Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-12-04 / nr. 267

BESiOŢIEHKA (ŞI AliMISiltS’I’ItA'J'SlJSiF.A t BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe ani ană 12 Bor., pe şese luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România şi str&in&tate: Pe anii 40 fr., pe ?ese luni 20 fr., pe trei luni'IO franci. St PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenți. ANULU L. CHON 11UBILE: O serie garmondă cr. și timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare SaMssrt iifranosi» ou *» srimsoou — «pmneorimia nu a* rstrimhfi. .............. ~ '■ 1 ------------------ ' ' -- --------- ■ ----- --------------------m- 267 Vineri, 4 (16) Decemvre. 1887. Brașovu, 3 Decemvre 1887. Analianda articululu din Sălăgiu, ce l’amu publicată în fruntea numărului de Mercur!, ajungemfi la nisce resultate foarte nesatisfftoctoare și care trebue să nască în noi cele mai serioase îngrijiri pentru viitorii. Despre ce tracteaza acestă articula ? Ela atinge o cestiune, care nu ne este tocmai nouă şi care s’a ventilata mai multa sau mai puţina în ziaristica noastra: cestiunea estraselor matriculare. Nu numai odată ni s’a raportata, mai vârtoşii din părţile sălăgiene şi sătmărene, că funcţionarii unguri dela administrația şi dela justiția din acele comitate au introdusu pracsa, se înțelege in moda arbitraro după tipicula lori de „teremtette“, ca se respingă toate actele părților private decât se alătură lângă ele estrase matriculare în limba română și nu în limba maghiară. Este unu fapta foarte întristător, dar rămâne fapta şi nu se poate nega, că adecă oamenii la noi au începută a se obicinifi cu asemeni călcări de lege şi nu-i mai surprinde când audi, că în comitatul acela şi «da se comite acte de violenţă în detrimentul dreptului nostru de limbă. Până la unu puncta oarecare se și poate esplica lucrula acesta. Actele arbitrare ale autorităților unguresc! s’au înmulțită mai alesă de vre-o câțiva an! Incace în așa mare măsură, încâtă în adevéru amu ajunsă la una punctă, ca nimica să nu ne mai poata mira. Der acesta împrejurare dureroasa nu justifică nicidecum indolenţa, cu care se purta cei mai de aproape interesaţi faţă cu asemeni acte de violenţă ale oamenilor dela putere. Şi indolenţă trebue să numimu acea neînţelesa purtare a celora deopotrivă ameninţaţi, care îi ţine nemişcaţi pe locu, când se aprinde coperişul casei lora. Nu scimț cum s’ar caracterisa locuitorii unei case mari, cari princjendu de scrie, că într’o aripă a clădirei loru a isbucnită foculu, ară sta liniştiţi cu mânile în sînă vieindu-şi, ce’ ce locuescu în acea parte cum voru stînge foculu! Credemă că într’ună asemenea casa nici de indolență n’ar mai pute fi vorba, ci de ceva multă -mai grava. Ei bine, într’o astfelă de situațiune tristă se află bieții Sălăgeni când esclamă unulă câte unulă nil ne putem opera! E învederată, că deca se atacă o instituțiune, dacă se atacă drepturile autonome ale bisericei, apărarea câte unui bietă preot, pe care-l ajunge călcarea de lege, nu cumpenesce multa, protestul a şi recursurile lui se punn ad acta şi autorităţile merge mai departe şi nejenata pe cărarea apucată a violinţeloru. Ba mai multu. Suntem informaţi, că nu numai odată încălcările dese ale drepturilor bisericei au îndemnată pe înşişi episcopii de a adresa representaţiunî guvernului. Şi nici aceste representaţiuni n’au avută o serte mai bună, decâtă recursurile preoţilor, din diferitele ţinuturi mai ameninţate. Deci oamenii noştri au începută a se obicinui cu călcările de lege, atunci cum să nu se fi obicinuită şi cei dela guvernă a pune toate protestele, representaţiunile şi plângerile Românilor, ad acta, neluându-le în consideraţiune ? Şi déca vomă cerceta, care e causa că aşa ceva este cu putinţă, nu vomă putea afla nicidecum alta decâtă aceea ce o indică cu atâta durere sufletésca Sălăgenii în articulula memorată: unulă câte unulă nu ne putemă apara. Sau gândită şi s’au răsgândită Sălăgenii cum ară putea scăpa de pericululă ce le ameninţă biserica cu distrugere, „căci părțile private neajungendu-și scopulă cu estrasele ce le primescă dela preotu, védu în aceasta causa neajunsului loru și preotulă este adusu în colisiune cu poporulu, pe care-lu păstoresce“ — și au ajunsu la următorulü resultatu : „Să cere“, șicu ei, „se s punemu umérü la umérü, se ne aperamu drepturile sânte câte ni-au mai rămasă și să nu lăsămă ca inimiculă să facă o spărtură câtă de neînsemnată în zâdală cetății noastre, ca nu cumva din acea mică spărtură să se facă în grabă o poarta deschisă, pe care inimiculă să între după placă și să ne supere și turbure când va voi!“ Se punemn der umerii la umerit. Aceasta este marea acsioma a tuturora celora ce se află în pericula și este clară, că numai aceasta ne poate scăpa și pe noi de peire. Der lucru dureros, și de trei ori durerosă tocmai în punctul acesta ală apărării comune oamenii noștri documentează o nedibăciă şi o nepricepere despăriată. Pănă acum celă puțină bisericanii noştri mai aveau una pretextă oarecare slabă pentru a se scusa față cu neajunsurile pausate prin procederile lor de unulă câte unulă. Era vorba de apărarea drepturilor politice şi când le cheamă să pună umerii la umerii, ne răspundeau că dânşii nu pot-o face o posiţiune directă guvernului şi nu pot fi face politică mare, căci nu voia să pericliteze interesele bisericei. Ei bine, drepturile politice le-a dus peroială maghiarisării violente şi au mai rămasă drepturile bisericei, cari asemenea suntă împresurateujl de toate părțile de acestă povoiu. Au ajunsă doar să fii în pericula chiar interesele bisericei. Cu ce ară mai putea doar motiva bisericanii noștri, că nu a sosită nici acum timpulă ca să pună umerii la umerii? Și bine să însemnămă, că nu mai poate fi vorba aici numai de una sau alta din cele două biserici ale noastre, ci de amândouă, căci povoiula se îndrepta cu aceeaşi vehemenţă asupra amândurora. Nu mai încape nici o îndoială că spărtura ce se va face în cetăţuia bisericei din Sălagiu, va răsufla cu timpul, tocmai la Braşov. Avemă însă înaintea nostru alte încercări de a face spărturi în dreptulu de autonomia ala bisericelor române, la cari ne putemu provoca ca să dovedimu, că cei dela Blaşiu suntă totu aşa de ameninţaţi ca şi cei dela Sibiiu. Vomă aminti numai ordinaţiunea ministrude culte şi instrucţiune publică ungurescu, prin care se ordonă episcopilor români de ambele confesiuni, ca să aştârnă toate actele despre destituirea vreunui învăţător, acestui ministeru spre aprobare. Nu este acesta o spărtură flagrantă în autonomia bisericilor noastre? Mai amintim ordonanţa ministerială privitoare la adresele scrisorilor oficiose dintre autorităţile noastre bisericesce. Nu este şi acesta o încercare de a escamota dreptul de limbă al ambelor biserici ? Şi într’o cestiune de-o importanţă atâta de mare principială ce spectacula ni se înfăţişază ? Unulă câte unulă au interpretată ordonanţa după cum i a tăiată capulă, şi resultatulă? Sălăgienii au unit buna presâmţă de acestă resultată, când dorescă să observămă în viitoru o astfelă de purtare, ca „adversarulă, văzendu-ne că ne cunoscem dreptul” şi suntemă solidari, să fiă mai cu respectă faţă cu noi şi cu biserica noastra!“ Amu ajunsă la ună punctă decisivă în viaţa nostră naţională şi bisericeascâ, aceasta o sâmte fiăcare din noi. Când ne vomă convinge odată pe deplină dela vlădică până la opincă, că unulă câte unulți nu mai putem răsbi, ci trebue să punem, cu toții numără la umerii ? Cronica politică. In 13 Decemvre n. s’a comunicat camerelor francese mesagiulu președintelui Republikei. El constată mai întâiu, că alegerea sa însemna voința țărei de a delătura orice causă de neînțelegeri. Grija pentru interesele de viaţă ale patriei, pentru renumele său înaintea Europei şi pentru influenţa sa legitimă în afară o pretinsă unire, şi acelaşi gândă patriotică a făcută să se concentreze toate voturile asupra urtui singură nume. Guvernul se va strădui a uşura buna înţelegere şi unirea dintre partidele republicane , ea va aduce ţărei progrese bine cumpănite şi reforme practice, cari au menirea de a încuragja munca naţională, de a întări creditul, de a face se înflorescu afacerile şi de a pregăti marea luptă de emulare industrială a anului 1889. Ea se va strădui de a îmbunătăţi financele şi de a restabili una seriosă echilibru în bugetul statului. Guvernul se va îngriji cu totu adinsulă şi de armată şi flotă, a carora onoare şi interese ne sunt, în deosebi scumpe. Camerele dândă sprijinul lori guvernului, ca să-şi poata realiza programuri! vor da Europei gagiula ferbintei dorinţe a Franciei, de a contribui la întărirea păcii generale şi ele vor uşura susţinerea şi desvoltarea bunelor relaţiuni a puterilor p esterioare. Mesagiula apeleaza la patriotismul camerelor, pentru a inaugura o politică de progresă, de liniştire şi de concordia. — Mesagiula, precum soima, a fostu bine primită de majoritatea camerelor. Totu în 13 ale curentei s’a presentatu camerelorü francese neulu ministeriu Tirard. In camera deputaţiloră întâmpină ministeriulți amici în centru, drepta (monarchiştii) se ţine reservată, or stânga observă o atitudine de adversară a ministeriului. Se crede însă că-i voru da pace ministeriului încă în anulă acesta 1887 şi că pănă în anula viitoru nu se voru face încercări de a-l răsturna. Fata oficială din Berlină publică o scrisoare a mareşalului curţii prinţului de coroana germană Radolinski din San-Remo, care zace că prinţulă e mişcată de multele dovezî de simpatiă ce i se dau, dar au tindit că acasă în patriă multe festivităţi publice şi private nu s’au ţinută din causa suferinţei sale, prinţulă moştenitorii doresce că aceste în viitoră să se țină ca totdeauna, deoarece îi este penibilă de a se gândi, că boala sa, care se prevede că va dura încă lunga timp, produce o conturbare atâtă de mare în viața publică. Pentru 4iua de a4î 15 Decemvre era hotărfta să se înceapâ disensiunea p r o i e c t e 1 o r ă de lege militare în parlamentul germană. Ele vor fi date mai întâiu negreșită unei comisiuni spre esaminare. Ambasadorul rusa din Constantinopolu Neid o va admoniata pe Poarta, ca se plateasca restanța despăgubirei de răsboiu pe anii trecuți care se urcă la suma de 750.000 lire otomane. Se asigură că Nelidov stăruesce să se plateasca neamânata macara o parte din aceasta sumă. Precum scima Turcia s’a obligată a replăti datoria ei în rate anuale de câte 350,000 lire. Nouă conferință militară în Viena. Consultările militare din filele din urmă s’au continuată alaltaeri într’o conferinţă, care s’a ţinută sub preşedinţa Maiestăţii Sale, de faţă fiind: archiducele Albrecht, ministrul de résboiu Bylandt-Reidt, şefulă statului major, generalii br. Beck şi mai mulţi şefi de secţiune din ministerul de résboiu.