Gazeta Transilvaniei, decembrie 1890 (Anul 53, nr. 269-291)
1890-12-01 / nr. 269
ragma 2 petroleu. D-la Murguleţa a obţinută brevetări în tóate ţările din Europa; una proiecta de lege pentru acordarea unui breveta şi pentru România a fosta depusa pe biuroula Camerei. * Universitatea săsescă. Din raportuia anuala ala universităţii săsesce din Sibiiu estrageme următorele: Şcolele industriale susţinute de universitate au fosta cercetate în anula trecuta de 1795 elevi, între cari au fosta 1221 Germani, 286 Români, 271 Maghiari, 4 Cehi, 11 Israeliţi şi 2 de altă naţionalitate. Dintre români au fosta 233 greco-orientali şi 52 greco-catolici. In bugeta e preliminată pentru şcole şi institute de învăţământa suma de 88,760 fl., care se împarte astfel : pentru gimnasiile, seminariile şi şcolele poporale capitale ev. 52,500 fl., pentru şcolele industriale 11,600, pentru şcola agronomică din Mediaşa 6,200, şi 960 fl. stipendii; Bistriţa 2000 fl., Feldioara 2000; gimnasiula româna gr. or. din Braşova 5.000 fl. şi gimn. ev. ref. din Orăştiă 3000 fl. Pentru şcola reală superioră din Sibiiu 3000; pentru şcola română gr. orient. din Sebeşa 1000 fl., pentru şcola română gr. or. din Orăştiă 1000 fl., stipendii pentru Bistriţa şi Feldioara 500 fl. Universitatea a avuta la finea anului 1889 una activa curata de 1,988,567 fl. 09 cr. cr averea celor şapte judeţe represents, una activa curata de fl. 620,814.60 cr. ** * Doctorul Assaky a început. Marţia trecută, la spitalul Al Colţea din Bucuresci, a inocula cu lichidula contra tubercu- 10S61ala doctorului Koch. Una mare număra de studenţi şi medici au asistata la acesta primă inoculaţiune. Doctorul Assaky a inoculata cinci bolnavi cu câte una miligramă de limfă. * * * Cimiterii de pe timpul romanilor. Din Aiudă se scrie, că pe teritoriilă erarială de lângă comuna Roşia, s’a dată de nisce cripte de pe timpulă Romaniloră pline cu cenuşă şi bani de argintă şi de aură, aşezaţi în urne. ** A Averea in bani „Kulturegylet“-ului. Cetimă în „K.-vâr“, că averea Kulturegyletului s’a sporită în cailele din urmă cu o fundaţiune de 43.600 fl. care fu predată deja Kulturegyletului pe lângă literele fundaţionale, cari destineză banii pentru stopuri culturale. Pentru sfânta causă a naţiunei — scrie „Kolozsvár“ — fundaţiunea acesta e cea mai mare dotaţiune în bani, după acea a lui Kun Kocsárd. Prin fundațiunea aceasta averea în bani a Kulturegyletului a trecută deodată cu 30,000 fl. preste unii jumătate de milionul * * It AZET A TRANSIL VÁMEI Nr. 269—1890. Concerts. Musica orășenescă va da Duminecă în 14 Decemvre una concertă în sala Redutei. încercaa reduce entusiasmul iubitei sale la măsura cea adevărată. De altă parte, o întâlna în vederile ei religiose şi se pare, că el o făcea acesta din convingerea, că la care femeia trebue, se afle una lacrimă in credinţa religioasa. Corespondenţa loră a fostă viuă în decursă de doi ani, după aceea începu a se rări. Vina la aceasta era Cavour. Elă făcu călătorii mari, vecia Parisulă, Londra, începu a cunoasce lumea și să cugeta totă mai puțină la necunoscuta. Cea din urmă scrisoare, pe care i-a scris-o ea in presera morții sale merită să fie notată, din ea se reflecteaza acelă sentimentă profundă, acea pasiune constantă, care ne probéaza, că în cestiune de amoră femeile suntă mai constante și mai bune ca bărbații. „Femeia, care te-a iubită, e mortă“, scria ea. „Ea nu era frumosă, pentru că suferise multă. Ceea c’i lipsia, sciea ea mai bine ca tine. Ea e mortă şi rivale vechi îi ocupă locul. Deci şi în privinţa frumuseţei se lasă să fie întrecută ele ele pe acestă pămentă, în una însă ea te întrece pe toate. Nici una nu te-a iubită ca ea, nici una! tu nu ai fostă în stare a pătrunde în adâncimea amorului ei, pentru că cum ți-ași fi putută împărtăși acesta, când limba omenescă nu este în stare să o descrie... Camille, rămâi cu bine ! In momentulă, când scriu aceste linii, sunt firmă determinată a nu te mai revedea niciodată“. Cavour a dată acestă scrisoare fratelui său, ca să o cetească, și-i cjise: „Deci ai cetit-o, dămi-o înapoi, pentru că ea e poate cea din urmă amintire despre o fiinţă, care din causa mea a suferită multă, fără ca să se fi plânsă „Nunta din Văleni“ în teatrală din Cluşin, Cluşiu, 8 Decemvrie. III încă ceva. Venio ad fortissimum virum. Piesa lui Broemer, chiar în China să se represinte, pănă ce sunt concepte de pudoare, de semnfl estetică și de iubire de adevérul, nu va putea fi susținută. Cum vine acum d-la Moldován Gergely să critice în „Kolozsvár“ o piesă, care per extensum n’a cetit’o, după ce limba originală, în care e scrisă, nu o scie, dar peste totu nici n’a cetit’o de locu, să o critice numai pe basa unei representări a ei fugitive, la care a asistata ? D-sa a fosta — înainte de a ajunge inspectorii școlara, ei mai târcjiu fără de a avea merite literari române, profesoră de limba română — concipientă, dacă nu scriitorii la una advocata, apoi una amploiata subalterna la primăria din Clusiu, n’a avuta derocasiune a deveni orna vări sata în ale dramaturgiei cu atâta mai vertosa, că n’a învățata nici filologia, nici filosofiă. Spre a putea critica piesa din Gestiune d-la Moldován Gergely ar trebui înainte de toate să cunoscă viaţa politică-socială şi economică a României. Noi însă aşa scimț, că n’a fosta niciodată în România, sau şi de a fosta, n’a studiata raporturile politice şi sociale de acolo, nici cele literarie, economice, agrarie ş. a. Cum cuteză dor d-sa a vorbi despre România, dându-şi aerula unui critică cunoscătora. Şi cum cuteza d-sa pe temeiula acestei pretinse critice a sa a risca faţă de atâţi Români inteligenţi afirrmaţiunea, că ei ar fi făcuta demonstraţia „blind“ (orbă) şi că piesa din vorbă nici că are de a face cu poporula românescu. Cugetă pre d-sa, că Românii punu pe cărţi de „fericli“ bruială lora semţU ? In citatele dsale, cari nu se potrive,ca şi cari, se vede, le-a scos, proaspete din cărţde ce le avea pe mesă, se ocupă multu cu junimiştii. Dar ceilalţi? Piesa a fosta, după cum însuşi recunosce, obiecta de interpelare în camera română. Unanime s’a ridicata vocea publicului româna de dincolo de munţi în contra acestei piese şi chiar junimiştii au păşită în contra ei. Ea ar fi fosta combătută să fi fosta orice regima la putere. D-sa însă nici aceea nu scie când s’a scrisa piesa şi, ce e mai multa, nici atâta, când şi unde s’a representata până acuma şi cu ce succesa. Nimica nu póte caracterisa mai bine procederea „marelui“ critică ală lui „Kolozsvár“ ca împrejurarea, că dânsulă vorbesce despre România de acum aşa ca şi cum ar fi rămasă totă în starea, în care a fostă sub fanarioţi!? Dar de ce sĕ ne mai mirămă de ja lă Moldován Gergely, din graţia colegiloră sei doctorii, fără de a fi ascultată facultate filosofică, că se obstrude ca interprete ală unei piese dramatice, fără de cunoscinţă de causă, oare nu face elă tată asemenea când scrie prin „Budapesti szemle“ şi cetesce la „Museumegylet“ ? Nici n’ar mai fi de lipsă a o spune, că noi nicidecum nu putem părtini vederile d-sale. Noi nu numai în esperienţa şi convingerea nostră propriă, ci şi în bunulă nostru sâiţă şi în atitudinea publi- j oului română faţă cu opera lui Broemer, | avem fi garanțiă îndestulitare pentru de a susțină, că acâstă operă nu corespunde, cu toate contra-demonstrările unora, cari I se pretindă a sta la înălțimea culturei dramatice, nu corespunde pentru că după | părerea nostră ea având tendința a înegri i clasele române şi-a perdută chiar dreptulă de asistenţă şi anume din motivele ce leamă desfăşurată în articulii premergători, a cărora apreţuire nu o putemă încrede d-lui Moldovan, căci când vorbesce d-sa, nimeni nu e cu d-sa, afară de aceia pe cari îi slujesce. Ar trebui să scie d-sa odată, că noi nici în critici literare nu lă primimă ca competentă, cu atâtă mai puţină, cu câtă după lu- j crările sale scientifice pănă acuma nu a dată dovadă, că ne-ar fi superioră. Aşa-deră d-lă Moldován Gergely face politică socială, limbă naţională şi critică dramaturgică pe socotela sa propriă şi noi, repeţimă, nu-i încredemă nimică din căuşele, pe cari şi d-sa le scie. Dar în cestiunea de faţă nici că este vorba de d-sa, ci de Marcu Broemer, ni se pare din Ploesci, şi de compilaţia lui teatrală, căreia nu-i voră pute da valoare nici o sută de mii de critici favorabile, ca aceea a d-lui Moldovan Gergely. a— Nu l‘i putută uita. (Pictură în presă, del. Carpu.) Ce te uiţi de pe stânca cea înaltă în valurile adânci ale apei, fată cu ochi negri şi holbaţi? Vrei să întrebi elementulă, de’i uşoră de murită sub umedu’i vestmentă? Ori dară plângi vr’o dulce amintire, vr’o viaţă perdută? Fata şedea în tăcere, cufundată pe o stâncă înaltă şi sfărâmată; apa limpede la piciorele ei se juca cu năsipură măruntă şi cu pietrile lucii. Ună ventă uşoră dinspre valuri mişca părulă copilei ce atârna în plete pe spate, şi rochiţa ei subţire fâlfâiri când începe, când încolo. Pe petrişă se clăiia ună picioraşă mică şi gingaşă, acoperită puţintelă de pala rochiei, care bătută de vântă se lipia de cârpă. Ce forme frumoase şi graţiose! Ce braţe rotunjare, ce pieptă drăgălaşă...! Avea nişte ochi mari, negri, deasupra cărora nisce gene negre şi lungi formau ună arcă, ce lăsa să se esprime în ochii ei ună farmecă durerosă! Guriţa ei mică şi roşioră ca o ciruşă din luna lui Iunie să deschidea câteodată, ca şi cum ar fi dorită să spună ceva, să spună că sufere, că o dore, colea la inimieră, să descopere vântului şi valurilor durerea sa...! Din valuri se ridica ună voinică, cu plete lungi şi negre, cu ochii mari suferindi şi totodată plini de bucurie; ună flueraşă îi atârna la brâu, ună flueraşă mică mititelă, nu şapte borticele negre. Voiniculă îl lua în mână, ridică privirile în susit şi începu a cânta. O doină — lungă şi tainică... mnă suspină lungă, durerosă... şi-apoi încă una şi încă una... Paserile se opriau în sbară, pescii se ridicau în faţa apei, gândacii încetau a bombăni, doi fluturaşi se cuprindeau într’o lungă sărutare... * Fetiţă ce te uiţi atâtă de lungă în pustii? Ce holbezi ochii atâtă de tare fără a vedé nimică ? Ori dară cântecele voinicului te-au pătrunsă la inimă ? ţi-au adusă aminte de ciasuri fericite? Ună lungă suspină se aucji de josă, lungă, tainică, întinsă; apoi voiniculă dispăru erăşi în apă. Trecută mai trecu seara, luna se ridică pe ceră, iar fiica nostră tată stătea pe gânduri, cufundată în visuri dulci. Raclele lunei scânteiau pe valuri și învăliau totulă într’ună farmecă de noapte. Stâncile deveniau cu două fețe — una albă strălucitore, alta cufundată în întunereculă nopţii. Pasările se culcase, numai dulcele cântec ală privighiătorei se audia din depărtare. Când luna stetea sosit pe firmamentă şi lumina mândra fecioră, ună pasă uşoră se audji şi copiliţa tresare. Voiniculă se apropia cu paşi trăgănaţi dinspre valuri în brâu purtândă flueraşulă farmecătoră — într’o sărutare ei s’au înţelesă... A A A Petricele frumuşele, spuneţi ce-aţi văcjută? Unde-i fata frumuşică şi voiniculă farmecătoră? S’au dusă amândoi în umedulă mormântă ? Viena, în 30 Nov. 1890, interogatoriuia la poliţia. Eriamă vorbită despre interogatoriulă de Marţi. Acum spre întregire reproducemă după „Erd.Hir.“ cuprinsulă interogatoriula de Sâmbătă. Celă dintâi ascultată a fostă preotulă Vasilie Podâba: când s’a începută sgomotulă, n’a fostă în lojă; când a intrată în lojă, tinerii de acolo nu făceau larmă. N’asciută, că tinerii români ară vra se demonstreze, ba a crectută, că Ungurii voră se demonstreze, deoareci , sujetulă piesei este din vieța socială a Româniloră. — Urma ascultarea tineriloră: Romulus Popii, stud. gimnas. (de 17 ani) mărturisesce, că ună polițistă i-a dată cu pumnulă în cefa.lona Nicolă, candidată de profesoră, n’a fluerată, dar cu voce tare şi-a manifestată neplăcerea faţă cu piesa , anume s’a dusă la teatru pentru ca să-şi manifeste acâstă neplăcere. Victorii Corbu medicinistă, Valeria Albu medicinistă, Nicolau Bobeşiu funcţionară de bancă şi Ioană Vladu candidată de profesoră, au declarată toţi, că n’au luată parte la demonstraţia. Alecsandru Bohăfieră juristă, s’a mirată când a recruta demonstraţia şi a disă: „hm! hm! hm! — Iosifa Chirtopu, juristă, prin două fluerăturî a dată espresiune neplăcerei și desaprobărei sale față cu piesa. A cunoscută tendința piesei și asciută, că aceasta e batjocoritoare pentru Români și de aceea abia a apucată să mergă la teatru ca s’o fluere.—La începutulă pertractărei, căpitanulă orășenescă a provocată pe operatorul Dr. Isacă să stea liniștită și să nu șoptescă, căci la dincontra va fi silită a recurge la dreptulă ce mi-lă dă legea. „Poftimă“, — răspunse Isacă,—„aici sunt, îți stau la disposiție!“. Prin o lungă vorbire, operatorul o protestă în contra piesei, care va tema pa Români. „Kolozsvár“ ridică puțină velula, ce acoperia adevăratele motive ale arangiatoriloră „Nuntei din Văleni“ și ală contra-demonstrațiuniloră. Etă ce scrie acesta foaia în numerul dela 9 Octomvre n.: „înainte de ce s’ar da uitărei, după cum merită, și „Nunta din Văleni“ cu istoria ei scandalosă, trebue să constatămă, că pănă a nu se începe representarea a doua de Sâmbătă sora d-lă directoră Ditrei între aplause sgomotoase a fostă chiămată pe scenă de publică. Acesta a fostă o demonstrațiune neobicinuită, ca și care pănă acum nu i s’a mai făcută d-lui Ditrei. Cum ia plesnită prin minte publicului de a o face acesta acum? Să ne tragemă pe scmn, ce merite a avută de rendulă acesta d-lă Citroi, pentru ca să i se facă demonstraţiunea? Meritul lui a constată în aceea, că a adusă pe scenă o dramă forte mediocră, despre care se dusese vestea, că în Graţă şi Sibiiu şi mai Dumnedeu sce unde a produsă forte multă supărare între Valahi. Valoarea internă a dramei nu l’a sedusă pe d-la Ditrei. Se află încă multe piese, cari suntă şi bune şi şi nouă pentru Cluşiu, pe cari însă d-lă Ditrei nu le-a pusă pe scenă. Dar prin aducerea pe scenă a amintitei piese, elă o dată ocasiunea se nasce ună scandală