Gazeta Transilvaniei, martie 1890 (Anul 53, nr. 48-74)
1890-03-01 / nr. 48
RMaciiul Bt., UmtMstratiunea 11 Tiportana: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. Scrisori nefrancate nu se primesca. Manuscripte nu se retrimită ! Birourile de auuaciuri: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. inserate mai primescü în Viena ÂHdol/î* Mosse, HaasensteinA Vogler (0tto Maas), Heinrich Schalek, Âlou Hamdl, MDukes, Á, Oppelik.J Dan- Aiberg; fn Budapesta: A. V. Goldberger, Anton Me*ei, Eckstein Bemoli In Frankfurt: O. L. Laube. tn Ham^ burQ : A. Steiner. Prețulă inscriiuțiiloră; o seria alarmandă pe o coloana fl cr. fi 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai iese după tarifă și învoială. Eadame pe pagina III-h o «aria 10 pr. v. a. acu du bani. „naseta'* ese In fiecare 41 AbcnamBite pem Aîstis-Umil». Pe ună ană 12 fl., pe sése luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România si străinătate: Pe ună tină 40 franci, pe sése luni 20 francî, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate ofletele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Aconamenniln pentru Braşovi: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, eftigiulu I.: pe ună ani 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu cinsulă în casă. Pe ună ană 12 fl. pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. ună esemplară h cr. v. a. său la bani. Arătă abonamentele cfttă şi Inserţiunile suntă -n se plăti înainte. Nr. 48. Braşovă, Joi 1 (13) Martie 1890. Archiereii noştri şi „noi.“ n. Braşovă, 28 Februarie sfc. v. E vorba, că „noi“ ceremă prea multă dela Archiereii noştri, cerem chiar „se-şî pană capulu“ pentru interesele nóstre naţionale şi fiindcă nu şi-lu pună „le facemă imputări grele“. „In aceste imputări“ — 4i°e d-ld A. B. — „îşi află astâcţî espresiunea totă tactica fl, înţelepciunea nostră politică“. Dacă d-lu A. B. înţelege sub cuvântulu „noi“ totalitatea Româniloru, adecă naţia nostră românâscă, atunci are dreptate a dice, că de ce numai archiereii noştri se-şî pună capulă şi noi ceştialalţî toţi „se stămu de-o parte cu mânile în sîni şi cu capetele plecate“, căci datoria de a se jertfi pentru interesele naţionale o au toţi fii naţiunei deopotrivă, nu numai archiereii. De ce se pretindeau dela unii totuşi dela alţii nimică? De aci ar urma, ca într’adeveră reu amă face, decă n’amă face alta, decâtă a învinui pe Archiereii noştri, că nu sară în focă pentru noi, ca se ne scotă din necază. Dar ore aşa este ? Oare se fiă adevărată, că tóata tactica şi înţelepciunea nostră politică culmineza acii în imputările grele îndreptate în contra Archiereiloru noştri ? Se ne permită d-lă A. B. a-i spune cu totă francheţa, că nu săie se facă deosebire între opiniunea vulgară şi între aceea ce numesce d-sa „tactica şi înţelepciunea nostră politică“. D-sa va fi aucjită fără îndoială de multe orî pe omeni plângându-se, că Archiereii noştri nu se mai espunu ca odinioră pentru interesele noastre naţionale, îi va fi aucjită pote dându-le acestora tota vina, că lucrurile mergă aşa de rău. Dar de unde îşi scote d-lă A. B. informaţiunile sale cu scopă de a aprecia tactica şi înţelepciunea nóastra politică ? Dela cele ce le aude vorbindu-se pe la câte ună pahară de vină? Noi credemă, că deca a vrută se cunoscă tactica şi înţelepciunea nóastra politică d-lă A. B. trebuia se aibă în vedere înainte de toate enunciaţiunile conferenţelor şi adunărilor nóstre politice, multe, puţine câte le-amu avuta, precum şi părerile pressei nóstre naţionale. Nu era de ajunsă ca d-lă A. B. se aibă înaintea ochiloră numai ună anumită „articula înfocată de charil“,care a fostă publicată mai de curendă, ci trebuia se cumpenesca bine atitudinea politică a chiaristicei noastre, deca vorbindă în genere a voită se’șî dea judecata asupra ei. Procedendă astfelă de sigură că d-lă A. B. ar fi găsită, că nici o adunare politică românesca nu a pretinsă dela Archierei ca ei şi numai ei se sară în focă pentru interesele nóastre naţionale şi ar fi mai găsită cu deosebire, că organulă nostru, în care s’au reoglindată luptele câte le-am avută dela inaugurarea dualismului încoace, totă asemenea nu a pretinsă nicî-odată dela Archierei mai multă decâtă le-a fostă și ie este cu putință de a lucra în împrejurările noastre schimbate. S’ar pare că d-la A. B. n’a ținută seama și de vederile cercurilor de omeni celoră mai întinse, căci altfelă n’ar pute 4i°e despre noi toți, că „nici la atâta nu ne gândimă, că nu numai Archiereii, ci toţi Românii datori suntă a purta susă capulă în faţa atacurilor, cari ţîntescă la surparea esistenţei nóstre naţionale“. Şi totuşi nu ne vine nicidecum a crede, ca d-lă A. B. se n’aibă nici o cunoscinţă de vederile, ce domnescu a fi în cercuri largi între Români despre raporturile dintre noi şi Archierei. De aceea trebue se presupuneam, că în dosală judecăţii celei aspre ce şi-o dă densulă asupra tacticei şi a înţelepciunei noastre politice, se ascunde intenţiunea de a voi se pună pe Archiereii noştri la adăpostă de ori-şi-ce critică a faptelor lorii. FOILETONULUI GAZETEI TRANSILVANIEI (33) LINIŞTEA CASEI. Romanu, de I. C. Panţu. XXIV. „De şase séptemâni n’am mai fostă pe la voi şi mi se pare mnă vecă“, grăi cocoana Marita cătră fiă-sa. „Aşa este, mamă ; nu’sciu de ce nu vii mai desă, căci pănă acuma nu trecea septemâna, și te repediai pănă la Buzeu.“ „Avemă de lucru la moșiă, și-apoi eu Mitică trebue să umblu altfelă ca pănă acum. E neliniştită grozavă. Inchipuesce’ți, că, de când am fostă la țară, n’am avută afi bună, lăsată de Dumnedeu, în care se potă și eu schimba o vorbă cum se cade cu elă. E tată posomorită, și nimenea nu-i mai face pe placă. Bate slugile, să te păzască Dumneei,eu, înjură, și toți de prin prejură i-au luată groaza. Numai cu lelea Smaranda vorbesce mai domolă, ba ce-i mai multă, îi face plăcere să stea cu ea de vorbă, să o întrebe de fiu-seu, de Vladă, se o laude, că a fostă mamă cum se cade, şi să’i laude şi băiatulă. „Cine ar fi credută, ca din Vlada să ajungă mă omă aşa de procopsită cum a eşită“, zice Mitică de multe orî şi este o minune, ce slăbiciune l’a apucată pentru Smaranda şi pentru Vladă. Nu mai multă ca el, îmi aducă aminte, că fericea pe părinţii, cari au bucuriă pe urma copiilor lor“.“ „Adevărată“, grăi Olga, „mare bucuriă, când la bătrâneţe ai mângâierea, că copiii ţi’să buni şi că fetele suntă norocite.“ „Apoi cum ? Cum adecă, căci lelea Smaranda n’are fete. Are ună singură băiată.“ „Nu vorbescă numai despre lelea Smaranda, vorbescă despre totă lumea. Uite şi nenorocita de Veta, nu ştiu ce o fi de ea, o fată fără părinţi, o fată rămasă singură în lume, o fată care şi-ar putea afla norocirea în casă la noi, şi după cum îţi spuneam, i-a intrată în casă ideia să plece la Bucucuresci. Fuge de norocă! Ţi-am spusă şi aseră despre ea, că nu se mai simte bine în casă la mine şi vrea să plece.“ „Ei bine, Olga, nu scii nimică, tu nu vedî ? Numai puţină am stată cu ea de vorbă, şi am şi simţit’o, este o ticălosă, lucru mare !“ „Ticalosa?“ „N’ai băgată de semă? N’ai văcjută, că păcateasa este pe drumă de a se face mamă?“ „Se poate?“ „Cum să nu! Am simțit’o îndată și am și ocărît’o, dar ea nu a vrută să’mi spună cu cine plânge într’una și spune, că vrea să plece.“ Olga se minuna. „Se poate una ca asta, în casa mea, și eu să nu simtă nimică ? Ar fi o ticăloșiă ne mai pomenită!“ cjise Olga turburată. „Nu te năcăji, Olgo.“ „Cum să nu mă năcăjescă ?... Decă așa este treaba, apoi numai decâtă să’mi plece din casă.“ „Lasă, Olgo, nu te irita pentru astfelă de flecuri. Ale lumei valuri. O fată cum era ea, nici că se putea s’o ducă la ună altă sfârşită. Nu vedeai, că nu’i stă bine ochii în capă, şi când era la noi la moşiă totă scăpăra, când se întelnia cu logofătulă Alexe. Pentru binele ei, i-am fostă dată logofătului drumulu, dar se vede că totă s’a întâmplată lucrulă naibei....“ „Deca va fi aşa cum spui.... Şi acum mi se pare şi mie, că aşa este.... Audî ticălosă, să’mi necinstéscu ea casa!... De aceea s’a totă cerută să plece dela noi. Se vede că s’a simţită că-i păcătosă.“ Intr’aceea intra în odaiă şi Mitică, el cocoana Mariţa avendă ceva de lucru eşi pe afară. „Ce mai faci, Olga ? El te-ai năcăjită de ceva?.. Lasă, că am să curmă eu ticăloşiile, ce suntă la voi în casă. Mi-s’a suită amarulă pănă la gâtă, nu mai potă aştepta nici ună momenta . . . Eu aşa credă, că dacă vedii o nenorocire, e mai bine şi mai cu cale, ca s’o întâmpini de departe, să o impedeci, s’ă n’o laşi să’ţî scurte dilele. E tocmai aşa!“ grăi Mitică dândă din capă. „Acii am pusă la poşte o epistolă recomandată lui Nicu, în care i-am scrisă, că îndată ce o va primi să ridice banii de drumă dela o casă de acolo, să se pună în trenă şi să vină la moşiă. M’am săturată de elă, vreau să’lă învăţă cum se câştigă paralele. Nu se poate să mai rămână acolo, căci are să se strice de fată.“ DINTAIFVAAKA.. Retragerea lui Bismarck dela postulă de cancelarii ale imperiului. Cu toate desminţirile foilor oficioase şi semi-oficioase, spirite despre retragerea lui Bismarck dela postulă de cancelarii ală imperiului germană se confirmă totă mai multă. Se susţine adecă, că principele Bismarck se va retrage ori înainte de deschiderea parlamentului, ori imediată după lupta ce se va începe în contra lui, ba chiar şi la casulă când elă are şi Învingători, din aceea luptă. Spirea retragerei lui Bismarck este accentuată mai alesă din partea clericaliloră. Astfel, i se scrie din Berlină (fiarului „Westph. Merkur“. Cela ce nu se ocupă mai cu deadinsulă de politica militantă, cu greu șî-ar pute face ideă despre penibila impresiune ce a produs’o resultatură alegerilor, chiar şi asupra cercurilor mai înalte. In decursul săptămânei viitoare putem să ne aşteptămă la mari surprinderi. Cancelarula imperiului nu mai poate lucra împreună cu dieta imperială. Crisa cancelarială de faţă totodată va fi cea din urmă. Corabia imperiului, continuă numita fată, se clatină şi Dumnedeu se apere în aceasta grea situaţiune pe tenerala împărată. Că în faţa nouei stări de lucruri nimenea nu se mai poate gândi la susţinerea luptei cu clericalii, nimenea n’o mai poate nega. .. Din partea oposiţionalilor liberali „Vossische Zeitung“ se şi grăbesce a lua posiţiă în contra acestora veleităţi şi ejice, că partida liberală niciodată nu va întinde mâna celor ce foră realisarea planurilor ultra-montane, rechiămarea iesuiţilor şi ştergerea dreptului publică ală burgesimei. încă n’amă uitată acele cuvinte ale lui Virchov, cfice numita fotă, că résboiula în contra ultra-montaniloră este résboiula contra clericaliloră (Kulturkongres). In contra clericaliloră poporulă însuși se va soi apera, numască-se cancelarulă Bismarck ori Waldersee. Privitoră la acestă crisă, o telegramă din Berlină dela 9. c. asigură, că crisa a ajunsă deja în încurcătura, pe care nimenea n’o mai pote descurca, decâtă Bismarck prin retragerea sa dela postulă de cancelară ală imperiului. In timpulă din urmă s’au constatată seriose divergențe între împăratulă şi cancelarulă său. Recunoscerea principelui Ferdinand „Nord“ din Bruxella asigură, că Porta nu se învoesce a face paşii necesari pe lângă puterile europene, pentru recunoscerea principelui bulgară, şi plecându-se la atitudinea pressei austroungare în afacerea acesta dice, că recunoscerea principelui de cătră Europa niciodată nu se va întâmpla. Ce priveste ameninţarea, că Bulgaria îşi va proclama independenţa, nu e de a se lua în seriosă. Privitoră la punctul din urmă „Kölnische Zeitung“ este informată din Sofia, că acolo încă nu s’a făcută nici ună pasă de felulă acesta şi că nici nu se intenţioneză a se face, eo răspun- dendu acesta atitudinei înţelepte de pănă acum a principelui Ferdinandă şi a guvernului său. Fota din Colonia rusé declară, că evenimentele din urmă din Bulgaria şi paşii făcuţi la Portă la totă casulă au atrasă atenţiunea puterilor asupra agitaţiunilor panslaviste din Bulgaria şi la sartea acestei ţâri. Situaţia în Creta. „Agenţia din Constantinopolă“ află, că Porta a adresată de curând o circulară cătră toate puterile, în care constată, că stările din Creta nu suntă nicidecâtă