Gazeta Transilvaniei, aprilie 1890 (Anul 53, nr. 75-96)

1890-04-01 / nr. 75

IsáKílliw, ilfflUlstlsUMte SI Tipografia: BRAŞOVU, plaja mare Rr. 22 Scriaori netnuinate nu as pri BMui Manuacripte nu a’ re trimită! Birourile le amciuri; Braşovu, piaţa mare Mr. 22. iDforate mai primesoö tn Ylena Jiudolfü Mos*«, Haasenstein & VogUr (Otto Maas), Heinrich Schalek, Aiois Hem dl, M .Dukes, A, Opp«lik,J Danneberg; în Budapesta*: Â. Y. Goldberger, Anton Mesei, Eckstein Bemat; îl» Frankfurt: G. L. Daube; In Hamburg : A. Steiner, Piaţulă insarţiunilora; o ieriâ *armonda pe o coloana 8 or. ai BO cr. timbru pentru o pub licare. Publicări mai dete dupâ tarifa și învoială. Reclame pe pagina III-a oferiă in or. ▼. a. seu HU bani. „tiaaeta“ «ea In flecar« 4* Aboamte penn Aistn-w ■ rls: Ps unu ană 12 ft., ție «Ab« luni 6 fl., Pe trei luni 3 fi. Pentru România si străinătate: Pe unu ană 40 franci, pe sena luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiala poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul neutri Braşovi: la administraţiune. piaţa mare Nr. 22, etagiulă I.: pe unu ano 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou duaulă nnoasă. Pe unu ană 12 fl. pa şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună exemplară 5 cr. v. a. aro 15 bani. ArAtă abonamentele oAtă și înaerțiunile nuntă a ae plăti înainte. Nr. 75.—Anula Lm. Brașovu, Duminecă 1 (13) Aprilie 1890. Din causa sf. sărbători ale Pasciloru, diarulă nu Ta apără paná Mercuri seara. IbTota. a.Toon.a,m©n.fCi „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Aprilie 1890 stile vechiu se deschide nou abonamentu la care învitimu pe toţi amicii şi sprijinitorii Ţarei noastre. Preţuiu abonamentului. Pentru Austro-Ungaria: pe trei luni 3 fl. pe şase luni 6 fl., pe unu anu 12 fl. Pentru România şi străinătate: pe trei luni 10 franci, pe şase luni 20 franci, pe anu anüi 40 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria: pe anu 2 fl, pe şăse luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe anui 8 franci, pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşorii şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se voru abona din nou, să binevoesca a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Ainistratiunea „Bazatei Transilvaniei". Braşovu, 31 Martie st. v. Peste câteva ceasuri clopotele dela tote bisericele românesc! voru vesti poporului credincioşii învierea , serbatarea cea mare a renascerei şi a învingerei spiritului, serbatarea desamorţirei, a desrobirei şi a întinerirei, simbolulu vieţii şi alu libertăţii. Inima religioasa a Românului este cuprinsă de una farmecă sfânta, când aude întonându-se de cătră preoţii sei „Christosu a înviată!“ Sortea l’a legată pe elu mai strînsu ca pe alte popore de biserica sa, cu care împreună a traita, împreună a suferită şi împreună a luptată de vécuri. De aceea glasulă liberătoră, ce răsună din altară, vestindă ruperea cătuşeloră şi chiămândă pe creştini la nouă viaţă, deşteptă în sufletul Românului aducerea aminte de suferinţele nemului şi ale bisericei sale şi-i întăresce credinţa, că dreptatea dumnecjeasca, va face să se curme odată şi aceste suferinţe. Din Pascî în Pasc! poporulă română dintre Tisa şi Carpaţî totă aştâptă şi nadăjduesce, că dera dóra se va schimba spre mai bine şi sartea lui amărîtă. Dar trecură Pascile de dovecjecî şi trei de ori şi nu-i aduseră nici o uşurare; în locu de bine eru a dată totă de mai réu. Ajuns’amu astăfii aşa de departe, încâtă ni se tăgăduesce chiar şi dreptulu de a mai trăi ca naţiă românască, ni se prigonesce pe faţă limba şi cultura nóstra românesca şi ni se sdruncină temeliile scelei şi ale bisericei nóastre, călcându-se dreptate şi lege şi dându-se freu liberă volniciilor de totă feliulă. Lovirile necurmate, ce le întâmpină din partea duşmaniloru sei înse nu amărăscă aşa de cumplită sufletulă poporului nostru, pe câtă îlă amărăsce gândulă, că este lipsită de orî-ce sprijină şi de orî-ce aperare. Cine se ’lu sprijinâscă şi cine se ’lă apere aciî, decă nu fii luminaţi ai neamului, fruntaşii naţiunei? Dela cine se aşteptămă noi scăpare şi îndreptare, deca nu dela noi înşine dela zelulă, abnegarea şi jertfele nóstre pentru sfânta causă a românismului? In ajunulă sântelor ă Pasc! din anulă 1881, ană memorabilă, în care s’au cimentată din nou legăturile frăţesc! între noi, amufisă, că a sosită timpulă, ca se nu mai căutămă razimă şi scăpare decâtă în noi şi prin noi, numai în noi, în puterile nóstre naţional este mântuire pentru viitoră. Aceste se le unimu şi se le disciplinămu! Dela împlinirea acestoru cerinţe de căpeteniă atârnă viitorulă nostru! Decă s’ar fi lucrată aşa cum amu dorită la 1881, deca ne-amu fi căutată totu scăparea în unirea şi disciplinarea forţeloru nóstre naţionale şi decă fiu ar fi umbată unii şi alţii încă şi după aceea colindându pe la uşile celoră dela putere, acî poporulă nostru n’ar fi martorulă unoră întâmplări atâtă de triste, cum au fostă întâmplările petrecute în timpulă din urmă, când s’a atacată esistenţa şcolelor nóastre, călcându-se legile, fără ca cei ce stau în fruntea acestoră şcale se se împotnvescă cu hotărîrea, care singură póte se insufle poporului curagiu şi încredere. Se nu mai nădăjduimă dor în fii boeriloru, ci se ţinemu cu poporulă, se nu aşteptămă graţiă dela cei puternici, ci se pretindemă dreptulă poporului şi se jertfimă totă pentru apărarea lui. Totdeuna amă cfisu şi repetămă: cu poporulă trebue se ţinemu ca se nu retăcimă, cu poporulă care muncesce ci şi nópte fără de-a mai da de vreună bine; cu poporulă, care este adî asuprită fără de milă de cei dela putere şi este părăsită chiar şi de mulţi din fii sei, cari au fostă legănaţi şi crescuţi de mame române şi cari resplătescu iubirea părinţilor, cu aceea, ca se închină la idol! streini; se ţinemă cu poporulă, care când e apesată colindă în zadară pe la cele deregătorii şi judecătorii fără se-şî gasesca dreptate; se mergemu cu poporulă, care aşteptă dela fiii sei sfată şi sprijină, când îlă năpădescă nevoilefilei; cu poporulă care e setosă de lumină şi de libertate, cu acesta f generosă şi bravă poporă trebue se trăimă şi se murimă ! Păţaniile durerose se ne fia spre învăţătură şi se nu mai umblămă cu speranţe şi ilusiunî deşerte, ci să ne punemu pe lucru şi să ne întărimă puterile prin cea mai strînsă unire şi solidaritate. De vomă lucra astfelu, de ne vomă ajuta noi pe noi, ne va ajuta şi Dumnetteu, ca întregii poporulă română să ajungăfile mai bune şi se potu serba şi elă învierea egalei îndreptăţiri naţionale! FOILETONULUI „GAZ. TRANS.“ Moşii prea-curate. — Poveste. — Ci că a fostă odată ună împărată, care avea trei feciori şi trei fete. Apropiându-se sfîrşitulă vieţii împăratului, chiăma la sine pe cei trei feciori şi le chise: „Eu voiu muri, eră voi să trăiţi în pace şi ’n unire la olalti. Tu —fise elă cătră celă mai mare — vei urma în scaunulă domniei, pe care să o porţi cu cinste şi cu vitejiă. Feteloră li oră veni peţitori, şi le daţi după cine le va cere, fiă ei ori şi cine.“ Vorbindă aşa împăratulă, şi-a dată sufletulă. După martea lui, ficiorulă celă mai mare se sui pe scaunulă împărătescă, după cuventulă tată-său. Intr’o nópte ecă numai, că vine cineva la uşa împărătescă şifice: „Dormi, împărate?“ „Dormă şi nu prea,“ fu răspunsulă. „Am venita să-mi dai fata cea mai mare!“ împăratulă scese pe fata cea mai mare de mână şi-o dete necunoscutului, care a cerut-o. In altă noapte a venită cineva după cea mijlociă şi mai pe urmă după cea mică, pănă se măritară aşa tustrele fetele. După ce împăratulă dădu tustrele fetele, veniră cei doi fraţi ai împăratului la elă. Imperatula li-a spusă, că a măritată fetele, dar elă nu scie după cine. Deci feciorula celă mai mare, adecă împăratulă, încredinţa tronulă fratelui său mijlociu, şi se duse să vădă de renduie suroriloră sale. Multă cale a bătută împăratulă pănă ce ajunse într’o poenă. Acolo era ună moşii, care cosia ca 50 de cosaşi. Acesta era „Moşii prea-curate.“ Sosindă ficiorulă aici, nici nu dete bineţe, căci dară era împărată, ci a întrebată : „N’ai văcjută, n’ai aucfită de surorile mele ?“ „Ba văcjutu-le-am, aufitu-le-am, dar așteptă pănă desera,“ răspunse moșulă. După ce se înserase, merseră amândoi acasă. Feciorulă, adecătele împăratule, se vîrî după masă, căci doră era împărată și i se cuvenia loculu mai de cinste. „Moşă prea curată“ îifise: „Vei aştepta pănă de cătră cfină, căci dăcă mi-i împlini cererea, şi eu ţi-oiu împlini vrerile.“ A doua cfin desă de diminaţă, se sculară amendoi. „Moşă prea curată“ i-a întărniţată p epă ce-ificea „dungămurgă“ şi-afisă ficiorului: „Vedi épa asta? Suie-te pe ea călare şi du-te unde te-o duce ea. Unde va mânca şi va bea ea, mâncă şi bea şi tu, şi ce-a rămâne de tine, pune în vasele acestea, care ţi-le dau, şi’mî adă şi mie. Inţelesu-m’ai ?“ „înţeleşii, moşule,“ răspunse feciorulu Imperatu, care încălecându apa s’a cam mai dusă. Merse pănă ce ajunse la podulă de aramă. Podului îi lipsia o podea. Feciorulă lovi apa, care sbura peste podă. Merse mai departe pănă ce ajunse la podula de argintii, unde făcu ca şi la podulă de aramă şi mai târcfiu totă asemenea şi la podulă de auru. Şi merse ficiorulă încă multă lume împărăţiă, ca Dumnejeu să ne ţiă, că din poveste multă este, frumosă, şi luminosa, ca o rajă de stea, ca o rajă de lună, s’aveţi şi D-vóstre voiă bună, ca mersă adecă pănă a data de o peşteră. In peştera aceea era jocă, petrecere şi voiă bună. Se scoborî josă de pe apă, o lega de ună stilpi și se ’ncurca și elă în jocă ,și a începută se joace de se cutremura pămentulă. După ce s’a săturată de jocă, încăleca ărășlepa și du-te iutei„dungă-murgă.“ Dér épa s’a întorsă arăși acasă. Când l’a văzută „Moşă prea-curata,“ întrebatul’a, cea audită şi cea vădută pe unde a umblată ? Feciorulă i-a spusă tote păţaniile. „Du-te le fântâna ceea din poiană, unde ne-amă întâlnită amândoi, şi fâ-te mă stâlpa de piatră.“ Feciorulă a făcută aşa, căci a mersă şi s’a făcută stîlpă de piatră. Vădândă cei de acasă, că nu mai vine feciorulă, se sfătuiră şi porniră al doilea ficioră la dramă, lăsândă scaunulă împărătescă celui mai mică. Acesta încă o păţi ca celă dintâiu. In urmă porni celă mai mică, lăsândă scaunulă împărătescă mame-si. Eră încă aplecată pe urma fraţilor lui, rugându-se lui Dumnezeu să-i ajute în drumulă său. Feciorulă merse şi el merse, pănă ajunse şi elă la „Moşă prea-curată“ în poană. Vătrendă feciorulă pe „Moşă preacurată“ cosindă, aprinsă şi elă o casă să-i ajute, dar moşulă nu l’a lăsată. După acestea îngenunchiu, şi sărutândă pala cămeşii moşului, îlă rugă să-i spună: n’a văzută, n’a amfită de trei surori ale H revista, politică,. Dinăuntru. Era noului guvernă ungurescă a începută rău de tată. Fispanii continuă cu năsdrăvăniile lord, bătându-și jopă de poporulă contribuabilă. Astfelă Bethlen-pașa dela Ternave a dată poruncă slugilor sale din paşalîcă, ca cu ocazia recrutării tinerii să fie trecuţi în listele de strigare ca numele maghiarisate. Astfel, Ionă nu mai era Ionă, ci „János“, Laurenţiu — „Lörincz“ şi aşa mai departe. încurcătura a fostă mare, căci bieţii tineri nu mai soiau ai cui sunt, dar indignarea poporului n’a fostă mai puţină: „Pentru ce plătimă dăm, pentru ce slujimă împărăţiei, — pentru ca să ne batjocorescă chiar şi numele nóastre şi ale copiilor noştri ? Nu ne suntă destule celelalte năcazuri şi greutăţi ?“ Zicea poporulă amărâtă. Dar cum suferă preoţii să li se falsifice numele omenilor şi de ce nu tragă la răspundere pe paşalele mari şi mici pentru asemeni năsdrăvănii ? Şi cum de omenii nu pretindă să fie numiţi aşa, cum au fostă botezaţi de preotul lorii? Trebue pusă odată capătă năsdrăvăniilor şi organelor stăpânirei, cari au ajunsă nesuferite. N’ajunge, că poporulă sufere din causa dăriloră celoră grele şi a nedreptăţiriloră, trebue să mai vină acum paşalele unguresci să’i amărascăţiglele şi cu maghiarisarea numeloră ! Şi care e urmarea acestoră stări ticălose? Că poporulă emigreza din ţeră ne mai putendu-le suporta, şi în locă ca guvernulă cu organele lui să ia măsuri de îndreptare a stărilor păcătose şi ast-