Gazeta Transilvaniei, septembrie 1890 (Anul 53, nr. 196-219)
1890-09-01 / nr. 196
Pagina 2 inimă despre bunăvoinţa şi graţia mea neschimbată.“ După deputaţiunea clerului romanocatolic, a fost primită clerulă greco-catolica sub conducerea Escel. Sale Metropolitului şi Archiepiscopului Dr. Ioana Vancea, care a adresată Majestăţii Sale următorea vorbire în limba maghiară: Majestatea Vostră impérátéscá şi apostolică regescă! Preagraţiosulă nostru Domnu! De câte orî Maiestatea Vostră fericiţi pe fidelii Voştri supuşi cu graţiosă şi părintescă condescendenţă, acesta însemnată evenimentă le dă întotdeuna tuturoră acestora ocasiunea îmbucurătore, ca locuitorii acelui ţinută, care este distinsă prin preaînalta visită a Maiestăţii Vostre, se readucă cele mai scumpe tesaure ale inimei lor, cu deplină devoţiune, adecă: să manifesteze virtuţile lor, nepătate de supuşi şi espresiunea credinţei lor, omagiale dinaintea persoanei sacrate a Maiestăţii Vostre. Aşa şi acuma, când Maiestatea Vostre în mijloculă nenumăratelor fatigii, cari au de scopă bunăstarea puternicului Vostru imperiu, sosindă graţiosă la marile manevre ale armatei, ce se voră ţine în acesta ţinută, aţi binevoită a distinge şi oraşulă Oradea mare cu preaînalta Voastre visită şi a da astfelă ună semnă mai nou ală bunătăţii Voastre părintesc! şi ală îngrijirei Voastre marinimoase. Acâstă faptă de Domnitoră ni-a causată nouă tuturora o bucuriă, ce nu se poate descrie. Conduşi de acéasta bucuriă, cutezămă şi noi, episcopatulă bisericei române greco-catolice, în numele nostru ca şi în numele clerului de milă şi ală credincioşiloră acestei biserici, de-a ne ruga cu cea mai adâncă devoţiune sĕ primiţi cu obicinuita graţiă părintască espresiunea sinceră eşită din fundulă inimilor noastre, a fidelităţii noastre neclâtite moştenite dela străbuni şi adâncă înrădăcinate în inimele nóastre, — precum şi espresiunea nestrămutatei alipiri şi a nepătatei devoţiuni omagiale, pe cari le nntrimă pentru persona sacrată a Majestăţii Vostre şi pentru întrega gloriasă casă domnitóre, şi să ne împărtăşiţi pe noi toţi, biserica nostră, elerulă şi credincioşii ei şi de aici încolo de graţia prea înaltă. Noi înşine nu vom înceta niciodată, de a implora în rugăciunile nóstre fierbinţi cătră Atotputerniculă, ca Elă, părintele cerescă, dela care vine totă binele, să ţină pe Majestatea Vostră Regele nostru preaînalta, pe Majestatea Sa Regina şi pe toţi înalţii membri ai întregei noastre case domnitoare, spre gloria tronului regescă, spre înflorirea marei monarchii austro-ungare, spre bunăstarea poporelor şi spre bucuria nostră a tuturora, să-i ţină pănă la cea mai extremă margine a vieţei omenesci în cea mai vigurosă sănătate, să-i împărtăşască de celă mai îmbelşugată dară cerescă şi să se îndure a-i sprijini pe toate cărările cu scutură său cerescă. Éljen! Éljen! Éljen! Maiestatea Sa răspunse: „Sunt pe deplinii convinsă despre sinceritatea sentimentelor d esprimate mai înainte şi totdeuna vom urmări cu bucuria lucrarea D- Vostré în direcţia întărirei religiosităţii şi concordiei fraţesce. Primiţi mulţumită mea pentru presenţa D- Vostré aici şi contaţi şi mai departe la graţia mea neschimbată. Monarchulă apoi a primită pe elerulă română gr. or. în frunte cu Escel Sa Metropolitulă şi Archiepiscopulă Mironu Romanul, care a adresată Maiestăţii Sale în limba maghiară urmatorele cuvinte : Maiestatea Vostră împărătescă şi apostolică regescă ! Pre graţiosulă nostru Domnă! In numele bisericei române gr. or. din patriă salutămă cu cea mai adâncă stimă şi devoţiune pe Maiestatea Vóstre în punctulă celă mai estremă ală metropoliei nóstre, în ţinutulă acesta locuită în mare parte de credincioşi de-ai noştri, pe care Maiestatea Voastre aveţi graţia de a-lă ferici de astădată mai vârtosă cu consideraţiune la vitejeasca Voastre armată cu prea înalta Voastre visită. O facemă acesta în adevără c’o rară bucuriă sufleteasca; o facemă în virtutea acelei tradiţionale alipiri şi fidelităţi neînfrânte cu care biserica nostră s’a purtată totdeuna faţă de Maiestatea Vostră, de gloriosulă nostru rege şi faţă de înalta casă domnitóare; o facemă în fine în acea puternică credinţă, că Maiestatea Vostră apreţiândă pre graţiosă jertfele, ce pururea suntemă gata a le aduce, şi neîndoiosa iubire de patriă a întregei nóstre biserici naţionale, precum şi alipirea ei cătră interesele îndreptăţite bisericesci şi naţionale, echitabile şi peste totă modeste. Veţi învrednici pro graţiosă biserica şi in genere poporulă nostru, pe poporulă română din acestă patriă, şi mai departe de acea îngrijire şi de acelă scută, pe care acestă biserică şi în trecută a fostă norocită a-lă esperia atâta în împrejurări bune, câtă şi reie. Şi când depunemă la piciorele Maiestăţii Vostre acestă nou gafă ală fidelităţii neclătite de supuşi şi a sentimentului patriotică din partea bisericei nóastre cu cea mai adâncă supunere în ritulă bisericei nóastre în fiecare ţoii implorămă darului lui Dumneczeu asupra Maiestăţii Vostre, asupra înaltei case domnitore şi asupra scumpei nóastre patrii, la a cărei bunăstare şi înflorire totdeuna dorimă a conlucra în şirulă celorlalte biserici din patriă. (Apoi în românesce:) Sĕ trăescă Maiestatea Sa, Prea graţiosulă nostru monarchu Maiestatea Sa răspunse următorele: „Cu plăcere primescu onorurile de supunere şi încrecţendu-me în sentimentele D-vóstre fidele faţă cu tronulă şi patria, sunt convinsă, că pe elerulă română gr. or. şi de-aicî înainte îlă voră conduce în chiamarea sa totdeuna numai sentimentele acestea, cu bucuriă ce încredinţeză aşaderă despre sprijinulă şi bunăvoinţa mea neschimbată faţă cu biserica D-vostră Maiestatea Sa apoi a primită corpulă ofiţerescă, care consta aproape numai din ofiţeri dela honvedime. După corpulă ofiţerescă a urmată deputăţia autorităţilor civile şi anume deputăţiile din: Orade, Bihoră, Selagiu, Cluşiu, Aradă şi Békés şi cele ale oraşelor Aradă şi Cluşiu, conduse tóate de fispanulă Döry József. Respunsuld, ce l’a dată Maiestatea Sa acestoră deputaţiunî, îlă cunoscemă în estrasă din numărulă de ieri ală „Gazetei.a A urmată apoi deputăţia bisericei reformate în frunte cu protopopulă Szel Kálmán din Salonta-mare, apoi depuţia confesiunei aug. evang. în frunte cu Armin Osterlamm, apoi confesiunea israelită din Oradea-mare, confesiunea israelită ortodoxă, tribunalulă regescă din Oradeamare, deputăţia academiei de dreptă de acolo şi deputăţia camerei comerciale şi industriale din Oradea-Share. La orele 12 la Maiestatea Sa a fostă ună dejună, or 12/2 s’a ţinută ună „Te Deum“ în biserica catedrală. De faţă era, cum spune „Egyetértés“, întregă episcopatură română gr. catolică, metropolitulă Vancea şi capitululă. Chorulă a cântată la intrarea în biserică „Isten áld meg a magyart.“ După săvârşirea ceremoniei bisericesci, Maiestatea Sa a vizitată diferitele aşedăminte culturale şi altele din oraşă. Monarchulă a visitată şi Seminarulă română gr. cat. unde a fostă primita de episcopulă Pavelă şi de rectorulă institutului, canoniculă Lauran. Seminariștii, după cum e informată „Egyetértés“, au întâmpinată pe Maiestatea Sa cu strigătele „éljen“.— „Soiu unguresce?“ a întrebată Maiestatea Sa. Rectorulă a răspunsă afirmativă. După amecil la 4 ore a fostă planetă la o masă gătită pentru 63 persoane, între cari toţi episcopii noştri. La orele 6 d. a. Maiestatea Sa a plecată spre Szekelyhid, nepăsător faţă cu asemenea societăţi de maghiarizare fără a nu cade în disgraţia stăpânilor lor, şi fără a nu fi espuşî periculului de a fi cualificaţi ca nepatrioţi şi necapabili pentru oficiulu ce la portă. Printre aceşti maghiarisatori de profesiune, găsimu şi câţiva Armeni şi fără îndoiéla, că au fostu şi mulţi Evrei, căci cum ară puté lipsi aceştia tocmai de acolo, unde li se dă ocasiunea cea mai bună de a licita „patriotismulu“ în contul Nemaghiariloru şi a-şi câştiga prin acesta unu titlu la graţia celora dela stăpânire ?! In mijlocul unora asemenea elemente nu este mirare, deci preşedintele „Kulturegylet“-ului, contele Gavrilo Bethlen, fu însoţită, după cum asigură foile unguresc!, de frenetice aplause, când în vorbirea sa de deschidere efise între altele, că: „Kulturegyletulu, când a luată asupră-şî sarcina de-a propaga cultura maghiară desvoltândă totodată patriotismulu maghiară chiar şi acolo, unde profeţii falşi au provocată ici colo confusii de conceptu în ceea ce privesce interpretarea și practicarea patriotismului, atunci fără indoela, că societatea aceasta a luată asupră-sî angagjamentulă de a lucra pentru resolvarea unei probleme a țării, căci în tara aceasta patriotismul numai unii felni poate și trebue să fia, adecă maghiarii“. Așadară, după conceptulă contelui Gavr. Bethlen şi ală soţiloru sei de principii, pentru noi Românii, cum şi pentru tote celelalte popoare nemaghiare din acesta ţară, este eschisă posibilitatea de-a ne mândri cu patriotismul, căci după idea loră, patriotismul nu poate fi decâtu maghiară şi ca maghiară numai în pepturile maghiare se pote afla. Noi, prin urmare, decă vremu se fimu recunoscuţi ca patrioţi, trebue negreşită se ne lăpădămă de legea sinumulă nostru şi se ne facemă Maghiari, căci numai Maghiariloru le este datu se fiă patrioţi; toţi ceştialalţî, cari nu suntemă Maghiari, suntemă declarați încă din légene ca nepatrioți și chiar ca veneretorî de patriă, după cum apriatu nî-o spusese acesta nu de multă foia guvernamentală din Clusiu Iiicendă, că la noi numele de Română este identică cu trădarea Nu este acesta insinuațiune unu lucru nou pentru noi şi nici nu ne surprinde întru nimică, căci neamă dedată deja a aucii asemenea neomenese injurii la adresa nostră şi nu odată amu avută ocasiunea de a vedè asemenea principii nenorocite consacrate chiar şi prin sentinţe judecătoresce. Insinuaţiuni de asemenea natură însă ar trebui se servéscâ ca una avertismentă puternică la adresa acelora dintre noi, cari mai umblă şi acum după poteove de cai morţi, vrendă ca prin căciulirî şi slugărnicii păgubitore se dea, vechi Domne, doveciî de patriotism, despre care de atâteaori ni s’a spusă şi ni se spune, că este incompatibilă cu numele de Română. N’a veniu noi lipsă de a învăța patriotismu dela şoviniştii kulturegyletişti; vomă trăi cu ală nostru patriotismu, precum amu trăită tot-deauna, şi vomă remâné Români chiar şi cu risicululu de a fi pentru acesta caracterisaţi din partea loră în veci ca „nepatrioţî,“ cari suntă nedemne de pena unui scriitoră şi n’au locă, decâtă poate în vreună pamfletă din cele mai josnice, fie’mi permisă a reproduce aci o mică notiţă din isvoră ungurescă, lăsândă în voia cetitoriloră să’și facă judecata, care din cele două popoare, poporulă română, sau poporulă ungurescă, stă la ună nivelă morală mai inferioră. Era notiţa:1) „Superstiţiunea. Intr’adevără în tristă lumină ne apare nivelul» spiritualii şi morală ală poporului ungurescă de rendu, în urma caşului, ce s’a întâmplată acii în comuna Keztölcz, din comitatulă Strigoniului. In comuna aceasta, precum ne depeșeză corespondentulă nostru, a murită eri plebanulă Gasparik moarte năprasnică. Cadavrulă lui era să se transporte din comună, dér poporulă nu a permisă aceasta, căci după cum dicea elă, decă cadavrulă se va transporta, hotarulă comunei va fi bântuită de vre-o calamitate elementară. Prim-pretorulă fiindă încunosciinţată despre acesta, a eşită la faţa locului cu escorta de gendarmi, unde poporulă i-a primită cu ună formală potopă de petri şi a improvisată în pripă o mică rescolă“ etc. In următorele trei capitule se face istoricul (cronicar Turdii şi a evenimentelor) mai însămnate, ce s’au petrecută în partea locului, şi anume: în cap. XXXIV se cuprinde istoria oraşului din timpurile cele mai vechi, pănă la căderea Ungariei la Mohács (1526), în cap. XXXVI dela catastrofa dela Mohács pănă la 1848, în cap. XXXVI evenimentele din 1848—9, or în cap. XXXVII se înșiră în ordine cronologică dietele Transilvaniei, ce s’au ţinuta la Turda, cu unele decisiuni mai însămnate ale loră. Nefiindă scopulă meu de-a critica monografia, despre care vorbimă, din punctă de vedere istorică, ci mai cu semă geografică, faţă de cuprinsulă acestoră capitule me voiu mărgini la unele reflecsiuni referitoare cu deosebire la faptele din trecută ale poporului română. Capitululă al XXXV-lea îlă introduce autorulă cu o calomniă la adresa casei domnitóre, cficenda: „Cu catastrofa dela Mohács se începe pentru Transilvania o eră mai bună. Puternicii Ungariei...........au umblată după pompă străină, o legendă de rege ală Ungariei ună rege străină, dintr'o astfelă de casă domnitóre. . . . care s’a insuitut totdeauna a esploata nenorocirile patriei noastre în interesulă său* (p. 175). Aceasta, pe lângă aceea, că e calomniă, este și contrară adevărului istorică, căci sciută este, că decă regii Ungariei n’ar fi fostă Habsburg!, Ungaria cine seie câți secuii ar fi mai purtată jugulă turcescă, în ciuda marei vitejii a poporului ungurescă. N’avemă deci să ne mirămă, déca totă în acestă capitlu aflămă nesce epitete la adresa lui Mihaiu-Vitézula, care nici unui scriitoră nu-i potă servi spre onoare , elă (jic^t vorbindă despre Mihaiu, că acesta a devenită voevodă din sclavă turcescă, că a fostă ună monstru, care se nutria cu sânge, a fostă ună aventurieră etc. (p. 192—193) (Va urma.) ) Védi: „Egyetértés“ Nr. 829 din 29 Noemvre 1889, pag. 4 între „Újdonságok“. (A babona.) GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 196— 1890. Brașovfi, 12 Septemvre n. Dumineca trecută s’a ținută în Deva a șasea adunare generală a Kulturegyletului ardeleană. Ca tot-deauna, așa și de astădată, după cum aflămu din rapoartele cjiateloru unguresc!, — adunarea a fostu compusă mai numai din funcționar! de stată, despre cari scimu, că nu potu rămâne SCmiLE VILEI. Kulturegylet-ulfi din Ungaria de süsu. Acesta „Kulturegylet“ și-a ținută adu-