Gazeta Transilvaniei, septembrie 1890 (Anul 53, nr. 196-219)

1890-09-01 / nr. 196

Pagina 2 inimă despre bunăvoinţa şi graţia mea neschimbată.“ După deputaţiunea clerului romano­­catolic, a fost­ primită clerulă greco-ca­­tolica sub conducerea Escel. Sale Metro­­politului şi Archiepiscopului Dr. Ioana Vancea, care a adresată Majestăţii Sale următorea vorbire în limba maghiară: Majestatea Vostră impérátéscá şi apostolică regescă! Preagraţiosulă nos­tru Domnu! De câte­ orî Maiestatea Vostră feri­ciţi pe fidelii Voştri supuşi cu graţiosă şi părintescă condescendenţă, acesta în­semnată evenimentă le dă în­totdeuna tuturoră acestora ocasiunea îmbucurătore, ca locuitorii acelui ţinută, care este dis­tinsă prin preaînalta visită a Maiestăţii Vostre, se re­aducă cele mai scumpe te­­saure ale inimei lor, cu deplină devo­ţiune, adecă: să manifesteze virtuţile lor, nepătate de supuşi şi espresiunea cre­dinţei lor, omagiale dinaintea persoanei sacrate a Maiestăţii Vostre. Aşa şi acuma, când Maiestatea Vostre în mijloculă ne­­număratelor­ fatigii, cari au de scopă bunăstarea puternicului Vostru imperiu, sosindă graţiosă la marile manevre ale armatei, ce se voră ţine în acesta ţinută, aţi binevoită a distinge şi oraşulă Ora­­dea­ mare cu preaînalta Voastre visită şi a da astfelă ună semnă mai nou ală bu­nătăţii Voastre părintesc! şi ală îngrijirei Voastre marinimoase. Acâstă faptă de Domnitoră ni-a causată nouă tuturora o bucuriă, ce nu se poate descrie. Con­duşi de acéasta bucuriă, cutezămă şi noi, episcopatulă bisericei române greco-ca­­tolice, în numele nostru ca şi în numele clerului de milă şi ală credincioşiloră acestei biserici, de-a ne ruga cu cea mai adâncă devoţiune sĕ primiţi cu obici­nuita graţiă părintască espresiunea sin­ceră eşită din fundulă inimilor­ noastre, a fidelităţii noastre neclâtite moştenite dela străbuni şi adâncă înrădăci­nate în inimele nóastre, — precum­ şi espresiunea nestrămutatei alipiri şi a nepătatei devoţiuni omagiale, pe cari le nntrimă pentru persona sacrată a Majes­tăţii Vostre şi pentru întrega gloriasă casă domnitóre, şi să ne împărtăşiţi pe noi toţi, biserica nostră, elerulă şi cre­dincioşii ei şi de aici încolo de graţia prea înaltă. Noi înşine nu vom­ înceta niciodată, de a implora în rugăciunile nóstre fierbinţi cătră Atotputerniculă, ca Elă, părintele cerescă, dela care vine totă binele, să ţină pe Majestatea Vostră Regele nostru preaînalta, pe Majestatea Sa Regina şi pe toţi înalţii membri ai întregei noastre case domnitoare, spre glo­ria tronului regescă, spre înflorirea ma­rei monarchii austro-ungare, spre bună­starea poporelor­ şi spre bucuria nostră a tuturora, să-i ţină pănă la cea mai extremă margine a vieţei omenesci în cea mai vigurosă sănătate, să-i împărtăşască de celă mai îmbelşugată dară cerescă şi să se îndure a-i sprijini pe toate cărările cu scutură său cerescă. Éljen! Éljen! Éljen! Maiestatea Sa răspunse: „Sunt pe deplinii convinsă despre sinceritatea sentimentelor d esprimate mai înainte şi totdeuna vom urmări cu bu­curia lucrarea D- Vostré în direcţia în­­tărirei religiosităţii şi concordiei fraţesce. Primiţi mulţumită mea pentru presenţa D- Vostré aici şi contaţi şi mai departe la graţia mea neschimbată. Monarchulă apoi a primită pe ele­rulă română gr. or. în frunte cu Escel­ Sa Metropolitulă şi Archiepiscopulă Mi­­ronu Romanul, care a adresată Maiestăţii Sale în limba maghiară urmatorele cu­vinte : Maiestatea Vostră împărătescă şi apos­tolică regescă ! Pre graţiosulă nostru Domnă! In numele bisericei române gr. or. din patriă salutămă cu cea mai adâncă stimă şi devoţiune pe Maiestatea Vóstre în punctulă celă mai estremă ală metropoliei nóstre, în ţinutulă acesta lo­cuită în mare parte de credincioşi de-ai noştri, pe care Maiestatea Voastre aveţi graţia de a-lă ferici de astădată mai­ vâr­­tosă cu consideraţiune la vitejeasca Voas­tre armată cu prea înalta Voastre visită. O facemă acesta în adevără c’o rară bu­curiă sufleteasca; o facemă în virtutea acelei tradiţionale alipiri şi fidelităţi neînfrânte cu care biserica nostră s’a purtată tot­deuna faţă de Maiestatea Vostră, de glo­­riosulă nostru rege şi faţă de înalta casă domnitóare; o facemă în fine în acea pu­ternică credinţă, că Maiestatea Vostră apreţiândă pre graţiosă jertfele, ce pu­rurea suntemă gata a­ le aduce, şi neîn­­doiosa iubire de patriă a întregei nóstre biserici naţionale, precum şi alipirea ei cătră interesele îndreptăţite bisericesci şi naţionale, echitabile şi peste totă mo­deste. Veţi învrednici pro graţiosă bi­serica şi in genere poporulă nostru, pe poporulă română din acestă patriă, şi mai departe de acea îngrijire şi de acelă scută, pe care acestă biserică şi în tre­cută a fostă norocită a-lă esperia atâta în împrejurări bune, câtă şi reie. Şi când depunemă la piciorele Maiestăţii Vostre acestă nou gafă ală fidelităţii neclătite de supuşi şi a sentimentului patriotică din partea bisericei nóastre cu cea mai adâncă supunere în ri­­tulă bisericei nóastre în fie­care ţoii implorămă darului lui Dumneczeu asupra Maiestăţii Vostre, asupra înaltei case domnitore şi asupra scumpei nóastre patrii, la a cărei bunăstare şi înflorire tot­deuna dorimă a conlucra în şirulă celor­lalte biserici din patriă. (Apoi în româ­­nesce:) Sĕ trăescă Maiestatea Sa, Prea gra­­ţiosulă nostru monarchu­ Maiestatea Sa răspunse următorele: „Cu plăcere primescu onorurile de supunere şi încrecţendu-me în sentimen­tele D-vóstre fidele faţă cu tronulă şi patria, sunt convinsă, că pe elerulă română gr. or. şi de-aicî înainte îlă voră conduce în chiamarea sa tot­deuna numai sentimentele acestea, cu bucuriă ce încredinţeză aşaderă despre spriji­­nulă şi bunăvoinţa mea neschimbată faţă cu biserica D-vostră Maiestatea Sa apoi a primită cor­­pulă ofiţerescă, care consta aproape nu­mai din ofiţeri dela honved­ime. După corpulă ofiţerescă a urmată deputăţia autorităţilor­ civile şi anume deputăţiile din: Orade, Bihoră, Selagiu, Cluşiu, Aradă şi Békés şi cele ale oraşelor­ Aradă şi Cluşiu, conduse tóate de fispa­­nulă Döry József. Respunsuld, ce l’a dată Maiestatea Sa acestoră deputaţiunî, îlă cunoscemă în estrasă din numărulă de ieri ală „Ga­zetei.a A urmată apoi deputăţia bisericei reformate în frunte cu protopopulă Szel Kálmán din Salonta-mare, apoi depuţia confesiunei aug. evang. în frunte cu Ar­min Osterlamm, apoi confesiunea israelită din Oradea-mare, confesiunea israelită ortodoxă, tribunalulă regescă din Oradea­­mare, deputăţia academiei de dreptă de acolo şi deputăţia camerei comerciale şi industriale din Oradea-Share. La orele 12 la Maiestatea Sa a fostă ună dejună, or 12­/2 s’a ţinută ună „Te Deum“ în biserica catedrală. De faţă era, cum spune „Egyetértés“, întregă episcopatură română gr. catolică, metro­­politulă Vancea şi capitululă. Chorulă a cântată la intrarea în biserică „Isten áld meg a magyart.“ După săvârşirea ce­remoniei bisericesci, Maiestatea Sa a vizi­­tată diferitele aşedăminte culturale şi altele din oraşă. Monarchulă a visitată şi Seminarulă română gr. cat. unde a fostă primita de episcopulă Pavelă şi de rectorulă institutului, canoniculă Lauran. Seminariștii, după cum e informată „Egye­tértés“, au întâmpinată pe Maiestatea Sa cu strigătele „éljen“.— „Soiu unguresce?“ a întrebată Maiestatea Sa. Rectorulă a răspunsă afirmativă. După amecil la 4 ore a fostă planetă la o masă gătită pentru 63 persoane, între cari toţi episcopii noştri. La orele 6 d. a. Maiestatea Sa a plecată spre Szekelyhid, nepăsător­ faţă cu asemenea soci­etăţi de maghiarizare fără a nu cade în disgraţia stăpânilor­ lor, şi fără a nu fi espuşî periculului de a fi cualificaţi ca nepatrioţi şi ne­­capabili pentru oficiulu ce­ la portă. Printre aceşti maghiarisatori de profesiune, găsimu şi câţi­va Armeni şi fără îndoiéla, că au fostu şi mulţi Evrei, căci cum ară puté lipsi aceştia tocmai de acolo, unde li­ se dă ocasiunea cea mai bună de a licita „patriotismulu“ în contul­ Nemaghiariloru şi a-şi câştiga prin acesta unu titlu la graţia celora dela stăpânire ?! In mijlocul­ unora asemenea elemente nu este mirare, deci pre­şedintele „Kulturegylet“-ului, con­tele Gavrilo Bethlen, fu însoţită, după cum asigură foile unguresc!, de frenetice aplause, când în vor­birea sa de deschidere efise între altele, că: „Kulturegyletulu, când a luată asupră-şî sarcina de-a pro­paga cultura maghiară desvoltândă totodată patriotismulu maghiară chiar şi acolo, unde profeţii falşi au provocată ici colo confusii de conceptu în ceea ce privesce in­terpretarea și practicarea patrio­tismului, atunci fără indoela, că societatea aceasta a luată asupră-sî angagjamentulă de a lucra pentru resolvarea unei probleme a țării, căci în tara aceasta patriotismul­ nu­mai unii felni poate și trebue să fia, adecă maghiarii“­. Așadară, după conceptulă con­telui Gavr. Bethlen şi ală soţiloru sei de principii, pentru noi Ro­mânii, cum şi pentru tote cele­lalte popoare nemaghiare din acesta ţară, este eschisă posibilitatea de-a ne mândri cu patriotismul­, căci după idea loră, patriotismul­ nu poate fi decâtu maghiară şi ca ma­ghiară numai în pepturile maghiare se pote afla. Noi, prin urmare, decă vremu se fimu recunoscuţi ca patrioţi, trebue negreşită se ne lăpădămă de legea sinumulă nos­­tru şi se ne facemă Maghiari, căci numai Maghiariloru le este datu se fiă patrioţi; toţi ceştialalţî, cari nu suntemă Maghiari, suntemă de­clarați încă din légene ca nepa­trioți și chiar ca veneretorî de pa­triă, după cum apriatu nî-o spu­sese acesta nu de multă foia gu­vernamentală din Clusiu Iiicendă, că la noi numele de Română este identică cu trădarea Nu este acesta insinuațiune unu lucru nou pentru noi şi nici nu ne surprinde întru nimică, căci ne­amă dedată deja a aucii ase­menea neomenese injurii la adresa nostră şi nu odată amu avută ocasi­unea de a vedè asemenea principii nenorocite consacrate chiar şi prin sentinţe judecătoresce. Insinuaţiuni de asemenea na­tură însă ar trebui se servéscâ ca una avertismentă puternică la a­­dresa acelora dintre noi, cari mai umblă şi acum după poteove de cai morţi, vrendă ca prin căciu­­lirî şi slugărnicii păgubitore se dea, vechi Domne, doveciî de pa­triotism­, despre care de atâtea­­ori ni­ s’a spusă şi ni­ se spune, că este incompatibilă cu numele de Română. N’a veniu noi lipsă de a învăța patriotismu dela şoviniştii kultur­­egyletişti; vomă trăi cu ală nostru patriotismu, precum amu trăită tot-deauna, şi vomă remâné Ro­mâni chiar şi cu risicululu de a fi pentru acesta caracterisaţi din partea loră în veci ca „nepatrioţî,“ cari suntă nedemne de pena unui scrii­­toră şi n’au locă, decâtă poate în vre­­ună pamfletă din cele mai josnice, fie’mi permisă a reproduce aci o mică notiţă din isvoră ungurescă, lăsândă în voia cetitoriloră să’și facă judecata, care din cele două popoare, poporulă română, sau poporulă ungurescă, stă la ună nivelă morală mai inferioră. Era notiţa:1) „Superstiţiunea. Intr’adevără în tristă lumină ne apare nivelul» spiritualii şi mo­rală ală poporului ungurescă de rendu, în urma caşului, ce s’a întâmplată acii în comuna Keztölcz, din comitatulă Stri­­goniului. In comuna aceasta, precum ne depeșeză corespondentulă nostru, a mu­rită eri plebanulă Gasparik moarte năpras­nică. Cadavrulă lui era să se transporte din comună, dér poporulă nu a permisă aceasta, căci după cum dicea elă, decă cadavrulă se va transporta, hotarulă co­munei va fi bântuită de vre-o calami­tate elementară. Prim-pretorulă fiindă încunosciinţată despre acesta, a eşită la faţa locului cu escorta de gendarmi, unde poporulă i-a primită cu ună formală po­­topă de petri şi a improvisată în pripă o mică rescolă“ etc. In următorele trei capitule se face istoricul­ (cronicar Turdii şi a evenimen­­telor) mai însămnate, ce s’au petrecută în partea locului, şi anume: în cap. XXXIV se cuprinde istoria oraşului din timpurile cele mai vechi, pănă la căde­rea Ungariei la Mohács (1526), în cap. XXXVI dela catastrofa dela Mohács pănă la 1848, în cap. XXXVI evenimen­tele din 1848—9, or în cap. XXXVII se înșiră în ordine cronologică dietele Tran­silvaniei, ce s’au ţinuta la Turda, cu unele decisiuni mai însămnate ale loră. Nefiindă scopulă meu de-a critica monografia, despre care vorbimă, din punctă de vedere istorică, ci mai cu semă geografică, faţă de cuprinsulă acestoră capitule me voiu mărgini la unele re­­flecsiuni referitoare cu deosebire la fap­tele din trecută ale poporului română. Capitululă al­ XXXV-lea îlă intro­duce autorulă cu o calomniă la adresa casei domnitóre, cficenda: „Cu catastrofa dela Mohács se începe pentru Transil­vania o eră mai bună. Puternicii Unga­riei...........au umblată după pompă stră­ină, o legendă de rege ală Ungariei ună rege străină, dintr'o astfelă de casă dom­nitóre. . . . care s’a insuitut totdeauna a es­­ploata nenorocirile patriei noastre în intere­­sulă său* (p. 175). Aceasta, pe lângă aceea, că e calom­­niă, este și contrară adevărului istorică, căci sciută este, că decă regii Ungariei n’ar fi fostă Habsburg!, Ungaria cine seie câți secuii ar fi mai purtată jugulă turcescă, în ciuda marei vitejii a popo­rului ungurescă. N’avemă deci să ne mirămă, déca totă în acestă capitlu aflămă nesce epi­tete la adresa lui Mihaiu-Vitézula, care nici unui scriitoră nu-i potă servi spre onoare , elă (jic^t vorbindă despre Mihaiu, că acesta a devenită voevodă din sclavă turcescă, că a fostă ună monstru, care se nutria cu sânge, a fostă ună aven­turieră etc. (p. 192—193) (Va urma.)­ ­) Védi: „Egyetértés“ Nr. 829 din 29 Noemvre 1889, pag. 4 între „Újdonságok“. (A babona.) GAZET­A TRANSILVANIEI. Nr. 196— 1890. Brașovfi, 12 Septemvre n. Dumineca trecută s’a ținută în Deva a șasea adunare generală a Kulturegyletului ardeleană. Ca tot-deauna, așa și de astă­dată, după cum aflămu din rapoar­­tele cjiateloru unguresc!, — adu­narea a fostu compusă mai numai din funcționar! de stată, despre cari scimu, că nu potu rămâne SCmiLE VILEI. Kulturegylet-ulfi din Ungaria de süsu. Acesta „Kulturegylet“ și-a ținută adu-

Next