Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)

1888-11-25 / nr. 259

Rsiacrimea, AfinaBistratiunea si Tipograma:­­ BRAŞOVU, piaţa mare Kr 22. Scuieori n­efrancate nu 8© pri­mescu. Manuscrip­e nu se re­trimit el ! ■A.2n0­JILTJ xjl i „Gazeta“ iese în fie­care «zi Moiameite pentru Austro-ungaria Pe unu anii 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din Intru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentală pentru Braşov­: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, Stagiul I I., pe unu anu. 10 îl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu în casă: Pe unu anii 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Birourile de inseim: Breţovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Vlena Jiudolf Mosse, Haasensiein & Vogler (Ofo Maas), Heinrich Schalek, Alois Herndl, M,t)ukes, A.Oppelik,J. Don­­neberg; în Budapesta: A. V Gold­berger, AutonMezei, EcksteinBemat; în Frankfurt: G. L, Daube; în Ham­burg : A. Steiner. Preţul inserţiunilor­: o seria garmonda pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. .Reclame pe pagina IH-a o se­riă 10 cr. v. a. sau 30 banî. Nr. 259. BraşovU, Vineri 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1888. Braşovă, 24 Noemvre v. Luptele politice, ce le-au pur­­tatu Ungurii pănă la 1848 cu ten­dinţele de centralisare şi de ger­mani­zare ale guvernului austriacă au fostă pentru ei o escelentă şcolă politică. Ei şi-au însuşită tote şi­reteniile şi apucăturile inimiciloră loră de odinioră şi, cum vedemă, elevii întrecă afii pe măestrii loră. Ungurii au învăţată în acele lupte politice se ţină unii cu alţii îndată ce este vorba de vr’ună interesă specifică ungurescă; au învăţată se ia focă unulă dela al­­tulă, întocmai ca bucăţile de lemnă puse grămadă şi aprinse, lăţindă astfel cu mişcarea politică cu mare sgomotă şi iuţfilă în tóte colţurile ţerei locuite de Unguri­ au învă­ţată în fine a-şî împărţi rolurile aşa, ca o parte din ei se apără, că voescă cu totă preţulă pacea, storcendă concesiuni cu binele, alţii se apară gata a proclama in­dependenţa Ungariei de Austria, sprijinindă astfeliu pe cei dela putere în a storce concesiuni şi privilegii; or conservatorii cu ro­­lulă loră feudală-clericală, stândă in reservă pentru casulă unei stră­­formărî politice, ca dominaţiunea se nu scape din mâni unguresc!. Succesele parţiale câştigate în aceste lupte i-au încuragiată a fi totă mai îndrăsneţî, vefiendă din propia esperienţă, că audaces fortuna juvat. Indrasnéla loră n’a cruţată pănă acuma decâtă armata. Şi în contra aceştia începuseră se agiteze estremii mai anii trecuţi, dar cei mai înţelepţi mulcomiră făcendu-i atenţi, că cercurile mai înalte suntă forte semţitore în treba armatei. Acuma se facă încercări a do­bândi pe cale diplomatică ceea ce n’a fostă consultă a se forţa prin terorisare. Prilegiu la acesta oferă cestiunea noului regulament, pen­tru depunerea examenului de ofi­­ceră în armata comună. Parola fiilei e, că tinerii maghiari nu pot învăța, nemțesce ca să potă de­pune esamenulă de oficeră, prin urmare să li se conceda ală de­pune unguresce. Ministrulă de honvefit le dădă însă să pricépă că atunci voră pretinde asemenea uşurare și celelalte naționalități din monarchiă. Ministrul cu acesta a atinsă o cordă foarte simfitoare a șoviniștilor­ maghiari crefiendă, * a* n __4­ ^ Cel clCGSLci II Vei JLclOC cC xoiA.ei.uiyc/ deocamdată la pretensiunea loră, cu toate că bine scie, că dumnea­­loră nu le place a fi asemenea altora și moră după privilegii și stări escepționale; dar s’a înșelată de astădată şi elă. Şoviniştii maghiari şi-au pusă carulă în petic şi necum să re­nunţe, se gândescă acum cum ar putè paralisa şi aici egala îndrep­tăţire cu apucături şirete. Nu nu­mai unulă dintre denşii şi-a ară­, tată meşteşugulă de a suci şi ră­suci ori­ce lucru. Intre aceşti mulţi celă mai iscusită este Hor­vath Gyula, spiritură tutelară ală micilor­ proprietari din Ardéhi. Acesta sare acum în apărarea I/Ctuaci t/lllC/XXlllOX Cj CCirC cere a fi scutită de învățarea lim­­bei germane, într’ună articulă de fondă apărută în fața patronului său, în „Nemzet“. După ce accentueaza câtă de bucurosă aducă Ungurii toate jert­fele pentru apărarea ţărîi şi că acuma suntă gata a-şi jertfi juni­mea inteligentă şi pentru servi­­ciulă de doi ani, Horváth trece la adevăratulă scopă ală articulului său, care este de a dovedi, că Un­gurii potă pretinde să facă tine­rii maghiari esamenulă de oficeră în limba maghiară, fără să aibă dreptă tinerii nemaghiari a pre­tinde din parte-le să-lă facă şi ei în limba loră maternă. Ba Hor­vath se opune cu totă tăria chiar şi cugetului unei asemenea egali­tăţi de dreptă, prin care, după el, s’ar introduce în armata comună numai veleităţile naţionalităţilor­, cari suntă acasă cetăţeni de a doua mână. Harpia maghiarisării îşi întinde dor ghiarele pănă şi în sînulă ar­matei comune după tinerii nema­ghiari, temendu-se ca nu cumva să-i scape din sînulă singură mân­­tuitoră ală „naţiunei politice“ Horvath se indigneaza când se gândesce, că limba maghiară să fiă degradată în armata comună, ca şi celelalte limbi negermane, la rolulă umilitoră de simplă limbă de regimentu şi pretinde ca tinerii nemaghiarî, cari nu voră putéa de­pune esamenulă nemţesce, să fiă datori a-lă face în limba maghiară. Adecă tinerii maghiari, ca să-lă potă face, să nu fiă constrînşî a învăţa o limbă străină; or tinerii nemaghiari, ca să se susţină pres­­tigiulă limbei ungurescî, — abs­tragere făcendă cu totulă dela scopulă esamenului — să fiă con­strînşî a-lă face într’o limbă străină! Spre a motiva aceasta dreptate, egalitate și frățietate eclatantă ungureascá, Horvath aduce ca ar­gumentă : paritatea celoră două jumătăți ale monarchiei dualiste; apoi că limba ungureascá este limbă a statului; că în Ungaria acei ti­neri, cari au dreptă la volunta­­riată, trebue să scie unguresce, căci învaţă în toate institutele. Pe basa parităţii mai trebuia să pretindă Horvath, că precum fiecare oficeră din armata comună irtjuue ac scie -nemţesce, aşa tre­bue să scie şi unguresce; ba de­­oarece limba germană în Austria a încetată de a fi limba statului şi aşa în totă monarchia nu este decâtă o singură limbă a statului, cea ungu­resca, putea să pretindă că oficerii din armată nici nu trebue să scie nemţesce, ci numai unguresce. Aceasta ar fi fostă celă puţină logică. Despre Croaţi­a uitată Horvath a face vre-o amintire, deşi aceştia asemenea ară avea ună soiu de limbă a statului. Crefiut’a oare că este inoportună a trage în discur­­siune şi pe Croaţi? Cu limba statului stămă toc­mai aşa ca şi cu „naţiunea poli­»■m/wivnono^ rlinfÎAl 11 O ----- ---0 ^ vorbescă din 17 milioane de cetă­ţeni numai 6 milioane, or cea din urmă o facă din 17 milioane ărăşî totă numai 6 milioane. I­ăcată, că patrioţii noştri privilegiaţi, fiindă numai singuri în dietă şi putendă face ce vreau nu votéza şi nu decidă, că dato­riile statului nu suntă datorii, ci pretensiuni şi că avemă atâţi bani încâtă nu scimă ce să facemă cu ei! învăţarea limbei unguresc! în şcole asemenea este unăi foarte slabă argumentă. Dér oare Un­gurii nu învaţă toţi în toate insti­tutele loră, nemţesce? Pentru ce nu sciu dér nemţesce ? Poate pen­tru că nu le place a învăţa, buna oră ca Româniloră, cum a enunciată înţeleptură procuroră Csema în Aradă. Alţii să scie, căci învaţă, era ei să nu scie căci învaţă ? Din aceeaşi suposiţiă două conclusiuni diametrală opuse ? Cu argumentaţiunile sale în fa­­voarea micilor­ proprietari unguri ardeleni cu ocasiunea rescumpă­­rării regalielor, fi-va, credemă, mai norocosă Horvath Gyula. Căci în sfera aceasta va avea mai multă trecere vechia practică: „stat pro radone voluntas!"1. Seriea pentru Bandin în Paris­ și manifes­­tațiunile din Mers. Temerile, ce esistau mai alesă în afară din Francia, că cu ocasiunea ser­bării dela 2 Decemvre în amintirea lui Baudin se voră întâmpla turburărî în Francia, poate chiar revoluţiă, au fost­ zadarnice. Din streinătate sosiseră tele­grame, ca să se telegrafieze din Ver­sailles despre decursul­ serbării, proba­bilă pentru că se credea, că în Parisă nu voră mai funcţiona oficiile telegrafice. Eră, după rapoartele foiloră din Viena, cum a decursă serbarea. Boulangiştii, declarândă că fiiua li­berării încă n’a sosită, au lipită pe col­ţurile stradelor­ placate, prin care în­demnă poporulă a nu lua parte la acestă serbare oficiosă sub actualul ă regimă, care voesce să aibă o revoltă şi apoi sub pretextă, că mântuesce republica, se decembriseze Parisulă. Acestă apelă cătră cetățeni, în care Baudin e numită eroulă, care a murită pentru libertate, republicanulă şi patriotură, şi duşmanulă nrîpinoi dictaturi, sfătuesce pe cetățeni să resiste ori­cărei provocări. Deci se voră nasce turburărî pe strade, e res­ponsabilă guvernulă. „Onorați pe Baudin, care a murită pentru republică. Doar po­porulă parisiană n’are nevoie să ia parte la o procesiune organisată de guvernă, spre a dovedi, că capitala Franciei a rămas­ oraşulă libertăţii şi ală revolu­­ţiunii. Trăiască Francia, trăiască repu­blica şi liga acţiunii republicane!“ Guvernul, din parte-i ,luase întinse măsuri pentru toate caşurile. In toate punctele importante erau aşedate des­­părţeminte tari de poliţişti. Armata era consemnată. Dar domnindă ordine și fiindă liniște, n’a fostă nevoiă de nici o intervenire a puterei armate. In timpulă procesiunei s’au auriită strigăte de „Tră­iască Boulanger!“ la care s’a răspunsă strigându-se „Trăiască Republica!“ Nu­mai stegulă roșu a fostă interfu­să, încolo erau corone, embleme, însemne şi alte steaguri. Numai Studenţii şi lucrătorii făcea gură, celelalte grupuri taceau. Lu­crătorii cântau şi strigau „Trăiască re­publica! Trăiască comuna!“ Alţii din publică strigau „Trăiască Boulanger!“ Oi din procesiune se respundea de cătră studenţi mai alesă „Josă Boulanger, josă dictatorală!“ Studenţii cântară marsileza şi marşulă loră cu refrenulă „Scuipaţi pe Boulanger!“ înaintea casei lui Roche­fort, lucrătorii şi studenţii strigară „Josă Rochefort!“ şi apoi începură să fluere. Pe dinaintea caselor, unde se aflau in­­scripţiuni cu „Trăiască Boulanger!“ cân­tau ună cântecă batjocoritorii. O oră a ţinută defilarea procesiunei. Bou­langiştii fiică, că n’au luată parte la ea decâtă abia 1200 omeni, or ffoile guver­nului fiică, că au fostă 25.000, raportorii streini socotescă numărulă la 50,000. Din strada Lepic pănă la cimiterulă din Avenue erau aprinse lampele de gază. înaintea cimiterului, unde e asefiată statua de gipsă a lui Baudin, s’au ţinuta vorbiri şi la piciorele statuei s’au de­pusă corone. Ună grupă de lucrători, ridicândă mânile spre statuă, strigă: „’Ţi jurămă Baudin, că vomă apăra re­publica şi vomă muri pentru ea ca şi tine!“ Au răsunată şi strigări „Trăiască Boulanger! Josă hoţii!“ Aci defilarea procesiunei a durată oră şi o oră. Din­colo de Sena, studenţii cari se’ntorceu strigând: „Scuipaţi pe Boulanger!“ au fostă întâmpinaţi cu strigări „Trăiască Boulanger!“ S’a născută apoi încăerare, poliţia a făcută mai multe arestări. Atâta a fostă totă turburarea. Foile boulan­­giste şi monarchiste îşi bată jocă de nesuccesulă serbărei — cum fiică ele — organisată de guvernă. Pe când se petreceau acestea în Parisă, în Nevers era Boulanger obiec­­tulă unei ovațiunî. Cu toate măsurile ce le luaseră autoritățile, n’au putută îm­­pedeca, ca generalulă să fiă primită la gară de o mare mulțime de omeni cu strigări „Josă Floquet! Josă Ferry ! Jos hoții!“ de unde fui condusă pănă la ho­­tel­. Sora a fostă banchetă, la care Boulanger a ţinută o vorbire. Genera­lulă fu­se, că lui Napoleon III nu i­ s’ar împuta poate nimica, deci ar fi luată pe poporă ca judecătorii între sine şi con­trarii săi, în locă de a proscrie şi a des­fiinţa libertăţile cele mai esenţiale. Sunt nebuni cei cari voescă regimuri autori­tare, căci totă ară trebui să se întorcă la liberatismă. Generalulă are încredere în poporă şi în libertate, căci elă vrea o republică naţională, în care poporulă nu numai să-şi esprime dorinţe, ci să şi le şi realiseze. Boulanger fu­se, că nu voesce dictatura şi celă ce-i împută a­­cesta, insultă poporulă francesă, care nu vrea să se ’ntorcă­ la 1851, ci la 1789. Ţara simte trebuinţa de a se cruţa banii ei, d’a se suprima nepotismulă, ri­sipa, abusurile şi înşelătoriile; simte ne­cesitatea (Ta opera Francia in contra peri­­culeloru şi ameninţăriloru unei noue alianţe triple, cum a fostă şi acum 100 de ani. Acelaşă entusiasmă pentru libertate poate nasce încă odată eroi şi să câştige victo­rii. „Eu primesc o consimţământulă de la cetăţeni dirt tote clasele — continuă

Next