Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1891 (Anul 54, nr. 1-24)

1891-01-01 / nr. 1

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 1—1891. Din America. In America decurgă acuma poate, ultimele scene ale bătăliilor), ce s’au continuată aşa (Jicendat necontenită între Indieni şi între Europeni de când Columbă a descoperită America. Lupta ni se pare se va sfârşi ca supunerea completă a bieţiloră „Roşii“, şi prin urmare nu e mirare, decă ei dovedescă aşa mare antipatiă şi ură neîmpăcată faţă de „cei albi“. După cum se telegrafază din New-York, Indienii erăşî s’au resculată în Dacota pe teritoriulă aşa numită „ală Indieniloră liberi“, şi s’au ciocnita cu soldaţii Uniunei. Motivul resculării e, că dânşii voescu se fiu de toţi liberi, ca astfel să’şi potă continua jafurile neconturbaţi, — una lucru, care asfcăcil nu 80 mai poate. In urma ciocnirilora din urmă au căciută mai mulţi Indieni. Statuia voinda se înmormânteze de cei căciuţi în luptă. Indienii s’au împotrivită şi au începută din nou a da focii, la ce soldaţii Uniunei au răspunsă de asemenea cu focii, silindu-’ , se retrage în tranşeuri. Generalula Miles a trimisa şi o epistolă Indienilor, în care le propune împăciuire, dar dânşii respingă orice propunere de împăcare. In urma acesta Miles se pregătesce la o luptă decisivă, avânda de gânda să le bombardeze armata ce s a postata în nisce întărituri primitive şi să suprime orice mişcare nouă a însurgenţilor. Ei din Pineridge se anunţă, că sămânţia Indienilor şi-Shoshoni au aprinsa oraşul Idaho, situata pe „teritoriul Indienilora liberi“ şi o parte din locuitori fură ucişi. Locuitorii fuga dinaintea Indienilora, căci acestia cu una fanatisma turbata nimicesca tota ce le vine în cale. In Evaston ferberea e mare. 8CIRILE IMLKI. Proiectul de lege pentru Kisdedovuri, după cum scrie „Nemzet,“, se va lua la desbatere în conferenţa partidei liberale, ce se va întruni la 16 ianuarie a. c. Cu ocasiunea presentărei în dietă a monstrului proiecta, mai mulţi deputaţi din partida guvernamentală vor ţine vorbiri înflăcărate în favorula proiectului. Intre aceşti deputaţi numără „Nemzet“ pe Firczak, Schwarz, Pulszky, Fenyvessi, Daniel, László, raportorula Hagara şi alţii # * * Mişcarea de maghiarisare. Foile din Clusiu inregistréza scriea, că direcţiunea teatrului naţională maghiara s’a angajata a da representaţiuni în favoarea Kulturegyletului. In 12 i. c. se va da deja o reprentaţiune şi pentru subscripţiuni la bilete a împărţita liste şi president. Reuniunei femeilora maghiare, d-na Coniletu scrie „Kolozsvár“: „Societatea Carpatina“ îşi va ţine adunarea sa con- jtuantă în 12 Decemvre n. în sala cea j. mare, a primăriei. Contele Bethlen Amos, ministru de agricultură își va trimite marepresetanta la constituire. „Sieenburg. Karpathen Verein“ salută soietatea în o epistolă forte patriotică (!). Comitatele Hunădorei, Turda-Murășului i Turda-Arieşului şi-au insinuata deja epresentanţii lor. Numărula membrilor cresce necontenita. Szekula Ákos, membru fundatora ala Kulturegyletului a dopusă 124 fi. în contula subscrierilora le pe lista sa. Cela ce nu va avebiletă le intrare dela prima-cassierula Kultur- igyletului, acela nu va fi admisă în sala de constituire. Sala se va da în favoarea kulturegyletului o representaţiune festivâ în teatrula naţională.“ — Tata în 12 Decemvre comitetulă Kulturegyletului îşi va ţine şedinţa sa ordinară, cu care o caliune se va raporta asupra legatului lui Derzsi János in suma de 10,000 fi. v. a. pe seama Kulturegyletului. * * * ^ Adunarea din Turcheşti (Săcele). Adu- narea generală a desp. Ială „Asociaţiunei transilvane“ ţinută erl. Duminecă în 10 Decemvre v., a reuşita, după cum ni se împărtăşesce, câtă se poate de bine. Ea a fosta bine cercetată de poporula nostru din Săcele şi lucrările ei au fostă urmărite cu multă interesă. O surprindere neaşteptată a făcută frumoasa esposiţiune de manufacturi, lucrate de harnicele Românce din Săcele, şi arangiată de brava inteligenţă din Turcheşă. De tată potrivită pentru Români a fostă tractatură d-lui profesoră Arseniu Vlaicu despre modulă cum s’ar pute desvolta şi perfecţiona industria de casă la Românii seceleni. De asemenea a făcută bună impresiune înfiinţarea din partea despărţământului a unei biblioteci poporale în Turcheşă. Mai multe amănunte vom da în numărulă viitoră. loră însemnă a ajunge în gura morţii. Tocmai în acestă locă, nărute cu vr’o câteva luni, Indienii-Siuxi au surprinsă o ceta de soldaţi de ai noştri şi pănă la unulă fură măcelăriţi. Noi însă, cu risiculă de a ne perde viaţa, ne-amă decisă a ne continua meseria de vânători renumiţi, cu atâtă mai vârtosă, cu câtă vânatură ni se prefăcusă în o a doua natură, fără de care nu puteamă trăi. Afară de acesta chenariulă de blană era forte căutată şi aducea ună venită frumosă. De vre-o câteva săptămâni amă totă vânată pe acele locuri fără să ni se fi întâmplată ceva. Amă fostă forte precauţi şi numai nóaptea ne mutamă dintr’ună locă într’altulă la pândă. Odată amă dată de ună locă forte bună, care promitea vânată bogată. Eram ei însă cam neliniştiţi, căci din nisce semne binecunoscute, amă dedusă lămurită, că în jurulă acesta vagabundeză „omeni negri.“ Eramă cu mare grijă la toţi paşii ce-i făceamă, şi amă stată astfelă postaţi la locurile nóstre tată nóaptea, şi când se iviră dorite, timpulă celă mai potrivită pentru vânată, amiculă meu Hart îmi (j’s® cu nerăbdare. „Haidemă ! — „Va fi bine să fimă cu băgare de semă.“ „N’ai de ce te teme. Pe ţărmurii rîului nu este nimenea.... Cine cuteză, câştigă.“ — „Să mergemă deră!“ triseiu amicului meu Hart. Luntrița o împinserămă pe luciulă apei. Amă trasă totă pe lângă ţărmură, încetă, în linişte, încâtă vâslele nici nu plescăiau. Deodată Hart întrerupsă liniștea: „Taci, ascultă!“ îmi cjise elă. — „Ce e?“ .Se aude ceva pe țărmure, ca și cum ară fi nișpe pași... — „Voră fi nisce biboui.“ „Ba nu, clău, suntă Indieni!... Nici prin minte nu mi-a plesnită a mă îndoi de vorbele amicului meu, dar pentru aceea eu ţineamă totă una, că dău, aceia suntă bivoli. Numai decâtă neamă pomenită cu vre-o cinci-spre-crece Indieni, cari eşindă din tufe, îşi îndreptară de pe ţărmure săgeţile asupra nóstru. Ei strigau în gura mare, să tragemă la ţărmure şi să debarcămă, că nu ne voră face nimica. Niamă cunoscută oamenii şi amă sclută câtă preţuiesce cuvântulă loră, „înainte!“ (jiseiu lui Hart, „să ne mântuimă viaţa.“ Şi cu acestea amă dată puternică din râzle. Hart încă era de părere, că trebue să încercămă tóte mijloacele, numai să nu ne prindă, pentru că princjându-ne vomă fi supuşi unoră chinuri îngrozitore, înainte de a ne lua vieţa. Amă începută din răsputeri să dămă din vâsle, dar abia amă dată de trei ori, când de-odată mă roiu de săgeţi a sburată în jurulă nostru, şi una l’a nimerită pe bietulă Hart tocmai în inimă, care la momenta a scăpată vâzla din mână și fără să fi cjisit măcară mă cuvântă a cădută în apă. Câtă pentru mine, amă avută mă norocă într’adevără ne mai pomenită. Roiulă de săgeți sbura în giurulă mea, dar nici una nu m’a nimerită. Indienii săgetândă mereu asupra mea, strigau necontenită să tragă la ţărmure și să debarcă. In sfîrşită m’am hotărîtă. Cu o mână am ținuta o vâzlă în susă, ca d0mvină de capitulare, er cu cealaltă mână am mânată spre ţărmure. O săritură și am fostă pe ţărmure. Mâna îmi era pe pușcă, dar ună Indiană îmi lovi arma din mână. Astfel, desarmată ajunseiu în mâna inimicilor mei, şi încă ce felă de inimici!! Espresiunea feţelor de aramă ale acestor sălbatici roşietici-negricioşi, cu crestăturile vânete şi negre, apoi dinţii cei vînjoşi şi colţuroşi, făceau pe oricare osîndită la morte, să i se ridice părulă în capă de groză. Am pierdută şi cea mai mică nădejde de scăpare; m’am predată cu totulă,în mâna sorții şi mi-am aşteptată moartea. M’au împresurată de toate părțile şi câtă ai bate în pălmi m’au jupuită de toate veşmintele, încă şi de ciorapi. Mă gândiamă numai, că are cum se voră sfârşi chinurile, decă dela începutulă se începe cu atâta groză şi ne’ndurare. Deodată căpitanulă loră, mnă dracă uriaşă, mă întrebă, că decă potă fugi tare? Ună îndemnă internă neesplicabilă m’a hotărîtă a-i spune, că nu potă fugi nici decum, sunt ruptă de oboséalâ, şi m’am gugulită la pământă ca şi cum aşi fi voită să-mi cercă muşchii dela pi- I r re, că are totă de oţelă mai suntă şi ca înainte de asta. * * * In comitatull Pestei, după cum apare din statistica inspectorului şcolară comitatensă, s’au aflată în anulă şcolară trecuta 81,674 de şcolari maghiari, 14,983 germani, 17 români, 5285 slovaci, 530 sârbi, 951 croaţi. Şcoli au fost: 505 maghiare, 45 germano-maghiare, 28 slovaco-maghiare, 7 sârbo-maghiare şi 2 croato-maghiare. — Adecă pentru cele vre-o 22.000 de şcolari nemaghiari nu se află în acestă comitată nici o şcolă naţională!! •* * Unu nou corni de plugari. In Toraculă-mare (Bănată) s’a constituită ună coră vocală bisericescă din 65 de tineri, sub dirigenţa instructorului din Chisetcu I. Draghici. Sartea Umbelori classice in Prusia. Din Berlina se comunică, că rainistrula prusiana de culte şi instrucţiune publică, dossier, pe basa hotărîrilor a conferinţei şcolare din zilele trecute, a data o ordinaţiune, prin care sisteza lucrările din limba latină în gimnasiile din Prusia, cum şi traducerile in limba grecă. Din însărcinarea directă a împăratului, s’a constituită o comisiune, care va avè să ducă îndeplinire reforma şcolelor medii şi să formeze una plană de învăţământa, care să corăspundă „cerinţelor timpului de adl.“ Principiult naţionalităţilor, de Maurice Block. Generaţiunea nostră avăcjută născându-se principiulu naţionalităţilor, care cu tutela fulgerului a străbătută toate unghiurile şi a câştigată o influinţă însemnată asupra situaţiunii Europei. De aici încolo naţionalităţile vor forma una elementă politică, de care va trebui să se ţină bine seama, şi chiar deci cineva ar aproba sau respinge acesta principiu, totuşi un’i mai este permisă a-lă ignora. Şi ore ce este principiulu ncţionalităţiloru ? Unii l’au formulata astfela : „Elă este dreptula fiă cărei naţiuni de a se constitui într’ună popora, într’una stat separata.“ Din acesta definiţiune se poate deduce o urmare duplă : 1) că massa unei naţiuni are dreptula de a revindeca — în casa de lipsă chiar şi cu f armele — părticelele rupte de cătră ea, grupele de individi, cari aparţinfl (sau cari se crede că aparţină) aceleiaşi naţionalităţi ; 2) că fie-care grupă de indivizi are dreptula de a se despărți — chiar prin violență—de statuia cu care formeaza una corpă politică mai multa seu mai puțina legală, de ună timp mai scurtă seu mai îndelungata, pentru ca să se împreune cu națiunea (seu statuia), cătră care îla atrage înrudirile (reale seu presupuse) de naționalitate. Vomă vede mai la vale întru cât e legitimă acesta principiu. Acum să ne întrebămă ce constitue o naţiune mare • seu mică? Este ore comunitatea de origine ■ seu de rassă? Câte-odată s’ar crede, c ‘ aşa este, der n’avemu decâtă să ne cu *getăma la Ruşi şi Polonezi, ambii Slavi de origine sau la Germani şi Scandinavi, şi unii şi alţii de rasă teutonică şi de sigura esplicarea se va vede nejustificată. Multe rasse se compună din ■ mai multe naţionalităţi, cu deosebiri ! Slavii, din Ruşi, Cehi, Poloni, Ruteni - Ventil etc. Teutonii, Celţii, Finii şi o o mulţime de alte rasse încă se subimparti în mai multe reuniuni. Dar nici statul, sau comunitatea politică nu constitue naţiunea. Austro- Ungaria cuprinde o mulţime de naţionalităţi şi chiar şi rassa germană se subimparte în mai multe state. Poate va fi limba! O mulţime de autori consideră comunitatea de limbă ca legătura adevărată a naţionalităţii şi nici argumentele nu lipsescă în favoarea acestei păreri. Limba comună este resultatul şi, decă nu ală comunităţii de origine, cela puţina ală unei uniri îndelungate ; ea este în acelaşi timp causa uniformităţii datinilor şi obiceiurilor, vederilor şi simţemintelora. Fiăcare consideră, fără deosebire, în moda instinctiva ca străina pe acela, a cărui limbă nu o pricepe şi sciuta este, că pentru omula ps o treapta mai de josa de cultură străinii este tota atâtă câtă şi inimicii. Cu toate acestea esistă şi unele naţiuni, precum cea elveţiană, cea belgiană, cari cuprindă popoare cu limbi diferite. S’ar mai putea întreba, dacă nu cumva posiţiunea geografică, comunitatea de nume, de religiune, de interese, de istoriă, constitue naţionalitatea, şi de sigura pentru fiăcare din aceste caşuri s’ar găsi câte una fapta drepta argumenta şi câte o obiecţiune seriosă. In faptă însă naţionalitatea se compune din tote acestea deodată. „Se poate trece“ — scrie I. St. Mill — „că esistă naţionalitate acolo, unde se află oameni uniţi prin simpatii comune, cari nu esistă între ei şi alţi omeni, simpatii, cari îi înduplecă să lucre în înţelegere, cu multa mai bucurosă, de cum ar face-o cu alţii, să doréascá să trăescă sub acelaşi guverne, să doréascá, ca acela guvernă să fiă formata eselusiva de ei, sau de o parte din ei. Sentimentula de naţionalitate poate să se fi născuta din diferite cause: ela e câte-odată efectula identităţii de rassă , şi de origine; adese ori comunitatea de limbă şi comunitatea de religiune con- i tribue a-i da nascere; de asemenea şi limitele geografice. Insă causa cea mai principală şi mai puternică din tóte este identitatea antecedentelora politice, posedarea unei istorii naţionale şi prin urmare comunitatea de aduceri aminte, I mândria şi umilirea, plăcerea şi părerea de rău colective, cari sunt legate de I aceleaşi întâmplări ale trecutului. Dar , nici una din aceste împrejurări nu este nici indispensabilă, dar nici absoluta de ajunsa numai singură de sine“. Deci vedem, aşa déjá, că nu esisti una semnă anumita pentru a caracterisi , strictă o naţiune. Ici legătura să puni în originea comună, dincolo în comunitatea de limbă (Wo die deutsche Zuugt klingt), aicea în limbile geografice în Orienia chiar în religiune. Națiune.