Gazeta Transilvaniei, aprilie 1891 (Anul 54, nr. 74-96)
1891-04-02 / nr. 74
Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 74—1891. timii doi ani, Rusia şi-a înmulţită puterile de răsboiu în apropierea teritorului austro-ungară cu 51 batalioane de infanterie, 48 escadrone de călăreţi şi 16 baterii; pe lângă acestea şi-a duplicată armata dela graniţe. Omeni bine informaţi suntă convinşi, că cu sfîrşitulă acestui ană, sau cu începutulă anului viitoră Rusia va fi pe deplină gata de răsboiu. SCIRILE PILEI. — 1 (13) Aprilie. Liga pentru unitatea culturală a Românilor, va ţină în cjiua de 10 Maiu v. c. ună congresă în Bucuresci. * # * Deputaţi din cleri pentru sinodulă eparchială aradană s’au alesă următorii domni, şi anume: în cerculă Aradului: Moise Bocşană, protopresbiteră ; în cerculă Şiriei: Georgiu Popoviciu, protopresvisteră; în cerculă Chişineului: Iosifă Goldişiu, protosincelă ; în cerculă Radnei: Vasiliu Beleşiu, protopresviteră ; în cerculă Giulei: Petru Chirilescu, protopresviteră ; în cerculă Ienopolei: Ioană Cornea, protopresviteră; în cerculă Buteniloră: Constantină Gurbană, protopresviteră ; în cerculă Halmagiului: Ioană Groza protopresviteră; în cerculă Timișorei: Petru Anca, adm. prot.; în cerculă Lipovei: Voicu Hamsea, protopresviteră ; în cerculă Vinger: Ignatie Pop, secret, consist.; în cerculă Belinţului: Georgiu Crăciunescu, protopresviteră ; în cerculă Birchişului: Augustină Hamsea, direct, semin. Deputaţi mireni pentru sinodulii archidiecesanți s’au mai alesă d-nii: Cerculă VII, Ilia: Alexiu Olariu, adv., în Deva şi N. Borha, protopretore în Ilia. Cerculă VIII Geoagiu: Iosifă Orbonaşă, pretoră în Orăştie şi Pompiliu Pipoşiu, publicistă în Sibiiu ; cerculă X Câmpeni: Gerasimă Candrea, ases. consis. şi Dr. Basiliu de Preda advocată, cerculă XIII Solnocă, Dr. Nicolau Olariu adv. în Sibiiu şi Victoră Cupşa doctorandă în drepturi, cerculă XVII Iosifă Puşcariu adv. şi Valeriu Bologa, dirig. filialei „Albina“ din Braşov.* * * „Victoria“, institutulă de credită şi şi economii din Aradă şi-a ţinută adunarea generală în 80 Martie, sub presidiulă d-lui Dr. Lazar Petco. S’a constatată, că Intrega circulaţiune în anulă trecută a fostu 8,397,748 fi., 20 cr. profitulă curată 13,464 fi. 92 cr. Acţionarii primescă 6% dividenda; pentru fondulă de reservă s’a votată 5000 fi., or fondulă de pensiune s’a urcată la 1000 fi. S’a alesă direcţiunea pe şese ani, astfelă : preşedinte d-lui Demetru Bonciu, membrii direcţiunei d-nii: dr. Lazară Petcu, dr. Nicolae Oncu, dr. George Vuia, Mihaiu Veliciu, Aurelă Suciu, Vasile Mangra, Demetriu Antonescu, George Lazară dr. Nicolae Ciociană, Ignatie Papp şi Antonie Caracioni. * * * O năvală de tâlhari. Din Timişora se scrie: In apropierea comunei Paracz au năvălită mai mulţi tâlhari armaţi asupra castelului proprietarului Petru Fodor. Acesta, ună bătrână de 80 de ani, se împotrivi singură în contra tâlhariloră, ucigândă pe câţiva din ei. Când veniră servitorii în ajutoră, apuca Fodoră ună revolveră şi puşca asupra tâlhariloră, cari se retraseră, dar în fuga loră sloboziră asupra lui Fodor ună pistolă, rănindu-lă greu. Tâlharii reuşiră să dispară fără urmă. Memoriulu studenţilorii români. Sub titlulu acesta Kreuzzeitung dela 9 Aprilie a publicatu, precum scimă unu articula remarcabilă din care reproduceam următoarele : Mica broşură ne dă o descriere a raporturilor ciudate, din părţile nemaghiare ale regatului Ungară, cum s’au desvoltată ele după crearea dualismului sub „liberala“ stăpânire a Maghiarilor. Acele stări suntă în adevără de aşa, încâtă acei politici ai Europei, cari de Zeci de ani, s’au crezută îndatoraţi de a privi cu băgare de semn la mersulă lucrurilor, în ţările peninsulei balcanice, ar trebui să tragă în sfera băgărei loră de semn şi ţările coroanei ungare; căci după cum se vede greutăţile, cari se pună în calea unei soluţiuni definitive cestiunei orientale, suntă de a se căuta astăzi totă aşa în Croaţia, Transilvania ca şi în Macedonia. Pentru înţelegerea acestei delicate cestiuni credem, că va contribui în modă însemnată memorială tinerimei universitare din Bucuresci, şi în Germania, care este aliată cu aşa numitulă regată ală Ungariei, ca parte integrantă a monarchiei habsburgice, printr’ună tratată de alianţă ofensivă şi defensivă, judecata ce-o avemă asupra capacităţii de prestaţiune a acestui aliată ală nostru, póate fi numai uşurată, dăcă ne vomă informa câtă se poate mai esactă asupra afacerilor lui dinlăuntru.“ După acesta amintesce unele puncte din memoriu, despre care cjice, că „în genere este scrisă într’ună tonă liniştită şi obiectivă, şi că cu greu se va pute dovedi din textul lui existenţa unei „irredenţe române“ ; dar totuşi aspiraţiunile naţionale ale României ieşit la ivelu în unele pasaje în modă nemascată;“ apoi încheia „Kreuzeitung“ astfelă: „Deşi din causa spaţiului ne mărginimă la aceste puţine împărtăşiri asupra memoriului studenţilor bucuresceni, ţinemă totuşi lucrarea acesta de una meritosă şi vrednică de citată. Nu credemă, ce e dreptă, că Maghiarii voră lăsa să fîe împiedecaţi în „sistemulă loră de guvernare“ mai alesă după ce au dată mâna spre ajungerea scopului lor, o bună aliată forte bine de întrebuinţată, adecă cu Jidovimea, care crede aici, că şi-a aflată în „marea Maghiariă“ Eldoradulă său. Şi tocmai Jidovii se pricepu forte de a „prelucra“ (bearbeiten) opiniunea publică în Europa, aşa că ne tememă, că studenţii din Bucuresci cu greu vor putea emula pe acestă termă cu întreaga pressă jidovescă şi de bursă. Ceea ce este în stare a face uneltită jidovescă o dovedescă între altele următorele întâmplări : In Ciusiu fii maghiari ai muselor, conveniră a nimici pretinsulă pamfletă între grandiose manifestaţiuni patriotice, spre care scapă au arangiată o procesiune prin oraşă şi (precum am anunţată la timpul său) au arsa în piaţă mai multe esemplare ale memoriului; spre a face ca foculă să fie ceva mai mare, ei aruncară totodată câteva Gazete românesci în focă! — In Pesta s’a formată ună comitetă provisorioă de studenţi, care a publicată ună aperă, prin care se provoca întrega junime universitară maghiară de a publica cu ajutorulă aşa numitelor„ Kulturegyleturi ună memoriu şi de a lă trimite în străinătate, ună memoriu în care să fiă stigmatisate în publică „minciunile studenţilor” din Bucuresci.“ Pentru pregătirea acestei mare opere s’a conchiămată în săptămâna trecută o adunare ganerală de studenţi, la care însă s’au presentată numai nouesprectece studenţi universitari. Majoritatea între aceştia au fostă Jidovi, şi omeni cu numele de Widder şi Waizenkorn au fostă vorbitorii, cari în numele junimei academice a poporului maghiară a predicată răsboială în contra României. Şi aceşti fii ai Jidovilor, imigraţi potecesci şi rusesci, pe Români, cari fără îndoielă suntă cei mai vechi locuitori ai ţerilor carpatine, i-au numită „ospeţi“ în regatul Ungariei, pe cari n’ar mai trebui să fiă suferiţi între ei. — Durere, că Meghiarii, cari altfelă suntă prea de totă mândri pe originea loră, suntă aşa de orbiţi, încâtă nu vădă câtă de dejositate şi păcătosă este pentru ei acesta epitropiă a Jidovimei, sub care s’au pusă, căci la din contră ar trebui să li se roşască faţa de ruşine. In locă de acesta însă aplaudară nu de multă, la 15 Martie, în diua aniversării „marei“ revoluţiuni naţionale, pe un Jidan Weissfeld, care în discursul de căpetenia festiva lăudată marele fapte ale înaintaşilor „s£i“ maghiari.—Jidovii maghiarisaţi vor avè dor şi acum chiămarea, de a justifica stările, sub cari se calcă şi dreptă şi lege, din Transilvania înaintea întregei Europe*. Cu privire la articululă de mai sus, din „Kreuzzeitung“ face „Neues Pester Journal“ dela 11. c. următorele espectorari: Se spie, că tinerimea română a redactată ună memoriu, în care acusă pe Unguri înaintea tribunalului europenu, că apasă pe Românii, cari trăescă aici. In memoriulă acesta se «rice între altele, că Ungurii voiescă să moduleze pe copii români „după natura loră sălbatică maghiară“ şi alte de felulă acestora. E de mirată, că Europa a tăcută pănă în Zia de astăji faţă de aceste încriminări, pănă ce riiarulă „Kreuzzeitung“, zelosulă prietină ală Ungariei, a produsă ună felă de ecou asupra deprinderilor de stilă ale tinerimei române. „Kreuzzeitung“, ca procuroră ală României pe câtă de prevăcătoră, pe atâtă de plină de tactă, provocă pe politicii europeni, cari se ocupă cu Gestiunea orientală, ca în fine să-şî îndrepte odată privirile şi asupra Ungariei, pentru-că greutăţile cestiunei orientale se pot căuta totă atâtă de bine în Croaţia şi Transilvania, ca şi în Macedonia. Deoarece însă „Kreuzzeitung“ la fie-care prândă înghite jidovi, îşi încheie şi de astă-dată articolul său cu observarea, că Jidovii sunt răspunzători pentru starea acesta a lucrurilor, şi provocă pe jidanii maghiari, ca să justifice înaintea tribunalului Europei nedreptăţile comise. Aceste gaumaţii ne aducă aminte de înţeleptulă profesoră Wattenbach, care în cuvântarea sa rostită în „Schulverein“, vorbindă de apăsările Saşilor ardeleni, totdeodată a, luată şi pe Românii în apărare şi cita din memorială din cestiune, între altele şi cuvintele amintite mai sus,, de sigură, pentru că-i procurau o mare plăcere. Cum se nimerescă sufletele mari. Nu cumva Wattenbach vre să agiteze în contra nostră când ca conducătorulă „Schulverein“-ului, când ca riaristă la „Kreuzzeitung“ ? ! Eiresce, că domnii nu cunoscă nu destulă, că Saşii din Transilvania au de cei mai periculoşi duşmani tocmai pe Români, cari îi înghită pe încetulă. Dee şi numai cursă liberă vrei loră stupide în contra Ungurilor! Nici prin gândă nu ne trece, ca să întrămă în polemică cu „Kreuzzeitung“, nu-lă putemă lua în seriosă, în tocmai ca şi pe tinerimea română necoptă, care face în Europa ună negoţă nefolositoră cu plângerile ei. Peste totă, e lucru remarcabilă, că mă cjiară, care e organulă cercuriloru conservative din Germania, să agiteze într’ună modă atâtă de perfidă și ne mai aucjită în contra unui stată, care este cu trupă și sufletă aliată credinciosă ală Germaniei și nicî-odată n’a dată ansă de îndoielă despre credinţa sa de aliată. Se va cjice, că „Kreuzzeitung“ nu e organulă guvernului. Acesta o scimă forte părăsiră odaia cu paşi grabnici. Comandantul îşi continuă preumblarea fără a fi conturbată câtă de puţină prin sgomotură, ce se făcu, când cele două sclave se depărtară; din contră, elă se vede din ce în ce mai seriosă, mai cufundată în cugete şi mai întristată, deşi de altădată era atâtă de veselă, atâtă de plăcută şi glumeţă. Timpă lungă privi fetiţa pe fratele ei, căci ceea ce şedea pe canapea, nu,era alta decâtă sora comandantului, privia cum se preumbla în josă și în susă prin odaiă, când deodată sare de pe divanii și cuprindândă talia fratelui său, cu o voce, ce numai ună sufletă de femeiă o pote scoate din peptură ei de angeră, începe a-lă întreba despre causa indisposiţiei sale. Comandantulă nu răspunse nimică şi voia a se scăpa fără răspunsă din acele mânuţe fine şi drăgălaşe, însă lanţurile acestea scumpe îlă îmbrăţişară şi mai tare şi prin acesta tăindu-i totă pofta de scăpare, îlă asedia cu întrebări nouă. Pe urmă ne mai putândă resista aceloră ochi mari şi frumoşi, cari priviau spre elă așa de dulce, așa de rugătoră, grăi: — „Ar fi mai bine să tacă, căci când descoperă acelă secretă, care face să mi fierdă sângele în vene așa de tare, ușoră mă jocă cu viața; dar fiindcă între noi n’a existată nicî-odată vr'ună secretă, nu voiu considera de necredință faţă de vicerege faptulă, că-ţi voiu descoperi şi ţie secretulă, care apasă inima mea; jură însă că pănă nu-ţi voiu da eu voiă, nu vei descoperi nimănui nimică din cele ce vei auzi“ — „Deca vieţa ta e atârnătore dela acelă secretă, apoi oare acésta nu e destulă motivă, pentru ca să tacă ? Ca să fii însă pe deplină liniștită, primesce’mi jurământură....“ Generalulă, sărutândă fruntea cea minunată a surorei sale, o pofti lângă sine pe ună divană și începu: — „Acei falnici cavaleri circasieni begi ai Mamelucilor, cari de sute de ani domnescă absolutistică peste Egiptă, de mâne încolo nu voră mai trăi. In înţelesulă ordinului vice-regelui, încă la nópte voiu trimite 4000 de ostaşi din armată în citadella, cu scopulă ca begii înşelaţi fiindă acolo prin oare cari uneltiri, să se prăpădescă toţi pănă la unul. La augulă acestoră cuvinte fetiţa se cutremura şi cuprinsă de spaimă sări dreptă în picioare. — „Şi tu Sancoch, tu comandatură ostei albaneze, în care amă crezută, că curge ună adevărată sânge de erou, tu-i vei atăca pe aceia cu călăii tăi ? ! Eu, o femeiă neputinciosă, îţi spună ţie, Sancoch, — grijesce bine în venele tale curge ună sânge de sclavă, care de-a pururea păteză cu ruşine onoarea poporului albaneză; — şi acesta o facă numai pentru plăcerea unei bestii setoase de sânge, care nu scie decâtă ucide şi răsipi. Grijesce Sancoch! să nu te căiesci!“ Pe faţa comandantului Sancoch se ivi o rază de rușine totodată și de mâniă; cu toate acestea, fără a face măcară mă cuvântă, ascultă până în fine cuvintele dojenitore ale surorei sale, care cu statura-i impunătoare stetea înaintea lui ca o Zeiță a răsbunării. — „Nu vi se plinescă însă planură infernală“, continuă fetița după câteva minute. „Mă cuvântă numai din partea mea și acei Mameluci cu arma în mână și plini de curagiu voră da pieptă cu mii de ostași și seu voră peri cu onoare, seu voră învinge cu gloriă.“ După acesta se apropia iute de ușă. Fratele ei făcu o săritură și nu o lăsă să iesu. — „Ce vrei?“ Zise ele. — „Voiu să descopără planulă vostru diavolică înaintede ce s’ar bucura iadului de darurile voastre.“ — „Emină!“ strigă, generalulă, voindă a domoli pe soră-sa, care privia la elă ca ună leu la prada sa. „Emină! tu-mi jura-și, că vei face, — și oare când s’a întâmplată, ca o fiică a Albaniei să-şi calce jurământul? Rămâni, căci decă nu, acestă paloşă te va sili să taci pentru totdeauna.“ Cu acesta scoţându-şi din tecă arma cu care era încinsă, o ridică dreptă spre capul fetiţei. — „De moarte nu-mi e frică şi desconsideră ameninţările tale“, răspunse Emma, păstrându-şi fața de mai nainte. „Deoarece însă am jurată că voi tăcea