Gazeta Transilvaniei, decembrie 1890 (Anul 53, nr. 269-291)

1890-12-04 / nr. 271

ijsscritirea Hialiistrstiaast Tipografi«: țiRASOVU, plaja mare sir 22 ffziR.ri nof­ranofttfr nu sa pri­­ffiicaou. Ma&iivttiipte nu a* re» trimitu i B1MI118­­8 8WS«lMi: Bra ovu, p­ata mare Nr 22 federate mai prix neosu in Visna bwlolfu Moste Raasenstein & Volge * fOtto Maas­, enri­ Schalek, Alois Sernd IM.Dakes, A,Oppelter, J,Iha­­nebtrg'' In Bu «nposte: J. V. Gold­berger .Iw on Messi Ec faiéin Be'ttat: In Frankfurt: (?. L. Daub*; In Ham­­burg: A. Steiner j?rețulu insertmmioru;o seriá jgarmozida pe q polóná 8 er. ft HO cr. timbra pentru o pu­blicare. Fabli ari mai Jet© dupn tarifă și învoială. Aoclame p« pagina IIl-E o dorea 10 c«*. v. a. fien HO ani »t. 271. lm$m% Luni, Marti 4 (16) Decemvrie iese. B(fazeta i­ese în flă-care cji* iterate pern insu -^st iui Pe unu anu 12 fl., pe 06» Itîa. 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Peutn Romania si striiiitati Pe unu anu 40 franci, pe jos* luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la toate oficial s­­poftele din intru şi din atari şi la doi. colectori. iboaamemii pentru Braşov; la administraţiune, piaţa marţ Nr. 22, etagiul I I., pe unu ani 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe tras luni 2 fl. 50 or. Cu dusuia tr­oasă. Pe unu anu 12 fl. pe iese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Jnu esemplaru 5 or, v. a. asia 15 bani. Atfttu abonamentele ofttu ş­inserţiunile suntu a se plăt înainte. Braşovu, 3 Decemvre v. 1890. VSturäme, ca de când cu des­­baterea asupra nenorocitei fabrice de arme unguresc!, oposiţiunea din dietă şi mai alesă partida lui Ap­ponyi, şi a schimbată tactica cea păstrat’o pană acuma faţă cu mi­­nisteriulu Szapary şi eşindu din reserva ei a începută drăş! o luptă înverşunată în contra guvernului. Contele Albert Apponyi a totă sperată că se va putè înţelege cu d-lu Szapary şi că, făcendu-se o fusiune între partida sa şi a gu- j vernului, va putea se între în mi-­­ nisteriu. De aceea s’a purtată cu multă cruţare în toate cestiunile faţă de cabinetulu actuală. După ce s’a convinsă vise, că Szapary­­ nu doresce conlucrarea lui în gu­vernă şi că ţine mai mult.', la ceea ce-i şoptesce Koloraan Tisza, de­­câtu la vorbele lui, a întorsu foia şi a declarată rest di­u pe viaţă şi pe morte şi cabinetului Szapary. Amă crecjută — rfieea una din foile apponyiste — că ministeriulu Szapary va căuta se-şî împlinescă promisiunile date, der ne­amu înşelată şi acu! vedem îi că ceea ce amu cjish la începută este ade­vărată : avemu de a face adecă totă cu cabinetulu Tisza — înse­­ fără Tisza. Capulă liberaliloră din majo­ritate este şi ac!! totu Tisza şi pănă ce va conduce elă céta ma­­meluciloră, nu poate fi vorba de-o fusiune a loră cu Apponyiştii. Szapary face ceea ce-i­­ţice Tisza se facă, şi acesta cu toţi aru fi în stare póate se se împace, numai cu Apponyi nu. Tote silinţele ce şi le-a dată şefulă oposiţiei moderate de a dovedi, că elă şi anume ela este omulu situaţiunei şi că fără de elă şi de partisanii sei reforma administraţiunei nu se va puté duce în împlinire, au rămasu pănă acuma zadarnice. O ultimă încercare a făcută Apponyi cu ocasiunea desbaterei proiectului de lege asupra bote­­zuriloru din căsătoriile mixte, de a nimici influința lui Tisza, ară­­tându-se mai liberală decâtu elu în cestiunile confesionale, dér nici acesta încercare nu i­a succesu. Se schimbămu der era?! tactica —’și-a­­fisă elă atunci și a hotă­­rîtă se facă împreuna cu întreaga oposițiă m­ă atacă înverșunată asu­pra posițiunei ministrului de hon­­vect! Fejervary. Pănă la desbaterea asupra fa­­bricei de arme Apponyi se ’ntre­­cea cu ceilalţi în liberalismă; acum i s’a oferită ocasiunea de a dovedi ţerei, că elu este nu numai cela mai liberală, dar totodată şi celu mai naţionalu dintre toţi. „In fruntea oposiţiunei naţio­nale“,— scrie „P. Napló“ — „Ap­ponyi va învinge cu oposiţiunea naţională, care nu poate suferi o politică antinaţională“ De aceea Apponyi merge acum cu Polonyi şi cu Ugron în cestiu­­nile militare şi ziarul, seu ne spune, că este o „concordia naţio­nală“ faţă cu ună guvernă şi o par­tidă, care se gândesce la „renun­ţarea naţională“; de aceea „oposi­ţiunea naţională“ cu Apponyi în frunte va combate şi în viitori! sis­­temulu guvernului în dietă şi la alegeri. „P. Napló“ apeleza la toţi Maghiarii independenţi ca se se grupeze în giurula lui Apponyi, pentru ca se facă se triumfeze po­litica naţională maghiară. Şi acestă triumfă spereza opo­­siţionalii unguri a’lu dobândi prin desbaterî furtunoase şi scandaluri provocate în dietă şi printr’o agi­taţiune din ce în ce mai duşmă­­nosă în contra majorităţii popo­­raţiunei statului! Cine nu va admira înalta în­ţelepciune a unora astfelu de po­litic! ? FOILETCLNULII „IJAZ. TRANS.“ CUM VORBIM­? Conferinţă ţinută la Ateneu, în 25 Noemvre, de­­ Ionescu-Gioma Una dintr’acele Românce, cari mi­nunată cu frumseţea şi deşteptăciunea lor, marile oraşe ale Europei în prima jumătate a secuiului nostru, se afla într’o di­standa de vorbă, într’unulț din saloa­­nele aristocratice ale Parisului, cu poetul­ francesa Alphonse de Lamartine. Vioiciunea, gingăşia, graţiele măestre ale Româncei, — precum şi acea umbră de dulce melancoliă, care trecea pe chi­­pul­ ei iu tocmai ca norula alba pe se­­ninulu cerului, încântaseră pe poeca. O privia și o asculta cu nesăturată plăcere, or Românca cu câta se simția mai în­văluită cu privirile calde ale poetului, cu atâta mai multă, adorabilă cocheta,da sbora spiritului și fantasiei sale. — Domnă, zise lutr’una rendu La­martine. — Dumniata, care vorbesc­ limba francesa, ca o marchisă din secu­iul a trecutu, care cunosci atâttt de bine pe poeţii şi presatorii noştri şi care ţi-ai însuşită cu_atâta deplinitate totu ceea ce farmecula nebiruită ala Francesei, mai multu încă, ala Parisianei, — spu­­ne-mi, rogu-te, ce limbă se vorbesce în ţera Dumnitale, intr’acela depărtata Orienta plina de sere și de poesiă ? Spune-mi câteva versuri în limba ro­­mânéscá... La acestă rugăciune a poetului, Ro­mânca rămase pentru o clipă mută. A­­ceasta tăcere era îndreptățită de causa cea mai puternică: Românca nu scia ro­­mânesce. Dar, pentru­ că mai lesne și-ar perde unii culugera partea sa din Raiu, decâtu femeia presența sa de spiritu, Românca nostră găsi îndată portița de scăpare din aceasta cumplită încurcă­tură. — Mă duseiu, — povestia densa mai târdiu la Bucuresci, — mă duseiu cu gândula în țera românescă și-mi adu­­seiu aminte că, véra la moşiele tatălui meu, când stama pe seră în pridvorul­ casei şi mă uitam cum vina dela păşune turmele şi ciredele satului, audisemn flă­căi şi fete cântândul cântece de dorit, în caii cuvintele frâneţă verde se repeţiau mereu. Acésta amintire mă scăpa. Imi­tând o melodia tristă şi înduioşătore, cu­­ care se dau doinele române , recitam­ poetului două versuri cari nu erau toc­mai variate: Frundă verde, frund­ă verde, Frai­dă verde şi er verde. Je le mettais au vert cu româneasca mea. Din fericire însă, poetul­ mă în­trerupe ca să-mi spună, că limba ro­mână este de o dulceță admirabilă și de o sonoritate fără semenii. M’am încre­dințată și eu de aceasta, der mai pe urmă, când am învățată se vorbescu ro­­mânesce. A vorbi românesce, vorbim­ românesce, — putem fi dice poate astădi, și încă nu cu deosebită hotărire, noi omenii oraşe­­lor­ României, noi târgoveţii, cari dil- zi­icii ne folosim­ de atâtea şi atâtea lu­cruri nouă. In tinereţea însă a Româncei prie­tină cu Lamartine, a vorbi românesce, era a înfrăţi cu de-a sila cuvintele ho­dorogite ale Turcilor, cu cuvintele pi­ţigăiate ale Grecilor­ ; era a grecisa cu terminaţiunea isire cuvintele francese, şi a face cuvinte ca pretendarisire, frapari­­sire, regularisire, interpolarisire; era a te­­ servi de cuvintele muscălesci, cari prin­tre săltăreţile şi melodiosele cuvinte ro­mâne, păreau tocmai ca nisce urşi în mij­­locul­ unora cete de sprintene căpriore. G­receasca, ruseasca, turceasca și o năs­­drăvană franțuzescă de contrabandă nă­pădiseră în limba română, care ca tot­­deauna primitoare și prea primitoare, se da la o parte din drepta, se da la o parte din stânga, se da din toate părțile în­­dereta, așa că la unu timpii când se vorbia pe românesce cu totu feliula de cuvinte, afară de cuvintele românesci. La audulu limbei române, vorbite acum 40 — 50 de ani, nici o întrebare nu ar fi fostă mai îndreptățită de câtă urmă­­toarea: ce este românescu intr'acestă limbă românesca, ? S’ar fi perdutu cu timpulu legile, cari suntu la temelia trasei şi proposir­­iunei române; s’ar fi perdutu pănă şi amintirea atâtora şi atâtora frumóse cu­­vinte latine asupra cărora de secole po­porala română pusese pecetea sa de ro­­mânismă bine hotărîtă ; s’ar fi perdutu pănă şi acele cuvinte slavone, pe cari, dealungată a sute de ani, de riilnică în­trebuinţare, Românul­ le-a românită cu desăvârşire; — s’ar fi perduta, decâ o Voci asupra mişcărei universitarilor­ din BucurescT. Una corespondentă ală cfiarului­­„Pester Lloyd“ din Bucuresci scrie despre mişcarea studenţilor­ uni­versitar! din Bucuresc! următorele: ,,Eri s’a ţinutit în sala mare a uni­­­­versităţii de aici o adunare, la care au­­ luato parte vr’o 300 de inşi, cu scopul­ de a hotări asupra memorandului pentru ’ apărarea drepturilor­ naţionale ale Romă­­­­nilor” din Transilvania"1. . . Deşi în adu­nare nu s’a făcută nici o declaraţiune­­ directă vătămător© la adresa vecinului I statu ungara, totuşi e forte îndoiosi decft se von­ pute esecuta decisiunile luate în I astă privinţă, fără de a nu da ansă la­­ plângeri din partea statului ungară asu-­­ pra amestecului necompetentă ala străi­­­­nătăţii în afacerile interne ale ţărilor,­ de sub corona Sfântului Ştefani.“ I » Er „Kolozsvár„ în primulu­seu din 13 c. sub titlul: „Luptă până la estremitate“ scrie între altele : „Bucureseii suntu în mişcare. I-a cuprinsu aceea viteji­­i, care isbucnesce din flăcăulă magh­iare, când dice „ori bata pe cineva, ori mă bate.“ Tineri­­­­mea universitară a alarmata România­­ în contra nostră și în favoarea Româ­­nilor­ din Ardealul. — Acesta nici nouă nu ne strică, dér nici Români­­lor­ ardeleni nu le folosesce . . . Memo­­­­randula e adresata Europei. S’au cetitu­­ in­sce statute, cari s’au pr­imita în toate­­ punctele. O societate de o estindere­­ mare se înființeză în contra Maghiarilor­,­­ care are de scopit sprijinirea Români­­lor, ardeleni cu bani, cu sfatula și cu fapta, cu alte cuvinte ade da mâna de ajutoru ca să ajungă Ardelula în prie­­tatea lor­, nu pentru ca să­ la­mînă pentru ei, ci pentru ca să se anexeze la România, căci Ardelula numai sub co­­aua regelui Carola I se poate simți în deplină siguranță. Societatea, care nă­­vălește asupra Ardealului și care vrea să ne rupă una mărgăritară din coronă, — s’a înființata în capitala României. Membru la aeastă societate poate fi totu Românulu, afla­se el, în ori-care colța altt lumei. Causa e a tuturora Româ­­niloră, cari numai traescu pe acesta pă­­mentu. E vorba de a se inactiva prin­cipiile lui Șincai și „Popiu Ilariu“, — o Româniă mare pănă la Tisa.........Aceasta e signatura posițiunei. U­ulți pentru toți și toți pentru m­ulți! Aceasta e lozinca.... Fericită țărișoră! ea nu mai are alte năcașuri. Noi suntem­ convinși, că miș­carea aceasta se va potoli în curând, și va veni timpul, când noi le vom­ face lor­ mari servicii... Independența, liber­tatea României numai noi o apărâmu (védelmezzük). Va vedea ea. In timpu de pace ea poate serișni din dinți, noi nu ne tememfi de ea, pășâscă ea în contra nostră în tona ori câta de mare. Noi videmu de marile ei aventuri. Der cmncă vomă fine aici ordine, despre acesta să fiă pe deplin, convinsă capitala română.“ Saşii despre „Kisdedovurî“. „Kronstädter Ztg.“ dela 12 Dec. st. n. publică sub titlulu „Copii noştri în pericula“ unu articula de fondă scrisă de d. deputată Ios. W. Piltsch, în care după o mică introducere se cfice: Şovinismula maghiara, dorinţa aprinsă pentru statuia naţionala maghiara nu se îndestulesce numai cu aceea, că s’a ma­­ghiarisatu întrega viaţa publică în oficii şi la judecătorii, nu se mai îndestulesce cu aceea, că toţi învăţătorii trebue să cunoscă limba maghiară şi să o scie pro­prne, nu se mai mulţămeace nici cu aceea, că în şcolele poporale s’a introdusa limba maghiară ca studiu obli­gator­i, ci ela voesee a începe deja de acum m­aghia­­risarea la copiii noştri de 3 ani. Şi acesta scopu­­l­ urmăresce proiectul­ de lege despre asilurile de copii. Decâ în expunerea de motive se­rice, că marea mortalitate a copiilor­ în Ungaria și instința de a se împedeca aceasta prin o mai bună pază și îngrijire a data nascere proiectului de lege, atunci aceasta este o sfruntată minciună. Aceasta țintă nu va pute fi ajunsă prii­ proiectul­ de lege, ci mai iute contrarula.

Next