Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1891 (Anul 54, nr. 1-24)
1891-01-14 / nr. 11
lĂUCțlUsa AtffllllItlatiMSfc Tipesraflu: 9RASQVU, piața mars Mr. 22 Scrisori nafranoat« nxx «« primes in. Ha^uscripto na gezetrimită 5 Birourile se amim; Bra ovü, p aţa msre ar 22 Inserate mai primaaai in Vlsna úMooifi Moste ätmsenstein é Tol}*' (Otto Haar), enri Schalek. Áloú Etrnd IM. De két, J., Oppelik,J,Bonn*btr9:\n Bit isipaata: 1. V.Goldktrgtr in on Motet Eckstein Semnat: la Frankfurt: 6. l. Daube; tn Hamburg: i. Steiner. Preţuiri inaerţianilormi. o vemă gar vonda pa o coloana 8 or. şi 30 or. tiznbru pentru o publicare. Publi'iri mai dace după tanti şi învoială. Ee «lema p* pagina XII-« o aereă 10 pr. v. a. ecu 30 bull. „Oazeta“ ese In flu-oare dl. iSCiMte peanu Austr Ungaria: ?« unu anu 12 fl., pe se luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Panii Mânia si străiaiute. Pe unu anu 40 franci, pt sese luni 20 franci, pe trei lunî 10 franci. Se prenumera la tote oftaiele poştale din întru și din aară și la doi. colectori Abofiamemiii pentru Brașovu: la administrațiune, piața mare Nr. 22, emgiula I.: pe unii anu 10 fl., pe şăse luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou dusule în casă: Pe unii anu 12 fl. pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 f. Uzm esemplarul er, v. a sau 15 bani. ArAta abonamentele oftt* şi inserţiunile suntu a se plăti înainte Nr. 11. Braşovii, Luni, Haiţi 15 (27) Ianuarie 1891. Braşovii, 14 Ianuarie v. Politica de maghiarisare a guvernului ungurescu faţă cu naţionalităţile n’a fostu niciodată aşa de sinceră şi pe faţă mărturisită şi tălmăcită ca cum au facut’o în şedinţa de joia trecută, cu ocasiunea desbaterei generale asupra proiectului de lege pentru kisdedovurî, secretarulu de stată Albert Berzeviczy şi şefulă seu, ministrulă Csaky. Pănă acuma cei dela cârmă se sfieau de a o mărturisi, că scopulă loră este curata maghiarisare. Astăcil, în faţa monstruosului proiectă de lege pentru asilurile de copii şi a curentului fanatică ce l’au provocată disposiţiunile acestui proiectă în şirulă şoviniştiloră din dietă, conducătorii instrucţiunei publice se credă dispensat de a mai păstra reservă şi dau pe faţă adevărata loră ţintă. „Dăcă“, cjise secretarulu de stată Berzeviczy, „sub maghiarisare se înţelege că guvernulă, cu toate mijloacele ce i le pune la disposiţiă dieta, se nisuesce, ca limba maghiară se fiă lăţită în însuşi interesulă cetăţenilor, şi ca în timpulă celă mai scurtă posibilă să nu esiste nici ună cetăţănă, care să nu scie unguresce, dăcă dor sub maghiarisare nu se înţelege altceva, atunci mărturisimă acăstă tendinţă cu totă francheţa. Mărturisimă totodată, că avemă speranţa, că prin crearea acestei legi (pentru Kişdedovurî) i se dă guvernului ună mijlocă mai multă pentru a ajunge la acăstă ţintă“. Suntemă lămuriţi acum şi în formă, căci în esenţă eramă destulă de convinşi, că numai la maghiarisare le stă gândulu celoră dela putere. Ori şi cum ar boteza ei politica loră, ori şi câtă s’ară sili să dovedăscă, că lucrăză numai „în interesulă cetăţeniloră“ lăsîndă între ei limba maghiară, acăstă politică nu va perde nimică din caracterulă ei despotică şi violentă şi nedreptatea strigătăre la ceru, ce se face poporelor nemaghiare printrînsa nu devine binefacere prin aceea, că ea se severşesce sub egida „statului“ şi a „voinţei naţiunei“, care nu este în realitate decâtă voinţa unei minorităţi a poporaţiunei statului faţă cu majoritatea precumpănită de a lui. Este caracteristică pentru curentulă ce domnesce acuma, dăcă d-lă Berzeviczy, mâna drăptă a ministrului Csaky, nu scie vorbi decâtă de „progresele de mirată“, ce le-ar fi făcută limba maghiară în timpulă din urmă și dăcă nu scie să dea altă asigurare, decâtă aceea, că guvernulă are de gândă, de va avă bani, să înainteze pe acest tăremu ală maghiarisării „într’una tempo mai accelerată.“ Şi ca să nu mai fiă nici o îndoială, că guvernulă e hotărîtă a merge înainte de-a ruptură capului pe acăstă cărare prăpăstiăsă, Berzeviczy se provocă la „voinţa naţiunei“, adecă la cei cari compună actî dieta, şi 4i°e) că ei nu ară tolera ună asemenea guvernă, care nu şi-ar sei împlini datoria de a înainta interesele limbei maghiare. Şi pentru ca nu cumva să se crădă, că ideile desfăşurate de d-lă Berzeviczy nu suntu ideile, de cari e condusă politica guvernului, i a venită în ajutoră şi ministrulă Csaky. Elă declară în aceeaşi şedinţă mai întâiu, că cu omeni ca deputaţii Filtsch şi Mocsary nici nu pote sta de vorbă, căci aceştia suntă în contra oricărei lăţiri a limbei maghiare, apoi spuse, că numai în Sparte disposiţiunile proiectului de lege pentru Kisdedovurî suntă „disposiţiuni de maghiarisare“, întru câtă adecă se referă la desvoltarea copiilor în privinţa spirituală. Aceste mărturisiri şi declarări, făcute în interesul maghiarisării în dietă, vor contribui a lămuri situaţi un°a pe deplin şi în toate privinţele şi grăbindă politica guvernului ungurescă vor grăbi şi desfăşurarea acelui proces, care, ca o firăscă urmare a acestei politice, va trebui se unăscă câtă mai curăndă pe toate naţionalităţile nemaghiare din acestă stată într’o acţiune solidară şi energică pentru apărarea esistenţei lor. FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Din istoria minţilorii apuseni. Omnia jam fient, fierique posse negabam. Cine ar fi putută crede, că va veni o di, când eu şi domnulă Bariţiă, ne vomă certa în publică pentru „Doamna munţiloră.“ Ei! tempera mutantul... Decă fericitulă Cipariu, împreună cu Papiu s’au putută certa atâtă de înverșunați, pentru o sciință abstractă, pentru filologia, unde fresce care voia să’și validiteze ideile și vederile sale; er nicidecâtă ca să demonstreze ună adevără nerasturnabilă, eine ar pute să ne impute noue, că disputămă despre o sciință concretă positivă, despre istoriă. Istoria e realitatea, e adevĕrula; or adevărulă nu poate fi decâtă de ună felă. Celă ce îlă dovedesce acela a triumfată. Cipariu şi Papiu, dacă ar fi acii în vieţă, ar rîde ei înşişi de lupta loră zadarnică : „Ţiă, ţiă, plecăţiă.“ „Ciune, ciune, plecăciune.“ După moartea lor, lumea s’a trezită cu: „Vă salută, te salută.“ Cu totulă de altă natură e disputa mea cu d-lă Bariţiu. Să ne lămurimă: La anulă 1877, pe când d-lă Bariţiu locuia în Braşovă, fiindă odată în Sibiiu, m’a visitată, şi aflândă la mine, ca manuscrisă, partea I-a din „Memorială“ meu, m’a rugată să i-lă dau case la publice. M’am învoită. D-sa l’a publicată în Nr. 22 din „Transilvania“, redactată de d-sa. Apoi în „Gazeta Trans.“ i-a făcută următorea recensiune: „O lacrimă ferbinte.“ Sub care titlu se cuprinde una colecțiune de monografii, fragmente biografice şi genealogice ; evenimente de înainte şi din 1848/9, compuse de Iosifă Sterca-Şuluţiă, nepotă de frate ală metropolitului Alesandru şi strănepotă ală unuia dintre martirii episcopi Petru Paulă Aronă de Bistra. Mare merită ’şi câştigă nepotă-strănepotulă Iosifă cu acestă colecţiune; de aceea noi ne permitemă a-lă învita, ca se facâ din ele şi o ediţiune separată, pentru acelă număr considerabilă, cari au a’şi mulţumi progresulă în sciinţe şi în civilisaţiune, unuia sau altuia, din acei archipăstori, şi era şi mulţi, la alţi membri ai familiei Şuluţă şi Aronă.“ („Gaz. Trans.“ Nr. 14-1877.) Acestă broşură am împărţit’o pe la cunoscuţii mei. D-lui Bariţiă încă i-am dată 50 de esemplare, pe cari le-a împărţită gratisă pe la membri Academiei din Bucuresci. Trei ani în urmă apare „Biografia“ lui Şaguna. Eu m’am decisă s’o combată, in ceea ce priveste unele fapte politice. Am scrisă partea a IlI-a din „Memoriul“ meu. Amă comunicat’o cu d-lă Bariţiă, Bologa şi alţi contimporani, cu rugarea s’o studieze şi la casă decă eu aşi fi greşită undeva, s’o îndrepte. Au cetit’o, şi cu puţine adausuri, au aprobat’o cu toţii. „Telegr. Rom.“ din Sibiiu a reflectată la scrierile mele; la acestea a urmată „partea a IV-a din Memorială“ men. Partea a IV-a am scris’o întru susţinerea şi amplificarea, celor scrise în partea a IlI-a. Atâtă partea a IlI-a câtă şi partea a IV-a le-a recomandată d-lă Bariţiă în scrisă şi cu graiu viu; le-a depusă în biblioteca Academiei din Bucuresci. Partea a IV-a a publicat’o în fóia d-sale „Observatoriulă.“ In acesta fóia s’au lăudată de repeţite ori „Memoriile“ mele , anume în N-rulă din 2/5 1883 între altele se dice: „Domnulă Şuluţă este unulă din puţinii scriitori români originali şi vomă spune pentru ce. Densulă este originală pentru că înzestrată cu ună spirită de observare din cele mai perspicace, dotată cu ună faptă fină şi profundă, cunoscătoră ală omeniloră şi relaţiunilor sociale şi politice din patria sa, cu o vastă esperienţă consumată, are întotdeuna curagială opiniunei, ală sentimentelor şi ală convingerei sale. Pentru ai căroră esprimare îşi alege şi-i stau la disposiţie ede mai potrivite espresiuni, încă nimeni n’a fostă în stare a restrânge nici unul din preţiosele descoperiri şi adevăruri istorice, pe care distinsulă autoră ni le-a împărtăşită în scrierile sale de pân’acum. Nu pentru că cele ce ne spune d-lă Suluţă în scrierile sale, sunt o purulă adevera, nefalsificată, garantată prin documentele autentice, prin puritatea sentimentelor şi a caracterului său personală, pe care nimeni nu va cuteza să’lă tragă nepedepsita la îndoială.“ etc. Decă d-lă Bariţiă scrie despre Varga Catalina în „părţile alese din istoria Transilvaniei“ altfel, precum scrisesemă eu, în înţelegere cu d-sa, în „Memoriile“ mele, atunci se contradice pe sine însuşi Ar ajunge deci, ca să me provocă la „Memoriile“ mele, să le pună faţă ’n faţă cu cele dise de d-sa în „Părţi alese din istoria Transilvaniei“ şi trecândă pură şi simplu la ordinea zilei, celelalte să le lasă în grija cetitorului. Din dieta ungurescu. (Desbaterea proiectului de lege pentru Kisdedovurî.) După deputatulf. Filtsch, totă în ședința dela 19 Ianuarie luă cuventulă dejputatulă: A. Czirer. Elfi cjipe, ca din punctele desbătute de antevorbitorul, scu reese într’ună modă evidentă, că disposiţiunile din proiectul de lege cu privire la respândirea limbei maghiare sunt neapărată de lipsă (aprobări) şi trebue să se îngrijescă, ca fiecare concetăţeană, a cărui limbă maternă nu e cea maghiară, trebue se înveţe a cunosce măsura de respectă şi de alipire faţă de patria sa şi de instituţiunile ei. (Vine aprobări). Oratorulă salută proiectulă cu bucurie şi cu deosebire idea aceea fundamentală, care arată, că Ungurii tindă la formarea unui stată naţională. Oratorulă esite mai departe, că generalizarea cunoscinţei limbei maghiare este o problemă esenţială a acestei instituţiuni şi că numirea limbei maghiare ca limbă a statului este de prisosă. Oratorul a dice mai departe, că partea cea mai slabă a proiectului de lege este aceea, că copii din comunele sărace sunt tractaţi forte vitregă, fiindcă el se teme, că disposiţiunea aceea, după care guvernulă trebue să întemeieze asiluri, nu se va aplica într’ună modă îndestulitoră. Elăfice mai departe, că unei îngrijitoare îi va fi peste putinţă, ca să dea îngrijirea trebuinciosă la 80 de copii. Cu privire la „rugăciunile de pietate“, e de părere, că statulă să ia iniţiativa, ca să se facă colecţiunî de rugăciuni interconfesionale. Disposiţiunea aceea, că medicală decercă să cerceteze asilurile de 2 ori pe săptămână, o ţine oratorală de imposibilă, fiindcă în multe comune nici nu suntă medici. Cu privire la celelalte puncte primeşte proiectulă. (Aprobări). In şedinţa dela 20 Ianuarie mai întâiu lua cuventulă deputatulă, Dr. Eugen Salmen: Atâta de nobilă şi atâtă de patriotică este scopulă proiectului de lege privitoră la kisdedovuri, încâtă, (Jise oratorulă, nu-şi pote închipui omă, căruia să-i zacă la inimă binele, înflorirea şi întărirea patriei, fără de a nu dori din totă sufletulă său realizarea acestui scopă; cu toate acestea însă, după seriosă chibzuire şi-a câştigată convingerea, că proiectulă de lege nu-şi va ajunge salutarulă scopă, pe care-l urmăresce. Mai întâi asilurile de copii nu corăspundă din punctă de vedere sanitară şi nu potă fi, decâtă stripaciese pentru desvoltarea naturală a copiilor. Nu corăspunde nici principiilor sănătose ale prescerei, ca copii de ţărani, cari abia au începută să vorbescă în limba loră maternă, să înveţe încă şi o altă limbă. Maghiarii,fise oratorală, dela cari Saşii ară puté să înveţe limba maghiară prin esereiţii, numai în câteva ţinuturi locuescă în masse mai mari în vecinătate cu Saşii. Cine cunósce raporturile, nu poate să stea la Indoela, că decă Saşii voră fi constrînşi să-şi perdă naţionalitatea loră germană—ceea ce e cu putinţă, decă acestă proiectă de lege se va duce îndeplinire fără nici o cruţare, — atunci nu elementulă maghiară, ci relementulă naţională română va fi acela, cu care se voră contopi ei. Fi-va are acesta în avantagiulă statului maghiară ? Fiă convinsă dieta despre aceea, că Saşii ori câtă de multă ară ţine la naţionalitatea loră, precum de faptă şi ţină, ei totă