mai ascunse ale inimei omenesci, fră ţi milă şi de fiinţele astea depravate, şi de se pote nu-i pedepsi dupâ cum merită, cu foculă celă de veci, ci le iartă lară că, tău, nu sciu ce facă. In veci pomenirea lord! fiă-le loră vălulă uitărei mai uşoră decât ei au fostă ei grei naţiei române. Preoţimea română cultă precum şi cei mai mulţi dascăli de inimă dimpreună cu puţinii alegători consoli de dreptulă loră au rămasă acasă respectândă condusele conferinţei şi respingăndă ori şi ce atacă bruscă îndreptată in contra libertăţii loră. Onóre loră întru totdăuna şi lumina vecinicâ să le lucăscă loră ! Aceştia suntă cari au mântuită ce au putută din onórea naţională şi nu cei 700 de alegători conduşi de Pap János şi soţi pănă înaintea temniţeloră comitatului, întocmai cum se conduce o turmă de oi la vânzare încungiurată de zăvoci ca să nu se apropie de ei sufletă de oină. Ţi se sfăşia inima de atâta poltronagiu ce au arătată conducătorii turmei. Intre astfelă de împrejurări şi sub astfeliu de auspiţii s’a întâmplată alegerea de deputata guvernamentală numai și numai cu ajutoriulă preponderantă ală Românilor. Din o milă și o sută de alegători guvernamentali, Maghiarii abia au fostă la 300 de capete şi şi aceste mai tóate oficioase. Toate aceste ne dau c’uii documenta mai multă că guvernulă lui Tisza prin alegeri nu va fi trântită câtu-i hăulă. Dar cum să-lă trântesc, când partida lui şi la aste alegeri a avută cu sutele de mii bani de risipită Şi era cum şi i-a adunată. Suntă între guvernamentali cam la o sută de deputaţi, cari se potă lipsi de cele 800 fl. v. a. bani de cvartiră, deci aceştia capitalisândă aceasta sumă, ea face rotundă 400.000 fl. Pentru aceasta sumă cutare banchieră dă la disposițiunea partidei trei sute cincîcjecî de mii florini. La astă sumă au mai conferită dintre prelații catolici peste şaptezeci de mii fără bancherii de jidani afară de magnați ărăși pe atâta. — Pe la noi din isvoră sigură circuleaza versiunea aceasta. Poftimă acum a te bate cu banulă și a te opune încă și puterei brutale, deea ai cu ce. Cu toate astea Românulă Sălagiană nu desperăză, ci mai vărtosă crede susi și tare nn mnă Dumnezeu adevărată resplătitoră a tóte, în una şi nedespărţita naţiune română; crede în trăinicia şi puterea de viaţă a ei vecinică; crede în realisarea programei partidului nostru română ; crede că fiii ei cei rătăciţi nu peste multă se vorăntoarce cătră sînulă caldă ală mumei-naţiuni; crede că nici uneltirile kultureggletiste nici fiii ei piţigoi dela calea drăptă a românismului adevărată in veci nu o voră putè abate; crede că idea românismului în poporă e tare ca stânca de graniţă de care şi valurile mărei numai în zadară se bată; crede că in astă ţără pururea poliglotă românismulă va sta susă şi tare ca ună stejară, ca o decare a grădinei patriei comune; crede că minciuna va peri şi va veni imperiulă dreptăţii, când toţi fiii patriei voră pune umără la umără spre a ocroti patria-mamă crede că timpulă nu-i de fotă departe — şi ală scurta atârnă multă dela noi—când în fine va răsări şi pentru Români soarele dreptăţii, care apoi peste toţi îşi va vărsa deopotrivă căldura sa binefacetoare in vecii vecilor ! Astea le crede Românulă Sălăgiană, însă pănă credinţa asta a lui se va întrupa, va trebui încă să asude; trebue ca fiii lui să se deştepte, să lucre cu constanţă şi neîntreruptă. Iubescă-se fiii poporului română ca fraţi adevăraţi, organiseze-se strînsă, măscă-se laolaltă cu tota căldura inimei, şi atunci învingerea ei va fi sigură, căci scrisă este că: „unde-i numai unulă, nu i putere la nevoi şi la durere fără unde să dai puterea cresce şi duşmanulă nu sporescel* Eremitulu. FOILETONU. Papucii lui Abu-Karem. Basmă turcescă, tradusă de Ioana S. Spartaki. In Bagdată trăia odată ună negustoră grosnică de sgftrcită. Ilă chema Abu-Karem. Deşi era putredă de bogată, însă era îmbrăcata numai cu soirenţe, pe capă avea ună turbând de pânză grosa şi care nu se mai putea cunosce ce faţă avusese altă dată. Ce era însă mai ciudată, erau papucii: erau numai petică peste petică, ca haina unui cerşitoră, şi tălpile erau ghintuite cu nişte cuie cu căpăţâna câtă pumnală de mari. De cisce ani cârpacii cei mai cu răbdare din oraşă nu făcuseră altceva decâtă cusură peticele şi erau papucii aşa de grei, încâtă oricând vrea cineva să facă că cutare lucru e prea greu, apoiJicea căeste greu ca papucii lui Abu-Karem“. Intr’o diminăţă, caliculă nostru se duse In piaţă şi cumpără pe nimică mai multă sficlărie scumpă. Peste câteva zile află că ună negustoră care vindea numai mirese era tare strâmtorată şi că vrea să se desfacă de apa de trandafiră ce avea. Abu Karem căută să se folosescă de strâmtorarea bietului negustoră şi-i cumpără marfa cu jumătate prefăcută făcea ea. Negustorii din spre soare-resare au obiceiulă ca să-și poftăscă prietenii la măchieră ori de câte ori facă vreo trăiră bună. AbuKarem se bucura întrensulă că le luase toate așa de ieftină, dar ca să cinstească pe prietini, să bea adalmașulă, cum se zice, de unde una ca asta ? Insă hotărî să se scalde și dânsulă. Era multă vreme de când nu se dusese la baie, pentru că trebuia să dea bani. In drumulă lui către baiă se întâlni cu ună prietină, care văzăndu-lă că abia calcă de grei ce erau papucii, îi ciise că n’ară strica să-șî cumpere alții. »M’am gândită şi eu să-mi cumpără alţi papuci,— răspunse Abu-Karem, — dar nici papucii ăştia nu suntă tocmai de lăpădată şi mă potă sluji încă multă vreme." După ce eşi din baie, se imbrăca cu soirenţele, îşi puse turbanul, şi când fă să-şi ia papucii nu mai găsi papucii lui împetecaţi şi cu cuie, ci o păreche de papuci noi de fată şi frumoşi. Crezu că pete erau ună dară din partea prietinului cu care se 'ntâlnise de diminăţă, îi puse în picioare şi se întorse acasă încântată că are papuci noi. Din nenorocire, papucii cei noi erau ai cadiului din Bagdată, care venise şi dânsulă tată la baia aia cam odată cu caliculă. Ce să vă mai spună măria cadiului, când îi spuseră robii că papucii lui au perită şi că au găsită numai pe ai lui Abu Karem! Cadiulă dete numaidecâtă poruncă să prindă pe Abu-Karem şi să-l aducă în faţa lui. Se sili elă, Abu-Karem, să se apere că nu i-a furată papucii, dar cine să-lă crede? Fă aruncată în pușcărie și nu scăpă decâtă după ce plăti o amendă destulă de mare, cu care sgârcitulă nostru și-ară fi cumpărată o mulțime de lucruri. Se întoarce acasă, apucă turbată de mânie papucii dip a căroră pricină i se tragă atâtea nenorociri, şi, ca să nu-i mai vadă, îi asvîrle în Tigru, care curgea pe sub ferestrele lui. Feste câteva oile nişte pescari tragă din apă o plasă grea de totă; se bucură bieţii oameni ca au prinsă negreşită ună peşte mare; când colo, ce să veda? când scotă plasa, în rocă de peşte, erau papucii lui Abu- Karem, cari au ruptă cu cuiele loră mai mulţi ochi dela plasă. Smulgă papucii şi-i asvârle în ferestra lui Abu- Karem ; papucii, asvârliţi fiindă cu putere, cadă în odaia lui, şi spargă tote sticlele cu apa de trandafiră şi toata sticlăria scumpă după care dânsulă ar fi câştigată parale multe. »Ah! afurisiţi papuci! de acum în colo n’aveţi să îmi mai faceţi nici ună rău!"— Vice dânsulă când vede câtă pagubă au făcută. Ia pe urmă o sapă, se duce în grădină, sapă o gropa mare şi-şi îngropft papucii. Ins l’a văzută ună vecină care are pică pe dânsulă. Vecinulă se duce şi spune cadiului că Abu-Karem a găsită 0 camera în grădină. Nu-i trebuia mai multă ca să aţîţe pofta de bani a cadiului. Numai decâtă pune şi fă arestăză. Bietulă Abu-Karem spune că nu e adevărată 1887. Prinţulil de Coburg cotra Bulgari. La telegrama ce i-a adresată Sobrania bulgară, prinţulă Ferdinand de Coburg a telegrafiatu următorulu răspunsă : „Sunt mândru şi recunoscătoră pentru votulă marei Adunări ce m’a alesă de prinţă ală Bulgariei. Speră să mă arătă demnă de nobila naţiune bulgară. Sunt gata să răspundă la apelulă marei Adunări şi a mă duce în Bulgaria pentru a consacra viaţa mea fericirei şi prosperităţei naţiunei bulgare, îndată ce alegerea mea va fi fostă acceptată de sublima Porta şi recunoscută de puteri. Vă rogă să transmiteţi mulţămirile mele cele mai bune tuturora representanţîlor, cari m’au alesă cu o unanimitate ce m’a atinsă viu, şi printrânşii să se transmită întregei naţiuni bulgare. La telegrama ce i-au adresat’o regenţii şi miniştrii, prinţulă de Coburg a răspunsă : „Domniloră, primiţi mulţămirile mele pentru nobilele cuvinte ce-mi adresaţi anunţându-mi votulă marei Adunări şi alegerea mea la tronulă Bulgariei. Sunt gata să dovedescă recunoscinţa mea naţiunei bulgare consacrându-i viaţa. Conteză pe zelulă d-vóstre, pe îndemânarea, devotamentul d-vostre pentru a mă ajuta a asigura prosperitatea sa, îndată ce alegerea mea va fi fostă aprobată de sublima Portă, şi recunoscută de puteri, voia răspunde la apelul naţiunei bulgare ducându-mă în mijlocul ei.“ Regularea Porţilora de ierfi şi desfiinţarea regalielor. »Pol. Korr.» primesce din Pesta scriea, că guvernulă ungurescă se ocupă seriosă cu afacerea regulării Porţilora de feră şi a desfiinţărei regalielor. In privinţa ambelor întreprinderi, lucrările pregatitore au înaintată forte multă şi i s’au şi presentată guvernului diferite propuneri, aşa că va fi în posiţiune a le pune în esecutare încă în cursul acestui ană. Cheltuelile regulării Porţilor de feră sunt preliminate cu 7 milioane şi acoperirea loră are să se facă, precum se încet prin mărirea taxelor de navigaţiune. Intre alţi concurenţi pentru a face lucrările de regulare se află şi societatea de navigaţiune pe Dunăre. SOIRILE PILEI. Unele foi unguresci nu potă admira în deajunsă groaznica »activitate« a ministrului preşedinte Colomană Tisza, care să-şî fi pusă de gând şi să mântuască ţara de deficite, piua şi noaptea croesce planuri şi aşa este de distrasă în afacerile sale financiare, încâtă nici chiară cu Milană, regele Serbiei, n’a putută să jertfăscă câteva momente pentru conversaţia. Foile unguresci spună, că regele Milană l’ar fi cercetată pe Tisza la palatulă său, dar ii s’a răspunsă, că Tisza — ca ministru de finanţe — tocmai acum are de lucru în ministerială de finanțe. Astfelă s’a dusă bietulă Milană și n’a avutăfericirea.