Gazeta Transilvaniei, mai 1891 (Anul 54, nr. 97-121)
1891-05-01 / nr. 97
Braşovu, 30 Aprilie v. Mare silinţă îşi dă ministrulu ungurescu de comerciu şi comunicaţiune, Gavriilu Baross, de a uşura sartea Secuiloru şi de-a împedeca emigrarea floru în România, unde prin munca de peste vară îşî agonisescu de vecuri traiule vieţei şi cu francii câştigaţi acolo îşi plătescu dările cătră statulu ungurescu aducendu în fiăcare anii venite de milioane chiar, după cum prin cifre amu dovedit’o la timpulu seu. Nisce vânători de posturi în hiper-zelulu loru de a-șî manifesta ^patriotismulu“,alarmară mai acum doi ani întrâgă pressa ungurâscă, strigându în lumea largă, că Secuii suntu un periculu de „valachisare“ ; s’au constituită comitete, s’a pusă în mişcare aprope întregu aparatulu organeloru administrative ale comităteloru în frunte cu însuşi fişpanulu Trei-scauneloru ; au solicitată pe diferiţii proprietari mari de Ungură, cari s’au şi declarată la momentă gata de a huidui pe ţeranii români din serviciile lor, pentru a-i înlocui cu Secui numai şi numai pentru a-i împedeca de a emigra în România şi de a-i scuti astfel, vecii Dómne, de „periculula“ valachisării. Ne este cunoscută fiasculă ruşinosă, ce l’au avută şoviniştii unguri cu acestă esperimentare a loru în véra anului 1889; cete de Secui au fostă duse pană prin Câmpiă şi alte părţi îndepărtate ale Ardealului; au lucrată la moşiile proprietarilor unguri câte 28file, pănă ce au isprăvită lucrulă, au căpătată plata de câte 60—70 cr. pentru aceste cjile şi apoi li-s’a dată Secuiloră drumulu. Nici cheltuelile de căletoriă nu li-s’au întorsă, or cele mai preţiose dile ale verei le perdură bieţii Secui cu drumulă. De atunci nici Secuiloră nu li-a mai venită gustulă de a lăsa se mai fiă seduşi de deochiaţii loră „fericitorî“, dar nici acestora nu li-a mai fostă spre onoare de a se ocupa de cestiunea Secuiloră, ci a tăcută pressa ungurâscă ca piticulă şi au tăcută toţi şoviniştii ascuncendu’şi de ochii lumei fiasculă ruşinosă. Ceea ce înse n’a putută face atunci societatea ungurâscă, voesce s’o facă acum însuşî ministrulă Baross. Decă ministrulă Baross ar voi se facă acestă nou esperimentă cu Secuii punendu-le la disposiţiune nisce moşii private ale sale sau ale altoră soţi de ai sei, atunci n’amă are nimică deuisă. Ministrulă a începută înse se facă aceste esperimente în socotela bunuriloră statului, cari nu suntă bunurile ministrului şi ale soţiloră sei dela guvernă, ci ale tuturoră locuitoriloră din patriă. Ne este cunoscută, că nu de multă ministrulă Baross cu autoritatea sa ministerială a chiămată Secui ca se lucreze la esploatarea unoră păduri erariale din comitatul Hunedórei, luândă pânea din mâna câtorva sute de ţerani din acele părţi, or acum aducă foile unguresci vestea, că ministrulă Baross a „câştigată“ ocupaţiune pentru mai multe cfecî de familii secuescî la fabrica de mobile de lemne din Fiume, care Orăşî este a statului. Secuii de faptă nu se află nici într’ună periculoi şi nici esistenţa nu le este ameninţată, ba din contră, ei ducă o viaţă multă mai uşoră ca locuitorii din alte părţi ale ţerii, bucurându-se de multe şi mari favoruri speciale, ca unii, cari facă parte din rassa domnitóre, de pildă scólele loră suntă susţinute de stată ş. a. Cum vine aşaderă ministrulă Baross se ia pânea din gura muncitoriloră nemaghiari dela bunurile statului şi s’o dea Secuiloră? Noi scimă, că bunurile statului nu suntă numai ale unei persoane sau ale unei rasse, ci ale tuturoră cetățeniloră deopotrivă. Pentru ce dâtă ministrulă Baross preferă în oferirea serviciilor la aceste bunuri numai pe omenii de rassa lui, cu desconsiderarea altora? Suntă în Ardély și Țera - ungurescu popoare multă mai strîmtorate în toate privinţele, decâtă Secuii. Românii oare nu suntă siliţi şi ei în mare parte se emigreze? Şi cei mai mulţi nu emigréaza numai pentru câteva luni de vérb, cum facă Secuii, ci emigrază definitivă. De ce nu se silesce ministrulă Baross se împedece şi emigrarea Românilor? De ce nu ia măsuri se împedece emigrarea Slovacilor din Ungaria, cari trecă în masse mari peste Oceană în America, şi ce a făcută eră, care este Slovacă de origine, pentru uşurarea sorţii acestora? Nimică! Politica de rassă şi parţialitatea este, care caracterisază vitrega stăpânire ungurască în toţi paşii săi. Aceasta politică este, care produce atâta mâhnire şi nemulţămire între naţionalităţi şi pănă când va dura aceasta stare de lucruri, nu poate fi vorba de prosperarea statului. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ IES e n. c. Novelă de Chateaubriand, tradusă de A. Pituca. Ajungândă la Natchezi, Rene fu silită a se căsători pentru de a se acomoda datinelor indiano; cu soţia sa însă de felă nu a trăită. O inclinaţiune melancolică îlă atrăgea cătră adâncimea pădurilor ;file întregi petrecea elă acolo. Elă sămăna unui sălbatic între Sălbatici. Afară de Chactas tatălă său adoptivă şi părintele Souel misionarul fortăreţei Rosalie*), renunţa cu totul de a mai conveni cu alţi oameni. Aceşti doi bătrânii aveau mare influinţă asupra inimei lui, unulă prin blandeţa sa iubitoare, or celalalt şi din contra prin severitatea sa nespusă de mare. De când s’a întâmplată vânatulă de castori, când Sachemulă orbă nara lui Rene aventurile sale, elă nu și le mai spuse ale lui. Și totuși Chaptas dimpreună cu misionarul, doreau a sei ce felă de nenorociri siliră pe ună astfelă de europână de stare bună, a se îngropa în deserturile Louisianei. René îşi motiva retusarea totdeuna prin aceea, că nu e de interesă istoria sa, care se mărgineşte —fiscală — numai între cugetele și simţemintele sale. „Ce se atinge de evenimentulă ce mă îndupleca a veni în America, e mai bine să-l îngropă în vecinicia uitării“. Aşa trecură câţiva ani, fără ca cei doi bătrâni să seră secretele lui. O epistolă ce-o primise din Europa, de la oficială Misionarilor, reînoi atâtă de tare suferinţele sale, încâtă fugea chiar şi de cei doi amici bătrâni ai săi. Ei cu atât mai mare doră cereau să-şi descopere odată tainele sale, — şi la acesta îlă înduplecară cu atâta discreţiune, cu atâta dulceţă şi autoritate, încâtă în urmă se simţi îndatorată a satisface cerinţelor loră. Hotărîse deci o efi în care se nareze, nu atâtă aventurile sale, de-oarece şi aşa nu multea esperiată, ci tainicele simţăminte ale inimei sale. In 21-a a lunei aceleia, pe care Sălbaticii o numescă luna floriloru, René se duse în coliba lui Chactas, îşi întinse braţul Sachemului, şi-lă conduse la malurile Mechasebei sub ună sassafrasă. Părintele Souel asemenea nu întârnia a lua parte la acestă întâlnire. Porile dispăreau : pe şesă la o distanţă apărea sătulă Natcheziloră cu tufele sale de mure şi colibele lor, ca totă atâtea coşniţe de albine. Colonia Francesiloră şi fortăruţa Rosalie se vedeau la ţărmurile dreptă ală fluviului. Colibele, casele zidite abia de jumătate, fortăreţele abia începute, moşiile pline de Negri, grupele de europeni şi indieni, — tóate — într’ună mică spaţiu — presentau contrastulă datineloră civilisate şi a datineloră sălbaticiloră. Cătră răsărită soarele se ridica între piscurile muntelui Apalaches, cari erau ca totă atâtea figuri aurite pe bolta azuriă a cerului înaltă, cătră scăpătată, Mechaeebe ’şi mâna undele sale cu o tăcere măiestosă. Junele şi misionarulă admirară câtva timpă acestă privelişte încântatoare şi compătimeau pe Sachemulă, care nu putea avea parte de aceasta fericire; într’aceea părintele Souel şi Chactas se aşedară pe erică la umbra arborelui. René şi-ocupase locă între ei şi după ună momenta me tăcere, astfelă vorbi cătră bătrânii săi amici. „Incepândă narațiunea mea, nu potă înăbuşi în mine ună simţămâată de durere. Pacea sufletelor vostre veneraţilor bătrâni, şi liniştea naturei din jurul meu, mă facă să roşescă de turburarea şi agitaţiunea inimei mele. Câtă mă compătimiţi voi pe mine! Veeînicele mele nestatorniciri câtă apară de miserabile înaintea vostră! Voi, cari aţi îndurată suferinţele vieţii acesteia, ce cugetaţi despre mnă june fără forţă şi virtute, care’şi are durerea sa în sine, care nu pote să se plângă decâtă de suferinţele ce şi le-a căşunată elă însuşi? Vai! nu’lă condamnaţi, destulă a fostă elă pedepsită ! Naşterea mea a costată viaţa mamei mele. Avui ună frate pe care tată-meu l’a binecuvântată, deoarece a fostă celă dintâiu născută. Ereu, eramă smulsă dela sînulă părintescă şi din pruncia cea mai fragedă, prescuttt între străini. Natura mea era impetuosa, er caracterulă nestatornică. Acuşi cu svenă şi bucuriă mare, acuşi tristă şi tăcută ’mi adunamă soţii în jurul meu, apoi arăşi lăsându-i, secrândă de-o parte, priveamă norii ce alergau, sau ascultamă picăturile de ploaie, ce cădeau pe frunete. In fiăcare tomnă revedeamă caste *) Colonia francesă la Natchezi. CRONICA POLITICĂ* — 30 Aprilie (12 Maiu). Croaţii au făcută o demonstraţiune straşnică în contra episcopului Nadicî din Spalato, pentru că acesta nu de mult ca interdisă unor preoţi se ţină primul serviciu dumnecjeescu în limba vechiă slovenă. In contra acestei disposiţiuni a episcopului s’a resculatu pressa croată şi în deosebi „Narod“ şi „Narodni List“ scuipă focă şi puciosă asupra episcopului, care prin disposiţia acesta a împlinită numai voinţa guvernului. Episcopulă adecă în călătoria sa de confirmare a sosită la Castella unde cetăţenii l’au întâmpinată cu demonstraţiuni antipatice. Când a plecată dela gară spre locuinţa sa, demonstranţii în numără considerabilă lărmuindă au aruncată înaintea şi în jurul trăsurei în care se afla episcopulă, titlule pe cari era scrisă: „trăiescă limba vechiă slovană, morte Episcopului!“ şi la locuinţa episcopului au înţepenită ună stindardă tricoloră croată, totă ca semnă demonstrativă în contra sentimentului naţională degenerată ală episcopului Nadicî. In 9 e. n. Colonelulă Simonovici, mareşală de curte ală reginei Natalia s’a presentată la ministrulă presidentă şi a predată răspunsulă reginei la epistola ministrului numită. Răspunsul e următorulă: „Hotărîrea adunării naţionale nu o consideră ca poruncă, ci numai ca dorinţă să mă departă din ţara acasta. N’am nici o causă să împlinescă acestă dorinţă. Ţină a mă supune numai legiloră şi constituţiunei ţării şi de aceea m’am hotărîtă firmă, că rămână, cu atâtă mai vârtosă, cu câtă reţinendu-mă strictă dela politică, nu stau în calea mănuitoriloră puterii şi depărtarea mea nu poate fi nici spre avantajulă ţării şi nici ală tronului. Deca însă sartea totuşi va voi ca să fiu depărtată cu forţa din ţeră, atunci unicului meu fiu şi mai târziu pate şi istoriei i-am dată celă puţină o dovadă, că nu m’am depărtată de lângă densulă din îndemnulă meu propriu“. Se vorbesce în cercurile politice din Belgradă, că celă multă pănă în 13 a. c. n. regina va fi depărtată din ţară cu forţa. Galvagni, consululă generală italiană a sfătuit-o să plece de bună voiă, dar regina a declinată acesta. Refugiatulă bulgară Velikov, autorulă broşurei „9 Augustă“, care înainte cu vr’o câte va (fi*6 a călătorită în societatea mai multora dela Belgradă în România, a voită să debarce la Rusciucă, der poliția bulgară numai decâtă l’a deținută. Velikov, se cjipe, a luată parte la atentatură plănuită în contra lui Stambulov. ,Gazeta* ese in BA-oare 41. locsEEgitesBin insulansaria-Frană ană 123., pe sec. lunî 6 fl., Pe trei luni 33. Pestru Mânia şi strălatifta: Pe ană ană 40.franci, pe şăse Ioni 20 franci, pe trei ioni 10 franci. Se prenumără la tote oficiele poştale din intra şi din viară şi la doi. colectori. iDosamntuli pentru Biaiovă: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, etagială I., peana ană 10 3., pe şăse luni 5 3., pe trei Ioni 2 3. 50 cr. Ca dasală la casă: Pe ană ană 12 3. pe șăse luni 6 3., pe trei Ioni 3 fl. Ină esemplarâ 5 cr, v. a. sin 15 bani. Arătă abonamentele cătn şi inserţiunile suntă a se plită înainte. sMSIUHM itilllMMlUH TljoiMs: SSASOVU, pluă mars Sr. 22 Scrisori nstruapat» o.« sr pri» mesan. Maansoripts kus« rssrimita ! Birourile se asasini: Bra ovă, ja fata mare Mr 22 Inserate mal primei *?. 1st Vise» ifttdoi/S TSosssIlaasenstsin «ft folgt? (Otto Maas), ’Tmuis Schalsk, Alois Sírnál X.]>!t*6s,A,0mtlik,J,D<mruUrít 1« B« lapéit«:- 4. V. OelAIssrgtr in on Misst ickstein Bsmat: ja frankfurti 9.L.D(mb*;\n Hamburg: A. Stsirur. Prețc'fi inserționilor dio serii gnurmondă ps o eoloani 6 er. ji 80 or. simbru pentra o publicare. Publiări mai dess Popă tariff, gi Învoială. Hasiame pa pagina nia o ■erei IC er. v. a. sén 80 báni. Nr. 97, Braşov, Mercur 11 (13) Main. 1890