Gazeta Transilvaniei, august 1890 (Anul 53, nr. 172-195)

1890-08-01 / nr. 172

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 172—1890. Mureşianu, împreună cu colaboratorulu nostru Traianu H. Popa, au plecata astăzi la 8 ore d. a. cu trenula accelerata la Cluşiu spre a se înfăţişa. Joi, înaintea juriului din Cluşiu, acusaţi fiindu de cătră procurorul, reg. sup. din Târgula Mureşului pentru delictul de agitare. Numiţii domni vor fi însoţiţi dela staţiunea Feldiară de de la advocata losifa Romană, care vine dela Vâlcele, şi care a luata asupra sa sarcina de apărătură. O surprindere neaşteptată şi din cele mai plăcute ni-au făcuta cu ocasiunea acesta bravii noştri fraţi Români din Braşovă şi jurii. Aflândă timpul plecării directorului şi a colaboratorului nostru, s’au presentat în biurouia Redacţiunei nóstre înainte de a medi mai »i multe deputaţiuni de cetăţeni, precum şi singuratici cetăţeni, popor şi inteligenţă, bărbaţi şi femei, cari li-au urata călătoriă bună şi curagiu în lupta pentru drepturile poporului română, dicendu, că suferinţele celora ce portă acesta grea luptă suntă suferinţele întregului popor românescu. După amedi, la plecare, au fostă întâmpinaţi înaintea Redacţiei de unti mare numerit de Români, cari i-au însoţit dntr’una lungă şiră de trăsuri pănă la gară. La pornirea trenului, directorul şi colaboratorul nostru au fost urmaţi de strigătele de „să trăiescă“ ale fraţilor Români, cari erau adâncă emoţionaţi. * încetaţi din viaţă. Nicolae Orăşanu, scriitorul, satirica plină de talente, a încetată din vieţă în săptămâna trecută în Bucuresci în vârstă de vr’o 56 ani. ‘ „Tînţarulă“, „Nichipercea“, „Spiriduşa“, „Dracula“, sunt numele diarelor umoristice, în care Orăşanu a descrisă moravurile timpului după regenerare şi a biciuita cu o vervă şi spirită fără semănă păcatele societăţii şi ale guvernelor. Ela a fosta de mai multe ori închisă pentru scrierile sale . Nuvelistul Leona Negruzi, fratele d-lui Iacobo Negruzzi, directorul „Convorbirilor literare“, a încetată din viaţă în zilele trecute la moşia se Trifeşî din România. Leona Negruzzi a fost mul din cei mai buni nuvelişi români. * * * * Stupara română premiată la esposiţiunea din Viena. Ni se scrie: După cum oetescu în „Magyar Méh“ şi „Méhészeti Lapok“ din Budapesta şi în „Méhészeti Közlöny“ din Cluşiu, d-la Augustina Degană, învăţătură diriginte grăniţerescă din Veţelit, a obţinută din partea juriului dela esposiţiunea din Viena, care s’a deschis în Maiu şi se va încheia cu finea lui Septemvre a. c., diplomă de recunoscinţă şi 2 galbeni imperiali pentru obiectele espuse din ramură stupăritului. Acesta învăţătură a odată şi uină manuala sub titlul: „Cursa de stupă■itü“, pe care-l laudă multă foile de specialitate maghiare. Cetindu prefaţa acestui opu, ne convingemă, că d-lu Br. [Ursu de Marginea introdusă stupăritulă ■aţională la şcolele grăniţeresci şi se vede, că acesta bărbata a ajutata pe i-la Deganu la perfecţionarea sa în stupâritu. Servéscu acesta de avisa altora autorităţi şcolare române şi d-loră învăţători români! — Georgia Munteanu. * * * O datină creştinescă. Ni se scrie: Intre poporulu română din jurul Reghinului asiste acea lăudabilă datină, că cu ocasiunea târgului, mai cu semă de véra, mulţime de femei cară apă prin oraşă şi la târgă, adăpândit în cinste pe cei însetaţi în credinţa, că o facă acesta pentru odihna sufletelor celor repausaţi. Lucru întru adevéra creştinescă. In apropierea locului unde se ţine târgulă nu se află nici fântână, nici apă curgătóare, şi câte mii de omeni nu’şi alină astfeliu setea în căldurile tropice de acum! * * * Secerişulu în părţile Haţegului, după cum se scrie de acolo, s’a terminata, dânda o recoltă pe deplină mulţămitare. Cucurudula însă, care este articululă principală pentru acela ţinută, e în periculă de a se usca cu totulă din causa secetei. Viile, pe unde n’au fostă bătute de ghiaţă, asemenea promită recoltă îmbelşugată, însă numai decă seceta nu va dura multă. * * * Camera advocaţiloru din Alba-Iulia aduce la cunoscinţă publică, că sentinţa de sub Nr. 80 din anulă 1890 a eşia din vigore şi advocatula Nicolae Bariu este reintegrată în eserciţiulă funcţiunei sale de advocată. * * Desfiinţarea banilor de colegii. S’a publicata disposiţiunea luată de ministrul Csaky, că din anulă școlara 1890/91 începândă se desființază la universitatea din Pesta banii de colegii şi se prescrie o taxă de instrucţiune de 30 fl. pe semestru pentru fiecare ascultătură ordinară dela univesitate. Leafa profesorilor se va mări în modă corespunzătorii. * * * Prinsă de tâlhari. Se scrie din Constantinopolă, că ambasadorulu austroungara baronulu Calice a ceruta dela Portă în numele inginerului din Ungaria, Felix de Lerson, o despăgubire de 1000 punți turcesc. Cu ocasiunea aceasta o scrisoare a lui Lerson cătră una prietina ală său ne împărtăşesce următorele: „Sunt forte bolnavă, scrie Lerson, nervosa şi cu deosebire la gâtă am dureri înţepătore. Nu trebue să uiţi, că bravură căpitană de hoţi Hassan, mi-a luatu în totă regula măsura capului meu. La în* ^ * Cumpărare de cai. Consulatul şi generală austro-ungară din Sofia aduce la cunoscinţă, că guvernului bulgară doresce să cumpere 530 cai pentru armată şi adecă 100 pentru oficeri, 250 pentru cavalerie şi 180 pentru artilerie. Primirea definitivă a cailor va fi în Sofia. Ofertele conţinând indicarea timpului de furnisare, precum şi preţulă şi modalităţile vinderei, se voră aşterne pănă în 22 Augustă n. ministerului bulgară de răsboiu, unde se potă vede şi singuraticele condiţiuni. Fiţi c 0 sinucidere abia a 4-a oră îndeplinită. Ni se împărtăşesce de lângă Reghină, că în comuna sâsâscă Dedrată din apropierea Reghinului, în diua de la Aug. a. c. ună tinerii cu numele Ioană Oliigă, care trăia în relaţiuni neiertate cu femeia unui Sasă de acolo, dojenită fiindă atâtă densulă, câtă şi amantă-sa din partea rudeniilor, ca să se lase de acestă modă de viaţă des- frânată, după ce aceasta li se păru amândurora cu greu a-o face, se hotărâră ca să moră împreună. Eși deci Olirgă înarmată cu revolveră dimpreună cu amantă-sa afară din satfi și aci descărca două glonțe asupra ei, în urma cărora acesta și muri îndată. Olirgă neavândă acum curagială ca și densulă să’şi stîngă viaţă prin glonţă, se hotărî a se îneca în apă. Acâstă încercare însă nu i succese, căci solindă înota, eşi erăşi întregă , la ţărmure. Ajunsă aci, îi veni în gândă totuşi să cerce cu revolverulă. Slobozi ună glonţă în peptă, dar nu se nimeri bine. Se lua deci numai în cămaşă, curgându-i sângele părfiu din rana, ce şi-o causase cu glonţulă, şi merse într’o grădină, unde cu o cârpă se spânciurâ de crenga unui prună. Nici acesta nu-i succese, căci se rupse crenga tocmai când I era să’şi de ultima răsuflare. In fine merse la stăpânulă său şi punendă mâna pe ună ştrengfi, cu ajutorulă acestuia se spândura a doua oră în staululă iiteloră, succedându-i acum a-şi duce în denire planulă său condamnabilă. Corespondenţa „Gaz. Trans.“ Barna, 30 Iulie s. v. 1890. Când cineva voieşce a cunosce bine obiceiurile unei naţiuni, nu trebue să se mărginescă a cerceta numai câteva oraşe şi sate prin care trece, şi chiar aci numai o singură pătură a populaţiunii, ci este necesară a străbate, de este posibilă, de susă pănă josă prin diferitele straturi din cari e compusă omenirea. Numai astfel, şi fiindă cu multă atenţiune la toate, îşi va pute câştiga adevărate cunoscinţe de totă ce doresce, şi nu va cade în păcatul descrierei false, cum facă mulţi călători, cari îşi formază ideia dintr’o singură privire superficială şi adesea înşelătore. De câte orî chiar cei mai dibaci omeni nu se înşelă conduşi fiindă numai după aparenţa lucrurilor. Cine a visitată satele şi oraşele din România liberă şi apoi cele din Ardelfi şi Bănată, de sigură, că judecându-le numai după aparenţă şi-ar pute forma o greşită ideie despre civilisaţia diferită a locuitorilor lor şi despre bunul traiu luată în generală. Acolo iară se găsescă sate mari cu case şi grădini spaţiose; aici, mai alesă satele săsesci, se potă asemăna cu oraşele regulate şi curate, după cari urmază cele românesc! ş’apoi cele unguresci pe trapta cea mai de josă, cu câte 3 — 4 biserici mici şi sărăcăcios» : una calvină cu preotulă şi şcola jei, alta catolică cu popa şi şcola ei, alta unitară cu popa şi şcola ei, şi eră şi alta, pe alocurea, sâmbotină cu popa şi şcola ei. De sigură, că nici nu poate fi, altmintrelea, toţi preoţii şi învăţătorii sunt săraci lipiţi şi poporulă, presată de grele contribuţii şi di visată la atâţia smulgători, este şi mai săracă. Să nu se mire deră nimenea, că pentru ce Ungurii d’aici suntă mai săraci ca Saşii şi chiar ca Românii, căci e sciută, că la bună-starea unui poporă contribuesce forte puternică şi religia. Saşii stau mai bine pentru că ei suntă pretutindenea numai d’o singură religiă, protestantă evangelică luterană, cu biserici mari şi frumose şi cu şcole pe câtă se poate mai corespundătoare, avândă coruri vocale şi chiar musice instrumentale, pe când la Românii noştri mai în toate comunele se vădă câte două biserici : una ortodoxă orientală şi alta unită cu catolicii, fiăcare cu preotulă şi şcola ei. Nu arareori între poporulă desbinată la atâtea rituri se vede o certă şi neînţelegere păgubitore naţiunii întregi. Decă căpeteniile diferitelorrumuri d’aici ar căuta prin tóte mijlocele posibile a uni poporul, într’o credinţă şi ună cugetă, avândă fiăcare nemă o singură renigiune, atunci de sigură starea populaţiunii, de pe aici ar fi mai îmbucurătore. Prin unele comune mai mari se vădă şi şcole de stată unguresc!, cu câte doi seu mai mulţi învăţători, cari au misiafantasia sa, i-a cântată noroculă— darulă, talentulă—şi nefericirea sa, carea e amică bună cu toţi artiştii timpurilor, cu toate spiritele estraordinare. E că: „Ich habe durch fahren das weite Land Durchfahren dahin, de her, Und was.allerwegen vom Glück ich fand, Davon ist das fränzel nicht schwer, Die Blumen am Wege am Himmel die Sterne, Die einen verwelkt die andern so ferne, Mein Herz in der Welt alein Wer denckt noch dein?“ Lăutarulă din Hameln este mai multă o personă legendară și legendară este cânteculă despre acela sau faptele aceluiasă aşa după cum vomă vede, esaminândă acea poveste după cum adecă o aromă zugrăvită în „Rattenfänger ală lui I. Wolff“. * Vomă lua lucrulă dela începută! pice, că odată în oraşulă Hameln a domnita o mare femete din causa mulţimei de şoreci, cari pustiau tare sămânăturile şi în case le rodeau toate vestmintele ; bieţii omeni nu putau, din causa loră de locă se dormă nóaptea. Pisicile, cursele, otrava nu ajutau nimica; şizice că asta să fi fostă de multă. Istoria vorbesce de o asemenea foamete din ţinutul Veserului, unde e cetatea Hameln, şi o pune la anulă 1259. Şi elice, că mai marii cetăţii s’au adunată la sfată, că ce să scie face cu şorecii? Unulă tanda altuia manda, unulă aşa, altulă aşa, unulă într’ună felfi, altulă într’altulfi felfi, ca omulă când nu află lecă la năcază. Unulă mai bătrână dela uşă, într’unfi târdliu, căscândfi gura lejice: „Eu am aflată leaculă celă mai nimerită ! Să lăsămfi şorecii să ne mai năcăjescă pănă vomă şei cum să ne scăpămă de ei! “ Bravo! răsună sala, şi se ducă cu toţii de unde au venită, or şorecii rămână în treba loră. La săptămâna statală eră se adună. Toţi ascultă cu încordare deschiderea adunărei de cătră primară. Şi stă, nu gată bine acelui cuvântă de deschidere, şi uşa sfatului se deschide ca prin minune!... Apare în sală ună 11Musicantau, care promite, că pentru ună preţă bună ! îi va mântui de şorecii blăstămaţi. Şi acelă oferinţe musicantă s’a numită „Hunold Singuli”, care pentru acesta binefacere cerea 100 mărci de argintă şi obţinerea unui rangă, cu condiţiunea însă, că nimenea să nu-lă conturbe, ori urmărască, să nu dice să spioneze în nopţile când se va apuca de lucru, — în timpulă cândfi va să extermine ceta rodetare. Cu mnă cuvântă, sufletfi de omă să nu fiă pe afară, ci fiăcare în casa sa! Li-a spusă şi aceea lăutarulă misteriosă, că cu totă bucuria loră, şi pe lângă totă bunăvoinţa sa, elă nu se poate apuca de lucru, pănă când va fi lună plină. Pănă atunci trebue să aştepte, de unde nu — treaba loră ! Şi se zice, că tuturoră le plăcu acesta — nici mă cuvântă şi nici o vorbă, să nu-i primescă, locuitorii dela Hameln toate condiţiunile şi pretensiunile sale!... Şi dice, că pănă luna a fostă plină şi frumosă ca o cima, pănă atunci lăutarulă şi-a petrecută timpulă pe ici pe colea şi ca toţi lăutarii a trasă la cârciumă — la Hotelul oraşului. Neamă îndatinată a numi pe acestă personă misteriosă, „lăutarii“,deşi mai bine l’amă fi putută numi: Flueraşă, căci cu fluerulă său făcea minuni; aşa în acea cârciumă multă lume a mai adunată eră în jurulă său dicândă în flueră: Junggeselen, vollends Mädchen Die sich von der Eltern Seite Für den Abenb losgebettelt Drängten sich herum zum Sänger Und die Bank des frohen Wirther Scharten sich in Kreis die Hörer. Adecă ce alta i-a trebuită musicantului, de câtă să se ducă la ospătăriă, se începu a cânta şi poporulă se se adune de-a minunea şi să-l şi admire, să-i dea de băută şi bani şi elă să nu seă decă plouă ori ninge afară?! „Heller bier manch schäumend Krüglein Wandente herauf von Keller.“ Şi acestă mustanta cânta lumea şi patimile ei, îşi cânta dorulă şi sortea sa !... Sărmanului cântâreţă, sărmanulă de elă, — parcă-i șoptia cineva la urechiă să fugă din Hameln, că amară îi va fi lui odată acestă locă ; și deși presimția aceasta, totuşi ca prin farmecă elă nu se putea depărta de aci, era ceva neexplicabilă, ce-lă ținea locului — ceva magică, neînţelesă ! (va urma.) trebarea mea, că de ce este aşa de poftitoră de sânge, îmi răspunse: „Aceasta la mine e cestiune de principiu. Deca vă dau vre-unuia din voi drumulă, fără bani de răscumpărare, atunci toţi s’ar văieta că suntă săraci, şi voră voi să fiă puşi în libertate pe de geaba. Cine nu plătesce în decursă de optă (jd® — aceluia josă capulă. Acesta este principiulă meu și omenit ’lă cunoscă. De aceea totădeauna ei trimită banii la timpulă hotărîtă.“ ...Forte plăcută, nu e așa? Salută pe toți amicii din Pesta și cu toate pățaniile mele interesante, dorescă să fiu acolo. La revedere ! “