Gazeta Transilvaniei, aprilie 1891 (Anul 54, nr. 74-96)

1891-04-02 / nr. 74

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 74—1891. timii doi ani, Rusia şi-a înmulţită pute­rile de răsboiu în apropierea teritorului austro-ungară cu 51 batalioane de infan­­terie, 48 escadrone de călăreţi şi 16 baterii; pe lângă acestea şi-a duplicată armata dela graniţe. Omeni bine infor­maţi suntă convinşi, că cu sfîrşitulă acestui ană, sau cu începutulă anului viitoră Rusia va fi pe deplină gata de răsboiu. SCIRILE PILEI. — 1 (13) Aprilie. Liga pentru unitatea culturală a Ro­­mânilor­, va ţină în cjiua de 10 Maiu v. c. ună congresă în Bucuresci. * # * Deputaţi din cleri pentru sinodulă eparchială aradană s’au alesă următorii domni, şi anume: în cerculă Aradului: Moise Bocşană, protopresbiteră ; în cer­­culă Şiriei: Georgiu Popoviciu, protopres­­visteră; în cerculă Chişineului: Iosifă Goldişiu, protosincelă ; în cerculă Radnei: Vasiliu Beleşiu, protopresviteră ; în cer­­culă Giulei: Petru Chirilescu, protopres­­viteră ; în cerculă Ienopolei: Ioană Cor­nea, protopresviteră; în cerculă Buteni­­loră: Constantină Gurbană, protopresvi­teră ; în cerculă Halmagiului: Ioană Groza protopresviteră; în cerculă Timișorei: Petru Anca, adm. prot.; în cerculă Li­­povei: Voicu Hamsea, protopresviteră ; în cerculă Vinger: Ignatie Pop, secret, consist.; în cerculă Belinţului: Georgiu Crăciunescu, protopresviteră ; în cerculă Birchişului: Augustină Hamsea, direct, semin. Deputaţi mireni pentru sinodulii archi­­diecesanți s’au mai alesă d-nii: Cerculă VII, Ilia: Alexiu Olariu, adv., în Deva şi N. Borha, protopretore în Ilia. Cer­­culă VIII Geoagiu: Iosifă Orbonaşă, pre­­toră în Orăştie şi Pompiliu Pipoşiu, pu­blicistă în Sibiiu ; cerculă X Câmpeni: Gerasimă Candrea, ases. consis. şi Dr. Basiliu de Preda advocată, cerculă XIII Solnocă, Dr. Nicolau Olariu adv. în Si­biiu şi Victoră Cupşa doctorandă în drep­turi, cerculă XVII Iosifă Puşcariu adv. şi Valeriu Bologa, dirig. filialei „Albina“ din Braşov­.* * * „Victoria“, institutulă de credită şi şi economii din Aradă şi-a ţinută adu­narea generală în 80 Martie, sub presi­­diulă d-lui Dr. Lazar Petco. S’a con­statată, că Intrega circulaţiune în anulă trecută a fostu 8,397,748 fi., 20 cr. pro­­fitulă curată 13,464 fi. 92 cr. Acţionarii primescă 6% dividenda; pentru fondulă de reservă s’a votată 5000 fi., or fon­dulă de pensiune s’a urcată la 1000 fi. S’a alesă direcţiunea pe şese ani, astfelă : preşedinte d-lui Demetru Bonciu, membrii direcţiunei d-nii: dr. Lazară Petcu, dr. Nicolae Oncu, dr. George Vuia, Mihaiu Veliciu, Aurelă Suciu, Vasile Mangra, Demetriu Antonescu, George Lazară dr. Nicolae Ciociană, Ignatie Papp şi Antonie Caracioni. * * * O năvală de tâlhari. Din Timişora se scrie: In apropierea comunei Paracz au năvălită mai mulţi tâlhari armaţi asupra castelului proprietarului Petru Fodor. Acesta, ună bătrână de 80 de ani, se împotrivi singură în contra tâlhariloră, ucigândă pe câţiva din ei. Când veniră servitorii în ajutoră, apuca Fodoră ună revolveră şi puşca asupra tâlhariloră, cari se retraseră, dar în fuga loră slo­boziră asupra lui Fodor ună pistolă, rănindu-lă greu. Tâlharii reuşiră să dis­pară fără urmă. Memoriulu studenţilorii români. Sub titlulu acesta Kreuzzeitung dela 9 Aprilie a publicatu, pre­cum scimă unu articula remarca­bilă din care reproduceam urmă­­toarele : Mica broşură ne dă o descriere a raporturilor­ ciudate, din părţile nema­ghiare ale regatului Ungară, cum s’au desvoltată ele după crearea dualismului sub „liberala“ stăpânire a Maghiarilor­. Acele stări suntă în adevără de aşa, în­câtă acei politici ai Europei, cari de Zeci de ani, s’au crezută îndatoraţi de a privi cu băgare de semn la mersulă lucrurilor, în ţările peninsulei balcanice, ar­ trebui să tragă în sfera băgărei loră de semn şi ţările coroanei ungare; căci după cum se vede greutăţile, cari se pună în calea unei soluţiuni definitive cestiunei orientale, suntă de a se căuta astăzi totă aşa în Croaţia, Transilvania ca şi în Macedonia. Pentru înţelegerea acestei delicate cestiuni credem­, că va contribui în modă însemnată memorială tinerimei universitare din Bucuresci, şi în Germania, care este aliată cu aşa numitulă regată ală Ungariei, ca parte integrantă a monarchiei habsburgice, printr’ună tratată de alianţă ofensivă şi defensivă, judecata ce-o avemă asupra capacităţii de prestaţiune a acestui a­­liată ală nostru, póate fi numai uşurată, dăcă ne vomă informa câtă se poate mai esactă asupra afacerilor­ lui dinlăuntru.“ După acesta amintesce unele puncte din memoriu, despre care cjice, că „în genere este scrisă în­­tr’ună tonă liniştită şi obiectivă, şi că cu greu se va pute dovedi din textul­ lui existenţa unei „irredenţe române“ ; dar totuşi as­­piraţiunile naţionale ale Români­­ei ieşit la ivelu în unele pasaje în modă nemascată;“ apoi încheia „Kreuzeitung“ astfelă: „Deşi din causa spaţiului ne măr­­ginimă la aceste puţine împărtăşiri a­­supra memoriului studenţilor­ bucures­ceni, ţinemă totuşi lucrarea acesta de una meritosă şi vrednică de citată. Nu credemă, ce e dreptă, că Maghiarii voră lăsa să fîe împiedecaţi în „sistemulă loră de guvernare“ mai alesă după­ ce au dată mâna spre ajungerea scopului lor, o bună aliată forte bine de întrebuinţată, adecă cu Jidovimea, care crede aici, că şi-a aflată în „marea Maghiariă“ Eldoradulă său. Şi tocmai Jidovii se pricepu forte de a „prelucra“ (bearbeiten) opiniunea publică în Europa, aşa că ne tememă, că studenţii din Bucuresci cu greu vor­ putea emula pe acestă ter­mă cu întreaga pressă jidovescă şi de bursă. Ceea ce este în stare a face uneltită jidovescă o dovedescă între altele următorele întâm­plări : In Ciusiu fii maghiari ai muselor, conveniră a nimici pretinsulă pamfletă între grandiose manifestaţiuni patriotice, spre care scapă au arangiată o proce­siune prin oraşă şi (precum am anunţată la timpul­ său) au arsa în piaţă mai multe esemplare ale memoriului; spre a face ca foculă să fie ceva mai mare, ei aruncară tot­odată câteva Gazete româ­­nesci în focă! — In Pesta s’a formată ună comitetă provisorioă de studenţi, care a publicată ună aperă, prin care se provoca întrega junime universitară ma­ghiară de a publica cu ajutorulă aşa nu­­mitelor„ Kulturegyleturi ună memoriu şi de a lă trimite în străinătate, ună me­moriu în care să fiă stigmatisate în pu­blică „minciunile studenţilor” din Bucu­resci.“ Pentru pregătirea acestei mare opere s’a conchiămată în săptămâna tre­cută o adunare ganerală de studenţi, la care însă s’au presentată numai nouespre­­ctece studenţi universitari. Majoritatea între aceştia au fostă Jidovi, şi omeni cu numele de Widder şi Waizenkorn au fostă vorbitorii, cari în numele junimei academice a poporului maghiară a pre­dicată răsboială în contra Români­ei. Şi aceşti fii ai Jidovilor, imigraţi pote­­cesci şi rusesci, pe Români, cari fără îndoielă suntă cei mai vechi locuitori ai ţerilor­ carpatine, i-au numită „ospeţi“ în regatul­ Ungariei, pe cari n’ar mai trebui să fiă suferiţi între ei. — Durere, că Meghiarii, cari altfelă suntă prea de totă mândri pe originea loră, suntă aşa de orbiţi, încâtă nu vădă câtă de dejo­­sitate şi păcătosă este pentru ei acesta epi­­tropiă a Jidovimei, sub care s’au pusă, căci la din contră ar trebui să li­ se ro­­şască faţa de ruşine. In locă de acesta însă aplaudară nu de multă, la 15 Martie, în diua aniversării „marei“ revoluţiuni na­ţionale, pe un Jidan Weissfeld, care în dis­cursul de căpetenia festiv­a lăudată marele fapte ale înaintaşilor­ „s£i“ maghiari.—Ji­dovii maghiarisaţi vor­ avè dor şi acum chiămarea, de a justifica stările, sub cari se calcă şi dreptă şi lege, din Tran­silvania înaintea întregei Europe*. Cu privire la articululă de mai sus, din „Kreuzzeitung“ face „Neues Pester Journal“ dela 11­­. c. următorele espectorari: Se spie, că tinerimea română a re­dactată ună memoriu, în care acusă pe Unguri înaintea tribunalului europenu, că apasă pe Românii, cari trăescă aici. In memoriulă acesta se «rice între altele, că Ungurii voiescă să moduleze pe co­pii români „după natura loră sălbatică maghiară“ şi alte de felulă acestora. E de mirată, că Europa a tăcută pănă în Zia de astă­ji faţă de aceste încriminări, pănă ce riiarulă „Kreuz­zeitung“, zelosulă prietină ală Ungariei, a produsă ună felă de ecou asupra de­­prinderilor­ de stilă ale tinerimei ro­mâne. „Kreuzzeitung“, ca procuroră ală României pe câtă de prevăc­ătoră, pe atâtă de plină de tactă, provocă pe po­liticii europeni, cari se ocupă cu Ges­tiunea orientală, ca în fine să-şî îndrepte odată privirile şi asupra Ungariei, pen­­tru-că greutăţile cestiunei orientale se pot­ căuta totă atâtă de bine în Croaţia şi Transilvania, ca şi în Macedonia. De­­oarece însă „Kreuzzeitung“ la fie-care prândă înghite jidovi, îşi încheie şi de astă-dată articolul­ său cu observarea, că Jidovii sunt­ răspunzători pentru starea acesta a lucrurilor­, şi provocă pe jidanii maghiari, ca să justifice îna­intea tribunalului Europei nedreptăţile comise. Aceste gau­maţii ne aducă a­­minte de înţeleptulă profesoră Wat­tenbach, care în cuvântarea sa ros­tită în „Schulverein“, vorbindă de apă­sările Saşilor­ ardeleni, totdeodată a, luată şi pe Românii în apărare şi cita din memorială din cesti­une, între altele şi cuvintele amintite mai sus,, de sigură, pentru că-i procurau o mare plăcere. Cum se nimerescă sufletele mari. Nu cumva Wattenbach vre să agiteze în contra nostră când ca conducătorulă „Schulve­­rein“-ului, când ca r­iaristă la „Kreuz­zeitung“ ? ! Eiresce, că domnii nu cunoscă nu destulă, că Saşii din Transilvania au de cei mai periculoşi duşmani tocmai pe Români, cari îi înghită pe încetulă. Dee­ şi numai cursă liberă vrei loră stu­pide în contra Ungurilor­! Nici prin gândă nu ne trece, ca să întrămă în po­lemică cu „Kreuzzeitung“, nu-lă putemă lua în seriosă, în tocmai ca şi pe tine­rimea română necoptă, care face în Eu­ropa ună negoţă nefolositoră cu plângerile ei. Peste totă, e lucru remarcabilă, că m­ă cjiară, care e organulă cercuriloru con­servative din Germania, să agiteze în­­tr’ună modă atâtă de perfidă și ne mai aucjită în contra unui stată, care este cu trupă și sufletă aliată credinciosă ală Germaniei și nicî-odată n’a dată ansă de îndoielă despre credinţa sa de aliată. Se va cjice, că „Kreuzzeitung“ nu e or­­ganulă guvernului. Acesta o scimă forte­ ­ părăsiră odaia cu paşi grabnici. Comandantul­ îşi continuă preum­blarea fără a fi conturbată câtă de pu­ţină prin sgomotură, ce se făcu, când cele două sclave se depărtară; din con­tră, elă se vede din ce în ce mai se­­riosă, mai cufundată în cugete şi mai întristată, deşi de altădată era atâtă de veselă, atâtă de plăcută şi glumeţă. Timpă lungă privi fetiţa pe fratele ei, căci ceea ce şedea pe canapea, nu­­,era alta decâtă sora comandantului, privia cum se preumbla în josă și în susă prin odaiă, când deodată sare de pe divanii și cuprind­ândă talia fratelui său, cu o voce, ce numai ună sufletă de femeiă o pote scoate din peptură ei de angeră, în­cepe a-lă întreba despre causa indispo­­siţiei sale. Comandantulă nu răspunse nimică şi voia a se scăpa fără răspunsă din a­­cele mânuţe fine şi drăgălaşe, însă lan­ţurile acestea scumpe îlă îmbrăţişară şi mai tare şi prin acesta tăindu-i totă pofta de scăpare, îlă asedia cu întrebări nouă. Pe urmă ne mai putândă resista aceloră ochi mari şi frumoşi, cari pri­viau spre elă așa de dulce, așa de ru­­gătoră, grăi: — „Ar fi mai bine să tacă, căci când descoperă acelă secretă, care face să mi fierdă sângele în vene așa de tare, ușoră mă jocă cu viața; dar fiind­că între noi n’a existată nicî-odată vr'ună secretă, nu voiu considera de necredință faţă de vicerege faptulă, că-ţi voiu des­coperi şi ţie secretulă, care apasă inima mea; jură însă că pănă nu-ţi voiu da eu voiă, nu vei descoperi nimănui nimică din cele ce vei auzi­“ — „Deca vieţa ta e atârnătore dela acelă secretă, apoi oare acésta nu e des­tulă motivă, pentru ca să tacă ? Ca să fii însă pe deplină liniștită, primesce’mi jurământură....“ Generalulă, sărutândă fruntea cea mi­nunată a surorei sale, o pofti lângă sine pe ună divană și începu: — „Acei falnici cavaleri circasieni begi ai Mamelucilor­, cari de sute de ani domnescă absolutistică peste Egiptă, de mâne încolo nu voră mai trăi. In înţelesulă ordinului vice-regelui, încă la nópte voiu trimite 4000 de ostaşi din armată în citadella, cu scopulă ca be­­gii înşelaţi fiindă acolo prin oare­ cari uneltiri, să se prăpădescă toţi pănă la unul. La augulă acestoră cuvinte fetiţa se cutremura şi cuprinsă de spaimă sări dreptă în picioare. — „Şi tu San­coch, tu comandatură ostei albaneze, în care amă crezută, că curge ună adevărată sânge de e­­rou, tu-i vei atăca pe aceia cu călăii tăi ? ! Eu, o femeiă neputinciosă, îţi spună ţie, San­coch, — grijesce bine în venele tale curge ună sânge de sclavă, care de-a pururea păteză cu ruşine onoarea poporului albaneză; — şi acesta o facă numai pentru plăcerea unei bestii setoase de sânge, care nu scie decâtă ucide şi răsipi. Grijesce San­coch! să nu te căiesci!“ Pe faţa comandantului San­coch se ivi o rază de rușine totodată și de mâniă; cu toate acestea, fără a face măcară m­ă cuvântă, ascultă până în fine cuvintele dojeni­tore ale surorei sale, care cu sta­­tura-i impunătoare stetea înaintea lui ca o Zeiță a răsbunării. — „Nu vi­ se plinescă însă planură in­fernală“, continuă fetița după câteva mi­nute. „M­ă cuvântă numai din partea mea și acei Mameluci cu arma în mână și plini de curagiu voră da pieptă cu mii de ostași și seu voră peri cu onoare, seu voră învinge cu­ gloriă.“ După acesta se apropia iute de ușă. Fratele ei făcu o săritură și nu o lăsă să iesu. — „Ce vrei?“ Zise ele. — „Voiu să descopără planulă vos­tru diavolică înainte­­de ce s’ar bucura iadului de darurile voastre.“ — „Emină!“ strigă, generalulă, vo­­indă a domoli pe soră-sa, care privia la elă ca ună leu la prada sa. „Emină! tu-mi jura-și, că vei face, — și oare când s’a întâmplată, ca o fiică a Albaniei să-şi calce jurământul­? Rămâni, căci decă nu, acestă paloşă te va sili să taci pentru totdeauna.“ Cu acesta scoţându-şi din tecă arma cu care era încinsă, o ri­dică dreptă spre capul­ fetiţei. — „De moarte nu-mi e frică şi des­consideră ameninţările tale“, răspunse Emm­a, păstrându-şi fața de mai nainte. „Deoarece însă am jurată că voi tăcea

Next